Ciucas Ultra Trail – 15 septembrie 2012

 107 km, 5000 de m diferenta de nivel, timp limita 24 de ore

  3 puncte acordate in vederea participarii la UTMB

  finishuita in 20:09, locul 9

              Am fost foarte incantant, cand am auzit ca Truly pune bazele primului ultramarathon individual din Romania. In mintea mea se incropea ideea ca nu vom mai fi nevoiti sa mergem in alte tari, pentru a strange punctele necesare participarii la UTMB.

              Nu am stat mult pe ganduri si m-am inscris rapid, impreuna cu Dragonu,Tale, Polo si alti temerari.Un alt lucru ce-ti dadea fluturi in stomac, era timpul limita, coroborat cu distanta si diferenta de nivel; 107 km cu 5200 diferenta de nivel si limita de timp de 24 de ore.

              Eram increzator ca ma voi incadra in limita de timp, ba chiar imi propusesem un 18 ore, insa pe atunci nu aveam sa stiu ca voi pleca in turul Romaniei pe bicicleta si ma voi intoarce cu 4 zile inainte de concurs, neavand mult timp de refacere.

              Asa ca pana in ziua premergatoare concursului, nu stiam daca voi participa la maraton sau ultra; bine in mintea mea era deja conturata ideea, insa nu eram sigur de intelepciunea deciziei si nu vroiam sa ma rup pentru sfarsitul sezonului.

              Frustrat de abandonul de la 7500, am zis ca este ocazia buna sa ma revansez si sa-mi aplic o “corectie'', quit is not an option from now on! Or “death before dnf”, mesajul printat pe tricoul Gianinei, ramandu-mi bine intiparit pe retina. Moralul imi era foarte ridicat dupa acest tur de bicla, ma simteam chiar nesperat de bine, asa ca m-am aliniat la startul celei mai lungi curse individuale din Romania. Andrei, coechipierul si prietenul meu, a ales semimaratonul, la fel au ales si Nico, Bia, Ancuta, Mitzu, Magdalena, Paxamanu'.

              Am fost foarte mandru sa vad ca au ales si ei calea aceasta si ca le-am putut fi un exemplu de urmat, macar in privinta asta:). Am plecat spre Cheia de vineri seara, cu gandul sa ne odihnim mai bine.

             Pathosul a pastrat traditia si au fost co-organizatori la acest eveniment, la fel ca si anul trecut, facand o treaba foarte buna si dovedindu-si, inca o data, implicarea si daruirea in organizarea unui eveniment, pe masura oamenilor prezenti.

             Ne ridicam kit-urile de concurs, mai schimbam vorbe cu oamenii de acolo, mai una alta si deja se face ora de somn.Mergem fiecare in camerele noastre, fiindca aveam sa ne trezim foarte devreme, startul fiind undeva la ora 8:30.

            Dimineata, mancanc ceva paste facute de Nico, ma echipez, si cu pasi marunti, ne indreptam spre zona startului. Forfota nu era asa mare, datorita faptului ca au luat startul in jur de 60 de oameni, daca nu ma insel, ceilalti avand startul undeva cu o ora mai tarziu. Multi dintre ei, au tinut insa sa fie prezenti si sa ne incurajeze, in incercarea noastra de a face o cursa buna.

            Ne uram bafta unu altuia, Tale propune sa ne tinem de el, insa nu eram prea sigur daca pot face asta, asa ca eram un pic rezervat in ceea ce priveste tactica propusa.

            Ne bagam in pluton, se da startul, siiiiiii...... se pleaca foarte tare, clasic! Nu am reusit sa-i inteleg pe majoritatea, insa mi-am zis ca-i vad lesinati cativa km mai incolo.

            Vorbisem si cu Dragonu, poate alergam impreuna cursa, ca se simtea bine si se baza pe faptul ca vin foarte obosit si ca nu voi trage tare deloc. Portiunea de asfalt trece rapid, alergam in plasa lu' Tale, intram rapid in padure, si pe prima urcare simt ca-l pierd.

          Dragonu' ramane si el un pic in urma si decid ca e bine ca fiecare sa traga in ritmul lui. Prima portiune a traseului imi era cunoscuta de anul trecut, de la marathon, asa ca ma bucur de ea cat se poate. Imi e greu sa intru in ritm, urc parca fara suflu, insa nu clachez.

          Tale deja a iesit din aria mea vizuala, la fel si Dragonu; pe prima urcare ma ajunge si Marius Vasilache, discutam un pic si  cadem de acord ca s-a plecat foarte tare si nu e doar o impresie de a noastra.        Pleaca si el apoi si raman singurel o perioada, vad oameni care erau in fata mea, venind tare din urma si care trag sa ma depaseasca iar, ei se ratacisera in primii km. Ciudat ca era foarte bine marcat, dar nah, efectul de turma.

                 Nu am luat parte la recunoastere, asa ca nu aveam decat 3 optiuni, fie ma tin de Tale sau Dragonu, ambele cazusera, unul plecand prea tare si altul prea incet, fie ma uit atent la traseu si nu ma iau dupa nimeni,ultima dovedindu-se cea mai inteleapta.

                 La Cabana Ciucas, Pathosul spune prezent, lucru ce ma face sa zambesc, ii imbratisez, infulec ceva si ma hidratez, pentru a ataca varful. 

       Nu stau foarte mult, urc destul de sustinut si ma simt din ce in ce mai bine. Undeva sus, mai intalnesc 2 membri Pathos, Shogo si Flavia, ii salut si merg, mai departe. In varf, mai intalnesc inca 2, Lesinata si cu Uger.

        Cobor rapid, mai jos dau de Turturica, ma serveste cu ceva apa si zambete, asezonate cu ceva poze si urari de bine. Plec tare la vale, urmez ceva curba de nivel, mai intrec si niste oameni, si ajung in cea mai sinistra portiune, spre pasul Bratocea.

               Acolo, parca erau vederi din iad, un camp intins, cat vedeai cu ochii ars si fumegand . Portiunea avea sa marcheze varful Grohotis. Imi trag rasuflarea acolo, mananc un kinder bueno, ce-l aveam in dotare si dau tare in jos. Ma mai ajung oameni, mai depasesc,  nu-mi fac probleme, cursa e lunga si se pot intampla multe. In stana Nebunu, gasesc un punct de realimentare, binevenit de altfel, apa fiind o problema de-alungul traseului. Nu stau mult acolo si plec spre barajul Maneciu. Trec printr-o poiana foarte faina, pana aici am alergat mai mereu singur, ma ajung din urma Florin Simion  cu inca un amic de al lui si alergam impreuna.

            Primesc mesaj de la Nico, a terminat si ea cu bine si ma asteapta la finish. Asta ma face sa zambesc si ii dau in continuare. Padurea ma primeste si-mi incanta simturile, incep sa simt ca abia am intrat in cursa, desi ma indreptam spre km 60.Ies din padure, trec soseaua si ajung rapid la baraj, unde ii intalnesc pe Simion Florin, Serban Chiurlea si cativa colegi.

            Ma hidratez bine, rod niste paste si niste galuste bine facute si impreuna cu Serban, plecam in alergare.

         Mai vorbim, mai una alta, mai dam si peste niste ciobanesti nemancati, la cum maraiau la noi. Scapam rapid de ei, Serban se departeaza si el si alerg o portiune foarte lunga de forestier, singur cuc.

         Inserarea se lasa, ma simt din ce in ce mai bine si ii dau numai in alergare. Pe traseu am intalnit turisti cu 4X4 ce treceau pe langa mine, si in loc sa ma scuipe, s-au oprit sa-mi dea apa si suc. Mi s-a parut un gest extrem de dragut, se vedea admiratia pe chipurile lor cand le ziceam de grozavia noastra.

        Imi aprind ''Farul din Alexandria'', primit de la Andrei, imi scot mp3-ul si trec iarasi la alergat.          Frontala isi face datoria, incep sa vad luminte la ceva departare si ma tin dupa ele. Unul cate unul, ii ajung si-i depasesc, trec si pe langa Cornel si alt grup de alergatori, si pe langa Serban ce a zabovit mai mult langa niste jandarmi, pentru a se hidrata si a-si schimba sosetele. Il ajung si pe Daniel Stroescu si ma ti in plasa lui, printr-o padure intunecata, foarte bine marcata insa, cu bratari fosforescente.

        Ajung in Valea Stanii, pe la km 88 si acolo il vad pe Tale, Marius Roca si alti cativa, stand in cur si mancand friptura, mamaliga si alte cele. Frontala imi cedase intre timp si stabilim sa ii dam ultimii km impreuna.

        Marius Roca a tras tare la incepu si s-a taiat, iar Tale, fiind un prieten bun, l-a asteptat. Urmeaza ultima urcarea criminala, spre Zaganu, pe noapte, cu ceva ceata si lipsa de chef deja. Ne mai ajung ceva oameni din urma si mergem un grup compact de 7-8 insi. Sus in creasta, ne da cu lapovita si ceata de nu vedeai la 1m, ne mai ajung inca 5 oameni si incepem sa ne orientam pe acolo. Sunam si la salvamont, da nu raspunde nimeni:)).Daca pana in creasta marcajul a fost excelent, acolo a lipsit cu desavarsire. Un grup o ia intr-o parte, jnoi intr-alta, apoi ne intoarcem dupa ei si ne ducem spre Muntele Rosu. Eu alerg cu Romeo, un bun camarad, ne-am sprijinit si imbarbatat unul pe celalalt pe ultimii 25 de km.

      Coboram destul de prudent spre cabana, de acolo ultimii 8 km si ne mobilizam sa ajungem grupul din urma. Insa nu reusim, ei terminand cu 1 minut inaintea noastra. Pe ultimii 300 de m, sprintam foarte tare si intru prin poarta, impreuna cu amicul meu Romeo in 20:09.

      Acolo ma asteapta toata gasca vesela, ma imbratiseaza si ma serveste cu sampanie. 

        Stau ce stau acolo, in ideea de a-l astepta pe Dragon', insa frigul si oboseala ma doboara si ma retrag spre camera si spre un dus bun.

        Dragonu vine si el in 22 de ore, schimbam ceva impresii si ne bagam la somn. Dimineata mergem sa luam masa si ne indreptam spre bucuresti. Clasamentul aici si aici.

        Pathosul a avut multi reprezentanti atat in organizare si cat si la cursele de ultramarathon si semimaraton. Felicitari tuturor si sa ne revedem pe poteci de munte.

    

Turul Romaniei pe bicicleta

4-11-09-2012

1100 de km,

aproximativ 12 000 de m diferenta de nivel  pozitiva

 50 de ore de pedalat

               Aveam in cap de foarte mult timp aceasta idee, insa nu m-am incumetat mai deloc sa pun totul pe hartie si sa fac pasul. Totul a prins contur, atunci cand am avut de facut un tur al Romaniei, ( cu masina) pentru sora lu' Bamse, care vroia sa arate frumusetile tarii unor prieteni din Germania. Iau harta in mana, si ma trezesc ca fac un tur, asa cum mi-as fi dorit eu sa-l fac, si instant imi trazneste prin cap ideea ca se poate si pe bicla.
             Aveam concediu programat in aceasta perioada oricum, insa pentru alte chestii ce au picat intre timp. Tot ce-mi mai ramanea, era gasirea unui partener, suficient de cercopitec, sa dea curs planului meu.                      

               Umblu in sertarul mintii mele, si extrag fericitul castigator: Andrei Zamfir. Am mai facut ture de bicla cu el, (200-300 de km), si nu numai, stiu ce-i poate pielea, ca l-ar incanta la fel de mult ca si pe mine, si ca sunt sanse mari sa fie disponibil in perioada aceea.

               Nu stau mult pe ganduri, ii fac propunerea, e mai mult decat incantat, dau varianta mea de traseu., vine si el cu una, asa ca ramane sa ne decidem asupra uneia, un hibrid, care sa fie potrivita pentru 7 zile.

              Cu o seara inaintea plecarii, ne intalnim, ne uitam pe harta si ne decidem asupra traseului final, ce urma sa aibe mici modificari, de-a lungul turei. Ne vine o idee, ce ar putea reduce din costurile noastre, si anume apelarea la prieteni, atunci cand vine vorba de cazare. Asa ca dupa lungi discutii, avem cazare asigurata in Cislau, ( multumita parintilor Ionelei), in Bacau, multumita lui Vali Cretu, si undeva in Cluj, dar avea sa se dovedeasca o mare teapa, dupa cum veti afla pe parcursul povestirii.

              Entuziasmati, nevoie mare, trecem la pregatiri. Punem bicla la punct, Andrei vine cu mtb-ul, asa ca imprumuta niste slick-uri de la Razvan, (ocazie pentru care tin sa-i multumesc), un rucsacel mic, cu tot ce-i trebuie, eu imi iau cursiera si cateva lucruri si pornim la drum.

          Din experienta cumulata, de-a lungul numeroaselor ture, am decis ca cel mai intelept lucru, e sa mergem cat mai light si sa ne folosim de card-uri.

             Deasemenea, am decis sa nu pedalam pe drumuri inutile, unde nu avem ce vedea si sa le facem doar de dragul de a insuma km.

             Asa ca iata-ne intr-un tren spre ploiesti, marti, undeva pe la orele 17:00. De acolo va incepe periplul nostru pentru saptamana ce va urma. Prima etapa avea sa fie una foarte usoara, asa ca facem o hidratare mica in ploiesti, imbucam ceva si pornim pe ruta Ploiesti-Urlati-Apostolache-Cislau. 61,8km > 380m+ .

             Un drum frumos, ritm foarte bun, pentru inceput:), doar eram foarte entuziasmati:), o luam prin satuce, vremea tine cu noi, nu intampinam nicio problema pana la destinatie, voie buna exista asa ca primii 60 de km  trec fara probleme notabile.  Ajungem undeva pe inserat, pe un drum pietruit, putin confuzi, daca am luat-o pe drumul bun sau nu. O sun repede pe Ionela, imi confirma ca drumul e bun, nu dau bine sa inchid, ca ne si intampina un nene cu o dacie, care ne intreaba daca nu venim cumva de la Bucuresti. 

           Imediat imi trece prin cap, ca e tatal ei si il urmam prin bezna si drumul total nepropice pentru rotile mele foarte subtiri, asta in conditiile in care mi-am uitat si camera de rezerva acasa:).

            Ajunsi acolo, gazda se dovedeste a fi foarte primitoare, ne pofteste la masa, stam la povesti putin, si ni se da o camera, unde urmeaza sa ne odihnim.

     Ne trezim putin cam tarziu, pentru ce planificasem noi : ), luam micul dejun, ne luam la revedere si multumim inca o data gazdei pentru ospitalitate si ne indreptam spre zona Nehoiului, zona in care labuta mea de marmota  nu a mai ajuns vreodata.

              Aerul rece ne imbie dis-de-dimineata, si ne forteaza sa pedalam rapid, asta pana dam de un drum forestier, in urcare, destul de lung si prost, in care incep cearta cu sfintii si alte lucruri ce poarta insemnul crucii:). 

              Trecem cu bine si peste asta, ma dau doar o singura data jos de pe bicla, ne alimentam intr-un satuc si dam mai departe. Planul pentru etapa 2, era sa ajungem in Bacau:). Ajungem in cele din urma in zona lacului Siriu, foarte frumoasa de altfel, facem cateva poze, bagam ceva in noi, tragem si cateva cadre si suntem gata de drum.

             De acolo, o luam spre Intorsura Buzaului si tinem drumul spre Covasna. Undeva pe langa Zagon, aia mici si negri, cu ceva colti si coarne, ma pun la incercare din nou. Imi mai trantesc un drum forestier, destul de generos, si plin de gropi. Andrei nu avea treaba, el se amuza pe seama situatiei mele. Nervos nevoie mare, pe drumurile noastre toate, cum ar spune celebra melodie a lui Spataru, parca; pedalez in continuare, linistindu-ma in cele din urma, alimentat de ganduri bune si frumuseti ce vor avea sa vina. Cum urcarea pana spre Zagon fu pe un drum pietruit, coborarea avea sa fie in aceeasi nota, pai se putea altfel? Cum dracu' sa fim lasati sa mai castigam si noi ceva timp? Nu-i bai, ajungem in orasul lu'' Bamse, nu ala din desene, ci altul cu ochi mari si dubli:P.

            Acolo, iau ceva apa de la un izvor cu apa termala si iz de sosete murdare, Andrei plecand imediat de acolo. Mi-am calcat pe orgoliu, mi-am umplut bidonul si am baut. Avea un gust surprinzator de bun, contrar mirosului,  putin demineralizata si rece. Ni se recomanda un restaurant decent, unde mancam copios. Soarele ne impinge la o leneveala, care ne  cam taie elanul de pedalat.

           De acolo o luam spre Targu Secuiesc, plecam undeva pe la 16:30 dupa amiaza, soarele se mai domoleste si drumul e lung si anevoios .Peisajul insa ne imbie, admiram fiecare satuc prin care trecem si rotile ne poarta tot mai departe. 

           Ajunsi in Tg Secuiesc, mancam cate ceva, ne hidratam bine si ne pregatim sa atacam drumul spre Onesti, punctul culminant fiind urcarea pasalui Oituz-866 de m.

            Plecam montati si decisi sa facem o urcare buna si sa ne bucuram din plin de ea. Urcarea incepe de undeva din Bretcu, se lasa seara, caldura se domoleste, parca stiind ca vom trece pe acolo. Urcarea e dementiala, nu ne dam jos de pe bicla de loc, avem urcari in serpentine, Andrei face si un filmulet. Ajungem in varf, bucuurosi si plini de adrenalina, dar si de transpiratie:)). 

Facem cateva poze, admiram   peisajele si ne pregatim de o coborare dementiala prin padure.Trecem de colonia Oituz, asa cum am denumit-o eu, si spre seara ajungem in Onesti, dupa aproximativ 185 de km si 1800 de m diferenta de nivel.

           Acolo decidem sa luam un mijloc de transport pana in Bacau, datorita faptului ca ne-a prins noaptea, drumul e plictisitor si am risca mult pentru 50 de km. A doua etapa : Cislau - Nehoiu - Intorsura Buzaului - Covasna - Tg Seuiesc - Pasul Oituz - Onesti: 186,5km > 1600m+.

           Rezolvam repede cu un maxi-taxi, bagam biclele cum putem si noi, si suntem lasati in Bacau la o catedrala. Acolo trebuia sa ne intalnim cu Vali, aveam sa aflam ca Bacaul e orasul catedralelor, ba chiar a locurilor asemanatoare. Vorbind cu el la telefon, noi eram langa aceeasi banca, acelasi colt al strazii insa un mic amanunt era diferit, catedrala.

           Ne intalnim, mergem la un restaurant, ca suntem lihniti de foame, imi iau un pui imens cu usturoi:), yum yum, vreo 2 beri, stam la povesti, nu prea mult ca a doua zi ne asteapta etapa grea.

            Mergem la Vali acasa, ne da o camera in care incercam sa dormim vreo cateva ore, dimineata avem un tren spre Bicaz. Da, decidem sa facem drumul cu trenul, fiind unul foarte plicticos, si asa aveam si posibilitatea sa mai furam cateva ore de somn.

            Andrei, foarte ametit de altfel, observa in tren ca nu-si gaseste ochelarii, adormim totusi, iar in Bicaz, se opreste la o benzinarie sa-si ia o pereche, moment in care dau sa-mi pun casca pe cap si-i gasesc ochelarii :)). Bucurosi, plecam sa mancam ceva si sa ne continuam dumul.

           Planul era sa ajungem in Sighetul Marmatiei, unul maret, nu aveam de unde sti ce ne asteapta.

La recomandarea unor localnici, luam drumul pe langa Izvorul Muntelui, asigurati ca drumul e recent asfaltat.

           Acuma exista 2 variante, aia ori si-au batut joc de noi, ori avem definitii diferite pentru drum bun, crucea mamii lor, zic eu. Am inceput o urcare pe un drum forestier, pana in Durau, de ne-au iesit ochii. Am ajuns pana la 1070 de m cred, intr-o singura urcare, pe un drum foarte urat si pietruit, de-ti era mila sa pui si caii sa merga pe acolo. A fost unul din momentele in care am regretat ca am cursiera. Totusi, peisajele mai salvau din frustrarea noastra, comuna de data asta. Insa nu eram neaparat suparati pe drum, ci mai mult pe faptul ca fuseram mintiti.

          Admiram locurile, muntii Ceahlaului, ne imbarbatam unul pe altul, facem haz de necaz si plecam mai departe, spre Vatra Dornei. 

Ne intampina o ploaie marunta, dar insistenta, incep sa apara si primele tensiuni intre noi. 

Pana in Durau, facusem o pana, Andrei plecase mai inainte, asa ca am fost nevoit sa merg 2 km pe jos, ca sa iau pompa de la el.Rezolv problema si-l rog totusi sa stam in acelasi ritm, ca doar nu facem concurs. Repeta aceeasi greseala, ne dadusem un punct de intalnire pe la un anume km, si el se dusese fara sa zica la vreo 2 km mai departe. Atat mi-a trebuit, l-am sunat, i-am batut obrazul si m-am suit pe bicla, trec pe langa el ca mig-ul si nu-l iau in seama, desi el striga dupa mine:). Ma ajunge dupa km buni si suparat, imi zice ceva si pleaca mai departe. Pentru o fractiune de secunda, imi venea sa-mi bag piciorul in ea de tura si sa renunt. Insa ca niste oameni maturi ce suntem, am reactionat mai mult decat onorabil, nu ne-am bagat deloc in seama, vreo 20 de km:)).

          Lasand gluma la o parte, a fost totusi un lucru inteligent, deoarece am inceput sa vorbim din senin, ne calmasem si ne-am decis amandoi in privinta locului, unde vom lua masa. Un loc recomandat de Vali, undeva in apropiere de Vatra Dornei.(Zugreni se numea, fain loc de mancat).

          Acolo mancam copios, ciorba, felul 2, foarte bun de altfel, ne hidratam bine, incarcam telefoanele si plecam spre Vatra Dornei. Gropi multe, drum urat, ploaia inca ne mai uda marunt. Ba urcam, ba coboram, dar ajungem la destinatie. Acolo, o sun pe Bamse, sa ne caute ceva cazare cu piscina si sauna, intre timp noi ne oprim la un net cafe, inca mai exista asa ceva, se pare. Trebuia sa refacem traseul pentru zilele ce vor urma.  Renuntam rand pe rand la cazarile recomandate si ne jucam cu rabdarea fetei. Ne decidem sa pedalam pana in Carlibaba, loc de unde avea sa inceapa urcare spre pasul Prislop.

           Tot Bamse ne rezolva cazarea, asa ca intampinati de ploaie si lasarea serii, pedalam spre destinatie. Ploaia se inteteste, noaptea ne ia in primire, scoatem si noi antidotul, 2 frontale si ne continuam drumul, unul foarte cretin, cu gropi ce nu le puteai ocoli mai deloc. Injuram si strangeam din dinti, ploaia ne uda, nu vedeam mare lucru, mai luam cate-o groapa, imi facea curul ciur.Si uite asa am tot tinut-o pana in Carlibaba.

            Acolo dam de prostia gazdei, care nu stia sa ne ghideze, vai vai vai. Ne luam ceva de la supermarket, ne cazam in cele din urma, bagam biclele la adapost, facem dus, mancam si bagam somn. A 3-a etapa: Bicaz - Vatra Dornei - Carlibaba: 169,3km > 2380m+ 

          Dimineata, facem ochi, mancam cate ceva, nu inainte de a vedea cum e vremea afara, un friiiiig, de-ti venea sa-ti bati copii. Ne imbracam mai gros, ne urcam pe bicle, si incepem urcarea spre pasul Prislop, 1416m. Prima portiune, am avut parte de drum f stricat, dar macar nu era noapte si-l vedeam. Incepem urcarea, ne incalzim bine, mai dam din haine jos, facem niste poze si urcam sustinut.

Peisajul e de vis, asa ca moralul ne creste. Incepem totusi sa simtim oboseala cumulata, dar nu ne dam batuti. Ajungem sus in pas, luam suveniruri, mai mancam cate ceva, mai filmam putin si-i dam in coborare spre Borsa. De altfel una foarte frumoasa, pana intr-un anumit punct, cand asfaltul se transforma in niste dale de beton, despartite din 5 in 5 m. Sfintii incep iarasi sa-si faca simtita prezenta, pe cale orala, desigura. Cu nervii intinsi la maxim ajungem in Borsa, un oras in lucru, de ceva imp se pare, mancam bine si continuam apoi spre Sighet.

          O parte foarte frumoasa a tarii, pacat de starea drumurilor, daca cu bicla era o problema, imaginati-va cum e cu masina;trecem insa peste frustrari si pareri de rau, facem un mica pauza in Viseu de Sus, mancam cate ceva, Andrei vrajeste niste fete, in stilu-i caracteristic:)), prietenii stiu cum, si plecam mai departe.

           In Sighet ajungem cred ca pe la 19:00, mancam bine si dupa ce dam kicks in cautarea unui net cafe deschis,ne decidem sa ne oprim in Sapanta. Greu e fara un smartphone, insa promit sa-mi iau cat de curand. Etapa 4:Carlibaba - Borsa - Sighetul Marmatiei - Sapanta: 154,6km > 810m+ 

            Acolo ne bazam ca putem sta la manastire peste noapte, dar de unde. Maicuta curului era deranjata ca am intrerupt-o  de la niste business-uri cu inmormantari, acatiste si pomelnice. Am trimis-o in aghiasma masii si am plecat sa cautam cazare. Am gasit cu 40 de lei, amandoi, la o batranica foarte cumsecade, care pentru inca 20 de lei in plus, ne-a facut un bulz traditional, udat cu o palinca buna, de-a locului.Intre timp noi ne-am plimbat putin pe la cimitirul vesel, apoi intorsi cu pofta de mancare, am facut ravagii, nu a mai ramas nimic din saracul bulz.

              Somnim bine, ne trezim  mai pe la 9 asa, plecam la 10 ca lenesii, cu gandul sa trecem prin Tara Oasului. Urcam un pas destul de frumos, prin padure apoi coboram in Certeze, un fel de Pipera de la sate. 

Asa casoaie cu bun gust am vazut acolo, incat nu am rezistat tentatiei sa nu facem un filmulet si sa nu oprim un localnic sa ne lamureasca ce-s cu ele. Ne-a spus ca-s de pe vremea lu'' Ibric aka Ceasca (Ceausescu), singura cladire ce nu se incadra in peisaj, fiind sectia de politie, ce arata dezolant. Parasim usor satucul, uimiti de ce gasim, si ajungem in Oas. Nu m-a impresionat cu nimic, asa ca mancam repede un sandvis “la mana”:)). ( exprimarea vanzatoarei, “doriti aici sau la mana?”, normal ca ne-am cacat pe noi de ras). Ne plictisim maxim pe drumul spre Baia Mare, unul ce putea fi evitat daca nu ni se dadea planul peste cap, in ceea ce priveste cazarea la Cluj. Urasc oamenii neseriosi, si-i bag fara retineri in pizda masii.

              De acolo, luam un tren pana in Cluj, scurtand astfel etapa si evitand un drum foarte plicticos.

Dam telefoane, si in cele din urma, Andrei gaseste cazare prin intermediul unui prieten la un concurs de escalada. Foarte bucurosi, mergem in oras sa mancam la un restaurant recomandat de niste localnici.A 5-a etapa:Sapanta - Negresti Oas - Baia Mare: 125km > 560m+ 

              Ne umplem bine burtile, bagam si o bere si mergem spre locul cu pricina.Tipul foarte degajat, ne pune la dispozitie casa, facem un dus si dupa cateva vorbe, adormim lemn.

              Avea sa ne trezim foarte devreme, in jur de 5, sa prindem un tren spre Huedin. Dimineata constat ca am cauciucul desumflat, dau cateva pompe si merg spre gara, Andrei uita ochelarii si e nevoit sa se intoarca. Suntem pe punctul de a pierde trenul, insa il prindem in ultima clipa. Rezolv pana in tren, ajungem destul de rapid, ne luam ceva de mancare si bagam la mat.

             Urmeaza penultima etapa, una foarte grea Huedin - L. Fantanele - Campeni - Rosia Montana - Abrud - Zlatna - Alba Iulia: 202km > 2240m+  diferenta de nivel pozitiva, si foarte decisi sa o ducem la bun sfarsit. Facem o frumoasa incursiune prin muntii Apuseni, de care ne bucuram din plin.Trecem pe langa lacul Fantanele, facem poze, ne radem, mai filmam iarasi si pornim prin satucele pitoresti din Tara Motilor. 

Urcam iarasi printr-un sat cu drum pietruit, scot mortii si sfintii de la naftalina si-i dau la inaintare. Urcam de iese untul din noi, pe o caldura mare si praf. Pe coborare face si Andrei o pana, fac si eu una doar nu-l las la greu:)

.Peisajul e greu de descris in cuvinte, ne bucuram din plin, mergem pe stradute inguste, ne oprim la un magazin din apropiere unde mancam ceva, bem o bere fara alcool, iar prin bunavointa unor oameni, apucam sa descarcam niste poze de pe aparat. Pe la Albac, ne oprim la targ, loc in care un al 3 lea membru al excursiei,pe nume Patlagel,isi face simtita prezenta.

De la Abrud, ne abatem putin sa vizitam si Rosia Montana, un ocol de doar 7 km, dar cu o diferenta de nivel de 600 de m:)).Vizitam muzeul, apoi mergem mai sus la niste lacuri.

               Nu pierdem multa vreme, coboram in viteza si ne luam niste struguri si cola, dubioasa combinatie.

               Incepem sa ne simtim doarte bine si zburam pana in Alba Iulia. 

Ajungem undeva pe la 20:00, Bamse, supportive ca intotdeauna, ne face rost de o cazare buna. Cu 80 de lei, ni se da la dispozitie o pensiune intreaga, cu toate facilitatile, noi fiind singurii chiriasi:P.

               Mergem in oras,mancam o pizza mare, bem o bere si ne intoarcem. Somn de voie, ne trezim dimineata cu gandul la ultima etapa: Alba Iulia - Sebes - Transalpina - Novaci - Tg Jiu: 201,3km > 3600m+  diferenta pozitiva de nivel.

               Drumul inspre Sebes e plicticos si plin de trafic si praf, insa il facem rapid, avand o medie de 30 de km/h. Ne asteapta o urcare lina, din Sugag, ce va continua pana la Ranca. Urcarea e dura, nu neaparat prin prisma pantei ci a lungimii, era exact ca picatura chinezeasca. Muschii incep sa protesteze, urcarea e foarte lunga, aproape 100 de km, iar noi ne resimtim. 

Ajungem destul de tarziu in cel mai inalt punct al soselei, pasul Urdele. Mai facem o filmare si-i dam inainte cu tupeu, e un frig patrunzator. Las o amintire pretioasa acolo, pe care o acoper cu o soseta:)), facem niste poze si pornim spre Ranca. 

           Acolo, ne luam ceva de la magazin, mai stam de vb cu niste proaspeti casatoriti, curiosi de tura noatra. Ne luam la revedere si ne indreptam spre Tg jiu. Inca 60 de km din turul nostru si ceasul arata ora 20:00 si se intuneca deja. Coboram prin serpentine cu 50-60 la ora, treceam pe langa tiruri si chiuiam ca nebunii. A fost un moment de descatusare si bucurie ca terminam tura propusa. Ea trebuia sa continue si cu Transfagarasanul, insa am decis sa renuntam, din lipsa de timp, suprasolicitare, plus ca in 4 zile urma sa fac un ultramarathon de 110 km cu 5000 de m diferenta pozitiva, in alergare:).

           Coborarea o facem rapid, ne echipam cu frontale si veste reflectorizante si gonim ca nebunii spre Tg Jiu. Au urmat urcari pe care nici nu le mai simteam, mergem cu peste 30 km la ora, de parca atunci am fi inceput tura. Entuziasti si plini de adrenalina, ajungem in Tg Jiu, in jur de 22:00, trenul spre Bucuresti fiind la 1 juma. Este timp de o mancare buna, mergem la hotel Ana, tot la recomandarea unor localnici.acolo cinstim o bere si o pizza enorma, a fost nevoie de 2 mese ca sa le poata pune una langa alta. Le-am devorat amandoi, meticulos si constiinciosi. Servirea excelenta, mancarea in aceeasi nota.

         Pe la 1 jumate, vine si trenu si ne gandim noi ca pana la 7 dimineata, cand avea sa ajunga in Bucuresti, dormim ca niste gansaci. Doar ca “nasul”, cred ca vroia sa-si ia iphone, ca cerea mai mult decat aveam la noi si ne tot ameninta ca ne da jos. Pentru prima data in viata mea, am fost dat jos din tren, impreuna cu Andrei, doar pentru ca era omul prea lacom. L-am trimis in mortii masii, ca devenea prea obraznic si tragea de bicle, de parca ar fi tras de nevasta'sa, spre surprinderea unor straini, care aveau si ei biclele peste ale noastre si nu intelegeau ce se intampla. Ne-a dat jos in Craiova, ne-am luat bilete la urmatorul tren, care venea peste 2 ore, si am ajuns in bucuresti pe la 9.

         Am avut parte si de o surpriza placuta, Ancuta si Nico intampinandu-ne la gara, in ciuda intarzierii noastre. A contat foarte mult sprijinul lor, pe tot parcursul turei,.asa ca le multumesc inca o data si ma declar mandru ca-mi sunt prietene.

         A fost o tura frumosa, plina de aventura, adrenalina si momente limita,insa a meritat din plin.Pentru ca probabil tot v-ati intrebat ce e cu filmuletele facute, ele reprezentau de fapt un mod inedit de a-i ura la multi ani, bunei prietene, Ancuta si totodata un bun prilej de a-ai arata frumusetile tarii, pe 2 roti;desigur cu promisiunea ca, daca se va antrena, data viitoare ni se va alatura.

         Andrei a fost un bun partener, un om pe care te poti baza, in ciuda micilor clinciuri pe care le-am avut si cu, care m-as inhama la orice nebunie, oricand, fara sa stau prea mult pe ganduri. Cred ca asta spune foarte multe. La anul mai coc una, trebuie sa ma gandesc bine, pana una alta, urmeaza Ciucas Ultra trail, 110 km cu 5000 de m diferenta de nivel, timp limita de 24 de ore.Will I make it after this? We'll just have to wait and see:).