Marathon 7500 - sub semnul ciorii

Marathon 7500 -sub semnul ciorii

                             Nu este o gluma si nici un articol plin de rasism; asa cum altii au renascut ca Pasarea Phoenix, din propria cenusa, asa pot spune si eu ca am revenit in cursa datorita glasului unei ciori.

Ajunsi la editia a V-a, dupa 2 editii consecutive, in care Dragonul&Marmota au bifat un succes si un abandon, iata ca pornim la drum, mult mai bine pregatiti (zicem noi) si cu un plan pus la punct, cu gandul de a ne lua revansa si a scoate un timp mult mai bun. Dupa o saptamana plina de tachinari cu Marius ( echipa rockbird avec Paula), in care ne intepam unul pe celalalt si puneam pariuri care ajunge in 40 de ore, iata-ne ajunsi la Pestera pentru a lua startul marii provocari.

                        Aproate lovit de masina cu o 2 seri inainte si ajuns in cele din urma cu ambulanta la spital, datorita unei complicatii la stomac, ma incapatanez sa iau totusi parte la acest concurs, fortandu-mi norocol. Ma imprietenesc repede si sunt f entuziasmat de noul meu rucsac de la ultimate direction si sunt nerabdator sa ma bag la somn si sa vina dimineata pentru a-l testa. Am ajuns acolo alaturi de Tale, Lush si Vlad ( acesta din urma ajutandu-ne cu mancarea la Vf Omu).

                       Pregatesc rucsacul de cu seara, constat ca incap foarte multe in el, desi e destul de mic si compact si se mai aseaza si bine pe mine. Somnul la cort a fost un pic agitat, m-am cam trezit in toiul noptii de cateva ori, murind de sete. Dimineata ne echipam, optez pentru pantaloni lungi si o bluza lunga, fiind destul de racoare si mizand ca ma va ajuta atunci cand va veni noaptea. Emotii, agitatie, muzica antrenanta si un start mult mai lejer ca in ceilalti ani. 

Plecam incet, mizam undeva in jur de 24 de ore asa ca trebuie sa fim cumpatati. Stomacul protesteaza nitel, dar nu zic nimic de la inceput, cu gandul ca poate trece. Prima urcare pana pe Vf cu Dor, nu ne pune mari probleme, ne hidratam putin si dam mai departe spre Poiana Stanii, aici incepe calvarul pentru mine, stomacul incepe sa ma doara din ce in ce mai tare, iau un dicarbocalm, slabesc ritmul, aproape mergem, iar incerc sa reiau, durerea nu ma slabeste. Ajungem cu chiu cu vai in CP2, beau apa, dau sa urc, aceeasi durere acuta, urcarea e un chin, trag de mine, il vad pe Dragonu descumpanit, ma pun undeva in poteca si zac minute bune, incerc sa merg nu pot, trec echipe pe lnaga noi, toti incearca sa-mi dea o mana de ajutor, degeaba, nimeni nu are ce-mi face, se opresc toti, si Paula si Tzale, dar nimic nu pare sa ma ajute.

                          Dau la rate undeva in afara potecii, incerc sa continui la deal, nu mai merge, ideea unui alt abandon se contura deja in mintea mea, Dragonul pare sa fie resemnat, insa nu am ce face, nu mai pot merge. Convenim ca eu sa raman sa ma linistesc si el sa mearga inainte spre Pestera pentru a lua masina si a anunta abandonul. Durerea era atat de mare incat nu ma mai gandeam la nimic. Ma pun in iarba, langa o bancuta, zac in agonie, somnul ma cuprinede, sunt acoperit de ceva nori, cateva musculite bazaie asupra mea ( zici ca eram cadavru ), aveam o stare confuza, nu stiam de visez sau nu, insa stomacul parea sa ma fi lasat, nu stiam cat dormisem, am auzit doar icnetul unei ciori deasupra mea, am deschis ochii, in mintea mea s-au facut niste conexiuni ( Paula, o buna prietena, obisnuia sa scoata sunetul asta in perindarile noastre prin munti) , atunci parca m-a lovit ceva, ideea abandonului incepuse sa mi lase un gust amar, in minte mi-a venit imaginea Dragonului care era resemnat. Am deschis telefonul, l-am sunat, era la Piatra Arsa, anuntase abandonul, moment in care am zis ca trebuie sa “dezabandonam”, vin spre el.

                            Eram penultima echipa dintr-un total de 60, ajung la Piatra Arsa destul fresh, plecam de acolo in jur de 10:50, urmeaza o coborare faina pe Jepii Mari. Simt entuziasmul Dragonului si dau semnalul de lupta, e timpul sa recuperam ceva, abordez coborarea binisor, nu mai simteam dureri, doar ca Dragonul simte un pic de oboseala, mai facem schimb de locuri, depasim ceva echipe, trecem si de Alexandra& Dragos, care erau surprinsi si bucurosi ca mi-am revenit, tinand cont de starea in care ma vazusera. Ajungem la cp4 Intre Jepi, mancam putin, ne hidratam si plecam. Din nou Dragonu' acuza o lipsa de energie, baga un gel, activator, pare sa se miste, doar ca efectul trece repede. Mai depasim ceva echipe, insa ii apar niste blocaje musculare, da-i cu magneziu, slabeste ritmul, ceva masaj....nimic. Ajungem putin mai sus, ne astepta Balan, ii da si el un magneziu, nu-si face efectul. 

Ajungem f tarziu la Babele la cp5, in cam 3 ore, Dragonu avea inca dureri, pana la Pestera ;la cp6 mai mult am mers si eram decisi ca nu aveam cum sa terminam intr-un timp ok. Servim ceva pepene acolo, i se face un masaj, ia un anticarcel, muschii nu par sa se relaxeze, dupa lungi dezbateri, abandonam....era deja 3 si jumatate si noi nu ne miscam, riscam sa depasim cele 40 de ore limita daca problemele continuau asa ca am decis ca e cel mai ok sa o lasam balta. Ne simtim frustrati amandoi, incercam sa ne incurajam ca decizia e cea mai inteleapta ( in gandul meu se naste ideea ca eu am fost principalul vinovat, am pierdut mai mult de 2 ore jumatate din cauza stomacului, apoi am tras un pic tare de el, iar le mi-a tinut isonul vazand ca ma simt mai bine si asta ne-a costat).

                           Nesuportand ideea abandonului si a statului in tabara, pentru inca un an, decid sa plec singur si sa termin cursa in 24 de ore, asa cum imi propusesem initial ca echipa, un obiectiv mai mult decat indraznet, luand in considerare peripetiile de pana acum.

 Nu m-am gandit o clipa ca stomacul imi poate face prob iar, eram doar increzator si plin de frustrri. Dragonul imi lasa ceasul si o frontala si undeva la ora 16:00 plec din cp6, ajung  prima data la Omu cp7(17:08 ), acolo era Vlad, ma astepta cu mancarea, comunic celor de acolo ca voi continua singur, mananc ceva si-i dau la vale. Niste capre negre ma intampina, speriate probabil de un tampit ce alerga la vale, incep sa depasesc echipe, ajung la Diham, cp8  la 18:24. Acolo sunt anuntat ca si Alex Popa, continua singur si are vreo 20 de minute in fata. Plec increzator, pe traseu depasesc vreo 4 echip, printre care una de danezi, discut nitel cu ei, plec mai departe. Pana spre Prepeleag, ma intalnesc si cu Pif& Hercule, bucurosi si ei sa ma vada intr-o stare mai buna si urandu-mi succes. Dau iarasi cu ochii de Balan, in cp 9 (19:55) la Prepeleag, rontai cate ceva si plec mai departe. Mai sus il intalnesc si pe Alex, care isi exprima dorinta de a face echipa si a incerca sa terminam amandoi

                           Urcam amandoi Bucsoiul si ajungem la Omu pentru a doua oara pe la 21:50, ne alimentam bine si plecam spre Ciubotea, trecem la geaca si frontala, balaurim nitel, coborarea e f tehnica si urata, incerc sa nu l las pe Alex in urma, acuzand ceva oboseala asa ca ma potrivesc ritmului sau. Ajungem in cele din urma la Bran cp11, pe la 1 fara 20. Ni se mai alatura si alte echipe, rontaim ceva supa si paste si plecam mai departe. Urcarea pana in Valea Gaura, trece prin Saua Polite, o urcare destul de lunga si inferanala, care pare sa nu se mai termine, suntem vreo 4 echipe care ajungem in acelasi timp acolo, Alex vrea sa doarma si suntwem nevoiti sa ne despartim, nu vroiam sa risc sa mi racesc muschii sau sa ma apuce iarasi stomacul.

                          Decidem amandoi ca cel mia bine e sa vina cu alta echipa si sa nu faca urcarea singur. Plec de acolo in jur de 2:30 noaptea, frigul patrunde in oase, bluza mea de dedesubt e uda, urcarea e greoaie, ma despart de grup, vazand o frontala ceva mai sus si decid sa o ajung. A fost un fele de fata morgana, cu cata trageam mai tare cu atat mai mult se indeparta. Urcarea e in terese si mi dadea impresia ca se afla aprope insa erau mult mai sus. Ajung pe o ceata de nu vedeai la 2 pasi in poteca ce ducea spre Omu, vin si Pif&Hercule, gasim poteca impreuna si ajungem in cp 13 pe la 4:50. Mancam iarasi, ne hidratam, ceata se ridica, insa frigul e napraznic.

                          Fiind f frig, reiau alergarea si ma despart de ei, mai depasesc inca 2 echipe ajung relativ repede la refugiul Batrana, urmeaza coborarea spre Gutanu, ajung in cp 14 pe la 6:46 dimineata, depasesc deja 24 de ore dar nu ma mai gandeam la asta. Nu trecusera decat 12 echipe, plec tare spre Saua Strunga, ultima urcare, ajung in jur de 7:45. Urmeaza inca o coborare, ma intalnesc pe drum cu Gica, se ducea dupa ciuperci, ma anunta ca luase locul I, il felicit si plec sa termin cursa. Ma intampina si Dragonu, trec linia de finish dupa 26 de ore si 37 de minute.

                         A urmat un moment de eliberare, am stat putin la povesti cu Marius, care a obtinut locul I la mixt cu un timp de 21:49, felicitari si lui si Paulei; am mancat nitel si am plecat spre ploiesti apoi spre Galati pentru a o vizita pe Ancuta.

                       Am esuat ca si echipa insa am renascut ca si om, felicitari Dragonului pentru rabdarea de care a dat dovada si pentru faptul ca a reusit sa continue o parte din cursa desi avea dureri, tot respectul.

      Urmeaza un set amanuntit de analize, ceva regim si Ultra Trail Du Mont Blanc (168 de km cu 9500 diferenta pozitiva de nivel), sper sa las problemele in urma si sa ma bucur de o cursa la care visez de foarte mult timp. See you on trails!

Bate Toaca 30-06-2013

                        Un concurs aflat la prima editie, intr-unul din masivele frumoase ale tarii ( Ceahlau )  ce s-a bucurat de o prezenta destul de numeroasa si cu oameni de calitate; cum puteam sa lipsim de la asa ceva? Mai ales cand amintirile noastre legate de Ceahlau sunt frumoase, insa ele tin doar de anotimpul alb si atat, e momentul ideal sa l vizitam si in aceasta perioada a anului. Plecam de vineri seara, drumul e destul de lung, insa entuziasmul fetelor ( Bia si Anca) si gandul ca vom alerga iara ne fac drumul mai usor ( plus stilul nefesist de condus al meu si al Dragonului).

                        Ajungem in camping undeva in jur de ora 2, instalam repede corturile, bag ceva la instalatie ca deh, foamea e mare si incercam sa ne odihnim. Eu veneam dupa 140 de km de pedalat, 5 ore de munca, ceva condus si ore restante la somn, combinatie fatala pentru ce ma astepta in numai cateva ore.

                        Somnul a fost linistitor si m-a ajutat sa ma refac putin, am mancat putin dimineata, m-am echipat, ne-am intanit si cu Tzale si alti cunoscuti si am stat la ceva palavrageala. Startul avea sa fie la 10, asa ca era timp pentru toate. Traseul avea sa aiba in jur de 30 de km cu peste 2000 de m diferenta pozitiva de nivel, profil asemanator celui de la RTR.

                        Nu stiam daca sa alerg iar fara tricou si daca sa iau betele, ipod-ul era consumat, asa ca eram in ceva dilema, noroc cu Tzale, el m-a inspirat si am luat decizia sa folosesc betele dupa o lunga perioada de nefolosinta, buna decizie avea sa fie.

                        Admiram privelistea din jur si de la start:), ne bagam in pluton , ne uram succes si plecam ca din pusca pe ritmuri de toaca:), inedit moment si foarte inspirat.

                        Startul s-a dat din camping, urca incet pe asflat si ajunge in padure. M-am pus cumintel in spatele lui Tzale si am mentinut ritmul. Ajuns in padure, urcarea se inaspreste si pana la Fantanele trec in fata lui, e o urcare pe gustul meu, in care depasesc incet dar sigur, ma simt in forma si ma felicit pentru decizia de a renunta la tricou inca de la start, aerisirea e excelenta.

                        Stau in plasa lui Gabi Solomon si a Iuliei, mentinand ritmul si asteptand cumintel ca unu din ei sa se taie, ritmul era prea alert. Vine si Tzale din urma si ma pastreaza in raza lui vizuala; e un ritm ce-mi convine, ma simt excelent cu betele, nu-mi vine sa cred ca am renuntat la ele atata amar de timp.

                        Pe traseu ma intalnesc si cu Ancuta, care era toata un zambet, dar era sa ma ciocnesc de ea, noroc cu reflexele mele de capra. Ajung la Cascada Duruitoare, ma hidratez si incerc sa nu o pierd pe Iulia. De aici incepe o urcare sanatoasa, depasesc multi concurenti de la amatori si incerc sa mi pastrez pozitia cat mai bine si sa trag constant. Incet o pierd din vedere, insa nu disper, sperand ca o sa pice cumva, nu are cum sa tina ritmul infernal cu care a pornit.

                        Vine o coborare faina, dau drumu la picioare si dau intr-un forestier lungut; intre timp il depasesc si pe Gabi Solomon, care a tras pe dreapta, stiam de la inceput ca a plecat extrem de tare, mult peste capacitatile sale, confirmand si diferenta dintre noi din clasament. Nefiind atent la sedinta tehnica, nu am auzit ca forestierul e nemarcat si ma trezesc ca alerg de nebun, singurel si intru putin in panica, sa nu ma fi ratacit, decid sa ma intorc nitel, moment in care dau de Lucian si Tzale.

                        Alerg cu ei o buna parte din traseu, ma simt excelent si increzator ca voi face o cursa buna, asa cum mi-am propus de la bun inceput; ajungem intr-un checkpoint dinaintea urcarii spre Cabana Dochia, trag ceva pahare de apa si fur vreo 3 bucati de cascaval, pe care le mananc cu greu din alergare.

                        Sunt incadrat intre cei doi, Tzale din spate si Luci in fata, insa nu pot tine ritmul prea mult, asa ca ma multumesc in a-i pastra in aria mea vizuala, asa se intampla pana sus la Dochia, e o postura ce-mi convine, acolo ajung imediat in spatele lui Tzale si alergam pe o coborare abrupta, urmand sa dam de dracu. O urcare pieptisa, de 400 de m pana pe Vf Toaca. Urcarea avea un profil celei de Bucsoiu, o adevarat jungla, un moment greu al cursei, in care l-am pierdut pe Tzale din vedere.

                        Ajuns in vf, ploaia pare ca se amuza cu pielea mea, neprotejata de niciun articol vestimentar, dar nu-i dau importanta si -i dau tare la vale, sperand sa l prind din urma.

                        Genunchiul stang protesteaza un pic, reduc turatiile si-i dau mai cu grija, il depasesc pe Truly, care se “taiase”, ma anunta ca Tzale are in jur de 4 minute in fata mea, a fost un moment in care m-am trezit parca si am fost inundat de adrenalina, faptul ca-l depasisem pe Truly si ca Tzale nu avea mult in fata, m-a impulsionat si m-a determinat sa-i dau si mai tare.Ajung in ultimul checkpoint, beau 3 pahare de apa si pierd ceva timp, in jur de 2 minute cu niste intrebari despre concurentii din fata.

                        Intreb niste turisti daca au trecut ceva concurenti pe acolo, raspunsul a fost cat se poate de amuzatant, “au trecut, dar erau imbracati” nu am mai apucat sa le dau raspunsul formulat deja in minte “la dracu, inseamna ca am gresit traseul”, ca picioarele au si fugit inaintea corpului, am dat destul de tare pana am ajuns pe asfalt, moment in care am tras cat s-a putut de mine si am trecut linia de finish in 4:03, la 2 minute de Tzale si podium ( locul 3 la categ) si 6 minute de Luci, care m-a si imbratisat si felicitat pentru cursa buna pe care am facut-o.

                        Ancuta a terminat si ea cursa in 3:10, Bia in 3:40( cursa de 15 km), Dragonu a ajuns in 5:20, clasamentul integral e aici:).

                        Pana a venit Dragonu am stat la mancat, paste, orez, prajituri, fructe; trebuie sa recunosc ca desi a fost la prima editie, concursul a fost organizat exemplar, multa mancare, oameni inimosi, traseu marcat bine, poteci frumoase, prieteni pe masura, voie buna, ce sa mai.....

                        Felicitari tuturor, in special lui Lush, care a venit pe 2 la open feminin, Iuliei pentru ca tine trena f bine si a dat dovada de fair play la sfarsit de cursa si tuturor care inca mai fac asta din placere.

                        Seara am “discotacit” oleaca, iar a doua zi am luat micul dejun la o pensiune din apropiere, am mers apoi la o pastravarie din Bicaz ( Cheita) unde am mancat o ciorba de peste si un pastrav cu mamaliguta pe cinste, recomand locatia. Apoi am facut o mica plimbare prin cheile Sugaului, presarata cu ceva aventuri, Un weekend pe cinste, umbrit putin de marlania unui politist, care a tinut sa ne strice starea si statea la pomana pe fata, vedea -l-as in porumb , plin de capuse. Drumul spre casa a fost un pic obositor, datorita ploii care nu mai contenea sa cada, dar nu conteaza, facem ce ne place si e bine.

                        Urmeaza ca echipa Dragonul &Marmota, sa-si ia revanasa la 7500, pe 18-21 iulie; ne vedem acolo!

Retezat Trail Race 15 iunie 2013

                        A doua editie la care particip; am luat decizia asta putin pripit, neluand in considerare faptul ca anul asta ar trebuie sa ma concentrez mai bine pe un singur aspect, anume: UTMB-ul. De ce zic asta? Traseul este exceptional, e frumos, peisaje care-ti taie rasuflarea, oameni de gasca, insa din punct de vedere tehnic, este cred cel mai greu traseu de profil, foarte neprietenos cu genunchii, gleznele, ligamentele si alte parti ale corpului.

                        Drept urmare stau si ma intreb unde mi-a fost capul de am ales sa concurez a 2 a oara, la prima vedere raspunsul e firesc; iubesc competitia, atmosfera, oamenii, muntele si lupta cu mine insami, nu ma dau mai nicioadata la o parte de la nimic ce e greu si sunt mereu cu gandul de a mi testa capacitatile si a vedea pana unde ma pot intinde cu “plapuma”. Ca de fiecare data mi-am propus un timp mai bun ca in anul precedent (4:54), si sa ma bucur cat mai mult de cursa. Drumul pana in Cheile Butii a fost obositor, insa dormitul la cort m-a restartat complet. 

                        Am ales sa alerg “topless”, dupa cum se poate observa in poze, neuitand sa aplic ceva crema de protectie si sa pun un “coclop” pe acoperis.

                         Se pleaca tare ca de obicei, eu putin mai cumpatat ca in anul precedent, prima urcare o abordez relativ la o turatie mai mica, observ cum prima fata ia un mic avans, dar consider ca am timp sa o ajung si mizez pe faptul ca va obosi trangand asa, lucru de care aveam sa ma insel in cele din urma.

                        Urcarea e criminala, insa tin ritmul destul de ok pana in vf Piule, apoi avem o portiune f tehnica, cu poteci inguste si pietroase, greu alergabile, cel putin pentru mine. Prima coborare pana la Cabana Buta, a fost cat de cat abordabila, ajuns acolo ma hidratez un pic si plec mai departe, urmand o urcare anevoiasa pana spre vf Custura. Tin sa mentionez ca pana sa ajung la cab Buta, am cazut in cur pe un petec de zapada si m-am dus taras pana jos, un moment amuzant al cursei, singurul de fapt.

                        Urcarea pana pe vf Custura s-a dovedit si anul asta un drac, insa a fost placuta, ceea ce m-a dezumflat de tot a fost coborarea. Satul de atata urcare 2300 de m in vreo 23 de km, coborarea era prevazuta cu niste lespezi de toata frumusetea, care se mai si miscau in draci si faceau coborarea imposibila in viteza ( iarasi, cel putin pentru mine). 

Acest detaliu m-a frustrat si mai rau si mi a cam taiat tot elanul, genunchii ma dureau destul de rau iar atentia trebuia dublata pe astfel de portiuni. A mai urmat o portiune si mai urata, plina de smocuri de iarba, in care nu prea aveai cum sa calci fara sa te temi ca e posibil sa iti iei gleznele “la pachet”.

                        Am strans din dinti si mi-am inabusit frustarea motivand ca a fost vina mea ca am venit si a 2 a oara. Intrat in padure, am dat drumul la ipod si am zis sa incerc sa mai recuperez ceva din ce am pierdut. Pe Cornel l-am pierdut pe coborarea asta, s-a dus destul de tare, bravo lui. Prin padure am inceput sa ma simt in elementul meu, cobor destul de tare, nu ma mai opresc la checkpoint si pe forestier fortez, ajung un concurent, trec rapid de el si las in urma, neuitand sa-l salut si plec mai tare sperand sa dau de urma lui Cornel. Efortul mi-e rasplatit si-l ajung in cele din urma cu un km jumatate inainte de final.

                        Stam un pic de vb marturisindu-mi ca nu se astepta sa-l ajung si ma sfatuieste sa ma duc, vazandu-ma mai fresh. Trag tare si pe ultima bucata si termin in 4:41, un pic mai bine ca anul trecut dar mai epuizat. 

O fi fost o oboseala cumulata sau doar concursul asta dar cert e ca mi-a pus capac si mi-am promis ca nu voi mai reveni, nu in conditiile de fata. Sincere felicitari celor care au reusit timpi mult mai buni, eu m-am clasat pe 25 la general, clasamentul aici.

                        Nico si Ancuta au fost responsabile cu inamanarea medaliilor, au facut o treaba f buna si mi-au creeat o placere deosebita sa le vad la finish.

                        Dragonul a venit si el dupa 5:29, un timp care si-l propusese de fapt, felicitari si lui, Tzale a castigat prima editie de duatlon, mai mult alergand cu bicla, ceea ce spune multe despre concurenta la acest capitol.

                        Nu pot trece cu vederea peste punctele slabe, fie ca unii vor stramba din nas sau nu vor da doi bani pe ele, problema lor. Unul din ele, fiind o editie pilot, s-a promis a nu se percepe taxa la duathlon, la fata locului, ghici ce? 130 de lei ( motivatia....eeee pai s-a schimbat ) , plm, daca asa considera ei normal. Al doilea lucru e oarecum legat de al 3 lea si al 4 lea. S-a premiat doar locul 1 la duatlon iar locul 2 si 3 a venit pe podium, fiind premiat doar cu aplauze, asta in conditiile in care s-au gasit fonduri de premiere pentru primii 7 la open, iar la tombola s-au dat o gramada de chestii, care culmea s-au dus tot la castigatori, coincidenta sau nu, e de prisos de comentat, Ideea de baza e ca se puteau gasi fonduri si pentru locul 2 si 3.

                        Alergarea montana din Romania se presupune a fi un sport pentru amatori si totusi sportivi de performanta participa la aceste curse, nimic de comentat pana aici, apreciez concurenta, dar totusi se refuza vehement incadrarea lor intr-o categorie diferita, desi pe ei nu i-ar afecta cu nimic, )( oricum se bat intre ei. ) si incropirea unor categorii de amatori, in felul asta incurajundu-se concurenta si in randul celorlalti alergatori. Vad ca fonduri se gasesc pentru a sustine premii destul de consistente, insa doar pentru elite. Echipele s-au compus tot din ei, premiile pe echipe s-au impartit tot acolo.

                        As fi curios cum ar arata un concurs format doar din  25 de participanti, doar primii din tara, ar mai fi atata anvergura? Ar mai fi atata mediatizare? Noi contam doar la numar si suntem buni doar pentru a plati taxe. Restul e vorbaraie, cum naiba in afara se fac concursuri cu bani mult mai putini, de traditie chiar iar la noi mereu se invoca faptul ca nu exista fonduri, ca se iese mereu in pierdere dar la fiecare saptamana vad ca mereu apare cate un concurs nou, nu ma mir sa apara unul in curand in curtea bunicii. Unde sunt pierderile alea daca tot apar concursuri noi? In fine, am luat decizia sa fiu mai selectiv si sa ma orientez la concursuri din afara, daca tot dau un ban, sa stiu ceva, nu sa fiu luat de fraier iar in tara voi concura doar la cele care merita.

                        Am stat de vorba si cu sportivi de elita de la noi, oameni modesti si educati de altfel care au constatat si ei asta; observ cu stupoare cum strainii sunt tratati regeste cand vin la noi, atentia indrepatadu-se spre ei, iar noi suntem “plutonul” care alearga cu ei si cresc numarul cat sa dea bine in poze si la televizor.

                        Premiile mari tind sa atraga adevaratii sportivi si sa transforme competitiile pentru amatori in adevarate tinte pentru ei, usor usor se uita de placerea alergarii si devine o vanatoare dupa bani si premii, pacat ca se sustine asta, si desi suntem la inceput, doar se constata dar nu se ia nicio masura in privinta asta. La majoritatea concursurilor din afara nu se pune accent pe  premii in bani si totusi lumea vine, aici e invers, totul devine o afacere.

                        Decat sa ma agit aiurea, prefer sa mi pastrez placerea pentru alergat si sa nu mi-o alterez cu astfel de nimicuri, drept urmare voi fi mai selectiv.

                        A doua zi am fost la o mica plimbare cu prietenii, asa ca de refecere, ne-am racorit intr-o cascada din apropiere si ne-am indreptat cumintei spre casa. Atentia se indreapta spre UTMB, care bate la usa cu repeziciune si asupra antrenamentelor premergatoare concursului. Mai urmeaza Bate Toaca, 7500, Cindrel in alergare si o serie de antrenamente de anduranta.

 See you on trails!