Iaca
am facut 4 anisori....de Maraton Piatra Craiului, ce credeati? Ce-i drept am
multe momente in care ma comport ca si cum as avea aceasta varsta. 4 ani de
Mpc, de alergare montana, de prieteni noi, de amintiri frumoase, de munca,
transpiratie,darjenie si.....4 ani de prietenie frumoasa, Dragonu &
Marmota, o prietenie ce s-a consolidat avand la baza acest concurs, acesti
munti frumosi si daca sap mai mult, ajung la un om: Lucian Clinciu, el este
omul care a facut legatura cu tot ce am spus mai sus...cum ii pot multumi
acestui om? Facand ceea ce ne-a inspirat, respectand valorile pe care le
promoveaza, luand parte la aceasta hora a bucuriei an de an, o hora ce era sa
se transforme intr-o “bulgareala”, putin mai lipsea sa avem o editie de Mpc ca
de Craciun; unii au avut-o....
Revin
cu bucurie an de an, mai calculat as spune, mai matur, dar cu aceeasi bucurie
pe care am avut-o in 2010 si cu ambitii mai mari. O sarbatoare generala la care
iau parte din ce in ce mai multi, si nu vorbesc doar de alergaretii
nastrusnici, care iau Piatra Craiului la picior, unii in alergare, altii mai
agale, altii cu echipamente mai profi, altii mai colorati imbracati, altii pur
si simplu mai aproape de costumul lui Adam (am trecut prin toate fazele de mai
sus si trebuie sa recunosc ca ma simt cel mai bine in ultima varianta, si am
inceput incet, incet sa adopt ca un
stil), ci de voluntari, localcnici, turisti... toti dau culoare si energie
acestui eveniment, se implica sa ne fie noua bine si sa ne ofere momente de
neuitat si sa ne determine sa revenim an de an.
Cu
asta asemuiesc eu MPC-ul, e putin, e mult? Pentru mine e suficient...
Fac
rezervare din timp in Zarnesti, urma sa ni se alture si Tzale cu Lush si Nico,
sa ni se alature?cui? Mie si Dragonului, normal, n-am zis ca formam o echipa; e
mai mult decat o echipa daca stau sa ma gandesc, putine sunt locurile in care
nu am fost impreuna, muntii pe care i-am strabatut, provocarile la care am
raspuns, ideile se nasc aici...( se pare ca Dragonu are ceva antecedente cu
“Fabrica de vise”).
Plecam
de cu vineri dupa-amiza, mai bine zis seara, ca la 4 deja dadea sa se stinga
lumina; drumul.......sa ma fut in el, mai bine luam bicla, am facut 4 ore... no
comment. Luam parte la sedinta tehnica, anul asta traseul a suferit inca o
modificare, ne reintalnim cu cei cunoscuti, zambetul fiecaruia ma calmeaza,
glumele, incurajarile, emotiile, atatea “condimente”, cum sa nu iasa o “mancare
“ pe cinste?
Ne
refugiem in barlog devreme, nu inainte de a manca ceva si de a ne mai intepa
unul pe altul, cu asa zisele pariuri facute intre noi, prietenii. Pe Tzale am
zis ca-l fac anu asta, Dragonului am zis ca-i dau o ora. Nu sunt chiar atat de
arongant, nu ma intelegeti gresit, la Dragonu' am folosit tehnica asta pentru ca
am vrut sa-l “smulg” putin din zona de confort, sa traga mai mult decat o face
in mod normal, chiar daca trebuie sa sufere pentru asta, e modul firesc de a
creste... la Tzale, m-am bazat pe cursele de anul asta, faptul ca distanta
dintre noi a scazut.. niste pariuri facute sa ne motiveze pe toti.
Somnul
ne-a luat incet, dar sigur, ne trezim dis de dimineata sa imbucam ceva, aici
fac si prima greseala, decid sa alerg in pantaloni lungi, bluza lunga si iau
rucsacul de ultra, burdusit bine cu lucrurile obligatorii.
Intram
in tarc, dupa ce se face controlul echipamentului, ne incurajam, emotiile se
simt, se citesc pe chipurile tuturor ambitii, timpi, vise, mai toti isi
potrivesc ceasurile, 10.9.8,7....3,2,1.... plecam, il tintesc pe Fodor, imi
propusesem un timp indraznet de 4:40, neluand in calcul modificarea adusa
traseului din anii trecuti. L-am ales pe el pentru ca-l stiu un tip ambitios si
declarase pe fata ca vrea un 4:30, ceea ce se apropia de ce vroiam si eu.
Ajungem rapid spre Gura Raului, alerg in rand cu ei, mai vine din urma si
Liteanu cu Hajnal, acest “Harnazes” al Romaniei ( el a ales sa alerge distanta
dintre Brasov si Zarnesti si apoi sa faca maratonul).
Ajung in Magura, cam
lipsit de vlaga, ceva clar nu mergea, ma simteam obosit iar muschii nu pareau
sa ma asculte. Ipod-ul era pe terminate, cred ca mersese singur in buzunar, am
fost nevoit sa-l pun in rucsac, am zis sa pastrez macar pentru ultimii 10 km.
Incep urcarea noua spre Folea, mi se pare lunga ca dracu, intre timp sunt depasit
de Totalca, pe Fodor il pierd, asa ca urc
sustinut alaturi de Luci. Ne mai vaitam nitel, caldura ne doboara, sorb
constiincios din bidoane, doar nu le-am carat degeaba dupa mine.
La
Table sunt ajuns din urma de Tzale, beau 2 pahare de apa si ii dau inainte,
insa tot vlaguit, se pare ca nu e ziua mea. Pana sa incepem urcarea spre
Funduri, sunt depasit de Tzale, incerc sa-i tin urma dar nu merge. Urmeaza o
urcare ce ma stoarce te puteri, ajuns in creasta ii dau la vale prudent, stiind
ca urmeaza o portiune mai dificila, asigurata cu franghii insa, un loc in care
depasirea era si interzisa si inutila.
Cobor
repejor si nu prea... prudenta imi blocheaza genunchii, il depasesc pe
Iordache, il las si pe Luci in urma, insa sunt ajuns de Iulian Coserea, undeva pe
Marele Grohotis. Aceasta coborare in urcare imi cam pune capac, imi simt
picioarele ca ciocanul lui Thor, ca doi busteni, ma simt ca un umflat care abia
se taraie dupa ce a bagat in el numa hamburgai asezonati cu 6 kile de cola.
Ajung si la Spirlea in cele din urma, salut voluntarii si ii dau repejor la
vale. Il ajung pe Iulian si alticativa concurenti si maresc ritmul pe forestier
pana spre Plaiul Foii. Nu stiu timpii intermediari, ca nu am folosit ceas si
nici nu s-au afisat inca, insa e putin relevant.
Horcai
ca un “orc”, cineva imi umple bidoanele, eu ma “adap” bine, o cameramana
draguta surprinde momentele, nu tocmai de glorie, si plec rapid intr-un sir de
aplauze.
Urmeaza
zombaloaica de Diana, la cum ma simteam aveam sa fiu “abuzat” in nenumarate
randuri (nu degeaba are renume de
curva), o urcare crunta, ce m-a blocat cu totul. Sunt depasit, mai depasesc,
urcarea pare interminabila, parca nu o mai recunosc, desi e 4 a ora cand o fac;
deh, asa se intampla cand esti muci. Aud chiote de copiii, Romania,
MPC, nu mai stiam daca alerg, sunt la stadion sau am nimerit in “iadul
stegarilor”. Paula statea cocotata pe o stanca, eu ma taram ca o meduza, totul
era impotiva mea. Cersesc niste biscuiti sau o bucata de paine, uitand ca aveam
si eu un sandwich cu pui in rucsac, imi mai revin si maresc ritmul pana la
Coltii Chiliilor. Aci ma hidratez, fur
niste biscuiti, si 2 struguri si plec in alergare. Alerg destul de rapid si
mananc in acelsi timp, si surpriza.... chiar merge.
Dupa ce termin, scot
ipod-ul, si dau cat pot de rapid spre Zarnesti, mai depasesc ceva concurenti,
moralul mai creste, stiu insa ca-s departe de ce mi-am propus si ma resemnez.
Ma intalnesc si cu Mihai Orleanu, la intrarea pe asfalt, termin in 5:20 cu o
plecaciune si cu rezervorul gol... Dupa fiecare editie de MPC, m-am trezit
stors de puteri; aici nu vii la plimbare, aici vii sa dai ce e mai bun din
tine, cel putin asa merge la mine, am trecut de mult de faza cu “ macar sa
termin”, imi place sa concurez, imi place sa mi stabilesc obiective, dar nu mi
place sa merg pe ceas sau sa bag geluri si alte chestii, pur si simplu nu
merge.
Ma
hidratez, mananc, stau la discutii cu Tzale, Totalca, Ilie Razvan si alti
prieteni. Aflu de timpul lui Pisy Julie, 4:35.... ce pot spune, ma inclin,
bravo ei. Dragonu vine putin sub 6 ore, pariul e pierdut, trebuie sa gatesc
quiche cu ton:)).
Deh,
am avut gura mare, recunosc, o iau ca pe o lectie, data viitoare voi munci mai
mult si voi vorbi mai putin, insa intre prieteni, iti permiti:) A fost un sezon
foarte bun din punctul meu de vedere, am crescut enorma fata de anii
precedenti, asa ca ar fi o prostie sa ma supar pentru acest esec.
Atata
timp cat imi ramane bucuria de a alerga, pentru mine e un castig... restul e
munca.
Stam la premiere pana tarziu in
noapte, nu inainte de a vedea niste proiectii faine despre expeditia pe Nanga
Parbat si Red Bull X Alps. Luci ne ofera posibilitatea fiecaruia din noi sa ne
luam randul de aplauze, anul asta sunt concurenti multi, in jur de 680, insa
Luci da dovada de rabdare si calm si e decis sa nu rateze pe niciunul. O seara
frumoasa, un sezon pe masura, Piatra Craiului va imbraca in scurt timp, cojocul
de iarna, iar noi alergatoriine vom revedea undeva prin primavara, mai bine
pregatiti, mai voiosi, cu vise care de care mai indraznte si cu energie, cat sa
facem invidios si Enel-ul.
A
doua zi am petrecut-o in Brasov, m-am intalnit cu Marius si am tras un tenis de
camp la dublu, sa ne scoatem nitel alergarea din sistem. Un weekend frumos,
petrecut intre prieteni, cu vreme de sfarsit de vara si cu buna dispozitie.
Eu
il voi considera sfarsit de sezon in alergarea montana, e timp de recuperare,
oblojit rani, facut planuri si povestit intre prieteni.
Numai
bine!
