Pyros 85

Piros 85- incursiune in capitala Ungariei

1-5 noiembrie 2012

88,66 de  km, 3240 diferenta pozitiva de nivel, timp limita 15 ore,

2 puncte acordate in vederea participarii la UTMB,

finishuita in 11:44, locul 41 la general, total participanti, aproximativ 200

          Ultimul ultramarathon al anului, marcheaza sfarsitul sezonului competitional si totodata un bun prilej de a vizita Budapesta, un oras cu o arhitectura, mai mult decat interesanta, un oras aerist, superb, cu oameni civilizati si plin de bun simt.

          Ideea de a participa a venit cu luni bune in urma,. cand eu si cu Tale am decis ca reprezinta o sansa buna pentru a ne strange punctele necesare participarii la UTMB, editia 2013. Din diverse motive eu nu am reusit sa strang cele 7 puncte, chiar daca am participat la Piros, lipsindu-mi inca 2; sunt insa foarte incantat ca Tale a reusit si la anul isi va indeplini visul.

          Asa ca, in dimineata zilei de 1 noiembrie, burdusim dragon-mobilul cu bagaje, si oameni voiosi si ne indreptam optimisti catre Budapesta. Vremea este potrivnica, drumul lung, insa ajungem la destinatie in jur de 19:00, ora locala, impreuna cu Tale, Laura si Nea Ionel. Ne cazam rapid la hotelul Griff Junior, la recomandarea unor prieteni unguri, ce au alergat la Ciucas Trail Running, le multumim pe aceasta cale. Un hotel destul de modest, mai bine zis un fost camin transformat in hotel, insa cu toate facilitatile de care aveam nevoie, inclusiv un mic dejun, ce-i drept destul de saracacios. Insa tinand cont ca am platit 38 de euro pentru 4 nopti, e mai mult decat rezonabil.

          Dupa indeplinirea formalitatilor, decidem sa mergem la o plimbare prin frumoasa capiatala, ploaia se oprise intre timp si am zis ca ar fi placut sa iesim, dupa un drum destul de lung cu masina.

Zis si facut, luam o harta de la hotel, cerem indicatii si plecam la batut orasul la pas in formula completa, mai sus mentionata. Ajungem rapid intr-un parc, vizitam Podul cu lanturi, ne plimbam de malul Dunarii si ne minunam de inventivitatea vecinilor nostri, interesul lor pentru explorarea patrimoniului de care dispun, si transformarea acestuia in idei pentru cresterea turismului si sustinerea economiei locale.

         

           Dealul Gellert, ne-a furat privirile instant, iar eu si cu Tale am hotarat sa dam rapid o fuga pana sus, ceilalti resimtind oboseala si hotarand sa ne intalnim la hotel.Asa ca intr-o clipita, ne-am pus pe un alergat sustinut si placut pe scarile ce duceau la un mic monument si o cetate. Un drum frumos prin padure si cateva puncte de belvedere, de unde puteai admira orasul noaptea, in toata splendoarea lui. Am plecat apoi de acolo, tot in alergare, am coborat repede colina, si ne indreptam spre hotel, acolo unde ne intalnim si cu restul gastii. Somn scrie pe noi, urmand ca a doua zi sa vizitam orasul mai pe indelete.
          Luam micul dejun, facem planul pentru ziua de azi, care ne imbie cu un soare placut si o vreme buna, Tale vine cu o idee foarte buna, de a inchiria biciclete si a vizita orasul intr-un mod in care ne sade noua bine. Mergem la Yellow Zebra, un centru de inchiriat bicle, situat  in spatele Operei, dam 3500 de hufi, pentru juma de zi, ne luam in primire renii si plecam la pedalat.

          Este cred, prima data cand imi inchiriez o bicla si plec la cutreiarat un oras, pe care nu-l cunosc, si nu oricum, ci intr-un ritm de croaziera; a fost o senzatie ciudata, tinand cont ca am fost obisnuit sa merg cu viteza foarte mare (datorita cursierii mele), iar acum chiar mergeam in ritm de plimbare. Ni se alatura si Marius, un alt ultramarathonist, si vizitam pe rand Palatul Parlamentului, o cladire impunatoare si maiestuoasa; alaturi o coada lunga, de lopitai ce stateau in sir indian, de ore bune, presupun eu, ca sa intre in interior. 

          Spunem pas, facem cateva poze si ne multumim prin a admira cladirea din exterior. Ne indreptam spre insula Margareta, acolo gasim un parc superb, imbracat intr-un covor de frunze galbene, un aspect tomnatic de vis, ce acoperea iarba verde ce mijea de dedesubt. Am taiat aleile rand pe rand si am inceput sa mergem printre copaci, o veverita ne amuza, spre deliciul nostru, sta la poze, zambeste la noi, sare din creanga in creanga. Mergem apoi in Piata Eroilor, unde se afla o cetate foarte frumoasa, trecem pe langa Zoo, seara ne prinde undeva pe la Bastionul Pescarilor, Catedrala Sf Stefan.

          La 6 juma, tre sa fim inapoi la centru sa returnam renii, Laura se dovedeste a fi o delicata cu bicla ei, drept urmare, o face muci, ii rupe portbagajul, ii sare aripa de pe spate si era gata gata sa se razbune pe ea si sa o arunce in cap, in plina strada. Ne amuzam copios, pe fazele astea si ne indreptam rapid spre Opera. Tale incerca sa mestereasca putin la ea, ne luam garantia, dam biclele, incercam sa ne impartim hufii, la care fata de acolo, ne adreseaza o intrebare de genu “ Excuse me, what happened with this?”, moment in care m-am intors cu spatele, am lasat-o pe Laura sa dea explicatii si ma cracanam de ras, pe silent.

         Mergem apoi la un local, pentru o supa de gulas, respectiv de dovleac, ce ne cam facuse cu ochiul si ne hidradam cu o bere, asa, ca inainte de concurs.

          A fost o zi geniala, un mod inedit de a vizita orasul, va recomand aceasta metoda cu multa caldura, o vreme superba, multa voie buna si un plus de moral pentru cursa de a 2 a zi.

          Seara am mai pus ceva detalii la punct, impreuna cu Tale, hotarasem noi sa alergam impreuna, idee pe care imbratisat-o de prima data. A fost un test pentru mine, datorita faptului ca el e mai bun decat mine, iar eu trebuie sa confirm din experienta capatata si sa vad cam unde ma situez.

       Un somn de cateva ore, la 5 suntem in picioare ne echipam si ne indreptatm catre start, Laura si Dragonu, erau inscrisi la cursa de 22 de ore, timp limita si urmau sa plece mai devreme.

Doar ca za' Dragon, m-a surprins placut si a hotarat sa se mute de la cursa de 22 de ore, care nu prezenta prea mare interes si s-a alaturat la cursa greilor, cea cu limita de 15 ore. A scos hufii din buzunar si a rezolvat rapid problema, organizatorii dovedindu-se a fi prompti si saritori.

          Stam cateva minute la povesti cu Istvan si Zsolt, cel din urma, ajutandu-ne cu inscrierea si detalii legate de cursa;tin sa-i multumesc si pe aceasta cale, apreciez foarte mult ceea ce a facut, mai ales datorita faptului, ca desi nu prea ma cunostea, a ales sa faca plata inainte de a-i trimite noi avansul, asta spune mute despre el, ca si om.

          Stam in masina pana aproape de 8 jumatate cand avea sa se dea startul, pentru a nu ne pierde din energie, afara era cam frig. O fanfara ne scoate din masina, si ne baga in priza, se da startul, plec bucuros, intr-o alta aventura, marca Dragonu& Marmota, de data asta impreuna cu Tale, un alt omulet simpatic.

         Alergam langa Istvan si Zsolt bucata de asfalt, intram repede in padure, se rup randurile pe prima urcare, il pierd rapid pe Tale, Dragonu e in fata, eu ma simt putin ciudat;inca nu mi-am intrat in ritm, imi zic eu cunoscandu-ma, si decid sa nu-mi fac probleme. Terenul e destul de mocirlos, fata de anul trecut, datorita unor ploi cazute cu ceva zile inainte.
        Usor, incep sa-mi recapat vlaga, trec pe langa Dragonu', batandu-l pe umar si plec mai tare. Imi displacea senzatia ca l-am pierdut pe Tale asa repede si simteam ca l-am dezamagit, ca nu i-am putut tine ritmul, dar atunci mi-am adus aminte ca el imi zicea ca la fiecare cursa, el nu se putea tine de mine pe primii km, deoarece plecam mult prea tare. Atunci am realizat ca si el a facut aceeiasi greseala si m-am ambitionat.   Strategia a dat roade, l-am prins la primul punct de refresment, dupa vreo 10 km, mancand de zor. Ma alatur si eu, bag cola in mine, cat pentru cei 3 ani de abstinenta, vine si Dragonu din urma si mai zabovim putin.

         Ceea ce mi s-a parut foarte inedit, era ca aveau magneziu si calciul, la discretie;un plus as zice eu, si cred ca si ceilalti alergatori sunt de acord cu mine. Am plecat cu un bidon de jumatate, gol:)), cu gandul ca alimentez la primul checkpoint; nu am facut asta deloc in cursa, punctele de hidratare fiind numeroase si mai mult decat suficiente.

          Plecam impreuna de aici, toti 3, alergam o perioada, Tale se desprinde de noi, eu incerc sa-i tin ritmul, Dragonu ramane in urma. Iarasi urmeaza o portiune mare in care fiecare alearga in ritmul lui. Spre bucuria mea, il ajung iar pe Andrei, ghiciti unde?....normal.....in checkpoint, baga in el de zor;asta se intampla undeva pe la km 29. Mananc si eu cat se poate de mult, de parca ar fi ultima masa, bag cola  fara mila, saracul meu stomac, si numa' iaca apare si Dragonu. Noi stateam de ceva timp acolo, cred ca am pierdut vreo 20 de minute pana am plecat, Dragonu fiind decis sa plece mai repede, sa ia ceva avans.

           De aici, parca a inceput alta cursa, a bagat atat de tare incat nu l-am mai prins deloc, pana la km 54, cand el tocmai pleca si noi avea sa ne delectam cu celebra supa de gulas. Traseul a fost superb pana acolo, vremea perfecta de alergat, compania selecta:), iar moralul foarte ridicat. De data asta, am decis eu, si pentru Tale:), sa nu mai stam asa mult in checkpoint-uri ca pierdem f mult si e pacat, si am rontait repede ceva cascaval, carnea din gulas, am bagat iar cola si magneziu si dusi am fost. Aici ne-am si rentalnit cu un bun prieten ungur, alaturi de care am alergat de pe la km 40. Plecam in urmarirea Dragonului, da parca il inghitise pamantul, nici urma de el. Desi aveam un ritm sustinut, nu l-am ajuns, Tale fiind convins, ca ori era intr-un boschete si am trecut pe langa el, ori s-a ratacit.

         Am fost convins, ca niciuna din variante nu s-a intamplat, ci pur si simplu alearga f bine. Am constatat ca am avut dreptate, prinzandu-l pe urcare, spre bucuria noastra. Din acel moment, a inceput o alta cursa, una in 4, noi 3 si prietenul nostru, care alerga la a 11 a editie. Da, ati auzit bine, Piros-ul fiind un concurs ce are o traditie de 17 ani. Marcajul a fost excelent, tendinita mea, imi dadea batai de pe la km 30, am ignorat-o insa, atat de mult cat s-a putut si ne-am bucurat de cursa. Ne-am motivat unul pe altul, am ras, ne-am distrat, ne-am simtit bine si timpul trecea iar km se micsorau.
          A fost o incursiune prin padurile de langa dealurile Budapestei, cu treceri prin satuce, si teren de asfalt, care, surprinzator mi-a priit de minune. Pe la km 70, intr-un chekpoint, o voluntara gangurea ceva cuvinte in romana, spre surprinderea mea ( apropo, majoritatea stiau engleza, asa ca nu a fost nicio problema in a ne intelege cu ei), ne aprindem frontalele si plecam spre ultimii 18 km. Noaptea s-a lasat peste oras, padurea nea fost prietena buna, “marfarul”:)) trecea mereu pe langa noi, desi nu erau prea multe sine pe acolo, dar si cand intalnea cate una, vai vai vai, pe principiul “ in curba sinele trosnesc", se pare ca a fost de bun augur pentru Dragonu, care fugea de manca pamantul:P.

         Ultimii 2 km de padure au fost groaznici, tendinita s-a extins pe langa tibie, soldul protesta frenetic, insa eram hotarat sa trag de mine, nu era chip sa nu terminam impreuna, la cat am alergat. Ungurul, m-a asteptt putin, pe coborare aveam un ritm mai lent, datorita terenului f accidentat, cand am ajuns la asfalt, stiam ca in 2 km terminam, baietii erau putini in fata, am aflat ca aveau in plan sa termine impreuna. Am crezut ca e o gluma, am tras de mine si am zis ca trebuie sa-i ajungem si sa terminam cu totii. Am ajuns langa Tale si Dragonu, si am marit ritmul, scrasnind din dinti la propriu si “hufaind”, ( cred ca necesit o vizita la dentist, dupa toata scrasneala), durerea era din ce in ce mai acuta, insa stiind ca suntem aproape, surprinzator, am tot crescut ritmul si am terminat impreuna in 11:44 minute. Aici aveti clasamentul.

          Ne imbratisam, ni se valideaza chip-ul, ne luam medaliile, iar prietenul nostru se ofera sa ne duca la start pentru a ne recupera masina. Mare om, ii multumim foarte mult! Recuperam masina, ne intoarcem sa o asteptam si pe Laura, care credeam ca va veni luni:))), mancam ceva, fac un dus, mi se face un masaj, binevenit de altfel, stam si cu Marius, care a venit la vreo 10 ore, dar din cauza faptului ca a ratat un checkpoint, nu i s-a mai dat medalie. A reactionat f matur si nu a fost deloc afectat de asta, el motivand ca singura lui satisfactie a fost ca s-a bucurat de o cursa faina si fara dureri.

             Impartasim impresii la cald, vine si Laura dupa 18 ore, luam masina si ne indreptam spre hotel.

Tragem un pui de somn, a doua zi urmand sa mergem la bai termale in Széchenyi, unul dintre cele mai mari centre spa din Europa. Platim hufii cuveniti, si mergem la relaxare;bai termale, sauna, piscina, tot ce trebuie. Muschii nostri se gudurau dupa asa tratament. Stam vreo cateva ore acolo, apoi manati de foame, mergem la un mall din apropiere, ne luam ceva mancare, carne de caprioara, cartofi, suc.Ne-am prostit maxim, dar meritam si noi.

           Seara ne-am mai plimbat nitel, pe vaci utca, un fel de lipscani al nostru, insa cu mult mai mult bun gust.Atentia mi-a fost captata de un ice bar, dupa cateva momente de convingere, am intrat inauntru, platind doar 3 euro pe 2  non-alchoolic cocktails.  Era destul de cald afara, vreo 11 grade, asa ca temperatura de -8 grade, din interior, a fost numai buna:).

            Concluzionand, a fost o iesire excelenta, o cursa nemaipomenita, oameni civilizati, un oras, cu mult peste noi, si cu sanse foarte mari sa ramana asa. Am ramas placut surprins de tot ce inseamna Budapesta si locuitorii sai, asa ca daca mai aud ca ungurii sunt nu stiu cum si ca mai nu stiu ce, inseamna ca sunteti cercopiteci cu ochi, ori aveti nevoie de perfuzii in cap. Fiecare padure are uscaturile ei, dar acuma sa nu cumva sa nu vedem padurea de copaci.

             Deasemenea, ca o paranteza as dori sa adaug, pentru cei care ma cunosc, catusi de putin, sa nu-mi mai fie adresate intrebari de genu, dar de ce alergi? Dar castigi ceva? Si cum dai bani pentru asta?, scurt si la obiect, alerg pentru ca vreau si pot. Despre motivele mele, voi povesti poate intr-un alt post.

              Vom mai reveni cu siguranta si la anul, daca nu pentru concurs, poate cu alta ocazie!

Numai bine!

Azuga Trail Race - 20 octombrie 2012

Azuga Trail Race – 20 octombrie 2012

Lungimea cursei -  28 de km, dif pozitiva de nivel - 1600 de m

finishuita in 3:10, loc 27 la general, participanti, in jur de 300

                  Cursa nu era in planul nostru, datorita cheltuielilor mari ce se anuntau pentru Pyros, insa ducand lipsa competitiei si unui concurs bine organizat, marca Lucian Al Marii, am zis what za' fuck si hai sa mergem. Zis si facut, ne urcam in masina, plecam spre Azuga dupa orele 22:00, in speranta ca dn1, nu va fi aglomerat, asa cum a fost de fiecare data, anul asta, cand am avut drum prin zona aia.

                 Ajungem in jur de ora 00:30, mergem sa ne ridicam kit-urile, ce contineau o caciula foarte faina, marca Salomon, alegem numele echipei - Macheciau, alcatuita din Dragonu, Polo, subsemnatul si Iuliana Postica, ce a obtinut un loc 3, la open feminin.

                   Organizatorii ne invita la o portie de paste, ce aveau sa fie de fapt 2 portii:P binevenite de altfel, la foamea care zacea in noi, stam la un pahar de vin cu Lucian, si ne indreptam spre cort, unde tragem un pui de somn mai mult decat confortabil, in ciuda temperaturii scazute de pe timpul noptii si a inghesuielii maxime din cort.

                Ne trezim relativ devreme, avand in cap ca startul avea sa inceapa la 9, asa cum de incep de obicei mai toate concursurile;iau micul dejun, o mizerie de altfel, un crenvursti, o urma de branza, si niste sunca:)), pe care am platit 10 lei. La cum arata, ai fi zis ca  sunt leftovers. Trec repede peste, vine si Bia cu un amic, ne salutam cu toata lumea, ca doar ne cunoastem destul de bine intre noi. Startul avea sa se dea la 10, Andrei inca dormea de rupea in cort, in ciuda zarvei pricinuite de instalarea portii de finish si a pregatirilor pentru buna desfasurare a concursului.

                Ma echipez in cele din urma, decid ca voi alerga in pantalon scurt, maieu, caciula primita, si ca accesoriu, ipod-ul cu muzica, atent selectionata:). Desi nu erau mai mult de 6 grade la ora startului, ma integrez repede, pe undeva pe la jumatatea plutonului si astept emotionat startul. 

                   Desi am numeroase concursuri la activ, am emotii de fiecare data, asta e un lucru fain, mereu am alte senzatii, indiferent de cursa.

                   Clasica numaratoare inversa, si....plecam! Tactica? Pai nu am niciuna, azi nu ma tin dupa nimeni, azi nu vanez pe nimeni, de fapt....mint.Gianina era in capul meu, trebuia sa o intrec in sfarsit, si asta era ocazia buna. Nu aveam de gand sa ma tin dupa ea, insa vazand ca pleaca tare de la start, am zis sa nu o pierd din raza vizuala si am marit pasul. O ajung, o intrec putin si incerc sa raman acolo.

               Este o zi perfecta de toamna, o temperatura ideala pentru alergat si ma simt excelent, simt ca voi face o cursa buna si asta imi da un boost. Pe prima urcare, hotarasc sa alerg, majoritatea adoptand ideea mersului alert. Tactica a dat roade, nefiind nevoit sa stau la coada, fiind poteca single trail, am stat in plasa lui, Lucian Clinciu, si am fortat pana sus, neuitandu-ma mai deloc in spate.

               Trec si pe langa Florin Totalca, ce acuza niste dureri la genunchi, fiind nevoit sa o lase mai moale, si il am in aria viziuala pe Orleanu.

            Peisajul este mirific, padurea ne primeste cu bratele deschise, un covor maroniu-galbui, acopera poteca din fata noastra si ne face alergatul mult mai placut. Marcajul a fost exceptional, reprezentatnd un mare plus si nefiind nevoiti sa ne pierdem timp, cautand-ul. 

               In primul checkpoint, am ajuns in urma lui Orleanu si Lucian, am baut putin energizant si am plecat ca din pusca. Cabana Susai, parca era primul checkpoint, daca imi aduc bine aminte. Urmeza ceva coborare, pe care parca zbor, incerc sa nu ma las depasit, dar in acelasi timp sa nu mi-o ia razna pulsul.

               Prin checkpoint 2, doar trec, nu-mi trebuie apa, nu-mi trebuie nimic, inca il am pe Lucian in raza vizuala, imi e de ajuns ca sa ma energizez, asta imi confirma ca alerg destul de bine si sper sa o tin asa pana la final. Urmeaza o mica urcare, curba de nivel, apoi iar in padure, peisaj de vis, il mai ajung si pe Dani Florea, care imi confirma ca sunt pe val si il las in urma. 

             Ultima coborare, e pe gustul meu, teren fara bolovani, un forestier placut, in curbe, acoperite de iarba. Niciun urmaritor, asa ca zbor pana jos. Ajung dupa prima bucla, 20 de km, in 2:00, Lucian ma saluta, imi transmite ca sunt pe 26, lumea aplauda frenetic, ceea ce ma incalzeste si mai tare.

        Urmeaza partia Sorica, cireasa de pe coliva,aaaaaa...tort:), dar depinde acum de fiecare, pentru unii e de pe tort, pt altii de pe coliva. Aproximativ 600 de m diferenta de nivel in 2 km. Adi, e undeva la inceput, facand poze si incurajandu-ma, urc fara bete si trag de mine.

              Sunt depasit de un concurent sau doi, urmandu-i sa-i fac pe coborare. Undeva aproape de varful partiei, Cindy facea poze si ma incuraja. Vazandu-ma putin tras la fata, s-a uitat la mine si mi-a zis “stiu excat ce-ti trebuie”, nu mi-a dat apa, nici cola, nici energizant; m-a imbratisat lung si mi-a zambit.

          Multumesc draga prietena, a fost exact ceea ce aveam nevoie, am plecat iarasi, am ajuns in checkpoint 3, am bagat jumatate de activator ce-l mai aveam la mine, ca la primul pas la vale ma incercau crampele. Am fost zombalau cu pedale si mi-am uitat sosetele de compresie, pentru ca am decis in ultimul moment sa alerg cu adidasii de antrenament. O iau usor la vale, crampele dau semne ca nu eu sunt alesul astazi, si ii dau tare. Dani Florea ma depasise cand scazusem ritmul, asa ca acum il iau de iepure.     Ajung la niste voluntari, care imi dau niste apa si zambesc la vederea numarului meu de concurs, 69 ( fetele, tin sa mentionez), las la ei recipientul activatorului consumat, imi dau maieul jos si continui cat se poate de tare. 

                   Ultima coborare si parca imi pare rau ca se termina. Nu-l ajung pe Dani, el terminand cu 1 minut in fata mea, trec linia de sosire la 3:10, locul 27 la general, cedand o singura pozitie de la sfarsitul primei bucle.(clasamentul aici). 

             Am depasit un alt zid si am trecut peste hopul Gianina, pe care o respect de altfel, sa nu se supere pe mine, dar mereu pentru mine a fost un standard, fiind cea mai buna la feminin, si am vrut sa scap de acest complex, daca am reusit? Acum da, vedem la anul, cand va trebui sa confirm.

               Imi iau medalia, aplauzele de rigoare si ma bag pe hidradat si mancat:), rand pe rand vin, in oridinea numerelor de pe tricou, Iuliana, Andrei Zamfir, Polo si Dragonu. Echipa Macheciau termina pe 8 la general echipe.

              Sunt foarte multumit de timp si loc, tinand cont ca au venit toti greucenii alergarilor montane, practic de primele 15 locuri, nici nu aveam cum sa ma apropii. Finish-ul primilor 2 clasati, a fost exceptional, despartindu-i o singura secunda, datorita efortului supraomenesc, depus de Palici, acesta aruncandu-se practic pe burta, si fortand victoria, cu un timp de 2:25.

              Bia termina si ea in 5:30, incadrandu-se in limita de 6 ore, impusa de organizatori, ne asteptam prietenii, schimbam impresii, suntem invitati la o ciorba de vacuta si un gulas bine facut, totul fiind inclus in taxa de participare.

              O poza de grup si mergem apoi la Iuliana la hotel, care a fost draguta si ne-a lasat sa facem un dus rapid. Mergem la festivitatea de premiere apoi, unde iarasi nu avem noroc la tragerea la sorti:)). Lumea se retrage apoi, impreuna cu noi, trecem pe la Truly, unde lumea o ardea batraneste sau gospodareste ( acolo aflandu-se si gospodina sef, Florin:P). Ionela vine cu o idee buna, ne intoarcem la hotel sa petrecem cu CPNT-UL.

             Acolo, tot amorteala, asa ca luam boxele, le duceam intr-o camera alaturata, dj-ul se ocupa de muzica, buna de altfel, si sar”bautorim”, pana dimineata la 3, cand ametiti de dans si bautura lui Bachus, mergem la casele noastre,aaaa..... corturile noastre.

             A doua zi, ne trezim cu bruma pe cort si masina, si doar 3 grade in termometre. Lumea s-a retras spre casa, asa ca decidem sa facem si noi la fel.

               Cateva impresii despre organizare si cursa in sine.

             Foarte bine organizat, o cursa exceptionala, de care m-am bucurat de fiecare metru, a marcat sfarsitul sezonului competional din Romania, in ceea ce priveste trail-running-ul:pentru noi, ultima cursa avea sa fie Pyros-ul, un ultra de 88 de km. Lucian si echipa s-au comportat exemplar, multumim pentru implicarea si dedicarea lor, in a ne face o cursa pe cinste.Talentul si daruirea lor, au smuls zambetele si multumirile tuturor concurentilor. Va apreciez si sa ne revedem cu bine, pe carari de munte.

            Marmota va saluta din alergare, nu din mers, asa cum e vorba:!

                                                                                                      Numai bine!