Maraton Piatra Craiului 2011 - 1 octombrie 2011

              Revin pentru a 2 a oara la acest concurs, fiind practica “prima iubire”, insa ce trebuia sa fie o sarbatoare si un prilej de a ma bucura alaturi de ceilalti alergatori, avea sa devina o cursa trista si plina de frustrari. Intr-o tura banala in Muntii Fagaras, Dragonu a suferit un accident foarte urat, exact sub ochii mei, un accident ce putea avea urmari tragice, insa care din fericire a trecut si nu-l pot considera decat o amintire urata.

                  Eram indecis daca sa particip sau nu, stiind ca Dragonu' inca e la recuperare dupa o saptamana de stat in coma indusa, dar cei din jurul meu m-au incurajat si m-au impins de la spate  sa merg, si sa ies putin din starea in care intrasem. M-am gandit putin si am decis si eu ca e cel mai intelept lucru pe care-l pot face, era ocazia ideala de a-mi reincarca din nou bateriile si de a fi alaturi de bunul meu prieten.

              Cu gandul ca el nu poate participa la concursul, pe care de mult il asteptam amandoi, datorita semnificatiei sale aparte ( vezi povestea din 2010 aici ), dar incurajat in acelasi timp ca-si va reveni si va fi la fel ca inainte, pornesc cu trenul spre Zarnesti, alaturi de Cupidon, Foca si Claudia.

              Ajungem acolo la amiaza, ne cazam, mai pierdem vremea..... ceva lipseste totusi, atmosfera e aceeasi ca si anul trecut, insa mie mi se pare anoasta, nu ma pot bucura deplin de ea si asta doare. Seara imi ridic kit-ul de concurs, singur de data asta, pachetul Dragonului ramane neridicat, dar rezervat totusi, moment in care mi se incropeste in cap o idee, voi lua o medalie pentru el si un tricou. Desi nu a fost prezent fizic, el a fost in mintea mea acolo si merita sa se bucure.

               Seara trece rapid, atmosfera se mai relaxeaza putin, insa gandurile imi fug fara sa vreau. E ceva ce ma impiedica sa nu ma gandesc si nu am cum sa pot stopa acest lucru, trebuie sa fac ceva in privinta asta, pentru a nu o lua razna, ceva productiv in acelasi timp, trebuie sa alerg cu o motivatie, si ea este exact sub ochii mei.

               Stiu foarte bine ca el se bucura ca am ales sa particip, desi el nu putea si ca se va bucura de cursa mea, ca si cum ar fi fost acolo. Adorm mai mult pe sarite, cu multe ganduri ce-mi jucau in  cap, asemenea unor molii. Ma trezesc cu mintea aflata intr-un haos total, sunt multe ganduri ce alearga liber, fiecare cu o constiinta proprie. Le asez frumusel pe foldere, le pun o parola simbolica si doar pe unul il las liber.

              Cu el, ma indrept timid spre start, ca un scolar in prima lui zi de scoala, ma uit in jur, vad oameni cunoscuti, aceeasi atmosfera electrizanta, dar stranie in acelasi timp.Simt ca sunt un strain, acolo undeva de prima data m-am simtit ca in sanul unei familii, e un sentiment ciudat pe care incerc sa mi-l infranez si sa-l inlocuiesc cu ganduri bune.

              Ma salut totusi cu cei cunoscuti, schimbam cateva vorbe, lumea ma intreaba de Dragonu, mie- greu sa mai dau alte explicatii si punctez doar ca e bine si in curand ni se va alatura si el la concursurile ce vor avea sa vie.

             Imi bag castile in urechi si pornesc tare, nu ma mai gandesc la nimic si pur si simplu trag. Mintea imi e goala dar in acelasi timp, plina de ganduri ce nu-mi dau pace, vreau sa ma mint ca sunt ok si sa inerc sa ma concentrez putin la cursa, altfel risc sa ma accidentez.

              Urcarea spre Magura o alerg integral, fata de anul trecut cand ma taram ca un melc iesit la pensie.... o alergam de nervi, ce se transformau in ura, in neputinta..... 

                 Desi nu era bine, simteam ca asta e lucrul indicat pentru a ma calma si asa a si fost. Ajung la table foarte repede, in fata lui Tale, care ma atentioneaza ca am plecat prea tare.

               Urmatoare portiune alerg in spatele lui, insa pe urcare se duce foarte tare si nu-i pot tine ritmul, raman doar eu si gandurile mele, putin mai pasnice de aceasta data. Urcarea e aceeasi ca si cu un an in urma, o urc parca totusi mai bine, experienta cumulata isi spune cuvantul , iar oboseala nu ma mai ajunge atat de rapid. Ajung in creasta, cobor pe aceleasi corzi montate de catre salvamontisti, si ma indrept spre Marele Grohotis. 

                  Pe o coborare, mi se pune o crampa, moment in care o pierd din vizor pe Daniela Marin; ea era iepurele meu din moment ce Gianina era in concediu maternal. Un concurent imi da o pastila ceva si se ofera sa-mi faca un masaj, ii multumesc si alerg mai departe. Ajung rapid spre Spirlea si plec rapid spre Plaiul Foii.

              Acolo ma hidratez, mananc ceva si pierd destul de mult timp; imi fac strategia pentru Diana, o strategie pe care o discutasem de atatea ori cu Dragonu, iar el nu este aici sa ii dam in cap “prostituatei”. Am sa o fac eu si pentru el, asa ca o toc marunt, marunt, plin de ura si frustrare. 

Constat ca nu mai e asa de urata ca si anul trecut, ori strategia a dat roade ori am crescut mai mult decat ma asteptam. Ajung la Coltul Chiliilor cu destul de multa energie, asa ca imi permit sa mai stau nitel acolo.

            Plec si pe ultima portiune, pe o coborare care parca nu mi-o mai aduceam aminte, dau in asfalt, vad fete cunoscute si trec linia de finish in 5:32, cu o ora mai bine ca la prima experienta si cu un loc 59 la general, clasamentul aici .

             Simt o usurare, dar nu ma pot bucura ca alta data, caldura ma moleseste, atat cea de afara cat si cea a imbratisarilor primite de cativa oameni dragi. Ma uit dupa Dragonu, si el nu vine, stiu ca nu vine....insa eu totusi ma uite inspre linia de finish, asa eram obisnuit.

             In asteptarea Focii si a Ionelei, sunt uitat pe un scaun, la punctul de alimentare de la finish, manacand placintele de zor, facute de voluntarii din Zarnesti. A fost un moment placut, ce mi-a ramas in cap. De fiecare data cand mananc o placintica q mere, ma gandesc la MPC.

             Seara iau parte la festivitatea de premiere, pun la cale cu Lucian un mic discurs in cinstea Dragonului, si propun ca fiecare sa-mi dea un autograf pe un tricou, pentru a i-l face cadou. Lumea se arata foarte receptiva si curand umplu tricoul de mazgalituri de la oameni dragi, atat mie cat si lui. Ma gandesc ca astfel ii voi mai aduce un zambet in plus si o motivatie in plus, pentru a se recupera mai rapid. Tale a avut si el o motivatie pentru Mpc 2011.

            Mpc 2011, a fost un concurs trist, din punctul meu de vedere, insa in acelasi timp, unul plin de speranta si siguranta, ca el va fi bine si vom face iarasi tot felul de nebunii, care ne sunt caracteristice.

                Si asa a si fost, Dragonu si-a revenit total, si a revenit iarasi la pasiunile sale si alearga si astazi pe la toate concursurile montane, cine vrea poate sa vina sa-l vada , cine nu sa stea si sa rabde:).( ma gandeam la un finish asemenea basmelor, mi se parea unul foarte indicat ) .

             2011 a reprezentat pana la urma un an bun, mai bun decat m-as fi asteptat, plin de concursuri, in care am acumulat cunostinte noi si experinete placute, am cunoscut oameni cu povesti interesante, alaturi de care voi porni in 2012, in multe aventuri, care mai care mai nebunesti.

          

Ciucas Marathon 15 septembrie 2011

42 de km, 2350 diferenta pozitiva

Timp:5:14 minute, locul 11 la categ 18-29

              Dupa o saptamana frumoasa in muntii Retezat, iata-ne indreptandu-ne spre statiunea Cheia, locul undeva avea sa ia loc a 2-a editie a maratonului din muntii Ciucas. Ne-am intors din Cheile Butii, impreuna cu Foca, Aida si Cupidon, doar pentru a participa la marathon si apoi pentru a da fuga imediat dupa incheierea concursului, la Pitesti, pentru a participa la nunta unei prieteni.

               Obositi de pe drum, mergem sa ne cazam la un hotel din apropiere si sa ne ridicam kit-urile de concurs. In echipa de organizare si voluntariat, a fost cooptata si asociatia Montana Pathos, din care fac si eu parte. Cu mic, cu mare au venit sa dea o mana de ajutor si sa ajute la buna desfasurare a concursului.

               Ne salutam rapid cu totii, schimbam cateva vorbe si plecam la somn, rupti de oboseala. Dimineata ne gaseste la start, gata de drum, eu la maraton si Dragonul la semi. Avea el niste probleme la genunchi si a decis ca e mai indicat sa nu forteze. Este de mentionat ca au mai luat parte si alti membri Pathos, cum ar fi: Ping si Gab, Pong si Hike, daca nu ma insel, la proba de semi.

               Startul s-a dat la ora 9, din statiunea Cheia. Profilul cursei – 42 de km, cu 2350 de m diferenta pozitiva de nivel. 

               Prima parte a cursei, m-am incalzit, alergand binisor si depasindu-l pe Danut Cernat, ce acuza ceva probleme de spate. 

                Ajung rapid la cabana Muntele Rosu, acolo unde cei din Pathos erau voluntari, insa nu trec pe acolo si ii dau direct spre varf. Urcarea este putin greoaie, insa e un ritm care-mi convine, apa am consumat-o chiar inainte de urcare, asa ca in varf sufeream nitel de sete.

               Cu mintea de apa din post si la ceva refereshments, incep coborarea rapida spre cabana Ciucas Aproape de checkpoint, intalnesc o droaie de concurenti si imi vine in cap imediat ideea ca poate am gresit traseul, pentru ca ei urcau la deal. Mi-am luat inima in dinti si am intrebat ce e cu ei pe acolo, si mi-au spus ca ei abia faceau urcarea, cand eu deja coboram.

                Mi-am permis sa stau mai mult in checkpoint, unde m-am hidratat mai mult decat suficient si am mancat cate ceva. Incurajat de voluntari si in uralele prietenilor din Pathos, plec spre ultima portiune a cursei pe un forestier f accidentat. Ajung repede si la Muntele Rosu, moment in care trec si de Hiroko, care alerga destul de lent pe coborare. Prind viteza si mai mare, trec si de George Robu, care avea ceva probleme cu stomacul, mai depasesc cativa concurenti, trec pe sub un podet, prin apa si ma indrept cu pasi rapizi spre finish.

                  Cu un km inainate ma intalnesc si cu Adi, care tine sa ma incurajeze si sa ma anunte ca am un urmaritor, Razvan Alexe. Trec rapid pe langa niste casute, cotesc imediat la dreapta, iar pe ultimii 400 de m, ma intampina Dragonu',care terminase de ceva timp proba de semi, moment in care porneste camera si ma anunta ca e cineva in spatele meu si sa trag mai tare.

                  Filmuletul vorbeste de la sine, asa ca trec prin poarta in 5:14 minute, PB in anul 2011, la o proba de maraton montan si o clasare destul de buna, tinand cont de numarul mare de participanti. A fost o cursa ce mi-a dar aripi si mi-a dovedit ca se poate mai bine de atat si ca incep si eu sa cresc. O cursa ce-mi va fi etalon, pentru sezonul din 2012.

                  Ii multumesc frumos pentru imortalizarea sprintului final, imi va ramane o amintire placuta de acum incolo, ce o pot revedea ori de cate ori doresc.

                  Mai zabovim cateva ore si o taiem spre Pitesti; ne luam costumele lasate la un prieten de al lui Dragonu si ne indreptam obositi, spre locul cu pricina.

                  Si uite asa s-a incheiat o trilogie, in aproximativ o saptamana: vacanta in Retezat+maraton Ciucas+ nunta:).

Marathonul de noapte de la Sibiu – 20 august 2011

                Initial nu am vrut sa postez nimic despre acest eveniment, insa apoi am zis ca ar fi un exemplu bun de “asa nu”. Nu m-a atras mai deloc ideea de a alerga un marathon de asfalt, datorita impactului negativ pe care il are asupra genunchilor mei si asupra ligamentelor, eu fiind axat pe trail running. Insa ideea de a alerga pe timp de noapte, intr-un oras frumos pe cum e Sibiul, m-a incantat enorm.

               Venind si dupa experienta frumoasa din Olimp, plini de energie si cu dorinta de a nu-mi iesi din forma, am zis “hai sa incerc si asa ceva”. Ideea maratonului de noapte se dorea a fi un eveniment caritabil, in care taxa de participare a concurentilor sa fie donata pentru nu stiu ce cauza nobila, nu mai tin eu minte aum exact, dar la vremea aceea mi se parea ok.

                Asa ca vineri plecam spre Sibiu, impreuna cu Paula, virusata si ea bine de acest sindrom al alergarii, si dupa un proaspat succes la Apuseni. Cautasem noi un loc de camping undeva la marginea Sibiului, insa dracu l-a gasit.

                Am balaurit putin si am decis sa mergem la o pensiune, am baut o sticla de vin cu totii si ne-am bagat la somn. Starul avea sa fie undeva in jur de 7 seara, asa ca ne-am plimbat putin, am mancat niste paste inainte de concurs si ne-am echipat instant, gata de o alergare. Au venit si Fako, Sabina, Tale, Sabina Surorile, Adi si Aida, o fata pe care am cunoscut-o acolo. Tale si Fako aveau sa participe a 2 a zi la Geiger, cel mai greu concurs de mtb din tara, asa ca au ales inteligent si s-au inscris la semi, daca stiam despre ce e vorba nici nu ma prezentam la concurs, mai degraba mergeam sa ma fac muci intr-un bar.

                Startul s-a dat din Piata Sfatului, s-a continuat pe nu stiu ce bulevard, alergam repejor, dupa 5 km ajungem la un checkpoint improvizat, unde aveau niste apa calda, de nu-ti venea sa pui gura pe ea. A fost primul moment in care am zis ca astia nu-s sanatosi la cap;initial ne-au zis ca vor fi 10 checkpoint-uri, asa ca nu mi-am luat apa la mine, mare teapa. Alerg pe strazi foarte prost marcate, incercam sa nu pierd contactul vizual cu cei din fata, ca sa nu ma pierd aiurea. Voluntarii erau doar niste “accesorii”, habar nu aveau pe unde trebuie sa o luam si dadeau din umeri cand ii intrebam care e calea. Mai degraba stiau politistii pe unde sa o luam, se dau 2 ture pe langa raul cibin, unii dau doar una , nu e nimeni sa noteze timpi sau cuncurenti, o debandada totala.

                Trecem si pe langa Gradina Zoologica, acolo ar fi trebuit dusi organizatorii si lasati de tot, suntem la jumatatea marathonului. El era alcatuit din 2 ture de oras, doar ca s-a lasat inserarea, nu se mai vedea niciun marcaj si dupa cum ziceam voluntarii erau de caruta. Alerg cu Ilie Victor cam jumatate de marathon, mai schimbam cate-o vorba, povestim, omul parea cam putin arogant, poate si pentru ca avea numeroase maratoane alergate, si se credea prea experimentat. Am mers vreo 2 sau 3 km la pas, nestiind pe unde sa o luam, mai mergem, mai alergam si la un moment dat, intalnesc niste voluntari si le cer directii;eram in alergare si ei imi raspund ca nu stiu pe unde trebuie sa mergem.

                  Fug mai departe, insa ceva ma face sa ma intorc, chiar imi sarise tandara si ii intreb ce plm cauta acolo daca habar nu au de nimic, la ce s-au bagat ca voluntari daca nu ne ajuta cu nimic? Ingaima ceva, le zic ceva de morti, stiu ca nu e frumos, dar deja nu mai puteam si plec. In cele din urma ajungem intr-un parc unde era o bezna totala, si un checkpoint undeva in capat, dau tura de parc, mananc ceva si plec scarbit, dorind sa termin mai repede. Inainte de final, ne pusesem de acord ca terminam impreuna, eu cu Ilie Victor, doar ca pe ultimul km a accelerat din senin si m-a lasat in urma.

                 Frustrat de marlania aratata, accelerez si eu, trec pe langa el in viteza, si insotit de o motocicleta care o ambala la maxim, trec prin poarta in 3:40 pe locul 8 la general, din vreo 70. Finalul a fost genial, singura parte buna din toata aceasta mizerie de maraton. Dragonu vine si el in 4 ore si un pic, mahnit si el, nevoie mare de organizarea de rahat si cu gleznele facute praf.

                Ma iau serios de organizator si-i explic ce a gresit, raspunsul lui fiind sa ne luam de el la a 6-a editie, motivand ca e prima editie si ca nu are experineta. I-am trimis in mormantu'' mamii lor de ciumpalaci, si am promis ca nu mai vin la mizeria asta nici daca mi se da bani, e o bataie de joc si o lipsa de respect fata de toti alergatorii. Voluntara pe care am pizduit-o, a venit la mine si si-a cerut scuze, motivand ca nu au fost instruiti cum trebuie. Mai schimbam ceva vorbe, ma calmasem intre timp si apoi ne-au cazat in camera, care li se pusese la dispozitie. A doua zi ne mai plimbam nitel, mancam niste paste excelente la o terasa din piata si ne indreptam spre Bucuresti cu 2 voluntare.

               A fost o bataie de joc, un concurs de 2 bani, intre timp am aflat ca site-ul s-a desfiintat, organizatorul a fugit din tara, avand datorii mari si deasemenea e posibil sa fi fugit si cu banii. Ii doresc multa caldura in gura, si sa-si ia de banii aia lumanari si tamaie sa-si faca o seara romantica.

               O sa mai alerg un marathon de asfalt, poate intr-o alta tara, unde oamenii sunt mai civilizati si apreciaza intr-adevar acest gen de evenimente.

               Asa ceva nu trebuie sa existe, aviz amatorilor ce doresc sa organizeze astfel de competitii, daca nu va orientati atentia spre participanti si va bateti joc, veti fi muiti si singurii concurenti ce vor mai veni, vor fi piticii de gradina. Trebuie sa intelegeti ca un concurs de genul asta, nu poate fi facut in interesul vostru, piata se cerne in cele din urma, iar oamenii isi vor da seama ca e doar o teapa si nu vor mai veni vreodata. Lucrul asta trebuie tinut minte de catre toti organizatorii, inclusiv de maratoane montane, taxa de inscriere trebuie sa aibe o justificare, si asta trebuie sa se vada, atat in atitudinea vostra cat si in modul in care va asigurati de confortul alergartorilor, din toate punctele de vedere.

              Am sa fac un post separat in ceea ce priveste parerea mea despre cum ar trebui organizat un concurs, dar asta cu o alta ocazie, inca o data, ce a fost la Sibiu, e o mizerieeeee!

               

Marathon 7500

                       Manat de entuziasmul celor care au ales sa-si imparta impresiile si emotiile din timpul singurului ultramarathon de la noi din tara, am decis ca ar fi intelept sa fac si eu acelasi lucru. Marturisesc ca am citit relatarile catorva amici, Dragonul, Alin Tanase, Pif & Hrcule, Hoinarii, Silviu Balan si trebuie sa recunosc ca m-au impulsionat, fiecare din ele avand acel ceva care te face sa tresari.
                        Iata-ne ca ne inhamam la cel mai dur concurs, asta dupa o experinta firava de 4 maratoane, un ultramarathon, ce insumeaza 93 de km, 7560 m, altitudine cumulata, parcurgand astfel aprope toate traseele marcate din muntii Bucegi.
                       Mi se face pielea de gaina numai cand ma gandesc si singurul lucru care mi-l doresc, e sa-l termin teafar si in echipa completa, adica eu si Mihai Godeanu, alias Dragonu si Marmota SRL, numar de concurs 236.
                      Ca sa participi la asa ceva, e clar ca treb sa ai ceva "probleme" cu sinapsele, sa ai acel ceva, pe care nu multi dintre noi il au... sa fii facut din alt aluat? asa cum am auzit la multi, mie imi place sa cred ca suntem facuti din aceleasi ingrediente ca fetitele power puff (sugar, spice and everydays nice) and a little of x ray, that equals with adrenaline:)
                      Seara ne luam frumos kit-ul de concurs, salutam cunoscutii, mergem frumos sa ne pregatim rucsacii pentru a 2-a zi, si apoi somn de voie pana la 5, cat se poate.

                      Ne trezim, hranim putin stomacul, ca incepea sa se smiorcaie, emotiile se instaleaza mai ceva ca inaintea unui examen:), suntem pregatiti pentru confruntarea suprema.
                     Apoi ne aliniem la start, cu toti ceilalti nebuni, dupa care urmeaza numaratoarea inversa...10, 9, 8....3, 2, 1 and of we goo!!!!

                      Multi au plecat putin cam tare, tinand cont ca e o cursa de anduranta, si ca trebuie sa ne pastram resursele pentru mai incolo, asa ca am convenit cu Dragonu sa o lasam moale la inceput sa nu ne taiem pe parcurs.

                         Surorile David si Pes ne insotesc, vremea e perfecta, tot ce ne dorim e sa intram in ritmul cursei cum trebuie. Pe prima urcare, prin saua Laptici, Dragonu ma cam alerga si eu nu puteam mai mult, inca nu ma incalzisem destul de bine si ma gandeam ca asta va fi un punct de rascruce al cursei, ca vom ajunge sa ne certam din cauza asta. Nu a fost sa fie asa si pana in Valea Dorului la check point 1, mi-am intrat in ritm. Incercam sa ne tinem cat de cat de Insomnia, echipa care-l avea in componenta pe bunul nostru amic Tzale.
                      Am taiat serpentinele ce duceau spre Manastirea Sf. Ana, pentru a castiga ceva timp si a nu pierde din ochi plutonul din fata, care se pare ca stiau traseul bine. Si iata ca bifam si cp 2 la ora 7:57 si plecam repede de aici spre Piciorul Pietrei Arse, o urcare anevoiasa pana la 2000 de m.

                        Pe urcare il intalnim pe Adi, care ne face poze si ne incurajeaza putin, ii multumesc si pe aceasta cale, si urcam cat de cat cu zambetul pe buze. Am urmat noi o scurtatura, care s-a dovedit insa a fi mai grea decat traseul obisnuit si aici a fost momentul in care Sis-urile ne-au depasit; bv lor si tot respectul! Ne vedem de drum si contnuam sa urcam, ajungem imediat pe platou, unde caldura isi face simtita prezenta. Inca putin si bifam si cp 3, la 9:10, Aici beau cam 1 L de apa, ca ma simteam secat, ca o fantana, si ne tiram repejor spre Cantonul Jepi, dupa care va urma coborarea pe jepii Mari , pana in Busteni. Dragonu incepe sa-si resimta genunchiul, semn, nu de bine si va trebui cumva sa ne controlam, sa nu ne lasam dusi de val si sa riste o accidentare. Asa ca hotaram sa-i dam mai usor pe vale.

                    Ajungem in cp 4, pe la 10:26, binisor tinand cont ca pe Dragon, l-a suparat un genunchi, urmeaza urcarea pe Jepii Mici, asa ca ne hidratam bine aici si hotara sa plecam repede. Plecam impreuna cu Insomnia, tragem binisor pe urcari, Dragonul isi revine, traseul e superb, l-am mai facut de nenumarete ori, asa ca nu intampinam probleme mari pe urcare, alimentam la fiecare raulet, hidratam si-i dam tare. Numa ca se si vede cabana Caraimanului si incepem sa zambim, de aici mai e putin pana la Babele, cp5. La 12:49 il si bifam.

                       O zbughim repede spre cp6, Pestera, urmeaza o coborare pe care Dragonul nu o agreeaza, traseul e putin accidentat cu santuri adanci, ca dupa razboi, insa e scurta coborarea. Aici Foca ne repereaza pe de la distanta.






















                           Mancam repede niste paste oferite de Adi, ii multumim din nou, niste portocale, o pereche de carnaciori:) si suntem gata de prima uracare la Omu.

                                Plecam spre Omu, pe urcare avea sa ne ajunga si Mihai Orleanu, ne salutam reciproc, ne cunoastem de la marathonul din Olimp, si mergem impreuna pe urcarea spre Omu. Alin venea cu Zholt agale, putin mirati de prezenta lor, urma sa aflam ca accidentarea care o suferise la marathon Apuseni, a recidivat, si a hotarat mai bine sa renunte. Il salutam respectuos si ne continuam urcarea. Ajunsi la cp 7 la 15:36, hidratam si ii dam pe Valea Cerbului, pana spre Gura Diham. Aici ne-am despartit de Orleanu si i-am inalnit pe cei de la Ecoman Jr; Iulia a avut nevoie de o pereche de sosete, le-am dat fara sa stau prea mult pe ganduri (perechea in plus, a nu se intelege altceva) si am inceput sa taiem serpentinele, alaturi de Cristodava, doua fete simpatice. Juniorii incep sa ia avans, asa ca hotaram sa-i lasam, ne vedem de ritmul nostru.

                             Chatuim cu fetele, un asl pls, chestii de genu :) schimbam impresii, la un moment data hotaram ca ar fi bine sa "stick together" at night. Pe coborare Dragonul era f. prudent, betele i-au fost de mare folos, pe plat ii dadeam ceva mai tare, cu gandul sa recuperam din timpul pierdut. Nu am nimerit scurtatura care dadea in Diham asa ca am luat-o pe poteca lasand Cristodavele in urma, ele neputand trage mai tare.
                            Iesim in drum, acolo parca era satul Diham, rulota langa rulota, mici sfaraind, burti la soare, manele pe sistem, cum ar zice unii. O imagine dezolanta pentru noi, care vrem sa trecem cat mai repede si sa ne stergem imaginile inregistrate pe retina. La 18:00 ajunegem la cp 8, ne intalnim aici cu Roua, spre surprinderea noastra, se pare ca ele au nimerit scuratura, alimentam bine si plecam impreuna spre Poiana Izvoarele. Pe urcari fetele ne cam alergau, Dragonu se simtea din ce in ce mai bine si incepeam sa cad eu, stomacul imi dadea probleme. Trag de mine pana la cabana, alimentam cu apa acolo, bag niste carnaciori, si dupa ce am pierdut ceva timp cu organizarea, ne indreptam spre Prepeleac.
                            Aici totul se rupe pentru mine, stomacul ma ia din ce in ce mai tare, nu puteam baga geluri, cred ca le vomitam, le-am lasat pe cele de la Roua sa se duca, neputand tine ritmul cu ele. Uracarea pana la cp9 a fost crunta, ma opream f.des, nu puteam sa mai respir cum trebuie si simteam cum il tin pe Dragon in loc. Ca o echipa ce suntem, el este intelegator, o luam mai incet, partea nasoala e ca urma urcarea pe Bucsoiu si eu deja ma taiasem. Ajunsi la 20:22 la Prepeleac, iau un calciu si incep sa aud voci de mai jos, nu cred ca era de la calciu :) nu eram chiar atat de rau, 3 echipe veneau din urma, dintre care si Insomnia, pe care ii lasasem mult in urma.
                           Hotaram sa plecam, iarasi ma simteam obosit nu puteam trage mai tare, si urma o diferenta de nivel de 800 de m, nu ma vedeam prea bine, imi veneau ganduri ca nu-l voi termina, pe care i le impartaseam si Dragonului. Atunci vine miscarea inteligenta, Dragonu ma pune in fata, manat si de ambitie si de Insomnia, care ne sufla in ceafa, am inceput sa trag ca un nebun pe urcari, prin jungla Bucsoiului. Cred ca am accesat la rezervele mele de energie, incepeam sa ma simt mai bine si aveam un ritm destul de sustinut, spre surprinderea coechipierului. Incepem sa lasam pe ceilalti in urma, vedem primul stalp din fier cu luminite (nu cred ca era roz:) ), crezand ca acolo e vf, tragem mai tare, mai vedem apoi unul si inca unul si uite asa pacaliti ajungem si pe Bucsoiu. Fiind aproape la aceeasi inaltime cu vf Omu, ne gandim ca de aici nu avem cum sa mai dam inapoi, asta fu cireasa de pe tort, iar noi hulpavi, am mancat-o asa ca acum mergem spre blatul tortului.Urmeaza o coborare de vreo 150 de m cred, urcam spre Omu, ne ajung incet si echipele din urmasi ajungem cam in acelasi timp la cp 10, ora 22:39.

                           Aici se face diferenta, cei care trec de Bucsoiu si nu arata ca niste ciuperci batute de soare si nu se simt ca niste pinguini ametiti, vor termina cu siguranta traseul.Cum noi nu ne simtim a face parte din niciuna din categorii, hidratam iarasi bine, bagam un leu cu ciocolata in noi (lion king size) si mergem spre Ciubotea. La Omu deja echipele fruntase, (Palici si Galiteanu, biathlonistii, Balan si Nusu) ajung pentru a 3-a oara. Urmeaza o portiune de plat fals pe care ii dam repejor, noaptea se instalase bine, am scos frontalele si incepem coborarea spre Bran. Genunchiul Dragonului riposteaza, trebuie sa incetinim ritmul, ne ajung Insomnia, Cristodava si inca o echipa, ne depasesc, noi trebuie sa coboram prudent.
                         Vedem cateva luminite care se afunda parca spre fundul pamantului. Pe drum il intalnim pe Lucian Clinciu, organizator MPC, primul marathon montan din tara, un super om. Schimbam cateva cuvinte, ne ureaza drum bun si noi ii dam in continuare. Drumul pare al naibii de lung, insa aici avea sa ne astepte paste, ceea ce ne mai ia putin din gandurile negre. Puneam problema din ce in ce mai des sa ne retragem pentru a evita o accidentare urata a Dragonului. Insa el, foarte montat, mi-a spus ca termina cursa si in 4 labe, dar nu renunta, gandeste la fel ca mine, ceea ce-mi place.
                           La 2:02 ajungem la Salvamont Ciubotea, ni se ofera supa, paste, ceai, oamenii zambareti, facem o poza cu o fata de acolo, ni se explica pe unde e traseul spre Valea Gaura, multumim politicos pentru felul cum am fost tratati si off we go.
                           Ma simt de parca acum am inceput concursul, am o energie debordanta si incet incet se transmitea si la Dragon, ii dam destul de tare pe urcari, prin saua Politiei, infundati in noapte. Auzim zgomote, fac liniste, de fapt nu era vreun urs sau alta lighioana, ci o echipa in fata noastra, avea sa aflam ca unul din ei nu se simtea atat de bine. Trecem de ei, ajungem si in cp 12, pe la 4:27. De aici urmeaza urcarea spre Omu, pt a 3-a oara, si ultima, se crapa deja de zori. Uracam sustinut, Dragonu isi revine, asa ca avem motive de bucurie, terminam sub 30 de ore, obiectiv propus, dupa Bucsoiu.
                          Trecem de o portiune de lanturi, ajungem undeva in vf si cand am crezut ca am ajuns, vedem un semn pe care scrie "cabana omu - 1 ora jumate". Nu va imaginati ca saracii decedati au fost pomeniti atat de mult incat cred ca se foiau maxim, eram nervos, insa continuam sa trag, cabana se vedea mult deasupra noastra. Ajunsi in sfarsit si la cp 13, la 6:58, tot injurand desigur :), ne hidratam, manacam repede ceva, constatam ca am mai ajuns vreo 3 echipe, ceea ce ne clasa pe locul 10 la elita masculin. Pentru prima editie ni se parea excelent, asa ca injecati cu adrenalina, plecam rapid spre saua Batrana, tragem pe o urcare, ajungem intr-o jungla de jnepeni, eu mergeam teleghidat, ma luase un somn maxim. Ajungem la un refugiu, urmeaza coborarea prin Poiana Gutanu, avem avans mare fata de echipele din urma, asa ca ii dam prudent.
                          Genunchii ne ameninta pe amnadoi, ne mai oprim, ne mai incurajam si curand bifam si cp 14, ora 9:31, de aici maxim 2 ore si ajungem. Plecam repejor dupa ce ni se explica pe unde sa mergem. Ratacim putin traseul, cam o ora jumate, mergem spre Moeciu noi, nefacand traseul asta prin Saua Strunga vreodata si luand de bune indicatiile date la checkpoint, am taiat pe langa semn, si ne-am afundat in padure. Am intalnit un om mai jos, ne-a redirectionat, aveam o panta de uracat de-ti venea sa-ti bati renii, am urcat-o injurand, desi abia ne mai tineau genunchii, ajungem si cp 15, la 11:22.
                          Bifam, plecam, coboram spre Pestera, cu ultimile puteri tragem tare spre final si trecem finish-ul dupa 30 ore si 15 minute.....

                         Acolo, surorile ne faceau poze, ne aclamau, am ajuns pe melodia Queen - We are the champions, si intr-adevar we are!!! Ne-am demonstrat inca o data, ca nu avem limite.

                                   Simteam nevoia sa dorm, un concurs exceptional, organizarea se ridica la apelativul concursului, si inca odata s-a adeverit fraza "Once you've crosse the finish line, your life's gonna change forever", asta inseamna ca noi ne-am schimbat de 5 ori pana acum? poate ca da, poate ca nu, ne-am simtit excelent, si asta se vede!

                             Felicitari tuturor organizatorilor, nebunilor care au avut curaj sa ia startul, celor care au terminat, suporterilor de pe margine. Sa ne revedem cu bine si la urmatoarea editie!

Olympus Marathon – 26 iunie 2011 Running with the Gods!

lungime -  44 de km

diferenta pozitiva de nivel 3200 de m

loc:238/518

                 Ideea participarii la acest marathon, mi-a venit in urma unei discutii avute cu Sis-urile si Adi,  imediat dupa incheierea marathonului Hercules. Ei aveau sa se duca pentru a 2 a oara si ne-au convins si pe noi sa venim, prin entuziasmul si ardoarea pe care o aveau atunci cand povesteau despre frumusetile locului.

                 Dragonu a acceptat imediat propunerea, asa ca ne-am decis ca e si o buna oportunitate sa ne petrecem vacanta acolo, in Litochoro. Inscrierea ne-am facut-o din timp, deoarece locurile erau limitate si nu am vrut sa ramanem pe dinafara.

                In momentul in care am primit confirmarea platii si acceptarea noastra, ne-am si facut planurile. Foca si Ping, ne-au insotit si ei, iar cei din clubul alpin Pathos, au gasit o buna oportunitate sa vina si ei si sa faca varful Mitikas, din Olimp, casa zeilor.

                 Am fost farmecat mereu de mitologia greaca si ma treceau fiorii doar cand ma gandeam ca voi alerga prin asemenea locuri, incarcate de asa presupuse legende. Plecam undeva in ziua de 24, impreuna cu Adi&compania, la Sibiu ne mai insoteste si Vasi, fratele sau, impreuna cu sotia.

                 Drumul e lung si obositor, ajungem undeva la 7-8 seara acolo, indeplinam formalitatile de cazare si ne indreptam spre casuta inchiriata, special pentru noi. A doua zi apare si clubul Alpin, gata de excursia in Olimp, asa ca undeva la 4 dimineata, ii ducem pe Ping si Foca, sa se intalneasc cu ei. Noi am spus pas, deoarece a 2 a zi aveam sa alergam. Ziua trece rapid, ni se mai alatura multi romani, printre care si Daniel Cernat, Lixandru,  Florin Simion si Micu Florin, alaturi de familie,Paula Labar, Galiteanu, Liviu Bica, plus cativa prieteni de alte nationalitati: Hiroko si Cindy, care sunt mai mult de ai nostri:P.

                 Relaxati, mergem sa ne ridicam kit-urile de concurs, Romania are o importanta reprezentare in acest concurs si formam o pata de culoare printre toti ceilalti participanti. 

Mai balaurim prin oras, mai prin camping, mai pe la plaja. Locul in care am ales sa campam, este unul foarte linistit si cat de cat ferit de caldura mult prea mare de afara. 

                Seara mergem si la pasta party sa facem un pic de carbo-loading; proasta decizie pentru ca in lipsa noastra  Danut Cernat si eu, fuseseram strigati pe rand la tragerea la sorti, pentru o pereche de adidasi salomon; ghinon de nesansa.

                 Ne punem la somn, undeva tarziu in noapte, apucam sa ne odihnim putin si plecam spre oras cu masinile, doar pentru a ne urca in autocarele, ce aveau sa ne duca spre Dion, locul de unde aveam sa luam startul.

                 Treziti cu noapte in cap, plecam rapid, inghitim cate ceva in autocar si in jumatate de ora ajungem si la locul cu pricina. Inca nu s-a luminat de zi si noi ne echipam, facem streching si ne pregatim sa ne aliniem la startul unui marathon plin de semnificatie. Dam cateva ture prin zona, ne incalzim bine, ne uitam la ceas, in cateva minute se face ora 6 si trebuie sa pornim.

                 Ne uram bafta unul altuia, ne bagam pe unde avem si noi loc si se da startul, in greaca desigur:). Se pleaca taricel, primii 6 km fiind in usoara urcare si de mentionat ca sunt pe asfalt.

                 Prima portiune a cursei arata in felul urmator, se pleca de la nivelul marii si se ajungea pana la 2800 de m, sub Tronul Zeilor. Prima portiune de de incalzire, Dragonu' acuza ca ritmul e putin prea tare pentru el, dar reuseste sa stea in plasa mea. Curand iesim din asfalt si intram in padure, pe o poteca single trail. Acolo eram asteptati de Silvia David, care ne facea poze si ne incuraja, urma urcarea care se oprea de la 2800.

                  Stomacul meu incepe sa protesteze iarasi si imi dau seama ca nu e de bine, a fost ultima cursa in care am mai incercat sa mananc un gel, acum doar cand ma gandesc la el ma ia senzatia de greata. Dragonu vede ca nu ma simt prea bine, dar ma incurajeaza si mergem unul in plasa celuilalt. Peisajul din jur, era singurul care ma facea sa ma simt mai bine si sa uit de disconfortul pe care-l aveam.. Am vazut de pe munte, cum soarele se nastea din mare, un peisaj de vis, care te facea sa te simti ca in basme. 

Faptul ca eram martor la o asemenea frumusete, ma facea sa ma gandesc ca sunt norocos ca alerg intr-un asemenea loc si ca trebuie musai sa ma bucur de fiecare moment. Urcarea este greoaie, corpul simte urcarea brusca in altitudine, iar deja cand depasesc 2500 de m, simt o mica ameteala, era prima data cand depasesc aceasta altitudine si ma simteam un pic ciudat.

                Parasim vegetatia si ajungem undeva pe un platou, la 2800 de m.Acolo in chekpoint, mananc prima felie de pepene, in acest sezon, ma hidratez bine si ma infrupt din toate bunatatile aflate acolo. Facem si ceva poze, cu ajutorul lui Danut Cernat, care era foarte relaxat si mai mult interesat de peisaje decat de cursa:). Temperatura era deja undeva pe la 4-5 grade, si simteam ca-mi intepenesc genunchii daca mai stau mult.

               Plecam in alergare de acolo, poteca se ingusteaza din ce in ce mai mult, trecem prin dreptul Tronului Zeilor, se pare ca nu erau acasa si ne lasa sa trecem pe acolo, fara sa intampinam probleme. 

                Raman masca de peisajul selenar ce mi se asterne in fata ochilor si ma simt ca un Titan, mandru ca am trecut pe acolo si ca am onoarea sa bat la usa Zeilor. 

              Nu sunt eu o persoana credincioasa, insa mitologia greaca mi-a placut tot timpul. Incepe o coborare foarte abrupta si deloc pe placul meu, stomacul imi aminteste ca e si el pe acolo si tipa ca un descreierat de durere.

.

             Este momentul cursei in care Dragonu trece in fata mea, si singurul in care m-a depasit. Ma resemnez si totodata ma bucur pentru el, dar sunt frustrat ca nu pot alerga cum trebuie. Pana in Prionia, la km 31, alerg chinuit, atat de caldura care devenea insuportabila, dar si de problemele mentionate anterior.

             Pe drum intalneam turisti care strigau “Hai Romania”, si ma incurajau la orice pas. Ajuns in chekpoint, o intalnesc si pe Cornelia, zabovim destul de mult si plec in alergare in spatele ei, hotarat sa nu-i pierd urma. 

Stomacul incepe sa ma lase cate putin si simt ca e sansa mea sa trag, astfel risc sa ma tai de tot si sa vin mai mult taras. Asa ca la un checkpoint, cu vreo 8 km inainte de final, incep sa trag tare pe urcare, o las pe Cornelia in urma si plec in urmarirea Dragonului.

            Moralul meu crestea pe masura ce inaintam si depaseam multi concurenti grupati, imi dadea o incredere foarte mare si parca trageam si mai bine. Am tinut un ritm excelent pana la final, urcarile nu mi se mai pareau ceva de speriat si depaseam in draci, tot ce puteam. Ce inseamna sa te simti ok si sa nu te doara nimic; simt ca finalul se apropie, insa nici urma de Dragon. In ultimii km, ajung o fata si un baiat si ne manam reciproc din priviri. Trec printre stradute, oamenii ne incurajeaza de la balcoane, accelerez, trec in fata celor 2, pentru putin timp ce-i drept, ma ajung iarasi, alergam in linie..... se vede linia de finish, ultimii 400 de m, ma depasesc amandoi si simt ca nu-i mai pot ajunge.

             Lumea ne incurajeaza, aud cum ii striga pe cei doi care vin, doar ca in acel moment ceva m-a electrizat si am sprinatat cat am putut de tare, moment in care i-am luat pe amandoi, pana sa treaca linia de sosire si sa trec in fata lor.

              Un finish pe placul meu, care mi-a mai ridicat moralul dupa o cursa, nu tocmai buna.

         Trec si linia de sosire, sunt intampinat de Dragon & compania, imi iau medalia, ma hidratez, ma bag apoi imbracat intr-o fantana arteziana pentru a ma racori. Clasementul aici.

              Ziua o petrecem cu cei din clubul alpin Pathos, mergem in statiunea in care ei sunt cazati, ne distram pe plaja, incingem un volei de zile mari, dispozitia e la ea acasa, iar noi ne simtim nesperat de bine, la mai putin de 5 ore de la terminarea cursei.

              Ei se vor intoarce spre Bucuresti a 2 a zi, asa ca plecam undeva tarziu in noapte spre Litochoro, pentru a ne putea petrece cat mai mult timp cu ei.

              Restul vacantei, ne relaxam, ne plimbam, avem 2 tentative de a urca pe vf Mitikas, prima esuand, datorita cetii. Insa a 2-a, reprezinta o reusita, ajungem pe varf cu totii si urcam de sub tronul zeilor printr-un hor de 120 de m, stancos si acoperit de ceata. Constatam cu stupoare ca multe din locurile prin care am trecut in timpul cursei, nu le mai recunoasteam.

              Vizitam si Pantelimonas-ul, cateva cetati, mergem si in Meteora, loc in care vizitam bisericutile si chiliile sapate in stanca. Declaram a fi o vacanta mai mult decat reusita, si ne indreptam spre casa bucurosi si cu un bagaj de amintiri frumoase. A fost o experienta ce merita sa o repetam iarasi, deja avem planificat pentru 2013, cand se va sarbatori cea de-a 10-a editie.

             Pana atunci mai e ceva, multe curse de alergat si cu siguranta vom face o figura mai frumoasa decat in 2011, avand o mai mare experienta si crescand destul de mult ca si performanta.

              Ramaneti cu bine Zei, si sa ne primiti la fel de bine si in 2013!

Hercules Marathon 28 mai 2011

45 de km, 2300 diferenta de nivel pozitiva

Locul 78/180

Timp:6:49

               Si uite asa ne continuam periplul in lumea alergarilor montane, cu un nou concurs, la doar 2 saptamani dupa terminarea Ecomarathon-ului. Avea sa fie bine sau nu, nu prea curand pentru noi?suntem capabili sa-l ducem la bun sfarsit sau nu? ramane de vazut. Cursa se intindea pe 45 de km, cu 2300 diferenta de nivel si un teren destul de capricios, datorita mocirlei care avea sa ne ingroape cu totul.

               Plecam de vineri, asa cum ne este traditia deja:), pe ruta Bucuresti-Pitesti-Craiova-Drobeta- Baile Herculane. Avem parte de 2 prezente feminine, Liliacul si Cupidon plus o foca:) si plecam bucurosi spre locul faptei. Undeva pe langa Drobeta ne intalnim cu Fako si Tale, si plecam impreuna spre Valea Cernei.

               Ajungem destul de tarziu, ne luam kit-urile de concurs, mancam ceva paste si mergem spre gara pentru a ne culege invitatul surpriza:).

               Paula s-a lasat convinsa in cele din urma sa participe la o cursa montana, fiind fermecata de povestirele mele de pe la concursuri, cele 2 pe care le aveam:)) si hotaraste sa guste si ea din aceasta nebunie.

              Ajunge cu trenul, undeva la miezul noptii, ne luam ceva de ale gurii pentru dimineata si ne indreptam iarasi spre corturi.

              O pasez la Tale si Foca in cort si ne bagam la somn. Asta era intentia, ca ei ciripeau de zor si nu prea aveau somn. Ii pizduiesc putin:) si in cele din urma adormim. Dimineata ne trezim, ne echipam, rontai cate ceva si intru parca in priza. Emotionat peste masura, dau ture de colo colo, spre deliciul prietenilor nostri, care se uitau la mine si se intrebau daca nu cumva m-am drogat. Pur si simplu nu ma puteam potoli si nu aveam stare deloc. Ii explic Paulei cate ceva despre alimentatie, ii dau ceva sfaturi, ii arat un gel si un activator si-i spun cum sa le ia;putin nedumerita, le accepta si incepe sa o cuprinda si pe ea emotiile.( nu alea care te fac sa te duci la baie:P).

               Avem de mers cam un km pana la locul startului, care avea sa se dea la ora 9. Ne bagam undeva in primele linii, ne incurajam si plecam intr-o alta aventura, din multe altele ce vor urma sa vie. 

Primii km sunt comuni, atat pentru semi cat si pentru marathon, o portiune de asfalt in urcare. Se pleaca destul de tare, pentru moment suntem undeva in primele linii alaturi de cei buni, mare greseala pentru ca nu peste mult timp aveam sa ma tai ca maioneza:).

             Se face imediat stanga pe un podet de lemn si incepe o urcare brusca prin padure. Soarele e ucigator si imi da in moalele capului, este de mentionat aversiunea mea fata de caldura, prefer sa dardai ca un caine, decat sa nu gasesc metode pentru a ma racori.

            Pe prima urcare ma depseste Hiroko, Dragonu ramane undeva in spate, incerc sa tin cat se poate ritmul si cat imi sta in putinta.Urmeaza o coborare uratica spre satul Bogaltin, Acolo ma alimentez in checkpoint si plec spre prima urcare, de vreo 700 de m.

           Dupa aproximativ 18 km, mi se taie elanul de tot, daca pana atunci m-am simtit foarte bine si credeam ca pot tine ritmul la nesfarsit, aici deja ma incercau gandurile de abandon. M-am pus de vreo 2 ori jos, m-au incurajat concurenti din spate, dar degeaba. Eram setat spre a renunta, stomacul meu facea figuri si ma intepa rau, parca reprosandu-mi ca-l supun la un efort mult prea mare. In cele din urma, il bag in pizda masii, ii spun sa-si taca gura si incep urcarea, Acolo ma ajung si surorile David, care aveau un ritm constant, neah... experienta isi spunea cuvantul, eu inca ma consideram novice.

            Termin urcarea mai mult taras decat pe propriile picioare, ajung in checkpoint iarasi, unde stau destul de mult timp. Bag portocale in mine, de parca sunt storcator de fructe:)), bag si apa si ce-mi mai cade la indemna si incep sa ma molesesc de tot, parca nu-mi mai vine sa plec deloc.

           Incurajat de voluntarii din post, sau speriati ca-i las fara resurse:)), plec si eu in cele din urma, caldura se mai domoleste nitel si incep si eu sa-mi revin. Urmeaza o coborare plina de noroi, in care injur ca un birjar. Dar iata ca se intampla si inevitabilul, vine o ploaie cu tunete si fulgere, numai buna....:), pt ca majoritatea se adaposteau si eu depaseam in voie.

         Nu m-a speriat deloc urgia care se pornise, asa ca pornesc sinuos spre creasta, contrar recomandarilor de a nu ma expune acolo, atata timp cat sunt descarcari electrice. Am mers pe mana karmei mele bune, ajung si in Varf si pornesc iarasi la goana.

           Ud pana la piele, si cu multa energie, incep parca o alta cursa, v-am zis eu ca e de vina caldura:P, alerg mai mult singur pana intr-o portiune in care intalnesc un salvamont care participa si el la concurs. Alergam pe poteci pline de noroi, destul de periculoase, nu mai tin cont de nimic si prefer sa calc prin rauletele care se formau, datorita ploii care se scurgea de la deal. Era o senzatie destul de placuta, ce-mi facea urcarea mult mai placuta. Ma simteam ca la patinoar, pe multe portiuni, si-mi aducea in minte un vers de la Parazitii “ viata e ca fuga pe gheata”, se potrivea perfect cu peisajul de aici.

              In cele din urma ajung si la biserica Dobraia, aici sunt anuntat ca nu mai e asa de mult pana la finish si sunt indemnat sa trag tare.

           Exact ca picatura chinezeasca, m-au lucrat marcajele de pe traseu. Nu aveam nimic impotriva cu marcajul excesiv, doar ca era notat din km  in km si era foarte frustrant, tinand cont ca eram destul de obosit. Daca la inceput, nu vroiam sa vad marcajul de loc, pe ultimii 3 km, ma uitam dupa el dupa un lucru foarte rar si pretios. Iata cum se schimba situatia; mocirla era omniprezenta, dar nu mai conta, pe ultimii 2 km , ma intampina si Pes, pe care-l smotocesc nitel, urmeaza apoi Adi ( pe care nu-l smotocesc:P) ci doar il salut si care ma incureajeaza si ma asigura ca mai e putin.

          Aratand ca un porc, plin de noroi si udat pana la piele, asteptam finish-ul ca pe o izbavire, nu ca as fi eu marele credincios, da-o in crucea masii de treaba, dar imi place cum suna:)). Urmeza si ultimul km, adik 45..... bun... unde spanac e finish-ul, nu se auzea nimic, nici un miorlait de mata, nici o melodie pe fundal, un tipat nimic. In gandul meu zic,” astia ne-au dat teapa”, descurajat alerg mai repede, incep sa aud cate ceva, ca prin minune, ori mi s-au desfundat mie urechile:)), si trag si mai tare.

           Trec repede podetul din fata mea, urc un deal in viteza, sar ca o caprioara si trec prin poarta in aproape 7 ore, ma las cuprins de imbratisarea fetelor si ma bucur ca am terminat cu bine. 

A fost o cursa chinuitoare din multe pucte de vedere, insa in care am invatat multe si am acumulat experienta. Intampin si Dragonul, care dadea ceva semne de oboseala si dureri in glezne.

          Paula vine si ea, insotita de Tale, care pornise in intampinarea ei, dupa aproape 8 ore si ceva, o iau in brate, o felicit si o intreb mai in gluma mai in serios” eee, cum esti?mai vrei” la care, cu o voce tremuranda si printre lacrimi mi-a zis “ da, mai vreau”. 

            De atunci, Paula venea singura la concursuri, fara sa-i mai zic eu, ba chiar ma anunta ea, sa fie sigura ca sunt si eu prezent. A fost momentul in care a decis ca aceasta lume I se potriveste si avea sa devina din ce in ce mai buna, de la o cursa la alta. Asa cum pentru mine, Mpc-ul a fost prima experienta, asa avea sa fie pentru ea prima dragoste.

          Seara mai balaurim pe acolo, mergem la o cloaca in aer liber, sa ne dregem picioarele, apoi somn. A doua zi ne trezim cam tepeni, mergeam ca niste “imitatii” de pinguini, insa ajunseram sa iubim senzatia asta. Ne mai plimbam putin prin zona si ne indreptam spre casa, drumul e lung si obositor, insa experienta traita, a facut toti banii.