Pyros 85

Piros 85- incursiune in capitala Ungariei

1-5 noiembrie 2012

88,66 de  km, 3240 diferenta pozitiva de nivel, timp limita 15 ore,

2 puncte acordate in vederea participarii la UTMB,

finishuita in 11:44, locul 41 la general, total participanti, aproximativ 200

          Ultimul ultramarathon al anului, marcheaza sfarsitul sezonului competitional si totodata un bun prilej de a vizita Budapesta, un oras cu o arhitectura, mai mult decat interesanta, un oras aerist, superb, cu oameni civilizati si plin de bun simt.

          Ideea de a participa a venit cu luni bune in urma,. cand eu si cu Tale am decis ca reprezinta o sansa buna pentru a ne strange punctele necesare participarii la UTMB, editia 2013. Din diverse motive eu nu am reusit sa strang cele 7 puncte, chiar daca am participat la Piros, lipsindu-mi inca 2; sunt insa foarte incantat ca Tale a reusit si la anul isi va indeplini visul.

          Asa ca, in dimineata zilei de 1 noiembrie, burdusim dragon-mobilul cu bagaje, si oameni voiosi si ne indreptam optimisti catre Budapesta. Vremea este potrivnica, drumul lung, insa ajungem la destinatie in jur de 19:00, ora locala, impreuna cu Tale, Laura si Nea Ionel. Ne cazam rapid la hotelul Griff Junior, la recomandarea unor prieteni unguri, ce au alergat la Ciucas Trail Running, le multumim pe aceasta cale. Un hotel destul de modest, mai bine zis un fost camin transformat in hotel, insa cu toate facilitatile de care aveam nevoie, inclusiv un mic dejun, ce-i drept destul de saracacios. Insa tinand cont ca am platit 38 de euro pentru 4 nopti, e mai mult decat rezonabil.

          Dupa indeplinirea formalitatilor, decidem sa mergem la o plimbare prin frumoasa capiatala, ploaia se oprise intre timp si am zis ca ar fi placut sa iesim, dupa un drum destul de lung cu masina.

Zis si facut, luam o harta de la hotel, cerem indicatii si plecam la batut orasul la pas in formula completa, mai sus mentionata. Ajungem rapid intr-un parc, vizitam Podul cu lanturi, ne plimbam de malul Dunarii si ne minunam de inventivitatea vecinilor nostri, interesul lor pentru explorarea patrimoniului de care dispun, si transformarea acestuia in idei pentru cresterea turismului si sustinerea economiei locale.

         

           Dealul Gellert, ne-a furat privirile instant, iar eu si cu Tale am hotarat sa dam rapid o fuga pana sus, ceilalti resimtind oboseala si hotarand sa ne intalnim la hotel.Asa ca intr-o clipita, ne-am pus pe un alergat sustinut si placut pe scarile ce duceau la un mic monument si o cetate. Un drum frumos prin padure si cateva puncte de belvedere, de unde puteai admira orasul noaptea, in toata splendoarea lui. Am plecat apoi de acolo, tot in alergare, am coborat repede colina, si ne indreptam spre hotel, acolo unde ne intalnim si cu restul gastii. Somn scrie pe noi, urmand ca a doua zi sa vizitam orasul mai pe indelete.
          Luam micul dejun, facem planul pentru ziua de azi, care ne imbie cu un soare placut si o vreme buna, Tale vine cu o idee foarte buna, de a inchiria biciclete si a vizita orasul intr-un mod in care ne sade noua bine. Mergem la Yellow Zebra, un centru de inchiriat bicle, situat  in spatele Operei, dam 3500 de hufi, pentru juma de zi, ne luam in primire renii si plecam la pedalat.

          Este cred, prima data cand imi inchiriez o bicla si plec la cutreiarat un oras, pe care nu-l cunosc, si nu oricum, ci intr-un ritm de croaziera; a fost o senzatie ciudata, tinand cont ca am fost obisnuit sa merg cu viteza foarte mare (datorita cursierii mele), iar acum chiar mergeam in ritm de plimbare. Ni se alatura si Marius, un alt ultramarathonist, si vizitam pe rand Palatul Parlamentului, o cladire impunatoare si maiestuoasa; alaturi o coada lunga, de lopitai ce stateau in sir indian, de ore bune, presupun eu, ca sa intre in interior. 

          Spunem pas, facem cateva poze si ne multumim prin a admira cladirea din exterior. Ne indreptam spre insula Margareta, acolo gasim un parc superb, imbracat intr-un covor de frunze galbene, un aspect tomnatic de vis, ce acoperea iarba verde ce mijea de dedesubt. Am taiat aleile rand pe rand si am inceput sa mergem printre copaci, o veverita ne amuza, spre deliciul nostru, sta la poze, zambeste la noi, sare din creanga in creanga. Mergem apoi in Piata Eroilor, unde se afla o cetate foarte frumoasa, trecem pe langa Zoo, seara ne prinde undeva pe la Bastionul Pescarilor, Catedrala Sf Stefan.

          La 6 juma, tre sa fim inapoi la centru sa returnam renii, Laura se dovedeste a fi o delicata cu bicla ei, drept urmare, o face muci, ii rupe portbagajul, ii sare aripa de pe spate si era gata gata sa se razbune pe ea si sa o arunce in cap, in plina strada. Ne amuzam copios, pe fazele astea si ne indreptam rapid spre Opera. Tale incerca sa mestereasca putin la ea, ne luam garantia, dam biclele, incercam sa ne impartim hufii, la care fata de acolo, ne adreseaza o intrebare de genu “ Excuse me, what happened with this?”, moment in care m-am intors cu spatele, am lasat-o pe Laura sa dea explicatii si ma cracanam de ras, pe silent.

         Mergem apoi la un local, pentru o supa de gulas, respectiv de dovleac, ce ne cam facuse cu ochiul si ne hidradam cu o bere, asa, ca inainte de concurs.

          A fost o zi geniala, un mod inedit de a vizita orasul, va recomand aceasta metoda cu multa caldura, o vreme superba, multa voie buna si un plus de moral pentru cursa de a 2 a zi.

          Seara am mai pus ceva detalii la punct, impreuna cu Tale, hotarasem noi sa alergam impreuna, idee pe care imbratisat-o de prima data. A fost un test pentru mine, datorita faptului ca el e mai bun decat mine, iar eu trebuie sa confirm din experienta capatata si sa vad cam unde ma situez.

       Un somn de cateva ore, la 5 suntem in picioare ne echipam si ne indreptatm catre start, Laura si Dragonu, erau inscrisi la cursa de 22 de ore, timp limita si urmau sa plece mai devreme.

Doar ca za' Dragon, m-a surprins placut si a hotarat sa se mute de la cursa de 22 de ore, care nu prezenta prea mare interes si s-a alaturat la cursa greilor, cea cu limita de 15 ore. A scos hufii din buzunar si a rezolvat rapid problema, organizatorii dovedindu-se a fi prompti si saritori.

          Stam cateva minute la povesti cu Istvan si Zsolt, cel din urma, ajutandu-ne cu inscrierea si detalii legate de cursa;tin sa-i multumesc si pe aceasta cale, apreciez foarte mult ceea ce a facut, mai ales datorita faptului, ca desi nu prea ma cunostea, a ales sa faca plata inainte de a-i trimite noi avansul, asta spune mute despre el, ca si om.

          Stam in masina pana aproape de 8 jumatate cand avea sa se dea startul, pentru a nu ne pierde din energie, afara era cam frig. O fanfara ne scoate din masina, si ne baga in priza, se da startul, plec bucuros, intr-o alta aventura, marca Dragonu& Marmota, de data asta impreuna cu Tale, un alt omulet simpatic.

         Alergam langa Istvan si Zsolt bucata de asfalt, intram repede in padure, se rup randurile pe prima urcare, il pierd rapid pe Tale, Dragonu e in fata, eu ma simt putin ciudat;inca nu mi-am intrat in ritm, imi zic eu cunoscandu-ma, si decid sa nu-mi fac probleme. Terenul e destul de mocirlos, fata de anul trecut, datorita unor ploi cazute cu ceva zile inainte.
        Usor, incep sa-mi recapat vlaga, trec pe langa Dragonu', batandu-l pe umar si plec mai tare. Imi displacea senzatia ca l-am pierdut pe Tale asa repede si simteam ca l-am dezamagit, ca nu i-am putut tine ritmul, dar atunci mi-am adus aminte ca el imi zicea ca la fiecare cursa, el nu se putea tine de mine pe primii km, deoarece plecam mult prea tare. Atunci am realizat ca si el a facut aceeiasi greseala si m-am ambitionat.   Strategia a dat roade, l-am prins la primul punct de refresment, dupa vreo 10 km, mancand de zor. Ma alatur si eu, bag cola in mine, cat pentru cei 3 ani de abstinenta, vine si Dragonu din urma si mai zabovim putin.

         Ceea ce mi s-a parut foarte inedit, era ca aveau magneziu si calciul, la discretie;un plus as zice eu, si cred ca si ceilalti alergatori sunt de acord cu mine. Am plecat cu un bidon de jumatate, gol:)), cu gandul ca alimentez la primul checkpoint; nu am facut asta deloc in cursa, punctele de hidratare fiind numeroase si mai mult decat suficiente.

          Plecam impreuna de aici, toti 3, alergam o perioada, Tale se desprinde de noi, eu incerc sa-i tin ritmul, Dragonu ramane in urma. Iarasi urmeaza o portiune mare in care fiecare alearga in ritmul lui. Spre bucuria mea, il ajung iar pe Andrei, ghiciti unde?....normal.....in checkpoint, baga in el de zor;asta se intampla undeva pe la km 29. Mananc si eu cat se poate de mult, de parca ar fi ultima masa, bag cola  fara mila, saracul meu stomac, si numa' iaca apare si Dragonu. Noi stateam de ceva timp acolo, cred ca am pierdut vreo 20 de minute pana am plecat, Dragonu fiind decis sa plece mai repede, sa ia ceva avans.

           De aici, parca a inceput alta cursa, a bagat atat de tare incat nu l-am mai prins deloc, pana la km 54, cand el tocmai pleca si noi avea sa ne delectam cu celebra supa de gulas. Traseul a fost superb pana acolo, vremea perfecta de alergat, compania selecta:), iar moralul foarte ridicat. De data asta, am decis eu, si pentru Tale:), sa nu mai stam asa mult in checkpoint-uri ca pierdem f mult si e pacat, si am rontait repede ceva cascaval, carnea din gulas, am bagat iar cola si magneziu si dusi am fost. Aici ne-am si rentalnit cu un bun prieten ungur, alaturi de care am alergat de pe la km 40. Plecam in urmarirea Dragonului, da parca il inghitise pamantul, nici urma de el. Desi aveam un ritm sustinut, nu l-am ajuns, Tale fiind convins, ca ori era intr-un boschete si am trecut pe langa el, ori s-a ratacit.

         Am fost convins, ca niciuna din variante nu s-a intamplat, ci pur si simplu alearga f bine. Am constatat ca am avut dreptate, prinzandu-l pe urcare, spre bucuria noastra. Din acel moment, a inceput o alta cursa, una in 4, noi 3 si prietenul nostru, care alerga la a 11 a editie. Da, ati auzit bine, Piros-ul fiind un concurs ce are o traditie de 17 ani. Marcajul a fost excelent, tendinita mea, imi dadea batai de pe la km 30, am ignorat-o insa, atat de mult cat s-a putut si ne-am bucurat de cursa. Ne-am motivat unul pe altul, am ras, ne-am distrat, ne-am simtit bine si timpul trecea iar km se micsorau.
          A fost o incursiune prin padurile de langa dealurile Budapestei, cu treceri prin satuce, si teren de asfalt, care, surprinzator mi-a priit de minune. Pe la km 70, intr-un chekpoint, o voluntara gangurea ceva cuvinte in romana, spre surprinderea mea ( apropo, majoritatea stiau engleza, asa ca nu a fost nicio problema in a ne intelege cu ei), ne aprindem frontalele si plecam spre ultimii 18 km. Noaptea s-a lasat peste oras, padurea nea fost prietena buna, “marfarul”:)) trecea mereu pe langa noi, desi nu erau prea multe sine pe acolo, dar si cand intalnea cate una, vai vai vai, pe principiul “ in curba sinele trosnesc", se pare ca a fost de bun augur pentru Dragonu, care fugea de manca pamantul:P.

         Ultimii 2 km de padure au fost groaznici, tendinita s-a extins pe langa tibie, soldul protesta frenetic, insa eram hotarat sa trag de mine, nu era chip sa nu terminam impreuna, la cat am alergat. Ungurul, m-a asteptt putin, pe coborare aveam un ritm mai lent, datorita terenului f accidentat, cand am ajuns la asfalt, stiam ca in 2 km terminam, baietii erau putini in fata, am aflat ca aveau in plan sa termine impreuna. Am crezut ca e o gluma, am tras de mine si am zis ca trebuie sa-i ajungem si sa terminam cu totii. Am ajuns langa Tale si Dragonu, si am marit ritmul, scrasnind din dinti la propriu si “hufaind”, ( cred ca necesit o vizita la dentist, dupa toata scrasneala), durerea era din ce in ce mai acuta, insa stiind ca suntem aproape, surprinzator, am tot crescut ritmul si am terminat impreuna in 11:44 minute. Aici aveti clasamentul.

          Ne imbratisam, ni se valideaza chip-ul, ne luam medaliile, iar prietenul nostru se ofera sa ne duca la start pentru a ne recupera masina. Mare om, ii multumim foarte mult! Recuperam masina, ne intoarcem sa o asteptam si pe Laura, care credeam ca va veni luni:))), mancam ceva, fac un dus, mi se face un masaj, binevenit de altfel, stam si cu Marius, care a venit la vreo 10 ore, dar din cauza faptului ca a ratat un checkpoint, nu i s-a mai dat medalie. A reactionat f matur si nu a fost deloc afectat de asta, el motivand ca singura lui satisfactie a fost ca s-a bucurat de o cursa faina si fara dureri.

             Impartasim impresii la cald, vine si Laura dupa 18 ore, luam masina si ne indreptam spre hotel.

Tragem un pui de somn, a doua zi urmand sa mergem la bai termale in Széchenyi, unul dintre cele mai mari centre spa din Europa. Platim hufii cuveniti, si mergem la relaxare;bai termale, sauna, piscina, tot ce trebuie. Muschii nostri se gudurau dupa asa tratament. Stam vreo cateva ore acolo, apoi manati de foame, mergem la un mall din apropiere, ne luam ceva mancare, carne de caprioara, cartofi, suc.Ne-am prostit maxim, dar meritam si noi.

           Seara ne-am mai plimbat nitel, pe vaci utca, un fel de lipscani al nostru, insa cu mult mai mult bun gust.Atentia mi-a fost captata de un ice bar, dupa cateva momente de convingere, am intrat inauntru, platind doar 3 euro pe 2  non-alchoolic cocktails.  Era destul de cald afara, vreo 11 grade, asa ca temperatura de -8 grade, din interior, a fost numai buna:).

            Concluzionand, a fost o iesire excelenta, o cursa nemaipomenita, oameni civilizati, un oras, cu mult peste noi, si cu sanse foarte mari sa ramana asa. Am ramas placut surprins de tot ce inseamna Budapesta si locuitorii sai, asa ca daca mai aud ca ungurii sunt nu stiu cum si ca mai nu stiu ce, inseamna ca sunteti cercopiteci cu ochi, ori aveti nevoie de perfuzii in cap. Fiecare padure are uscaturile ei, dar acuma sa nu cumva sa nu vedem padurea de copaci.

             Deasemenea, ca o paranteza as dori sa adaug, pentru cei care ma cunosc, catusi de putin, sa nu-mi mai fie adresate intrebari de genu, dar de ce alergi? Dar castigi ceva? Si cum dai bani pentru asta?, scurt si la obiect, alerg pentru ca vreau si pot. Despre motivele mele, voi povesti poate intr-un alt post.

              Vom mai reveni cu siguranta si la anul, daca nu pentru concurs, poate cu alta ocazie!

Numai bine!

Azuga Trail Race - 20 octombrie 2012

Azuga Trail Race – 20 octombrie 2012

Lungimea cursei -  28 de km, dif pozitiva de nivel - 1600 de m

finishuita in 3:10, loc 27 la general, participanti, in jur de 300

                  Cursa nu era in planul nostru, datorita cheltuielilor mari ce se anuntau pentru Pyros, insa ducand lipsa competitiei si unui concurs bine organizat, marca Lucian Al Marii, am zis what za' fuck si hai sa mergem. Zis si facut, ne urcam in masina, plecam spre Azuga dupa orele 22:00, in speranta ca dn1, nu va fi aglomerat, asa cum a fost de fiecare data, anul asta, cand am avut drum prin zona aia.

                 Ajungem in jur de ora 00:30, mergem sa ne ridicam kit-urile, ce contineau o caciula foarte faina, marca Salomon, alegem numele echipei - Macheciau, alcatuita din Dragonu, Polo, subsemnatul si Iuliana Postica, ce a obtinut un loc 3, la open feminin.

                   Organizatorii ne invita la o portie de paste, ce aveau sa fie de fapt 2 portii:P binevenite de altfel, la foamea care zacea in noi, stam la un pahar de vin cu Lucian, si ne indreptam spre cort, unde tragem un pui de somn mai mult decat confortabil, in ciuda temperaturii scazute de pe timpul noptii si a inghesuielii maxime din cort.

                Ne trezim relativ devreme, avand in cap ca startul avea sa inceapa la 9, asa cum de incep de obicei mai toate concursurile;iau micul dejun, o mizerie de altfel, un crenvursti, o urma de branza, si niste sunca:)), pe care am platit 10 lei. La cum arata, ai fi zis ca  sunt leftovers. Trec repede peste, vine si Bia cu un amic, ne salutam cu toata lumea, ca doar ne cunoastem destul de bine intre noi. Startul avea sa se dea la 10, Andrei inca dormea de rupea in cort, in ciuda zarvei pricinuite de instalarea portii de finish si a pregatirilor pentru buna desfasurare a concursului.

                Ma echipez in cele din urma, decid ca voi alerga in pantalon scurt, maieu, caciula primita, si ca accesoriu, ipod-ul cu muzica, atent selectionata:). Desi nu erau mai mult de 6 grade la ora startului, ma integrez repede, pe undeva pe la jumatatea plutonului si astept emotionat startul. 

                   Desi am numeroase concursuri la activ, am emotii de fiecare data, asta e un lucru fain, mereu am alte senzatii, indiferent de cursa.

                   Clasica numaratoare inversa, si....plecam! Tactica? Pai nu am niciuna, azi nu ma tin dupa nimeni, azi nu vanez pe nimeni, de fapt....mint.Gianina era in capul meu, trebuia sa o intrec in sfarsit, si asta era ocazia buna. Nu aveam de gand sa ma tin dupa ea, insa vazand ca pleaca tare de la start, am zis sa nu o pierd din raza vizuala si am marit pasul. O ajung, o intrec putin si incerc sa raman acolo.

               Este o zi perfecta de toamna, o temperatura ideala pentru alergat si ma simt excelent, simt ca voi face o cursa buna si asta imi da un boost. Pe prima urcare, hotarasc sa alerg, majoritatea adoptand ideea mersului alert. Tactica a dat roade, nefiind nevoit sa stau la coada, fiind poteca single trail, am stat in plasa lui, Lucian Clinciu, si am fortat pana sus, neuitandu-ma mai deloc in spate.

               Trec si pe langa Florin Totalca, ce acuza niste dureri la genunchi, fiind nevoit sa o lase mai moale, si il am in aria viziuala pe Orleanu.

            Peisajul este mirific, padurea ne primeste cu bratele deschise, un covor maroniu-galbui, acopera poteca din fata noastra si ne face alergatul mult mai placut. Marcajul a fost exceptional, reprezentatnd un mare plus si nefiind nevoiti sa ne pierdem timp, cautand-ul. 

               In primul checkpoint, am ajuns in urma lui Orleanu si Lucian, am baut putin energizant si am plecat ca din pusca. Cabana Susai, parca era primul checkpoint, daca imi aduc bine aminte. Urmeza ceva coborare, pe care parca zbor, incerc sa nu ma las depasit, dar in acelasi timp sa nu mi-o ia razna pulsul.

               Prin checkpoint 2, doar trec, nu-mi trebuie apa, nu-mi trebuie nimic, inca il am pe Lucian in raza vizuala, imi e de ajuns ca sa ma energizez, asta imi confirma ca alerg destul de bine si sper sa o tin asa pana la final. Urmeaza o mica urcare, curba de nivel, apoi iar in padure, peisaj de vis, il mai ajung si pe Dani Florea, care imi confirma ca sunt pe val si il las in urma. 

             Ultima coborare, e pe gustul meu, teren fara bolovani, un forestier placut, in curbe, acoperite de iarba. Niciun urmaritor, asa ca zbor pana jos. Ajung dupa prima bucla, 20 de km, in 2:00, Lucian ma saluta, imi transmite ca sunt pe 26, lumea aplauda frenetic, ceea ce ma incalzeste si mai tare.

        Urmeaza partia Sorica, cireasa de pe coliva,aaaaaa...tort:), dar depinde acum de fiecare, pentru unii e de pe tort, pt altii de pe coliva. Aproximativ 600 de m diferenta de nivel in 2 km. Adi, e undeva la inceput, facand poze si incurajandu-ma, urc fara bete si trag de mine.

              Sunt depasit de un concurent sau doi, urmandu-i sa-i fac pe coborare. Undeva aproape de varful partiei, Cindy facea poze si ma incuraja. Vazandu-ma putin tras la fata, s-a uitat la mine si mi-a zis “stiu excat ce-ti trebuie”, nu mi-a dat apa, nici cola, nici energizant; m-a imbratisat lung si mi-a zambit.

          Multumesc draga prietena, a fost exact ceea ce aveam nevoie, am plecat iarasi, am ajuns in checkpoint 3, am bagat jumatate de activator ce-l mai aveam la mine, ca la primul pas la vale ma incercau crampele. Am fost zombalau cu pedale si mi-am uitat sosetele de compresie, pentru ca am decis in ultimul moment sa alerg cu adidasii de antrenament. O iau usor la vale, crampele dau semne ca nu eu sunt alesul astazi, si ii dau tare. Dani Florea ma depasise cand scazusem ritmul, asa ca acum il iau de iepure.     Ajung la niste voluntari, care imi dau niste apa si zambesc la vederea numarului meu de concurs, 69 ( fetele, tin sa mentionez), las la ei recipientul activatorului consumat, imi dau maieul jos si continui cat se poate de tare. 

                   Ultima coborare si parca imi pare rau ca se termina. Nu-l ajung pe Dani, el terminand cu 1 minut in fata mea, trec linia de sosire la 3:10, locul 27 la general, cedand o singura pozitie de la sfarsitul primei bucle.(clasamentul aici). 

             Am depasit un alt zid si am trecut peste hopul Gianina, pe care o respect de altfel, sa nu se supere pe mine, dar mereu pentru mine a fost un standard, fiind cea mai buna la feminin, si am vrut sa scap de acest complex, daca am reusit? Acum da, vedem la anul, cand va trebui sa confirm.

               Imi iau medalia, aplauzele de rigoare si ma bag pe hidradat si mancat:), rand pe rand vin, in oridinea numerelor de pe tricou, Iuliana, Andrei Zamfir, Polo si Dragonu. Echipa Macheciau termina pe 8 la general echipe.

              Sunt foarte multumit de timp si loc, tinand cont ca au venit toti greucenii alergarilor montane, practic de primele 15 locuri, nici nu aveam cum sa ma apropii. Finish-ul primilor 2 clasati, a fost exceptional, despartindu-i o singura secunda, datorita efortului supraomenesc, depus de Palici, acesta aruncandu-se practic pe burta, si fortand victoria, cu un timp de 2:25.

              Bia termina si ea in 5:30, incadrandu-se in limita de 6 ore, impusa de organizatori, ne asteptam prietenii, schimbam impresii, suntem invitati la o ciorba de vacuta si un gulas bine facut, totul fiind inclus in taxa de participare.

              O poza de grup si mergem apoi la Iuliana la hotel, care a fost draguta si ne-a lasat sa facem un dus rapid. Mergem la festivitatea de premiere apoi, unde iarasi nu avem noroc la tragerea la sorti:)). Lumea se retrage apoi, impreuna cu noi, trecem pe la Truly, unde lumea o ardea batraneste sau gospodareste ( acolo aflandu-se si gospodina sef, Florin:P). Ionela vine cu o idee buna, ne intoarcem la hotel sa petrecem cu CPNT-UL.

             Acolo, tot amorteala, asa ca luam boxele, le duceam intr-o camera alaturata, dj-ul se ocupa de muzica, buna de altfel, si sar”bautorim”, pana dimineata la 3, cand ametiti de dans si bautura lui Bachus, mergem la casele noastre,aaaa..... corturile noastre.

             A doua zi, ne trezim cu bruma pe cort si masina, si doar 3 grade in termometre. Lumea s-a retras spre casa, asa ca decidem sa facem si noi la fel.

               Cateva impresii despre organizare si cursa in sine.

             Foarte bine organizat, o cursa exceptionala, de care m-am bucurat de fiecare metru, a marcat sfarsitul sezonului competional din Romania, in ceea ce priveste trail-running-ul:pentru noi, ultima cursa avea sa fie Pyros-ul, un ultra de 88 de km. Lucian si echipa s-au comportat exemplar, multumim pentru implicarea si dedicarea lor, in a ne face o cursa pe cinste.Talentul si daruirea lor, au smuls zambetele si multumirile tuturor concurentilor. Va apreciez si sa ne revedem cu bine, pe carari de munte.

            Marmota va saluta din alergare, nu din mers, asa cum e vorba:!

                                                                                                      Numai bine!

MPC 2012, marmota spune "prezent"!

                   

A trecut mai bine de un an, de cand nu am mai scris nimic pe blog, desi, nu putine au fost lucrurile care s-au intamplat. Mi-am luat inima in dinti si am decis ca trebuie sa-mi scriu impresiile despre cel mai frumos maraton montan din tara, concursul ce a marcat inceputul unei curse, ce pare ca va continua la nesfarsit.

          Ce este de mentionat, faptul ca am fost prezent la 3 editii consecutive, incepand cu anul 2010, si totusi, e prima data cand cand scriu despre el. Urat din partea mea, promit sa-mi iau revansa si sa relatez si despre experientele trecute. Dar ce inseamna Mpc-ul pentru mine? Cred ca multi si-au pus intrebarea asta si pun pariu ca raspunsurile sunt care de care mai variate.

          Mpc-ul reprezinta pentru mine, primul contact cu maratoanele montane, si totodata, ideea de continuitate, deoarece, indragostindu-ma iremediabil de alergarea montana, am tot continuat de atunci sa particip la concursuri de acest gen. Mpc-ul mi-a deschis ochii, mi-a oferit o alta viziune de viata, m-a reinvatat sa iubesc lucrurile simple, sa apreciez oamenii pentru ceea ce sunt;de fapt, despre asta e si vorba, este un concurs despre oameni, vointa, ambitie, pasiune, indarjire, dar in final suntem prieteni, indraznesc sa spun, suntem o familie. Nu ma credeti???

Cred ca acum e limpede.

          Fiecare editie e speciala, iar cea din 2012 nu a fost mai prejos, emotiile ma cuprind numai cand ma gandesc la cursa in sine, si nu pentru ca e cel mai greu si mai tehnic marathon din tara, ci pentru ca are o incarcatura emotionala extraordinara, pentru ca e plin de oameni simpatici si prietenosi, pentru ca aici se strange in fiecare an, crema alergatorilor montani, pentru ca aici suntem fericiti si impacati cu noi.

          Multi ar crede ca e tortura ceea ce facem, dar noi avem puterea de a zambi si a rade, chiar si atunci cand corpul plange si urla, parca radem si mai tare, sa-i facem in ciuda, si el nu are incotro si se conformeaza, incet, incet rade si el.

          Am umplut dragon-mobilul, cu oameni frumosi, deopotriva alergareti si voluntari si ne-am deplasat spre locul cu pricina. Drum urat, stat la coada, dar parca totul paleste cand stim ce ne asteapta. Am rezolvat rapid problema cazarii, multumita Paulei , am pregatit constiincios rucsacul pentru a 2 a zi, am mancat ceva si m-am pus la somn. Eu m-am pus ce-i drept, dar cine se foia toata noaptea de parca era posedat??

          Marmota cu ochi; imi pun in cap ca trebuie sa ma odihnesc, am de gand sa fac o cursa buna, somnul ma ia in cele din urma si numa, numa vad si cateva raze de soare. S-a

facut dimneata inainte a ma decide eu ca trebuie sa dorm, cel putin asa mi s-a parut, ca tare repede a mai zburat noaptea, nici ea nu putea zabovi prea mult stiind ce urmeazaJ.

           Mananc un pic, ma imbrac, il iau pe Dragonu, Paula si Andrei si ne indreptam spre zona de start, emotionati vizibil, ca in prima zi de scoala.

 Ne salutam cu lumea ne imbratisam, trecem undeva in prima linie, ne asezam cuminti, Luci ne face o scurta introducere si ne trezim cu totii ca numaram 10, 9, 8……3,2,1 si am plecat……….putin cam tare ce-i  dreptJ. 

    M-am simtit excelent, Zarnestiul se pierde repede in zare, lumea aplauda, ne incurajeaza, eu tin ritmul. Ajung repede pe forestier, fantana lui botorog, si incepe incet, incet urcusul. Inca stau bine asa ca alerg pe urcare, si numa, numa se asterne in fata mea, satul Magura, unul tipic montan, un satuc imbracat in straie de toamna,  vantul ce adie incet, imi mangaie corpul déjà incins (de la efort, nu va ganditi la prostii), si-mi face alergarea mai placuta. Am un ritm sustinut insa ma simt bine si ma bucur de vreme si de priveliste, zambesc in sinea mea, si sunt multumit ca am ocazia sa fiu iarasi aici. Ma uit in jur si vad ca ceva nu e bine, sunt undeva in primul pluton si trebuie sa recunosc, ca inca nu sunt la nivelul ala, sa pot tine ritmul pana la final, acelasi lucru i-l spun si lui Florin Totalca.

 La un moment dat el mai slabeste ritmul si eu ma duc, ajung in cele din urma si la Table, ma hidratez un pic si plec mai departe.

          Tale inca nu m-a ajuns, si stiu ca nu e bine, inseamna ca alerg prea repede.Ma ajunge Florin din urma, si incepem urcarea, de data asta fara bête, o parte am mers bine, insa incet, dar sigur,slabesc ritmul. Ma ajunge si Truly, schimbam niste vorbe ne incurajam si mergem mai departe. In cele din urma trece si Tale pe langa mine, ca tgv-ul, il salut si ii urez tura faina.

          In creasta, spre surprinderea mea, il vad pe Adi, pe care de obicei, il vad la start si la finalJ, era accidentat, ( sa te refaci rapid), il salut si merg mai departe. Cobor pe franghii, terenul e accidentat si putin mocirlos, de la o ploaie cazuta cu ceva zile in urma. E coborare foarte tehnica, asa ca slabesc putin ritmul si maresc concentrarea. Vin portiuni cu grohotis, coborari abrupte, niste urcari, doar suntem la munte, nu? Pe Marele Grohotis, aud o voce din spate………. mmmmarmoooota, era o voce de fata, mi se ridica parul ( aveam obiectiv sa o fac pe Geanina de data asta), era Paula, alerga foarte bine si nu-i venea a crede ca m-a ajuns, si isi punea problema ca poate se rupe pana la final.

          O incurajez si o las in fata, ajungem rapid la Spirlea, unde salut voluntarii si beau cateva pahare de apa. Foarte concentrat, abordez coborarea pana spre Plaiul Foii, si o alerg fara oprire, inca mai am de lucrat la tehnica coboratului.

          Ajung in checkpoint, Ionela era déjà in fata, rod ceva poame, un pic de cascaval, si apa cat cuprinde, la un moment dat mi-am zis “ mai opreste-te dracului ca o sa pleci de aici rostogolindu-te”, si nu ar fi fost o problema, daca nu venea urcarea pe Diana.

          Il las pe Adi Iordache sa se mai infrupte din bunatati, dar vazand ca plec, vine si el rapid dupa mine. Iau betele, bag castile in urechi, si ma urc pe Diana, ce-i mai plaaaace, uof, ne chinuie pe toti, nush de unde are atata energie, dar nici noi nu mai suntem “virgini” si-i aratam ca se poate. Urc eu linistit, cand, fara sa vreau ma uit in dreapta, vad o coada de par, déjà in capul meu se derulau niste imagini ca in desenele animate, o fi un rinocer?, un leu?, un capac, ce ma urmareste?, nu, nu, nu, e Geanina, m-a ajuns in cele din urma.

          Urc si cu mai mare indarjire, mai facem schimb de locuri, cand ea in fata cand eu, tragem unul de altul reciproc, fara sa ne spunem un cuvant, nu pentru ca am fi antisociabli, ci pentru ca eram foarte concentrati, ea sa o prinda pe Ionela, eu o sa intrec pe eaJ. Luci ne surprinde, ca de fiecare data si ne astepta undeva la capatul urcarii, cu un zambet, o vorba buna, o strangere barbateasca de mana si ne ureaza toate cele bune.

          E o placere sa-l vezi pe Luci, e un om deosebit, care face totul din pasiune, si face mereu totul pentru ca, noi , alergatorii sa ne simtim excelent si sa nu ducem lipsa de nimic. Ii multumesc pe aceasta cale si il apreciez enorm. Pe Geanina o pierd, stiu ca urmeaza coborarea pana in Zarnesti, unde imi va fi greu sa tin ritmul ei.

          Ajung si in coltul chiliilor, cateva pahare de apa, si urmeaza forcing-ul final. Ultimii km, ma bucur de fiecare, admir privelistea ce ma inconjoara, salut oamenii intalniti pe traseu, sunt decis sa nu mai cedez nicio pozitie pana la final. O salut din nou pe Cindy, care a fost prezenta si in Magura, are un zambet cuceritor, sincer, si plin de viata, nu ai cum sa nu-i zambesti si tu, desi poate esti stors de vlaga sau rupt in doua.

          Mai arunc din cand in cand un ochi in spate, vad o fata, am zi Nu!, nu mai cedez nimic, maresc ritmul si mentin o distanta coniderabila intre noi, Pe ultimii 3 km sunt flancat de 3 pusti, nu cred ca aveau mai mult de 11-12 ani fiecare, ce alearga cu mine si par sa-mi tina ritmul. Nu stiu de ce m-au ales pe mine, insa m-am bucurat enorm, le-am zambit binevoitor si am alergat impreuna pana la final.

          Intru pe asfalt, sau ce a mai ramas din el, vad oamenii la porti, ma incurajeaza, ma aplauda, ii salut, si mai gasesc energia pentru a sprinta pe ultima portiune.

          Trec prin poarta, ceasul arata 5:22:37, sunt multumit, desi nu am reusit sa-mi ating toate obiectivele, dar cel putin unu l-am indeplinit. 

            M-am bucurat de cursa, m-am simtit bine, am mai luat parte la o fila de istorie. Mi-am tras sufletul, bamse m-a imbratisat, Paula a venit si ea la mine, m-au felicitat. Andrei Zamfir, imi face o surpriza placuta si vine la aproape 20 de minute dupa mine,el vroia cu 2 minute in fata mea, dar nah…data viitoare, felicitari si tine-o tot asa!

 Dragonu vine si el in 6:45, cu ceva dureri de glezne, dar intreg.

          Iubesc atmosfera, oamenii primitori, prajiturile cu mere de la finish, acolo toata lumea se implica, zarnestenii impart bucuria cu noi, iar noi le transmitem emotiile noastre, e un troc placut, fiecare da cate ceva si primeste in schimb inzecit. Schimbam impresii la cald, ne felicitam, ne imbratisam, Tale a ajuns cu 20 de minute in fata mea, ma declar multumit, se putea mai bine, dar voi fi prezent si la anul.

            Festivitatea de premiere, e una aparte, inca o piesa care face din acest puzzle, unul perfect. Luci, ne cheama pe fiecare pe scena, pentru a ne oferi diploma si medalia cuvenita, si cateva secunde de aplauze si apreciere din partea tuturor. O idée geniala, sa nu o schimbi niciodata, orice ar zice unul si altul!

          Inchei prin a multumi voluntarilor, oamenilor de pe traseu, prietenilor care m-au sustinut si au si alergat la acest eveniment, si-mi promit sa fiu cat mai mult timp langa Mpc, vom creste impreuna si ne vom bucura unul de celalalt cat mai mult timp posibil. Are doar 7 anisori, dar ii prevad un viitor stralucit.

          Toate astea nu ar fi fost posibile fara pasiunea acestui om, Lucian, sa ne traiesti si sa ne revedem cat mai des. Marmota te saluta!

Ciucas Ultra Trail – 15 septembrie 2012

 107 km, 5000 de m diferenta de nivel, timp limita 24 de ore

  3 puncte acordate in vederea participarii la UTMB

  finishuita in 20:09, locul 9

              Am fost foarte incantant, cand am auzit ca Truly pune bazele primului ultramarathon individual din Romania. In mintea mea se incropea ideea ca nu vom mai fi nevoiti sa mergem in alte tari, pentru a strange punctele necesare participarii la UTMB.

              Nu am stat mult pe ganduri si m-am inscris rapid, impreuna cu Dragonu,Tale, Polo si alti temerari.Un alt lucru ce-ti dadea fluturi in stomac, era timpul limita, coroborat cu distanta si diferenta de nivel; 107 km cu 5200 diferenta de nivel si limita de timp de 24 de ore.

              Eram increzator ca ma voi incadra in limita de timp, ba chiar imi propusesem un 18 ore, insa pe atunci nu aveam sa stiu ca voi pleca in turul Romaniei pe bicicleta si ma voi intoarce cu 4 zile inainte de concurs, neavand mult timp de refacere.

              Asa ca pana in ziua premergatoare concursului, nu stiam daca voi participa la maraton sau ultra; bine in mintea mea era deja conturata ideea, insa nu eram sigur de intelepciunea deciziei si nu vroiam sa ma rup pentru sfarsitul sezonului.

              Frustrat de abandonul de la 7500, am zis ca este ocazia buna sa ma revansez si sa-mi aplic o “corectie'', quit is not an option from now on! Or “death before dnf”, mesajul printat pe tricoul Gianinei, ramandu-mi bine intiparit pe retina. Moralul imi era foarte ridicat dupa acest tur de bicla, ma simteam chiar nesperat de bine, asa ca m-am aliniat la startul celei mai lungi curse individuale din Romania. Andrei, coechipierul si prietenul meu, a ales semimaratonul, la fel au ales si Nico, Bia, Ancuta, Mitzu, Magdalena, Paxamanu'.

              Am fost foarte mandru sa vad ca au ales si ei calea aceasta si ca le-am putut fi un exemplu de urmat, macar in privinta asta:). Am plecat spre Cheia de vineri seara, cu gandul sa ne odihnim mai bine.

             Pathosul a pastrat traditia si au fost co-organizatori la acest eveniment, la fel ca si anul trecut, facand o treaba foarte buna si dovedindu-si, inca o data, implicarea si daruirea in organizarea unui eveniment, pe masura oamenilor prezenti.

             Ne ridicam kit-urile de concurs, mai schimbam vorbe cu oamenii de acolo, mai una alta si deja se face ora de somn.Mergem fiecare in camerele noastre, fiindca aveam sa ne trezim foarte devreme, startul fiind undeva la ora 8:30.

            Dimineata, mancanc ceva paste facute de Nico, ma echipez, si cu pasi marunti, ne indreptam spre zona startului. Forfota nu era asa mare, datorita faptului ca au luat startul in jur de 60 de oameni, daca nu ma insel, ceilalti avand startul undeva cu o ora mai tarziu. Multi dintre ei, au tinut insa sa fie prezenti si sa ne incurajeze, in incercarea noastra de a face o cursa buna.

            Ne uram bafta unu altuia, Tale propune sa ne tinem de el, insa nu eram prea sigur daca pot face asta, asa ca eram un pic rezervat in ceea ce priveste tactica propusa.

            Ne bagam in pluton, se da startul, siiiiiii...... se pleaca foarte tare, clasic! Nu am reusit sa-i inteleg pe majoritatea, insa mi-am zis ca-i vad lesinati cativa km mai incolo.

            Vorbisem si cu Dragonu, poate alergam impreuna cursa, ca se simtea bine si se baza pe faptul ca vin foarte obosit si ca nu voi trage tare deloc. Portiunea de asfalt trece rapid, alergam in plasa lu' Tale, intram rapid in padure, si pe prima urcare simt ca-l pierd.

          Dragonu' ramane si el un pic in urma si decid ca e bine ca fiecare sa traga in ritmul lui. Prima portiune a traseului imi era cunoscuta de anul trecut, de la marathon, asa ca ma bucur de ea cat se poate. Imi e greu sa intru in ritm, urc parca fara suflu, insa nu clachez.

          Tale deja a iesit din aria mea vizuala, la fel si Dragonu; pe prima urcare ma ajunge si Marius Vasilache, discutam un pic si  cadem de acord ca s-a plecat foarte tare si nu e doar o impresie de a noastra.        Pleaca si el apoi si raman singurel o perioada, vad oameni care erau in fata mea, venind tare din urma si care trag sa ma depaseasca iar, ei se ratacisera in primii km. Ciudat ca era foarte bine marcat, dar nah, efectul de turma.

                 Nu am luat parte la recunoastere, asa ca nu aveam decat 3 optiuni, fie ma tin de Tale sau Dragonu, ambele cazusera, unul plecand prea tare si altul prea incet, fie ma uit atent la traseu si nu ma iau dupa nimeni,ultima dovedindu-se cea mai inteleapta.

                 La Cabana Ciucas, Pathosul spune prezent, lucru ce ma face sa zambesc, ii imbratisez, infulec ceva si ma hidratez, pentru a ataca varful. 

       Nu stau foarte mult, urc destul de sustinut si ma simt din ce in ce mai bine. Undeva sus, mai intalnesc 2 membri Pathos, Shogo si Flavia, ii salut si merg, mai departe. In varf, mai intalnesc inca 2, Lesinata si cu Uger.

        Cobor rapid, mai jos dau de Turturica, ma serveste cu ceva apa si zambete, asezonate cu ceva poze si urari de bine. Plec tare la vale, urmez ceva curba de nivel, mai intrec si niste oameni, si ajung in cea mai sinistra portiune, spre pasul Bratocea.

               Acolo, parca erau vederi din iad, un camp intins, cat vedeai cu ochii ars si fumegand . Portiunea avea sa marcheze varful Grohotis. Imi trag rasuflarea acolo, mananc un kinder bueno, ce-l aveam in dotare si dau tare in jos. Ma mai ajung oameni, mai depasesc,  nu-mi fac probleme, cursa e lunga si se pot intampla multe. In stana Nebunu, gasesc un punct de realimentare, binevenit de altfel, apa fiind o problema de-alungul traseului. Nu stau mult acolo si plec spre barajul Maneciu. Trec printr-o poiana foarte faina, pana aici am alergat mai mereu singur, ma ajung din urma Florin Simion  cu inca un amic de al lui si alergam impreuna.

            Primesc mesaj de la Nico, a terminat si ea cu bine si ma asteapta la finish. Asta ma face sa zambesc si ii dau in continuare. Padurea ma primeste si-mi incanta simturile, incep sa simt ca abia am intrat in cursa, desi ma indreptam spre km 60.Ies din padure, trec soseaua si ajung rapid la baraj, unde ii intalnesc pe Simion Florin, Serban Chiurlea si cativa colegi.

            Ma hidratez bine, rod niste paste si niste galuste bine facute si impreuna cu Serban, plecam in alergare.

         Mai vorbim, mai una alta, mai dam si peste niste ciobanesti nemancati, la cum maraiau la noi. Scapam rapid de ei, Serban se departeaza si el si alerg o portiune foarte lunga de forestier, singur cuc.

         Inserarea se lasa, ma simt din ce in ce mai bine si ii dau numai in alergare. Pe traseu am intalnit turisti cu 4X4 ce treceau pe langa mine, si in loc sa ma scuipe, s-au oprit sa-mi dea apa si suc. Mi s-a parut un gest extrem de dragut, se vedea admiratia pe chipurile lor cand le ziceam de grozavia noastra.

        Imi aprind ''Farul din Alexandria'', primit de la Andrei, imi scot mp3-ul si trec iarasi la alergat.          Frontala isi face datoria, incep sa vad luminte la ceva departare si ma tin dupa ele. Unul cate unul, ii ajung si-i depasesc, trec si pe langa Cornel si alt grup de alergatori, si pe langa Serban ce a zabovit mai mult langa niste jandarmi, pentru a se hidrata si a-si schimba sosetele. Il ajung si pe Daniel Stroescu si ma ti in plasa lui, printr-o padure intunecata, foarte bine marcata insa, cu bratari fosforescente.

        Ajung in Valea Stanii, pe la km 88 si acolo il vad pe Tale, Marius Roca si alti cativa, stand in cur si mancand friptura, mamaliga si alte cele. Frontala imi cedase intre timp si stabilim sa ii dam ultimii km impreuna.

        Marius Roca a tras tare la incepu si s-a taiat, iar Tale, fiind un prieten bun, l-a asteptat. Urmeaza ultima urcarea criminala, spre Zaganu, pe noapte, cu ceva ceata si lipsa de chef deja. Ne mai ajung ceva oameni din urma si mergem un grup compact de 7-8 insi. Sus in creasta, ne da cu lapovita si ceata de nu vedeai la 1m, ne mai ajung inca 5 oameni si incepem sa ne orientam pe acolo. Sunam si la salvamont, da nu raspunde nimeni:)).Daca pana in creasta marcajul a fost excelent, acolo a lipsit cu desavarsire. Un grup o ia intr-o parte, jnoi intr-alta, apoi ne intoarcem dupa ei si ne ducem spre Muntele Rosu. Eu alerg cu Romeo, un bun camarad, ne-am sprijinit si imbarbatat unul pe celalalt pe ultimii 25 de km.

      Coboram destul de prudent spre cabana, de acolo ultimii 8 km si ne mobilizam sa ajungem grupul din urma. Insa nu reusim, ei terminand cu 1 minut inaintea noastra. Pe ultimii 300 de m, sprintam foarte tare si intru prin poarta, impreuna cu amicul meu Romeo in 20:09.

      Acolo ma asteapta toata gasca vesela, ma imbratiseaza si ma serveste cu sampanie. 

        Stau ce stau acolo, in ideea de a-l astepta pe Dragon', insa frigul si oboseala ma doboara si ma retrag spre camera si spre un dus bun.

        Dragonu vine si el in 22 de ore, schimbam ceva impresii si ne bagam la somn. Dimineata mergem sa luam masa si ne indreptam spre bucuresti. Clasamentul aici si aici.

        Pathosul a avut multi reprezentanti atat in organizare si cat si la cursele de ultramarathon si semimaraton. Felicitari tuturor si sa ne revedem pe poteci de munte.

    

Turul Romaniei pe bicicleta

4-11-09-2012

1100 de km,

aproximativ 12 000 de m diferenta de nivel  pozitiva

 50 de ore de pedalat

               Aveam in cap de foarte mult timp aceasta idee, insa nu m-am incumetat mai deloc sa pun totul pe hartie si sa fac pasul. Totul a prins contur, atunci cand am avut de facut un tur al Romaniei, ( cu masina) pentru sora lu' Bamse, care vroia sa arate frumusetile tarii unor prieteni din Germania. Iau harta in mana, si ma trezesc ca fac un tur, asa cum mi-as fi dorit eu sa-l fac, si instant imi trazneste prin cap ideea ca se poate si pe bicla.
             Aveam concediu programat in aceasta perioada oricum, insa pentru alte chestii ce au picat intre timp. Tot ce-mi mai ramanea, era gasirea unui partener, suficient de cercopitec, sa dea curs planului meu.                      

               Umblu in sertarul mintii mele, si extrag fericitul castigator: Andrei Zamfir. Am mai facut ture de bicla cu el, (200-300 de km), si nu numai, stiu ce-i poate pielea, ca l-ar incanta la fel de mult ca si pe mine, si ca sunt sanse mari sa fie disponibil in perioada aceea.

               Nu stau mult pe ganduri, ii fac propunerea, e mai mult decat incantat, dau varianta mea de traseu., vine si el cu una, asa ca ramane sa ne decidem asupra uneia, un hibrid, care sa fie potrivita pentru 7 zile.

              Cu o seara inaintea plecarii, ne intalnim, ne uitam pe harta si ne decidem asupra traseului final, ce urma sa aibe mici modificari, de-a lungul turei. Ne vine o idee, ce ar putea reduce din costurile noastre, si anume apelarea la prieteni, atunci cand vine vorba de cazare. Asa ca dupa lungi discutii, avem cazare asigurata in Cislau, ( multumita parintilor Ionelei), in Bacau, multumita lui Vali Cretu, si undeva in Cluj, dar avea sa se dovedeasca o mare teapa, dupa cum veti afla pe parcursul povestirii.

              Entuziasmati, nevoie mare, trecem la pregatiri. Punem bicla la punct, Andrei vine cu mtb-ul, asa ca imprumuta niste slick-uri de la Razvan, (ocazie pentru care tin sa-i multumesc), un rucsacel mic, cu tot ce-i trebuie, eu imi iau cursiera si cateva lucruri si pornim la drum.

          Din experienta cumulata, de-a lungul numeroaselor ture, am decis ca cel mai intelept lucru, e sa mergem cat mai light si sa ne folosim de card-uri.

             Deasemenea, am decis sa nu pedalam pe drumuri inutile, unde nu avem ce vedea si sa le facem doar de dragul de a insuma km.

             Asa ca iata-ne intr-un tren spre ploiesti, marti, undeva pe la orele 17:00. De acolo va incepe periplul nostru pentru saptamana ce va urma. Prima etapa avea sa fie una foarte usoara, asa ca facem o hidratare mica in ploiesti, imbucam ceva si pornim pe ruta Ploiesti-Urlati-Apostolache-Cislau. 61,8km > 380m+ .

             Un drum frumos, ritm foarte bun, pentru inceput:), doar eram foarte entuziasmati:), o luam prin satuce, vremea tine cu noi, nu intampinam nicio problema pana la destinatie, voie buna exista asa ca primii 60 de km  trec fara probleme notabile.  Ajungem undeva pe inserat, pe un drum pietruit, putin confuzi, daca am luat-o pe drumul bun sau nu. O sun repede pe Ionela, imi confirma ca drumul e bun, nu dau bine sa inchid, ca ne si intampina un nene cu o dacie, care ne intreaba daca nu venim cumva de la Bucuresti. 

           Imediat imi trece prin cap, ca e tatal ei si il urmam prin bezna si drumul total nepropice pentru rotile mele foarte subtiri, asta in conditiile in care mi-am uitat si camera de rezerva acasa:).

            Ajunsi acolo, gazda se dovedeste a fi foarte primitoare, ne pofteste la masa, stam la povesti putin, si ni se da o camera, unde urmeaza sa ne odihnim.

     Ne trezim putin cam tarziu, pentru ce planificasem noi : ), luam micul dejun, ne luam la revedere si multumim inca o data gazdei pentru ospitalitate si ne indreptam spre zona Nehoiului, zona in care labuta mea de marmota  nu a mai ajuns vreodata.

              Aerul rece ne imbie dis-de-dimineata, si ne forteaza sa pedalam rapid, asta pana dam de un drum forestier, in urcare, destul de lung si prost, in care incep cearta cu sfintii si alte lucruri ce poarta insemnul crucii:). 

              Trecem cu bine si peste asta, ma dau doar o singura data jos de pe bicla, ne alimentam intr-un satuc si dam mai departe. Planul pentru etapa 2, era sa ajungem in Bacau:). Ajungem in cele din urma in zona lacului Siriu, foarte frumoasa de altfel, facem cateva poze, bagam ceva in noi, tragem si cateva cadre si suntem gata de drum.

             De acolo, o luam spre Intorsura Buzaului si tinem drumul spre Covasna. Undeva pe langa Zagon, aia mici si negri, cu ceva colti si coarne, ma pun la incercare din nou. Imi mai trantesc un drum forestier, destul de generos, si plin de gropi. Andrei nu avea treaba, el se amuza pe seama situatiei mele. Nervos nevoie mare, pe drumurile noastre toate, cum ar spune celebra melodie a lui Spataru, parca; pedalez in continuare, linistindu-ma in cele din urma, alimentat de ganduri bune si frumuseti ce vor avea sa vina. Cum urcarea pana spre Zagon fu pe un drum pietruit, coborarea avea sa fie in aceeasi nota, pai se putea altfel? Cum dracu' sa fim lasati sa mai castigam si noi ceva timp? Nu-i bai, ajungem in orasul lu'' Bamse, nu ala din desene, ci altul cu ochi mari si dubli:P.

            Acolo, iau ceva apa de la un izvor cu apa termala si iz de sosete murdare, Andrei plecand imediat de acolo. Mi-am calcat pe orgoliu, mi-am umplut bidonul si am baut. Avea un gust surprinzator de bun, contrar mirosului,  putin demineralizata si rece. Ni se recomanda un restaurant decent, unde mancam copios. Soarele ne impinge la o leneveala, care ne  cam taie elanul de pedalat.

           De acolo o luam spre Targu Secuiesc, plecam undeva pe la 16:30 dupa amiaza, soarele se mai domoleste si drumul e lung si anevoios .Peisajul insa ne imbie, admiram fiecare satuc prin care trecem si rotile ne poarta tot mai departe. 

           Ajunsi in Tg Secuiesc, mancam cate ceva, ne hidratam bine si ne pregatim sa atacam drumul spre Onesti, punctul culminant fiind urcarea pasalui Oituz-866 de m.

            Plecam montati si decisi sa facem o urcare buna si sa ne bucuram din plin de ea. Urcarea incepe de undeva din Bretcu, se lasa seara, caldura se domoleste, parca stiind ca vom trece pe acolo. Urcarea e dementiala, nu ne dam jos de pe bicla de loc, avem urcari in serpentine, Andrei face si un filmulet. Ajungem in varf, bucuurosi si plini de adrenalina, dar si de transpiratie:)). 

Facem cateva poze, admiram   peisajele si ne pregatim de o coborare dementiala prin padure.Trecem de colonia Oituz, asa cum am denumit-o eu, si spre seara ajungem in Onesti, dupa aproximativ 185 de km si 1800 de m diferenta de nivel.

           Acolo decidem sa luam un mijloc de transport pana in Bacau, datorita faptului ca ne-a prins noaptea, drumul e plictisitor si am risca mult pentru 50 de km. A doua etapa : Cislau - Nehoiu - Intorsura Buzaului - Covasna - Tg Seuiesc - Pasul Oituz - Onesti: 186,5km > 1600m+.

           Rezolvam repede cu un maxi-taxi, bagam biclele cum putem si noi, si suntem lasati in Bacau la o catedrala. Acolo trebuia sa ne intalnim cu Vali, aveam sa aflam ca Bacaul e orasul catedralelor, ba chiar a locurilor asemanatoare. Vorbind cu el la telefon, noi eram langa aceeasi banca, acelasi colt al strazii insa un mic amanunt era diferit, catedrala.

           Ne intalnim, mergem la un restaurant, ca suntem lihniti de foame, imi iau un pui imens cu usturoi:), yum yum, vreo 2 beri, stam la povesti, nu prea mult ca a doua zi ne asteapta etapa grea.

            Mergem la Vali acasa, ne da o camera in care incercam sa dormim vreo cateva ore, dimineata avem un tren spre Bicaz. Da, decidem sa facem drumul cu trenul, fiind unul foarte plicticos, si asa aveam si posibilitatea sa mai furam cateva ore de somn.

            Andrei, foarte ametit de altfel, observa in tren ca nu-si gaseste ochelarii, adormim totusi, iar in Bicaz, se opreste la o benzinarie sa-si ia o pereche, moment in care dau sa-mi pun casca pe cap si-i gasesc ochelarii :)). Bucurosi, plecam sa mancam ceva si sa ne continuam dumul.

           Planul era sa ajungem in Sighetul Marmatiei, unul maret, nu aveam de unde sti ce ne asteapta.

La recomandarea unor localnici, luam drumul pe langa Izvorul Muntelui, asigurati ca drumul e recent asfaltat.

           Acuma exista 2 variante, aia ori si-au batut joc de noi, ori avem definitii diferite pentru drum bun, crucea mamii lor, zic eu. Am inceput o urcare pe un drum forestier, pana in Durau, de ne-au iesit ochii. Am ajuns pana la 1070 de m cred, intr-o singura urcare, pe un drum foarte urat si pietruit, de-ti era mila sa pui si caii sa merga pe acolo. A fost unul din momentele in care am regretat ca am cursiera. Totusi, peisajele mai salvau din frustrarea noastra, comuna de data asta. Insa nu eram neaparat suparati pe drum, ci mai mult pe faptul ca fuseram mintiti.

          Admiram locurile, muntii Ceahlaului, ne imbarbatam unul pe altul, facem haz de necaz si plecam mai departe, spre Vatra Dornei. 

Ne intampina o ploaie marunta, dar insistenta, incep sa apara si primele tensiuni intre noi. 

Pana in Durau, facusem o pana, Andrei plecase mai inainte, asa ca am fost nevoit sa merg 2 km pe jos, ca sa iau pompa de la el.Rezolv problema si-l rog totusi sa stam in acelasi ritm, ca doar nu facem concurs. Repeta aceeasi greseala, ne dadusem un punct de intalnire pe la un anume km, si el se dusese fara sa zica la vreo 2 km mai departe. Atat mi-a trebuit, l-am sunat, i-am batut obrazul si m-am suit pe bicla, trec pe langa el ca mig-ul si nu-l iau in seama, desi el striga dupa mine:). Ma ajunge dupa km buni si suparat, imi zice ceva si pleaca mai departe. Pentru o fractiune de secunda, imi venea sa-mi bag piciorul in ea de tura si sa renunt. Insa ca niste oameni maturi ce suntem, am reactionat mai mult decat onorabil, nu ne-am bagat deloc in seama, vreo 20 de km:)).

          Lasand gluma la o parte, a fost totusi un lucru inteligent, deoarece am inceput sa vorbim din senin, ne calmasem si ne-am decis amandoi in privinta locului, unde vom lua masa. Un loc recomandat de Vali, undeva in apropiere de Vatra Dornei.(Zugreni se numea, fain loc de mancat).

          Acolo mancam copios, ciorba, felul 2, foarte bun de altfel, ne hidratam bine, incarcam telefoanele si plecam spre Vatra Dornei. Gropi multe, drum urat, ploaia inca ne mai uda marunt. Ba urcam, ba coboram, dar ajungem la destinatie. Acolo, o sun pe Bamse, sa ne caute ceva cazare cu piscina si sauna, intre timp noi ne oprim la un net cafe, inca mai exista asa ceva, se pare. Trebuia sa refacem traseul pentru zilele ce vor urma.  Renuntam rand pe rand la cazarile recomandate si ne jucam cu rabdarea fetei. Ne decidem sa pedalam pana in Carlibaba, loc de unde avea sa inceapa urcare spre pasul Prislop.

           Tot Bamse ne rezolva cazarea, asa ca intampinati de ploaie si lasarea serii, pedalam spre destinatie. Ploaia se inteteste, noaptea ne ia in primire, scoatem si noi antidotul, 2 frontale si ne continuam drumul, unul foarte cretin, cu gropi ce nu le puteai ocoli mai deloc. Injuram si strangeam din dinti, ploaia ne uda, nu vedeam mare lucru, mai luam cate-o groapa, imi facea curul ciur.Si uite asa am tot tinut-o pana in Carlibaba.

            Acolo dam de prostia gazdei, care nu stia sa ne ghideze, vai vai vai. Ne luam ceva de la supermarket, ne cazam in cele din urma, bagam biclele la adapost, facem dus, mancam si bagam somn. A 3-a etapa: Bicaz - Vatra Dornei - Carlibaba: 169,3km > 2380m+ 

          Dimineata, facem ochi, mancam cate ceva, nu inainte de a vedea cum e vremea afara, un friiiiig, de-ti venea sa-ti bati copii. Ne imbracam mai gros, ne urcam pe bicle, si incepem urcarea spre pasul Prislop, 1416m. Prima portiune, am avut parte de drum f stricat, dar macar nu era noapte si-l vedeam. Incepem urcarea, ne incalzim bine, mai dam din haine jos, facem niste poze si urcam sustinut.

Peisajul e de vis, asa ca moralul ne creste. Incepem totusi sa simtim oboseala cumulata, dar nu ne dam batuti. Ajungem sus in pas, luam suveniruri, mai mancam cate ceva, mai filmam putin si-i dam in coborare spre Borsa. De altfel una foarte frumoasa, pana intr-un anumit punct, cand asfaltul se transforma in niste dale de beton, despartite din 5 in 5 m. Sfintii incep iarasi sa-si faca simtita prezenta, pe cale orala, desigura. Cu nervii intinsi la maxim ajungem in Borsa, un oras in lucru, de ceva imp se pare, mancam bine si continuam apoi spre Sighet.

          O parte foarte frumoasa a tarii, pacat de starea drumurilor, daca cu bicla era o problema, imaginati-va cum e cu masina;trecem insa peste frustrari si pareri de rau, facem un mica pauza in Viseu de Sus, mancam cate ceva, Andrei vrajeste niste fete, in stilu-i caracteristic:)), prietenii stiu cum, si plecam mai departe.

           In Sighet ajungem cred ca pe la 19:00, mancam bine si dupa ce dam kicks in cautarea unui net cafe deschis,ne decidem sa ne oprim in Sapanta. Greu e fara un smartphone, insa promit sa-mi iau cat de curand. Etapa 4:Carlibaba - Borsa - Sighetul Marmatiei - Sapanta: 154,6km > 810m+ 

            Acolo ne bazam ca putem sta la manastire peste noapte, dar de unde. Maicuta curului era deranjata ca am intrerupt-o  de la niste business-uri cu inmormantari, acatiste si pomelnice. Am trimis-o in aghiasma masii si am plecat sa cautam cazare. Am gasit cu 40 de lei, amandoi, la o batranica foarte cumsecade, care pentru inca 20 de lei in plus, ne-a facut un bulz traditional, udat cu o palinca buna, de-a locului.Intre timp noi ne-am plimbat putin pe la cimitirul vesel, apoi intorsi cu pofta de mancare, am facut ravagii, nu a mai ramas nimic din saracul bulz.

              Somnim bine, ne trezim  mai pe la 9 asa, plecam la 10 ca lenesii, cu gandul sa trecem prin Tara Oasului. Urcam un pas destul de frumos, prin padure apoi coboram in Certeze, un fel de Pipera de la sate. 

Asa casoaie cu bun gust am vazut acolo, incat nu am rezistat tentatiei sa nu facem un filmulet si sa nu oprim un localnic sa ne lamureasca ce-s cu ele. Ne-a spus ca-s de pe vremea lu'' Ibric aka Ceasca (Ceausescu), singura cladire ce nu se incadra in peisaj, fiind sectia de politie, ce arata dezolant. Parasim usor satucul, uimiti de ce gasim, si ajungem in Oas. Nu m-a impresionat cu nimic, asa ca mancam repede un sandvis “la mana”:)). ( exprimarea vanzatoarei, “doriti aici sau la mana?”, normal ca ne-am cacat pe noi de ras). Ne plictisim maxim pe drumul spre Baia Mare, unul ce putea fi evitat daca nu ni se dadea planul peste cap, in ceea ce priveste cazarea la Cluj. Urasc oamenii neseriosi, si-i bag fara retineri in pizda masii.

              De acolo, luam un tren pana in Cluj, scurtand astfel etapa si evitand un drum foarte plicticos.

Dam telefoane, si in cele din urma, Andrei gaseste cazare prin intermediul unui prieten la un concurs de escalada. Foarte bucurosi, mergem in oras sa mancam la un restaurant recomandat de niste localnici.A 5-a etapa:Sapanta - Negresti Oas - Baia Mare: 125km > 560m+ 

              Ne umplem bine burtile, bagam si o bere si mergem spre locul cu pricina.Tipul foarte degajat, ne pune la dispozitie casa, facem un dus si dupa cateva vorbe, adormim lemn.

              Avea sa ne trezim foarte devreme, in jur de 5, sa prindem un tren spre Huedin. Dimineata constat ca am cauciucul desumflat, dau cateva pompe si merg spre gara, Andrei uita ochelarii si e nevoit sa se intoarca. Suntem pe punctul de a pierde trenul, insa il prindem in ultima clipa. Rezolv pana in tren, ajungem destul de rapid, ne luam ceva de mancare si bagam la mat.

             Urmeaza penultima etapa, una foarte grea Huedin - L. Fantanele - Campeni - Rosia Montana - Abrud - Zlatna - Alba Iulia: 202km > 2240m+  diferenta de nivel pozitiva, si foarte decisi sa o ducem la bun sfarsit. Facem o frumoasa incursiune prin muntii Apuseni, de care ne bucuram din plin.Trecem pe langa lacul Fantanele, facem poze, ne radem, mai filmam iarasi si pornim prin satucele pitoresti din Tara Motilor. 

Urcam iarasi printr-un sat cu drum pietruit, scot mortii si sfintii de la naftalina si-i dau la inaintare. Urcam de iese untul din noi, pe o caldura mare si praf. Pe coborare face si Andrei o pana, fac si eu una doar nu-l las la greu:)

.Peisajul e greu de descris in cuvinte, ne bucuram din plin, mergem pe stradute inguste, ne oprim la un magazin din apropiere unde mancam ceva, bem o bere fara alcool, iar prin bunavointa unor oameni, apucam sa descarcam niste poze de pe aparat. Pe la Albac, ne oprim la targ, loc in care un al 3 lea membru al excursiei,pe nume Patlagel,isi face simtita prezenta.

De la Abrud, ne abatem putin sa vizitam si Rosia Montana, un ocol de doar 7 km, dar cu o diferenta de nivel de 600 de m:)).Vizitam muzeul, apoi mergem mai sus la niste lacuri.

               Nu pierdem multa vreme, coboram in viteza si ne luam niste struguri si cola, dubioasa combinatie.

               Incepem sa ne simtim doarte bine si zburam pana in Alba Iulia. 

Ajungem undeva pe la 20:00, Bamse, supportive ca intotdeauna, ne face rost de o cazare buna. Cu 80 de lei, ni se da la dispozitie o pensiune intreaga, cu toate facilitatile, noi fiind singurii chiriasi:P.

               Mergem in oras,mancam o pizza mare, bem o bere si ne intoarcem. Somn de voie, ne trezim dimineata cu gandul la ultima etapa: Alba Iulia - Sebes - Transalpina - Novaci - Tg Jiu: 201,3km > 3600m+  diferenta pozitiva de nivel.

               Drumul inspre Sebes e plicticos si plin de trafic si praf, insa il facem rapid, avand o medie de 30 de km/h. Ne asteapta o urcare lina, din Sugag, ce va continua pana la Ranca. Urcarea e dura, nu neaparat prin prisma pantei ci a lungimii, era exact ca picatura chinezeasca. Muschii incep sa protesteze, urcarea e foarte lunga, aproape 100 de km, iar noi ne resimtim. 

Ajungem destul de tarziu in cel mai inalt punct al soselei, pasul Urdele. Mai facem o filmare si-i dam inainte cu tupeu, e un frig patrunzator. Las o amintire pretioasa acolo, pe care o acoper cu o soseta:)), facem niste poze si pornim spre Ranca. 

           Acolo, ne luam ceva de la magazin, mai stam de vb cu niste proaspeti casatoriti, curiosi de tura noatra. Ne luam la revedere si ne indreptam spre Tg jiu. Inca 60 de km din turul nostru si ceasul arata ora 20:00 si se intuneca deja. Coboram prin serpentine cu 50-60 la ora, treceam pe langa tiruri si chiuiam ca nebunii. A fost un moment de descatusare si bucurie ca terminam tura propusa. Ea trebuia sa continue si cu Transfagarasanul, insa am decis sa renuntam, din lipsa de timp, suprasolicitare, plus ca in 4 zile urma sa fac un ultramarathon de 110 km cu 5000 de m diferenta pozitiva, in alergare:).

           Coborarea o facem rapid, ne echipam cu frontale si veste reflectorizante si gonim ca nebunii spre Tg Jiu. Au urmat urcari pe care nici nu le mai simteam, mergem cu peste 30 km la ora, de parca atunci am fi inceput tura. Entuziasti si plini de adrenalina, ajungem in Tg Jiu, in jur de 22:00, trenul spre Bucuresti fiind la 1 juma. Este timp de o mancare buna, mergem la hotel Ana, tot la recomandarea unor localnici.acolo cinstim o bere si o pizza enorma, a fost nevoie de 2 mese ca sa le poata pune una langa alta. Le-am devorat amandoi, meticulos si constiinciosi. Servirea excelenta, mancarea in aceeasi nota.

         Pe la 1 jumate, vine si trenu si ne gandim noi ca pana la 7 dimineata, cand avea sa ajunga in Bucuresti, dormim ca niste gansaci. Doar ca “nasul”, cred ca vroia sa-si ia iphone, ca cerea mai mult decat aveam la noi si ne tot ameninta ca ne da jos. Pentru prima data in viata mea, am fost dat jos din tren, impreuna cu Andrei, doar pentru ca era omul prea lacom. L-am trimis in mortii masii, ca devenea prea obraznic si tragea de bicle, de parca ar fi tras de nevasta'sa, spre surprinderea unor straini, care aveau si ei biclele peste ale noastre si nu intelegeau ce se intampla. Ne-a dat jos in Craiova, ne-am luat bilete la urmatorul tren, care venea peste 2 ore, si am ajuns in bucuresti pe la 9.

         Am avut parte si de o surpriza placuta, Ancuta si Nico intampinandu-ne la gara, in ciuda intarzierii noastre. A contat foarte mult sprijinul lor, pe tot parcursul turei,.asa ca le multumesc inca o data si ma declar mandru ca-mi sunt prietene.

         A fost o tura frumosa, plina de aventura, adrenalina si momente limita,insa a meritat din plin.Pentru ca probabil tot v-ati intrebat ce e cu filmuletele facute, ele reprezentau de fapt un mod inedit de a-i ura la multi ani, bunei prietene, Ancuta si totodata un bun prilej de a-ai arata frumusetile tarii, pe 2 roti;desigur cu promisiunea ca, daca se va antrena, data viitoare ni se va alatura.

         Andrei a fost un bun partener, un om pe care te poti baza, in ciuda micilor clinciuri pe care le-am avut si cu, care m-as inhama la orice nebunie, oricand, fara sa stau prea mult pe ganduri. Cred ca asta spune foarte multe. La anul mai coc una, trebuie sa ma gandesc bine, pana una alta, urmeaza Ciucas Ultra trail, 110 km cu 5000 de m diferenta de nivel, timp limita de 24 de ore.Will I make it after this? We'll just have to wait and see:).