Hercules Marathon 26 mai 2012

45 km, aproximativ 2100 de m diferenta de nivel

Locul 34 masculin din 148

               De aceasta data am avut ragaz 3 saptamani intre Ecomarathon si Hercules, timp suficient pentru odihna si antrenamente. Maratonul de pe Valea Cernei este special, peisajul e de vis, nu e atat de comercial ca si celelalte, avadn posibilitatea sa alergam in companie selecta.

               Ca de obicei plecam cu o zi inainte, deoarece drumul e lung si vrem sa fim odihniti si sa putem intra in atmosfera asa cum se cuvine. Suntem intampinati de o ploaie ca de sfarsit de mai, torentiala, ne cautam rapid adapost si ne incalzim cu niste paste numai bune.

               Incet, lumea isi face aparitia, insa atmosfera e mohorata din cauza ploii si lumea prefera sa stea la caldura. Se punea problema la un moment dat, de scurtare a traseului, din cauza vremii neprielnice, insa seara, tarziu s-a luat decizia ca nu se va scurta si ca va trebui sa ne descurcam. (intre timp eu am adormit bustean si nu am putut lua parte la sedinta tehnica). Noaptea a trecut rapid, ma simteam odihnit, mananc si ma hidratez si la fel de emotionat ma indrept spre start.

               Dragonu' a ales din nou varianta semimaratonului, nesimtindu-se pregatit in totalitate, asa ca aveam certitudinea ca de data asta, el ma va astepta pe mine la finish. La fel ca si la Eco si aici aveam in minte traseul de anul trecut si aveam multe sentimente de deja-vu'. Se pleca putin tare, inca de la start, fiind calauziti de o portine de asfalt putin in urcare, in lungime de vreo 2 km, un drum ce aveam sa-l lasam in urmasi sa intram brusc in padure, totodata despartindu-ne si de concurentii de la semi.

               Am ales varinta fara bete, crezand ca voi fi mai light si ma voi misca mult mai bine, ceea ce partial a fost adevarat, insa simteam nevoia lor pe unele portiuni. Prima portiune pana in Bogaltin a mers struna, fara evenimente notabile, fara crampe, cu un moral excelent. 

               Insa ma temeam putin ca anul trecut s-a intamplat la fel, exact pe prima urcare de dupa Bogaltin am clacat inexplicabil. Aici aleg sa ma hidratez bine, insa nu zabovesc prea mult si trag tare sa abordez urcarea. Anul trecut , pe urcarea asta am fost ajuns de surorile David, stomacul meu m-a tradat. De data asta, abordez urcarea cu incredere si efortul imi e rasplatit, e mult mai usoara decat credeam asa ca nu ma opresc deloc, creeand un avantaj fata de ceilalti competitori.

              Faptul ca ii vedeam pe cei mai multi de sus, ei abia incepand urcarea, imi dadea o stare de bine si ma motiva sa trag si mai repede.Terenul era mocirlos pe alocuri, insa nu prea imi pasa. Anul trecut ne-a prins furtuna exact pe creasta, insa ea venise dupa o caldura ce ameninta sa ne topeasca. Acum lucrurile stateau altfel, era destul de frig, ceea ce ma forta sa nu ma opresc deloc. Pentru o perioada am alergat solitar, neavand urmaritori si nici iepuri dupa care sa ma iau.

             Ajung intr-un checkpoint intr-o poiana, unde am fost si depasit in cele din urma de Iulian Coserea, si incep sa bag in mine portocale mai mult decat putea voluntarii sa taie:). Iau si o supradoza de bomboane cu magneziu, mai infulec ceva portocale, testandu-i parca sa vad daca pot sa taie mai repede si o au la fuga.

             Bisericuta din Dobraia mi se infatiseaza in aria vizuala si atunci stiu ca nu mai am decat 5-6 km in coborare. Iau doar un pahar de apa si plec mai departe. Coboararea e destul de problematica din cauza noroiului, insa nu mai simt presiunea ultimilor km ca si in anul trecut. Incep sa aud galagie si-mi imaginez poiana care numa, numa mi se si arata in fata ochilor, sprintez pe ultima bucata si trec linia de finish mai bine ca anul trecut, unde facusem in jur de 7 ore.

            Ma imbratisez cu lumea, imi permit si un masaj de 5-10 minute, mananc si ma hidratez bine si trec in postura de sustinator. Paula vine mult mai bine ca anul trecut si cu un zambet imens pe fata, semn ca a crescut mult, suntem fericiti, facem poze, povestim. Soimaru ajunge si el cam sifonat, genunchiul i-a cedat, dar nu si el. Clasamentul aici .

            Mergem apoi sa ne spalam nitel, sa mancam in oras, ca niste purcelusi, apoi sa mergem la cloaca sa ne relaxam. Baia in aer liber a fost geniala, acompaniata de un pahar de vin si oameni voiosi.

            Timpul trece si odata cu el, si editia a 3 a Hercules Marathon, insa ne consolam ca vom mai veni si anul viitor. Sunt unele concursuri, ce au o anumita traditie si la care suntem decisi sa venim an de an, acesta se numara printre ele.

             Ne revedem in 2013, in aceeasi locatie! Cu bine!

Ecomarathon 5-05-2012

42 de km, 2400 diferenta pozitiva de nivel

Locul 97 din 350

          

           Iata-ma participand la a 2-a editie consecutiv (pe cea din 2010 am ratat-o motivat), dupa un sezon 2011, mai mult decat promitator, as spun eu. Ecomarathonul marcheaza inceputul sezonului de maratoane montane si totodata e cel care m-a invatat mersul pinguinului de a doua zi:). Editia 2011 fiind una de referinta in acest sens:p. Pornim de cu vineri seara, burdusind dragon-mobilul la capacitate maxima si ne indreptam repejor spre locul cu pricina, Moieciu de Sus.

          Ne-au mai insotit si cei din Pathos, care au venit sa ajute la organizare, dovedindu-se niste voluntari pe masura evenimentului, adica foarte buni. Ne-am instalat cortul in curtea Centrului de Ecologie  si am zis sa mergem la somn, insa nu inainte de a manca cate ceva si de a bea un ceai cald, in compania unor oameni dragi. Apoi o parte din noi am ramas la cort, unii si-au luat cazare, iar voluntarii au ramas pana mai tarziu in noapte pentru e primi indicatii si a lua la cunostinta sarcinile ce le aveau de indeplinit pentru buna desfasurare a evenimentului.

           Dimineata forfota mare, ca in fiecare an, lume cunoscuta si emotii cat cuprinde. Desi nu ar trebui sa ne mai surpinda cu nimic, Ecomarathonul mereu reuseste sa o faca prin ceva. Echipati corespunzator si cu ceva in stomac, e indreptam catre linia de start, eu cu Dragonu si elemntul surpriza, Andrei ( Zamfir), aflat la primul sau maraton. Ne incalzim putin, aruncam priviri in stanga si in dreapta, mai schimbam cate o vorba, tragem si niste poze si ne bagam in pluton, unul de peste 700 de oameni, decisi sa alerge pe poteci de munte si sa se bucure de o zi frumoasa.

          Sisele ne si dau startul si ne indeamna la miscare si voie buna, numele meu auzindu-se cu precadere printre toate strigatele din multime:).

          Primii km sunt de asfalt, in jur de 4, numa bine cat sa ma incalzesc pentru prima urcare de pe prima bucla. A veam in cap sa scot un timp mai bun decat anul trecut, si eram decis sa dau tot ce am mai bun. Peisajul e neschimbat, fiecare pas ma poarta oarecum in trecut, nu departe insa, doar pana anul trecut, stiu ce ma asteapta asa ca alerg cu placere si observ cum se imputineaza kilometrii.

          Termin prima bucla fara mare efort, ma hidratez si mananc ceva, Razvan si Paxi sunt la datorie si ma incurajeaza, le multumesc pentru acest lucru si ma indrept spre bucla 2, elementul surpriza fiind scoaterea drumului forestier dinspre Cheile Gradistei, bucata de traseu ce mi-a dat multe batai de cap anul trecut, si nu doar mie.

          Incep sa resimt oboseala in picioare, le simt grele, cum ma inteapa, apar crampe, pulsul e ridicat si eu sunt buimac. Ma mint ca poate trece,.dar nici vorba, e o stare continua, cand ajung in postul unde Ancuta, Nico si Paula ma intampina cu urale, eram decis sa renunt, un gand total aiurea bineinteles. 

          Mananc ceva acolo, beau cola, in speranta ca o sa ma intremez si plec mai departe, insa cu acceasi stare, crampele ma vizitau la tot pasul si cum incercam sa accelerez putin cum ma trageau de haturi inapoi.

          Termin si bucla 2 descumpanit, cu pulsul pana in gat, nici nu-i mai aud pe Razvan si Paxi, si plec spre bucla 3 si cea mai grea, Are 2 urcari mari, le stiam de anul trecut ca sunt foarte solicitante. Magneziul pe care Andreea Dan l-a impartit cu mine, a fost de folos pentru moment, deoarece am inceput sa alerg mai tare si am mai recuperat cate ceva din timpul motait. ( ii multumesc pe aceasta cale si ii sunt recunoscator).

             Faptul ca nu m-am hidradat corect, ma costa mult, crampele reapar, moment in care sunt decis sa-l botez “maratonul crampelor”, insa imi accept soarta si elimin total gandul de a renunta. Stiu ca urmeaza ultima urcare si o sa ma comport mai bine, ceea ce se si intampla. Decis sa nu mai fiu depasit, maresc ritmul, si o intrec si pe Cristina Handrea, care era in fata mea. S-a tinut un timp dupa mine insa am accelerat si am pierdut-o, atunci nu o cunosteam deloc, altfel poate as fi tras de ea si am fi alergat impreuna.

            Trec linia de finish in 5:36, un timp slab tinand cont ca ma asteptam la ceva mult mai bun si cad la pamant ca fulgerat de crampe. Ma ridic cu greu, in timp ce mi se agata medalia de gat si-mi primesc portia de aplauze si imbratisarile de rigoare. Dragonul a participat la cros, inca era in perioada de revenire si nu vroia sa forteze deloc de prima data, si s-a descurcat mai bine decat s-ar fi asteptat, Andrei a scos doar cu putine minute in spatele meu, ceea ce m-a surprins placut. La cros a mai alergat si Oana lu' Gerila, Claudia impulsinonandu-i pe cei ce au venit la sustinere sa participe si ei la editiile viitoare.

          Adevarul ca fiind intr-o asemenea conjunctura si cu o atmosfera electrizanta, e greu sa stai pe margine, pentru mine ar fi o pedeapsa, cu siguranta. Clasamentul se gaseste aici. Peste 3 saptamani urmeaza Hercules, un maraton pe care am ajuns sa-l indragesc foarte mult, in special Paula ( pentru ea a fost prima dragoste). 

          Nu am obtinut timpul pe care l-am vrut, dar cert e ca in ciuda problemelor din timpul cursei, m-am simtit excelent, facand ceea ce-mi place, inconjurat de oameni unul si unul si nu ma vad renuntand vreodata la ceea ce fac.

          Astept cu drag editia 2013! Forza Ecomarathon!!!       (Cum ar spune Sis-urile:P)

Prima evadare 14-05-2012

               Un concurs de masa pentru ciclistii amatori si profesionisti din Romania, primul din an, menit sa aduca oamenii mai aproape de natura si sa incurajeze miscarea in aer liber. Un concurs de mtb, el avand loc in padurea din Baneasa si Snagov, la care au luat parte 2400 de participanti.

               In mod normal, nu as fi venit aici, dar ce e normal la mine? De ce zic asta? Pai e concurs de mtb, ce naiba caut eu acolo q o cursiera? Nici eu nu stiu, dar mi s-a parut interesant. M-am bagat si eu pe acolo pe undeva pe la jumatatea plutonului, sperand sa nu fiu zarit de careva si scos din concurs.

                M-am bagat langa Razvan, Marian s-a dus mai in fata, am mai salutat cativa prieteni si am asteptat cuminte startul. El s-a dat cu vreo 6 minute inainte, dar noi nu ne puteam misca din cauza multimii.

                Am plecat si noi in cele din urma, taras-grabis, cu grija sa nu fiu dat cu cracii in sus, de alti participanti, cam grabiti pentru experienta lor. Urmau 40 de km de offroad si eu urma sa-mi chinui cursiera pe coclaurile alea. Prima parte am mers bine, stand ba in spatele lu' Razvan, ba in fata lui si faceam misto unul de altul. Bicla se comporta surprinzator de bine pe un astfel de teren, dupa vreo cativa km m-am despartit de Razvan si am luat-o in fata, mergand cu viteza si atentie in acelasi timp, depasind ciclisti cu bicle mult mai profi si amuzandu-ma cand le vedeam reactia dupa ce treceam pe langa ei.

                A fost o cursa nebuna prin camp, depasind in draci si bucarandu-ma un pic de traseu, asta pana am facut o pana cu vreo 4 km inainte de jumatatea traseului si de checkpoint.Asa am apucat bicla de coarne si am inceput sa alerg, era solutia cea mai la indemana; asta am facut pana la checkpoint, unde am reusit sa gasesc la cineva o camera de ciclocros si sa ma pot pune iarasi pe pedalat. Am pierdut vreo 45 de minute si cheful mi-a pierit, era mult prea cald, lume multa, care nu prea aveau ce cauta acolo, asa ca pedalam in ideea de a termina mai repede si de a iesi odata de pe traseu.

                M-am si enervat pe traseu, vazand oameni cu bicle de mii de euro care mergeau ca la cortegiul funerar, nu am putut rezista prea mult si am taiat-o pe aratura pe langa ei cu rotile mele subtiri.

                Pathos-ul a afost si el prezent acolo, ca si voluntari, asa ca atmosfera s-a mai animat nitel. Vad si finish-ul, dau cateva pedale mai rapid, trec peste 2 damburi, oamenii apaludau, vazand un zombalau, cu o cursiera, fara casca si fara numar:). Sunt aplaudat frenetic, mi se pune medalia la gat, mi se ia imediat spunand ca sunt descalificat, pentru ca mai apoi, o fata sa apara si sa-mi atarne o alta medalie de gat:).

                Amuzant moment, m-am pus rapid pe hidratare, m-am intalnit si cu Razvan, Marian, Simona, am facut niste poze, ne-am mai tachinat unii pe altii, apoi am fugit la niste paste, si am mai stat la taclale cu Fako si Tzale si altii.

               Pana in Bucuresti am pedalat in ritm alert, cu ceva stricaciuni minore la bicla, roti descentrate si coarne strambe, si totodata cu promisiunea de a nu mai participa la un concurs. Prea multa lumea, prea mult haos, organizare ce a lasat de dorit si lista poate continua.