Olympus Marathon – 26 iunie 2011 Running with the Gods!

lungime -  44 de km

diferenta pozitiva de nivel 3200 de m

loc:238/518

                 Ideea participarii la acest marathon, mi-a venit in urma unei discutii avute cu Sis-urile si Adi,  imediat dupa incheierea marathonului Hercules. Ei aveau sa se duca pentru a 2 a oara si ne-au convins si pe noi sa venim, prin entuziasmul si ardoarea pe care o aveau atunci cand povesteau despre frumusetile locului.

                 Dragonu a acceptat imediat propunerea, asa ca ne-am decis ca e si o buna oportunitate sa ne petrecem vacanta acolo, in Litochoro. Inscrierea ne-am facut-o din timp, deoarece locurile erau limitate si nu am vrut sa ramanem pe dinafara.

                In momentul in care am primit confirmarea platii si acceptarea noastra, ne-am si facut planurile. Foca si Ping, ne-au insotit si ei, iar cei din clubul alpin Pathos, au gasit o buna oportunitate sa vina si ei si sa faca varful Mitikas, din Olimp, casa zeilor.

                 Am fost farmecat mereu de mitologia greaca si ma treceau fiorii doar cand ma gandeam ca voi alerga prin asemenea locuri, incarcate de asa presupuse legende. Plecam undeva in ziua de 24, impreuna cu Adi&compania, la Sibiu ne mai insoteste si Vasi, fratele sau, impreuna cu sotia.

                 Drumul e lung si obositor, ajungem undeva la 7-8 seara acolo, indeplinam formalitatile de cazare si ne indreptam spre casuta inchiriata, special pentru noi. A doua zi apare si clubul Alpin, gata de excursia in Olimp, asa ca undeva la 4 dimineata, ii ducem pe Ping si Foca, sa se intalneasc cu ei. Noi am spus pas, deoarece a 2 a zi aveam sa alergam. Ziua trece rapid, ni se mai alatura multi romani, printre care si Daniel Cernat, Lixandru,  Florin Simion si Micu Florin, alaturi de familie,Paula Labar, Galiteanu, Liviu Bica, plus cativa prieteni de alte nationalitati: Hiroko si Cindy, care sunt mai mult de ai nostri:P.

                 Relaxati, mergem sa ne ridicam kit-urile de concurs, Romania are o importanta reprezentare in acest concurs si formam o pata de culoare printre toti ceilalti participanti. 

Mai balaurim prin oras, mai prin camping, mai pe la plaja. Locul in care am ales sa campam, este unul foarte linistit si cat de cat ferit de caldura mult prea mare de afara. 

                Seara mergem si la pasta party sa facem un pic de carbo-loading; proasta decizie pentru ca in lipsa noastra  Danut Cernat si eu, fuseseram strigati pe rand la tragerea la sorti, pentru o pereche de adidasi salomon; ghinon de nesansa.

                 Ne punem la somn, undeva tarziu in noapte, apucam sa ne odihnim putin si plecam spre oras cu masinile, doar pentru a ne urca in autocarele, ce aveau sa ne duca spre Dion, locul de unde aveam sa luam startul.

                 Treziti cu noapte in cap, plecam rapid, inghitim cate ceva in autocar si in jumatate de ora ajungem si la locul cu pricina. Inca nu s-a luminat de zi si noi ne echipam, facem streching si ne pregatim sa ne aliniem la startul unui marathon plin de semnificatie. Dam cateva ture prin zona, ne incalzim bine, ne uitam la ceas, in cateva minute se face ora 6 si trebuie sa pornim.

                 Ne uram bafta unul altuia, ne bagam pe unde avem si noi loc si se da startul, in greaca desigur:). Se pleaca taricel, primii 6 km fiind in usoara urcare si de mentionat ca sunt pe asfalt.

                 Prima portiune a cursei arata in felul urmator, se pleca de la nivelul marii si se ajungea pana la 2800 de m, sub Tronul Zeilor. Prima portiune de de incalzire, Dragonu' acuza ca ritmul e putin prea tare pentru el, dar reuseste sa stea in plasa mea. Curand iesim din asfalt si intram in padure, pe o poteca single trail. Acolo eram asteptati de Silvia David, care ne facea poze si ne incuraja, urma urcarea care se oprea de la 2800.

                  Stomacul meu incepe sa protesteze iarasi si imi dau seama ca nu e de bine, a fost ultima cursa in care am mai incercat sa mananc un gel, acum doar cand ma gandesc la el ma ia senzatia de greata. Dragonu vede ca nu ma simt prea bine, dar ma incurajeaza si mergem unul in plasa celuilalt. Peisajul din jur, era singurul care ma facea sa ma simt mai bine si sa uit de disconfortul pe care-l aveam.. Am vazut de pe munte, cum soarele se nastea din mare, un peisaj de vis, care te facea sa te simti ca in basme. 

Faptul ca eram martor la o asemenea frumusete, ma facea sa ma gandesc ca sunt norocos ca alerg intr-un asemenea loc si ca trebuie musai sa ma bucur de fiecare moment. Urcarea este greoaie, corpul simte urcarea brusca in altitudine, iar deja cand depasesc 2500 de m, simt o mica ameteala, era prima data cand depasesc aceasta altitudine si ma simteam un pic ciudat.

                Parasim vegetatia si ajungem undeva pe un platou, la 2800 de m.Acolo in chekpoint, mananc prima felie de pepene, in acest sezon, ma hidratez bine si ma infrupt din toate bunatatile aflate acolo. Facem si ceva poze, cu ajutorul lui Danut Cernat, care era foarte relaxat si mai mult interesat de peisaje decat de cursa:). Temperatura era deja undeva pe la 4-5 grade, si simteam ca-mi intepenesc genunchii daca mai stau mult.

               Plecam in alergare de acolo, poteca se ingusteaza din ce in ce mai mult, trecem prin dreptul Tronului Zeilor, se pare ca nu erau acasa si ne lasa sa trecem pe acolo, fara sa intampinam probleme. 

                Raman masca de peisajul selenar ce mi se asterne in fata ochilor si ma simt ca un Titan, mandru ca am trecut pe acolo si ca am onoarea sa bat la usa Zeilor. 

              Nu sunt eu o persoana credincioasa, insa mitologia greaca mi-a placut tot timpul. Incepe o coborare foarte abrupta si deloc pe placul meu, stomacul imi aminteste ca e si el pe acolo si tipa ca un descreierat de durere.

.

             Este momentul cursei in care Dragonu trece in fata mea, si singurul in care m-a depasit. Ma resemnez si totodata ma bucur pentru el, dar sunt frustrat ca nu pot alerga cum trebuie. Pana in Prionia, la km 31, alerg chinuit, atat de caldura care devenea insuportabila, dar si de problemele mentionate anterior.

             Pe drum intalneam turisti care strigau “Hai Romania”, si ma incurajau la orice pas. Ajuns in chekpoint, o intalnesc si pe Cornelia, zabovim destul de mult si plec in alergare in spatele ei, hotarat sa nu-i pierd urma. 

Stomacul incepe sa ma lase cate putin si simt ca e sansa mea sa trag, astfel risc sa ma tai de tot si sa vin mai mult taras. Asa ca la un checkpoint, cu vreo 8 km inainte de final, incep sa trag tare pe urcare, o las pe Cornelia in urma si plec in urmarirea Dragonului.

            Moralul meu crestea pe masura ce inaintam si depaseam multi concurenti grupati, imi dadea o incredere foarte mare si parca trageam si mai bine. Am tinut un ritm excelent pana la final, urcarile nu mi se mai pareau ceva de speriat si depaseam in draci, tot ce puteam. Ce inseamna sa te simti ok si sa nu te doara nimic; simt ca finalul se apropie, insa nici urma de Dragon. In ultimii km, ajung o fata si un baiat si ne manam reciproc din priviri. Trec printre stradute, oamenii ne incurajeaza de la balcoane, accelerez, trec in fata celor 2, pentru putin timp ce-i drept, ma ajung iarasi, alergam in linie..... se vede linia de finish, ultimii 400 de m, ma depasesc amandoi si simt ca nu-i mai pot ajunge.

             Lumea ne incurajeaza, aud cum ii striga pe cei doi care vin, doar ca in acel moment ceva m-a electrizat si am sprinatat cat am putut de tare, moment in care i-am luat pe amandoi, pana sa treaca linia de sosire si sa trec in fata lor.

              Un finish pe placul meu, care mi-a mai ridicat moralul dupa o cursa, nu tocmai buna.

         Trec si linia de sosire, sunt intampinat de Dragon & compania, imi iau medalia, ma hidratez, ma bag apoi imbracat intr-o fantana arteziana pentru a ma racori. Clasementul aici.

              Ziua o petrecem cu cei din clubul alpin Pathos, mergem in statiunea in care ei sunt cazati, ne distram pe plaja, incingem un volei de zile mari, dispozitia e la ea acasa, iar noi ne simtim nesperat de bine, la mai putin de 5 ore de la terminarea cursei.

              Ei se vor intoarce spre Bucuresti a 2 a zi, asa ca plecam undeva tarziu in noapte spre Litochoro, pentru a ne putea petrece cat mai mult timp cu ei.

              Restul vacantei, ne relaxam, ne plimbam, avem 2 tentative de a urca pe vf Mitikas, prima esuand, datorita cetii. Insa a 2-a, reprezinta o reusita, ajungem pe varf cu totii si urcam de sub tronul zeilor printr-un hor de 120 de m, stancos si acoperit de ceata. Constatam cu stupoare ca multe din locurile prin care am trecut in timpul cursei, nu le mai recunoasteam.

              Vizitam si Pantelimonas-ul, cateva cetati, mergem si in Meteora, loc in care vizitam bisericutile si chiliile sapate in stanca. Declaram a fi o vacanta mai mult decat reusita, si ne indreptam spre casa bucurosi si cu un bagaj de amintiri frumoase. A fost o experienta ce merita sa o repetam iarasi, deja avem planificat pentru 2013, cand se va sarbatori cea de-a 10-a editie.

             Pana atunci mai e ceva, multe curse de alergat si cu siguranta vom face o figura mai frumoasa decat in 2011, avand o mai mare experienta si crescand destul de mult ca si performanta.

              Ramaneti cu bine Zei, si sa ne primiti la fel de bine si in 2013!