Locul 58
Timp:5:46
Injectat de foarte putin timp cu
virusul alergarii montane, dupa prima mea experineta la Mpc 2010, aveam sa aflu, ca nu este singura competitie de
acest gen din tara, si ca mai sunt multe altele de care nici macar nu aveam
habar.
Am avut timp toata iarna sa
meditez asupra caii pe care doresc sa o urmez, si am decis ca ar fi una din
cele mai bune decizii pe care le-am luat in ultimul timp, si ca viata mi se va
schimba considerabil.
Asa ca m-am pus cu Dragonu pe
cautat competitii de acest gen, si am dat de Ecomarathon si Hercules, care
ajungeau la a 2-a editie. Ne-am inscris frumos din timp si am asteptat cuminti
ziua in care aveam sa pornim intr-o alta aventura.
Ecomarathonul marcheaza primul
concurs de anduranta al primaverii si totodata, cel mai asteptat, deoarece el
da startul sezonului competitional. Se intinde pe o distanta de 42 de km, si o
diferenta pozitiva de nivel de 2400 de m.
Un concurs cu totul aparte si
unic prin formatul pe care il promoveaza, fiind format din 3 bucle de cate 14
km, dar si datorita peisajului magnific pe care-l intalnesti. Pe mine, cel
putin m-a impresionat atat de mult, incat inclin sa cred ca este cel mai
pitoresc loc prin care am alergat vreodata, si asta compenseaza greutatea si
tehnicitatea cursei. Faptul ca dupa fiecare bucla, te intorci in locul de unde
s-a dat startul, este un plus si un bun mod de ati mai ridica moralul, datorita
incurajarilor primite de organizatori, voluntari si spectatori.
Ne indreptam spre Moeciu de Sus,
insotiti de Foca, Adriana si Liliacu, cel dintai avand sa si participe la proba
de cros, 14 km. Inca de la ridicarea kit-ului aveam sa fim impresionati de buna
organizare, de promptitudinea de care au dat dovada si de entuziasmul din ochii
lor. Nu prea ii cunoasteam asa bine pe organizatori, insa aveam eu o idee.
Echipa lui Mihai Orleanu, formata din surorile David, Adi Bostan si multi altii, au facut o treaba excelenta si ne-au organizat un concurs pe cinste, la care
revin cu placere de fiecare data.
Pentru cazare am ales varianta
cortului, gandind ca altfel vom scuti banii pe care trebuia sa-i dam pe
cazare;aiurea..... am dat o gramada de bani, mancand la un restaurant din zona, diverse “delicatese”.
Fermecati de atmosfera dinaintea
concursului, plecam la cort, avand in gand sa tragem un pui de somn, si sa fim
bine odihniti pentru a 2 a zi:). Ne odihnim atat de bine, incat pe la 3 ne
trezim, decisi sa ne imbracam si sa pornim la start.... noi neavand de unde sa
stim ca e miezul noptii. Ne culcam la loc, uimiti de faptul ca ne odihniseram
foarte bine in numai 4 ore de somn.
Dimineata de intampina rapid cu
o temperatura putin rece, dar cu sanse mari de a avea o zi buna, deoarece
soarele ni se arata zambitor pe cer.
Ne echipam, ciugulim ceva rapid
si ne asezam si noi in pluton, alaturi ce ceilalti alergatori. Se da startul,
se pleaca rapid pe prima bucla, pe o portiune de asfalt de aproximativ 4 km,
cred.
Ma simt ok, imi impun un ritm care ma avantajeaza si ma trezesc destul de
rapid, trecand un podet si intrand in padure. Incepe urcarea, lumea gafaie in
jur, imi fac loc printre concurenti si trag mai tare, aici e si punctul in
care-l pierd pe Dragonu. Caldura imi da ceva batai de cap si ma molesesc pentru
cateva momente, insa imi revin.
Poteca e single-trail asa ca este
dificil sa depasesti, insa cu putina bunavointa din partea celorlalti
concurenti, imi fac usor loc mai in fata. Prima urcare se termina rapid, cotim
undeva in dreapta si o luam la goana intr-o coborare rapida. De acolo mai
urmeaza inca o urcare, pe care se face o coada imensa, pana dam in scoala de la
Fundata.
Peisajul e superb si asta imi da forte noi, ajung in sosea, il vad pe
Dragonu si il salut. Ma hidratez la un checkpoint, si simt cu trece timpul.
Plec totusi rapid de acolo, incepe o coborare pe langa casele oamenilor,
peisajul iti fura privirea de-a dreptul si nici nu imi dau seama cum termin
prima bucla, dupa o portiune destul de tehnica de coborat, dau un asfalt din
nou si ajung la finish intr-o ora jumate.
Acolo zabovesc ceva, mananc rapid si ma
hidratez, primesc aplauza si incurajari si sunt gata de a 2 a bucla. Cea mai
grea portiune mi s-a parut cea din Cheile Gradistei, un drum forestier in
urcare, de aproximativ 5 km, plin de praf si de cocalari ce-si plimbau
SUV-urile si ne aruncam praf in ochi. Acolo am pierdut destul de multe locuri,
fiind ajuns din urma de alergatori cu mai mare experienta. Moralul meu a avut
de suferit din aceasta cauza, iar caldura excesiva mi-a pus capac.
Termin si a 2 a bucla in 2 ore
aproximativ si urmeaza sa o abordez pe a 3-a, care se dovedeste si cea mai
grea. Stau destul de mult in checkpoint si ma urnesc destul de greu, oboseala
isi spune cuvantul, lipsa antrenamentului specific si a experientei. Prima
portiune e un pic mocirloasa si la deal, cainii ne latra:), insa gandesc ca mai
sunt doar 14 km, trebuie sa continui. Urc destul de greu, pana ajung intr-o
portiune de plat fals, moment in care se lasa frigul, si incepe o ploaie
timida, care mai sus avea sa se transforme in ninsoare.Crampele imi dau batai
de cap, urlu de durere si ma misc destul de greoi. Imi revin in cele din urma
si plec in alergare pe o coborare tehnica, printre radacini de copaci si
pietre.
Ajung iarasi in sosea, merg rapid
pe forestier o perioada de timp si dau in ultima urcare. Acolo aveam sa-l
cunosc pe Dani Helesteuan, un bun prieten care imi povesteste despre familia sa
si Tomi Coconea, vice-campionul mondial la Red Bull X Alps. Urcarea este mai
lina cand ai un tovaras bun de drum, mergem mai bine de jumatate de drum
impreuna, dar pe mine ma lasa picioarele asa ca el se duce inainte. Cu un ultim
effort, termin portiunea de urcat si incep sa alerg la vale.
Crampele in fac o vizita scurta
si-mi mai smulg ceva cuvinte de ocara, insa pleaca asa cum au venit. Coborarea
e faina, insa ninsoarea ma infrigureaza peste masura, poate a fost totusi
binevenita pentru ca ma facea sa alerg mai repede.
Abordez coborarea rapid, ajung in
sosea, imi dau ceva lacrimi, insa reusesc sa le stapanesc, sau se amesteca cu
ninsorea, nici nu mai conteaza... Trec finish-ul in 5:45 si imbratisez fata
care imi da medalia, surprinzator imi raspunde cu mare caldura, fiind si ea
constienta de efortul pe care l-am depus.
Il gasesc si pe Dani, ne imbratisam
si ne felicitam reciproc, Dragonu ajunge si el, ne declaram multumiti
de rezultat, tinand cont ca este al 2-lea maraton pe care il parcurgem.
Asistam la festivitatea de
premiere, tragerea la sorti, ratez la mustata un ceas Sunto performant si totul
parca se termina, nesperat de repede. Aici il cunosc si pe Adi Fako, intaresc
legatura si cu Tale si totul se termina intr-o nota excelenta.
In tot acest timp Statiunea Moeciu
este acoperita de un covor alb, iar peisajul e unul de vis, aievea unui basm.
Luam cina la un restaurant, mai discutam cu oamenii si ne indreptam spre
corturi.
Dimineata ne trezim destul de greu,
cortul fiind acoperit partial de zapada, iar mersul nostru fiind asemenea celui
de pinguin:).Facem o vizita la Vila Bran, unde ne infruptam cu bunatati si ne
indreptam spre Bucuresti.
Ecomarathon-ul s-a dovedit a fi un
concurs frumos, am avut parte de vreme cat pentru 3 anotimpuri, de oameni
voiosi si prietenosi si de o atmosfera excelenta. Peste doua saptamani, ne
asteapta Hercules Marathon, o incursiune in Valea Cernei si o cursa care se va
dovedi a fi excelenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice comentarii, ce contin injurii vor fi sterse, iar persoanelor in cauza li se vor bloca accesul, permanent!