Retezat Trail Race 15 iunie 2013

                        A doua editie la care particip; am luat decizia asta putin pripit, neluand in considerare faptul ca anul asta ar trebuie sa ma concentrez mai bine pe un singur aspect, anume: UTMB-ul. De ce zic asta? Traseul este exceptional, e frumos, peisaje care-ti taie rasuflarea, oameni de gasca, insa din punct de vedere tehnic, este cred cel mai greu traseu de profil, foarte neprietenos cu genunchii, gleznele, ligamentele si alte parti ale corpului.

                        Drept urmare stau si ma intreb unde mi-a fost capul de am ales sa concurez a 2 a oara, la prima vedere raspunsul e firesc; iubesc competitia, atmosfera, oamenii, muntele si lupta cu mine insami, nu ma dau mai nicioadata la o parte de la nimic ce e greu si sunt mereu cu gandul de a mi testa capacitatile si a vedea pana unde ma pot intinde cu “plapuma”. Ca de fiecare data mi-am propus un timp mai bun ca in anul precedent (4:54), si sa ma bucur cat mai mult de cursa. Drumul pana in Cheile Butii a fost obositor, insa dormitul la cort m-a restartat complet. 

                        Am ales sa alerg “topless”, dupa cum se poate observa in poze, neuitand sa aplic ceva crema de protectie si sa pun un “coclop” pe acoperis.

                         Se pleaca tare ca de obicei, eu putin mai cumpatat ca in anul precedent, prima urcare o abordez relativ la o turatie mai mica, observ cum prima fata ia un mic avans, dar consider ca am timp sa o ajung si mizez pe faptul ca va obosi trangand asa, lucru de care aveam sa ma insel in cele din urma.

                        Urcarea e criminala, insa tin ritmul destul de ok pana in vf Piule, apoi avem o portiune f tehnica, cu poteci inguste si pietroase, greu alergabile, cel putin pentru mine. Prima coborare pana la Cabana Buta, a fost cat de cat abordabila, ajuns acolo ma hidratez un pic si plec mai departe, urmand o urcare anevoiasa pana spre vf Custura. Tin sa mentionez ca pana sa ajung la cab Buta, am cazut in cur pe un petec de zapada si m-am dus taras pana jos, un moment amuzant al cursei, singurul de fapt.

                        Urcarea pana pe vf Custura s-a dovedit si anul asta un drac, insa a fost placuta, ceea ce m-a dezumflat de tot a fost coborarea. Satul de atata urcare 2300 de m in vreo 23 de km, coborarea era prevazuta cu niste lespezi de toata frumusetea, care se mai si miscau in draci si faceau coborarea imposibila in viteza ( iarasi, cel putin pentru mine). 

Acest detaliu m-a frustrat si mai rau si mi a cam taiat tot elanul, genunchii ma dureau destul de rau iar atentia trebuia dublata pe astfel de portiuni. A mai urmat o portiune si mai urata, plina de smocuri de iarba, in care nu prea aveai cum sa calci fara sa te temi ca e posibil sa iti iei gleznele “la pachet”.

                        Am strans din dinti si mi-am inabusit frustarea motivand ca a fost vina mea ca am venit si a 2 a oara. Intrat in padure, am dat drumul la ipod si am zis sa incerc sa mai recuperez ceva din ce am pierdut. Pe Cornel l-am pierdut pe coborarea asta, s-a dus destul de tare, bravo lui. Prin padure am inceput sa ma simt in elementul meu, cobor destul de tare, nu ma mai opresc la checkpoint si pe forestier fortez, ajung un concurent, trec rapid de el si las in urma, neuitand sa-l salut si plec mai tare sperand sa dau de urma lui Cornel. Efortul mi-e rasplatit si-l ajung in cele din urma cu un km jumatate inainte de final.

                        Stam un pic de vb marturisindu-mi ca nu se astepta sa-l ajung si ma sfatuieste sa ma duc, vazandu-ma mai fresh. Trag tare si pe ultima bucata si termin in 4:41, un pic mai bine ca anul trecut dar mai epuizat. 

O fi fost o oboseala cumulata sau doar concursul asta dar cert e ca mi-a pus capac si mi-am promis ca nu voi mai reveni, nu in conditiile de fata. Sincere felicitari celor care au reusit timpi mult mai buni, eu m-am clasat pe 25 la general, clasamentul aici.

                        Nico si Ancuta au fost responsabile cu inamanarea medaliilor, au facut o treaba f buna si mi-au creeat o placere deosebita sa le vad la finish.

                        Dragonul a venit si el dupa 5:29, un timp care si-l propusese de fapt, felicitari si lui, Tzale a castigat prima editie de duatlon, mai mult alergand cu bicla, ceea ce spune multe despre concurenta la acest capitol.

                        Nu pot trece cu vederea peste punctele slabe, fie ca unii vor stramba din nas sau nu vor da doi bani pe ele, problema lor. Unul din ele, fiind o editie pilot, s-a promis a nu se percepe taxa la duathlon, la fata locului, ghici ce? 130 de lei ( motivatia....eeee pai s-a schimbat ) , plm, daca asa considera ei normal. Al doilea lucru e oarecum legat de al 3 lea si al 4 lea. S-a premiat doar locul 1 la duatlon iar locul 2 si 3 a venit pe podium, fiind premiat doar cu aplauze, asta in conditiile in care s-au gasit fonduri de premiere pentru primii 7 la open, iar la tombola s-au dat o gramada de chestii, care culmea s-au dus tot la castigatori, coincidenta sau nu, e de prisos de comentat, Ideea de baza e ca se puteau gasi fonduri si pentru locul 2 si 3.

                        Alergarea montana din Romania se presupune a fi un sport pentru amatori si totusi sportivi de performanta participa la aceste curse, nimic de comentat pana aici, apreciez concurenta, dar totusi se refuza vehement incadrarea lor intr-o categorie diferita, desi pe ei nu i-ar afecta cu nimic, )( oricum se bat intre ei. ) si incropirea unor categorii de amatori, in felul asta incurajundu-se concurenta si in randul celorlalti alergatori. Vad ca fonduri se gasesc pentru a sustine premii destul de consistente, insa doar pentru elite. Echipele s-au compus tot din ei, premiile pe echipe s-au impartit tot acolo.

                        As fi curios cum ar arata un concurs format doar din  25 de participanti, doar primii din tara, ar mai fi atata anvergura? Ar mai fi atata mediatizare? Noi contam doar la numar si suntem buni doar pentru a plati taxe. Restul e vorbaraie, cum naiba in afara se fac concursuri cu bani mult mai putini, de traditie chiar iar la noi mereu se invoca faptul ca nu exista fonduri, ca se iese mereu in pierdere dar la fiecare saptamana vad ca mereu apare cate un concurs nou, nu ma mir sa apara unul in curand in curtea bunicii. Unde sunt pierderile alea daca tot apar concursuri noi? In fine, am luat decizia sa fiu mai selectiv si sa ma orientez la concursuri din afara, daca tot dau un ban, sa stiu ceva, nu sa fiu luat de fraier iar in tara voi concura doar la cele care merita.

                        Am stat de vorba si cu sportivi de elita de la noi, oameni modesti si educati de altfel care au constatat si ei asta; observ cu stupoare cum strainii sunt tratati regeste cand vin la noi, atentia indrepatadu-se spre ei, iar noi suntem “plutonul” care alearga cu ei si cresc numarul cat sa dea bine in poze si la televizor.

                        Premiile mari tind sa atraga adevaratii sportivi si sa transforme competitiile pentru amatori in adevarate tinte pentru ei, usor usor se uita de placerea alergarii si devine o vanatoare dupa bani si premii, pacat ca se sustine asta, si desi suntem la inceput, doar se constata dar nu se ia nicio masura in privinta asta. La majoritatea concursurilor din afara nu se pune accent pe  premii in bani si totusi lumea vine, aici e invers, totul devine o afacere.

                        Decat sa ma agit aiurea, prefer sa mi pastrez placerea pentru alergat si sa nu mi-o alterez cu astfel de nimicuri, drept urmare voi fi mai selectiv.

                        A doua zi am fost la o mica plimbare cu prietenii, asa ca de refecere, ne-am racorit intr-o cascada din apropiere si ne-am indreptat cumintei spre casa. Atentia se indreapta spre UTMB, care bate la usa cu repeziciune si asupra antrenamentelor premergatoare concursului. Mai urmeaza Bate Toaca, 7500, Cindrel in alergare si o serie de antrenamente de anduranta.

 See you on trails!