Hercules Marathon -1 iunie 2013 – maratonul maturizarii

            Iata ca am ajuns si la editia a 3 a; un concurs la care vin de fiecare data cu drag si la care aveam de luat o revansa. Umplem Dragon mobilul si ne indreptam spre Baile Herculane de vineri dimineata. Drumul e lung, dar frumos, fiecare loc imi trezeste amintiri si ma duce cu gandul la editiile precedente.

            Ploaia e o traditie la acest concurs, asa ca nu se schimba nimic nici de data asta, suntem amenintati tot drumul si numa ca nici nu ajungem bine la fata locului si ne si uda nitel; dar suntem bucurosi, suntem in locul in care lumea nu s-a degradat atat de mult, oamenii sunt faini iar locurile iti ''zdruncina'' mintea cu frumusetile sale.

            Ne ridicam kit-urile, ne vedem cu lumea, facem un pic si pe voluntarii si ii ajutam pe “ alternativi” la carat diverse chestii, apoi suntem rasplatiti cu pasta party. Eu cam sunt restant la somn, deh, daca in facultate sau master nu am avut:), asa ca pe la 9 juma inchid ochii si ii mai deschid la 7  jumatate. Uitasem cat de bine e sa dormi la cort si sa iei din energia pamantului, energie nu pneomonie ca altii:).

            Emotiile pun stapanire pe mine, mai ceva ca foamea, dar curand cea din urma biruie, asa ca ma apuc sa potolesc “motorasul” si sa bag ceva acolo, ca va trebuie sa ma poarte 45 de km si sa toarca precum o pisicuta.

            Ma echipez repede, decid in ultimul moment ca voi alerga cu un bidonas in mana, cu ceva energizant de la hi5, am zis sa incerc iarasi, plus o geaca impermeabila, pe care am avut proasta inspiratie sa mi-o agat de incheietura mainii.

            Fituica e un element nou la mine, asa ca o plasez strategic in mana, doar ca de data asta nu mi-e frica sa ma uit la ea, de teama ca ma va da proful afara, nici nu ma inrosesc cand ma uit la ea, ba chiar e indicat sa fac asta, deoarece imi va aduce rezultatul dorit. Un plan de bataie, o strategie gandita de Marius, pe baza conditiei mele fizice si a potentialului meu. Ca idee, anul trecut am scos 5:50, in urma cu 2 ani: 6:50, anul asta, obiectivul era de 5:00, unul mai mult decat indraznet, uitandu-ma ce oameni au obtinut timpul asta, anul trecut.          

            Increzator, ma aliniez in al doilea pluton, imi salut colegii, Dragonu tragea si el la 5:30, asa ca vizibil emotionati, plecam la lupta, o lupta cu noi insine, cu propriile frustrari, cu incapatanarea si indarjirea noastra, o lupta la capatul careia trebuie sa fim biruitori.

            Se pleaca.... tare, ca de obicei, doar ca ghici ce? De data asta plec incet, foarte incet fata de ce eram obisnuit, multi ar fi zis ca sunt accidentat, putini stiau ca am un plan bine pus la punct, in primii 2 km mi-am tinut suflul si am ajuns la pod in 11 minute jumatate, fata de anii precedenti, unde am tras ca ultimul catar, insa conform calculelor, am plecat tot tare, asa ca m-am cumpatat, am raportat timpul pentru Dobraia.

            Urcarea o fac in ritm moderat, iarasi neobisnuit pentru mine, incep sa-mi intru in ritm si ma incalezesc, il ajung pe Dragonu din urma, el a plecat tare si avea un alt obiectiv, ii transmit sa o lase mai usor, mergem unul in plasa celuilalt, insa ne pierdem pe drum.

            Ajung la Dobraia cu 3 minute mai inainte decat trebuia, sunt in grafic, ma hidratez si ii dau mai departe, pe drum dau de Paula, alergam un pic impreuna,....ne pierdem. Ma simt excelent si increzator, ajung in Bogaltin in 1:54, cu 4 minute mai bine, ma hidratez bine si plec iarasi mai departe. Incep prima urcare, in cap in vin amintiri din editiile precedente, unde am alergat excelent pana aici si m-am taiat apoi, compromitand restul cursei.

            De data asta am un plan pe care vreau sa-l urmez “diabolic”, vreau sa vad daca strategia e realista, incep urcarea, il ajung din urma pe Pepi, trec in fata lui, merg mai bine, pun mainile pe genunchi si imping, termin prima portiune, ajung in Cracul Ciumernea, ma hidratez si plec iarasi, mai ajung 2 oameni pe urcare si ajung in sa in 2 ore 40. In fata ochilor peisajul e superb, “plaje” intinse de verde, cativa cai ce-mi inspirau libertate, gandurile mi se amesteca si uit de tot..... pana ajung in checkpoint, mi se spune ca urmeaza o coborare lunga, o ploaie marunta incepe, nu-i adu importanta, geaca de ploaie se transforma in accesoriu la mana mea, decid sa nu o iau pe mine si bine fac.

            Sunt incarcat de energie instant, dau drumu la picioare si alerg cat pot de bine, portiunea din creasta e dificila si tricky, te poate arunca in cap instant daca esti nesabuit. Ajung in padure, ma simt bine, alerg singur, doar eu si gandurile mele, ajung la Inelet la fix, 3:40, am timp sa ma hidratez si sa continui strategia. Sufeletul meu se bucura, totul pare sa mearga, sa aibe un sens, treb sa ajung la Dobraia pana in 4:37. Urmeaza o scurta coborare si cateva urcari, ajung destul de repede la Prisacina, insa in grafic, de acolo pana al Dobraia mai urmeaza o urcare destul de sacaitoare, o abordez ceva mai rapid si trag de mine.

            Ajung in timp util, emotiile dau navala si se duc in picioare, se transforma rapid in energii pozitive, corpul se cutremura la gandul ca e sansa mea si ca voi incheia o cursa perfecta, din punct de vedere tactic, creierul se inunda cu adrenalina si.... dau drumul la picioare.

 Putina noroiala, kilometrii trec, ploaia ma intampina iarasi, trec de km 43 si mai am aproximativ 10 minute din timpul stabilit, o idee imi intra in cap, pot scoate sub 5, chiar si cu un minut, numai ca o aroganta asa, fortez, trec linia de finish.....4:59.

            Mi se da medalia, Alin ma felicita, locul 13 general, 5 la categorie. Tale ma felicita si e placut surprins de cursa pe care am facut-o, am ajuns cu 8 minute dupa el, toata lumea ma felicita si constat cu stupoare ca intr-adevar trebuie sa fiu mai cumpatat si lucrurile ies, a fost momentul in care mi s-a confirmat ca fara strategie, nu prea merge.Trebuia sa ma dau de multe ori cu capatana de prag pana sa inteleg asta, desi multi mi-au zis asta de nenumarate ori.          

            Paula vine si ea in 5:22, Dragonul 5:40, multumit si el de timp, Tudor un 6:09 un personal best pentru el, felicitari. Bitzu si Magdalena sunt si ele multumite de timpul scos la semi, suntem toti fericiti, rontaim cate ceva, ne hidratam bine, stam la premiere, mancam ceva in oras si ne relaxam la cloaca, o binecuvantare pentru corp. 

Ne relaxam acolo, cu gandul ca a 2 a zi vom face o tura de refacere pe Cheile Tesnei. Adormim bustean si ne trezim a doua zi pe la 8 si ceva, manacm un pic, ne strangem o gasca mare de oameni faini, in jur de 30 si plecam.

            O tura frumoasa, in care s-a ras, ne-am bucurat de peisaj, am vizitat o stana autentica, unde am fost primiti cum se cuvine, cu branza si lapte de oaie, ne-am relaxat la soare si am socializat unii cu altii, departe de griji, de aglomeratie, de ciumpalaci, o tura in care fiecare din noi s-a simtit in elementul sau.

            Un weekened inecheiat fain, la restaurantul nostru preferat, un weekend plin de traditii si obiceiuri pe care ni le-am desprins si pe care ni le dorim sa le continuam si anii ce vor veni. Felicitari echipei ''alternative'', voluntarilor, participantilor, care au ales sa vina in acest colt de lume. Indiferent ce se va intampla, vom continua sa venim aici, in aceasta perioada si sa fim “herculesi”, macar o data in an. Ne redevedem la RTR.

Ecomarathon 11 mai 2013

                    Ecomarathon a devenit incet, dar sigur mai mult decat un concurs pentru mine, e o sarbatoare a alergatorilor montani, o sarbatoare pe care o asteptam cu totii in fiecare an, mai patimasi, mai pregatiti si mai deschisi la suflet. Mihai Orleanu & co, au reusit sa transforme o simpla alergare pentru "bezmetici", intr-un eveniment social, in care parca tot Moiecul de sus respira "eco", toata lumea e partasa la acest eveniment si asta se simte in aer.
                     Ma intorc cu drag aici, iar faptul ca sunt deja la a 3 a editie consecutiva, intaresc spusele mele ( daca ma apucam mai devreme, o prindeam si pe prima, cu siguranta). Plecam de cu vineri seara, ne cazam la  o tanti recomandata de prietenul meu Tzale, nu inainte de a ne ridica pachetul de start, care si anul acesta e destul de incarcat, asa cum ne-am obisnuit deja. Salutam cunoscutii, mai schimbam cateva vorbe, zambete si ne ducem la somn. Vorba vine somn, emotiile m-au lasat cu greu sa inchid ochii si m-am trezit spre dimineata mai obosit decat am fugit la somn.
                     Am mancat nitel ne-am echipat si ne-am indreptat plini de energie si entuziasm catre zona de start. De data asta gasca alergatorilor devine mai numeroasa, Bia hotarand sa faca ei primul maraton, iar Nico, trece de la voluntar la participant ( cursa de cross ).
                     Obiectivele erau clare, sa ma bucur de cursa si de peisajele ce mi se astern in cale si daca se poate sa-mi bat timpul de anul trecut 5:35, ar fi excelent.Drept urmare, am ales tarcul ce mi e potrivea cel mai bine, nevoilor mele:P

                    Anul asta, Ecomarathonul a ajuns la 1200 de participanti, la ambele curse, la maraton oprindu-se putin sub 500, o cifra impresionanta, indeajuns sa te faca sa ti se ridice parul din cap si sa tremuri de emotie. Se da startul si se pleaca, tare, f tare, poate unii manati de participarile unor sportivi de talie internationala sau pur si simplu de feeling-ul de moment. Am incercat sa plec cumpatat, insa primii 4 km de asfalt, ma imping spre pacat, si incep sa depasesc, cu gandul sa ajung la pod si sa nu stau la coada.

                     Mi-am invatat lectia, si de data asta prefer sa merg mai alert pe urcare, decat sa ma rup de prima data; zis si facut, totul merge bine asa ca pe prima coborare, rup ritmul si ii dau mai tare. Nici nu stiu cum zboara timpul, corpul ma asculta, mai zambesc la un fotograf doi, mai admir un peisaj, mai ocolesc o balta.

                  Urmeaza si ultima parte a buclei, o coborare destul de abrupta si tehnica, insa ma descurc pe ea si ajung intr-un timp, care m-a uimit si pe mine cand l-am vazut la aproape o saptamana dupa cursa: 1:19, mult prea tare, dupa cum voi simti pe pielea mea.

                                      Ma hidratez bine si plec destul de rapid, mare greseala, pentru ca la tipul scos pe prima bucla, aveam nevoie sa mai stau si sa si mananc ceva, dar deh" , din dorinta de a alerga mai repede am inghitit galusca. Prima urcare merge bine, alerg o buna parte cu Lucian Liteanu, cand eu in fata, cand el.

             Coborarea spre Cheile Gradistei vine firesc, incerc sa nu-mi fortez gleznele, asa ca ii dau cu grija, jos il salut pe Mihai, mereu pregatit cu un zambet sincer pentru fiecare, il salut si ii dau pana la checkpoit fericit.Acolo o mica hidratare si incep cea mai grea urcare a cursei, deja caldura devine incet, incet inamicul meu, prefer sa nu o las sa ma macine. Tzale ma ajunge si el din urma, urcam impreuna, depasindu-ma undeva spre finalul ei. Il ajung sus la complex Cheile Gradistei, ma hidratez si plec mai departe, inca o greseala, iar nu am mancat nimic, am mers doar pe rezerve proprii si apa. Motorul nu mai trage asa tare, desi eu am impresia ca merg bine, trece si Marius pe langa mine, dar eu ii dau in continuare increzator.

                   Il pierd pe Tzale pe undeva la sfarsitul buclei 2, termin in 1:49.38, aici imi da 5 minute. Urmeaza ultima bucla, ma hidratez si plec in urcare, parca ma misc nitel in reluare, ma simt deshidratat, desi mai devreme am baut, semn ca nu suficient, ma intalnesc cu Nico, Magdalena, Pong si Bitzu pe prima parte, cer apa in disperare si beau cu nesat, degeaba. Mai alerg putin, iar mi-e sete. Cer apa la fiecare  omulet, fotograf de-l intalnesc pe traseu, si ei se conformeaza, le multumesc pe aceasta cale.

Am ales sa renunt la maieu pe ultima bucla, pentru o mai buna aerisire si pentru ca incepuse sa ma incomodeze.
                   Daca pana la bucla 2, cursa mea ar fi putea fi caracterizata, cam asa:

                    Acum incep sa cedez usor, usor si sa-mi vina ganduri negre, mai ales cand ma intalnesc cu Alin si Gianina, si mi spun ca nu au apa. O drona ma urmareste, si-mi da senzatia ca peisajul se schimba si ca sunt in Star Trek.

                
                Dupa ce m-am asezat jos, moralul meu arata cam asa: http://vplay.ro/watch/hgr7x5t6/
min:17:11. Incerc sa ma motivez rapid si ma gandesc la Utmb, acolo va fi infinit mai greu ca aici, gandurile negre dispar precum norii grei de dupa ploaie, ma ridic si continui pana la Bisericuta, un alt punct de alimentare.

                 Crampele ma incerca, insa le cunosc strategia asa ca slabesc ritmul cat sa nu apuce sa ma ia, ajung la punctul de hidratare, zabovesc cateva minute si ma hidratez bine, torn pe gambe si parca ma simt mai bine, plec increzator insa cu ceva semne ca ma incearca iarasi niste crampe, in cele din urma ma parasesc de tot si reiau cursa mai sprinten, bucurandu-ma de coborarea ce urmeaza si gandindu-ma ca voi fi ok in cele din urma.

                 Pe coborare alerg cu Ionut Visoiu, care zicea el ceva de 5 ore, ca vrea sa termine sub, eu renuntasem la ideie tinand cont de ce am patit pe bucla 3, cu stari necontenite de voma si deshidratare, insa brusc mi-a incoltit iarasi ideea in cap, uitasem total de timp si ma simteam mai bine.Si atunci mi-am zis, what if.... Dau coborararea mai repede, alerg forestierul integral si maresc distanta intre noi, ling 2 pahare de cola si 2 de apa si abordez urcare spre Gutanu', Killian style, mainile pe genunchi si trag, pana sus nu ma opresc si bine fac, depasesc ceva concurenti si mi mai ridica moralul.

                 Coborarea e in viteza, reusesc sa mentin ritmul si nu vad urmaritori in spate, doar in fata mea inca unul, pe care reusesc sa-l depasesc pana la final.

                    Ma uit la ceas, 4:58, obiectiv indeplinit, desi tactic era loc de mult mai bine, pentru anul viitor imi propun un 4:35, sa vedem ce iese.Ma clasez pe 47/418.

                    Nico a terminat si ea in 1:55 prima bucla, Tzale a reusit sa mi mai fure 20 de minute pe bucla 3, enorm de mult, Dragonul ajunge si el in 5:20, se pare ca berea aia se raporteaza pentru urmatorul concurs:), prietenii tiu de ce.

                   Bianca termina si ea in 8:15, primul ei maraton, sunt foarte madru de ea si sper sa o tina tot asa de acum incolo, o bariera s-a spulberat, dupa cum am zis totul e i capul nostru, noi ne stabilim limitele.

                      Apoi mergem iarasi in curtea centrului de ecologie, unde suntem tratati cu ospitalitate, mancam pe saturate, ne hidratam, schimbam impresii, legam prietenii si rememoram punctele tari ale cursei.

                      O editie pe cinste, un concurs ce-mi vine ca o manusa, o atmosfera, ce rar mi-a fost dat sa vad, un eveniment gandit clar pentru alergatori. Ma bucur ca pot lua parte la asa ceva, felicitari organizatorilor, voluntarilor, participantilor, sa ne revedem la cat mai multe editii si sa nu uitam sa conservam locurile prin care alergam, sa ne putem bucura cat mai mult de ele. Ecomarathon si zona Moieciul de Sus, tinde sa se transforme intr-un loc de poveste, haideti sa-i pastram aerul mistic.

                     Weekendul se incheie in Zarnesti, la catarat, alaturi de prieteni, ce poate fi mai frumos de atat?

Semimaraton Intersport Brasov- 6 aprilie 2013

                 Iaca a inceput si sezonul competitional 2013, cu primul concurs oficial. Trebuie sa recunosc sa ardeam de nerabdare dupa genul asta de competitii, eram entuziamat ca un pokemon.Toata iarna am dus dorul acestui drog “competitie”, un drog pe care nu-l gasesti decat in cadrul acestor evenimente frumos organizate.

                 Am iesit din iarna mai pregatit decat in anii precedenti si simteam ca va fi un sezon maret, incununat de participarea la UTMB. Am avut inspiratia sa nu platesc taxa de participare si sa castig o invitatie prin intermediul sponsorilor de la BCR, care au dat niste invitatii gratuite, tin sa le multumesc pe aceasta cale pentru acest gest frumos, mai multe companii ar trebui sa le ia exemplul si sa incurajeze miscarea.

                 Ne aliniem frumos la start, de data asta gasca e mai numeroasa ca oricand: Dragonu, Marius, Tale, Bia,Ancuta, Mitzu, Paula, Polo, cu totii entuziasmati si gata sa ne bucuram de o zi frumoasa, intr-o companie faina.

                Concurenta se anunta a fi serioasa, multi atleti de pe la loturile nationale, biathlonisti, triathlonisti, insa nu am pretentia sa ma compar cu ei, eu doar ma raportez la colegii mei pe care i-am cunoscut la maratoane. Diferenta mica de nivel de doar 650 de m si premiile consistente  i-au scos pe atletii nostri din case, la o cursa ce era destinata amatorilor ( dar asta e alta mancare de fasole).

                 Ma aliniez in pluton, pun castile in urechi, maresc concentrarea, insa nu uit de numaratoarea inversa, si inlauntrul meu, sufletul “prinde” maini si picioare si face un harlem shake veritabil.

                 Motorul e pornit si plec increzator, destul de tare, insa ma simt bine, depasesc tot ce se poate, ii salut pe cunoscuti, Tale, Marius si Dragonu raman mai in spate, iarasi ma loveste un gand cum ca as fi plecat prea tare, dar il parasesc repede si mentin ritmul. Incepe urcarea pe forestier, Razvan imi surprinde bucuria de pe fata pe la km 4 si ma bucur cat se poate de cursa si de natura. 

http://vimeo.com/63517135 apar la 5:48:)

             Hotarat sa nu slabesc ritmul si sa trag cat mai bine, ma concentrez si termin urcarea cu destul de multe resurse, in ciuda portiunilor mult mai putin noroiase fata de anul precedent si a unora putin tehnice.

               Punctul meu slab incepe sa devina punct forte, dau la vale mult mai bine si simt ca zbor, parca nu ating pamantul, nu am timp sa-mi pun intrebari si vreau sa profit de starea mea de bine si sa-i dau cat mai tare, desi simt ca am pulsul destul de ridicat. Am ceva urmaritori in fata si ii depasesc usor unul cate unul.

Vremea perfecta si senzatia de bine fac sa zboare timpul si nu simt cum se duc km si intru pe coborarea spre Racadau, unde ii dau cat ma tin picioarele, mai depasesc ceva concurenti, mi se mai fac cateva poze, le zambesc frumos voluntarilor si fotografilor.

              Il intalnesc si pe Truly pe traseu, urmeaza o mica urcare, ultima de altfel si iarasi la vale pana in oras. 

Aici mai depasesc 2 concurenti, si ajung la asfalt. Cobor scarile cu grija, anul trecut aici m-au luat crampele, apoi tasnesc spre linia de finish si o trec in 1:41:16, cu un sfert de ora mai bine ca anul trecut, un loc 50/650 

Clasamentul aici

                 Ancuta era entuziasmata nevoie mare, sa ma vada si totodata bucuroasa de reusita ei dela cros si de faptul ca s-a simtit bine. Imi iau medalia si ii astept cuminti si pe ceilalti. Vine si Marius la 2 minute dupa, apoi Tale, Dragonu, Polo, Mitzu, Paula si Bia, toti avem ceva in comun, un zambet mare pe fata.

  Seara mergem cu totii la prietenul nostru Mihai si incingem o masa mare asezonata cu ceva bunataturi si multa voie buna. Seara dormim la Marius, iar a 2 a zi ne indreptam spre Moeciu, la o alergare grup, asa ca de refacere. A fost un weekend cum nu se putea mai bun si mai frumos, un inceput de sezon perfect, sper sa o tinem tot asa.

   Ne vedem la Moeciu.....iupiiiiiiii

Pyros 85

Piros 85- incursiune in capitala Ungariei

1-5 noiembrie 2012

88,66 de  km, 3240 diferenta pozitiva de nivel, timp limita 15 ore,

2 puncte acordate in vederea participarii la UTMB,

finishuita in 11:44, locul 41 la general, total participanti, aproximativ 200

          Ultimul ultramarathon al anului, marcheaza sfarsitul sezonului competitional si totodata un bun prilej de a vizita Budapesta, un oras cu o arhitectura, mai mult decat interesanta, un oras aerist, superb, cu oameni civilizati si plin de bun simt.

          Ideea de a participa a venit cu luni bune in urma,. cand eu si cu Tale am decis ca reprezinta o sansa buna pentru a ne strange punctele necesare participarii la UTMB, editia 2013. Din diverse motive eu nu am reusit sa strang cele 7 puncte, chiar daca am participat la Piros, lipsindu-mi inca 2; sunt insa foarte incantat ca Tale a reusit si la anul isi va indeplini visul.

          Asa ca, in dimineata zilei de 1 noiembrie, burdusim dragon-mobilul cu bagaje, si oameni voiosi si ne indreptam optimisti catre Budapesta. Vremea este potrivnica, drumul lung, insa ajungem la destinatie in jur de 19:00, ora locala, impreuna cu Tale, Laura si Nea Ionel. Ne cazam rapid la hotelul Griff Junior, la recomandarea unor prieteni unguri, ce au alergat la Ciucas Trail Running, le multumim pe aceasta cale. Un hotel destul de modest, mai bine zis un fost camin transformat in hotel, insa cu toate facilitatile de care aveam nevoie, inclusiv un mic dejun, ce-i drept destul de saracacios. Insa tinand cont ca am platit 38 de euro pentru 4 nopti, e mai mult decat rezonabil.

          Dupa indeplinirea formalitatilor, decidem sa mergem la o plimbare prin frumoasa capiatala, ploaia se oprise intre timp si am zis ca ar fi placut sa iesim, dupa un drum destul de lung cu masina.

Zis si facut, luam o harta de la hotel, cerem indicatii si plecam la batut orasul la pas in formula completa, mai sus mentionata. Ajungem rapid intr-un parc, vizitam Podul cu lanturi, ne plimbam de malul Dunarii si ne minunam de inventivitatea vecinilor nostri, interesul lor pentru explorarea patrimoniului de care dispun, si transformarea acestuia in idei pentru cresterea turismului si sustinerea economiei locale.

         

           Dealul Gellert, ne-a furat privirile instant, iar eu si cu Tale am hotarat sa dam rapid o fuga pana sus, ceilalti resimtind oboseala si hotarand sa ne intalnim la hotel.Asa ca intr-o clipita, ne-am pus pe un alergat sustinut si placut pe scarile ce duceau la un mic monument si o cetate. Un drum frumos prin padure si cateva puncte de belvedere, de unde puteai admira orasul noaptea, in toata splendoarea lui. Am plecat apoi de acolo, tot in alergare, am coborat repede colina, si ne indreptam spre hotel, acolo unde ne intalnim si cu restul gastii. Somn scrie pe noi, urmand ca a doua zi sa vizitam orasul mai pe indelete.
          Luam micul dejun, facem planul pentru ziua de azi, care ne imbie cu un soare placut si o vreme buna, Tale vine cu o idee foarte buna, de a inchiria biciclete si a vizita orasul intr-un mod in care ne sade noua bine. Mergem la Yellow Zebra, un centru de inchiriat bicle, situat  in spatele Operei, dam 3500 de hufi, pentru juma de zi, ne luam in primire renii si plecam la pedalat.

          Este cred, prima data cand imi inchiriez o bicla si plec la cutreiarat un oras, pe care nu-l cunosc, si nu oricum, ci intr-un ritm de croaziera; a fost o senzatie ciudata, tinand cont ca am fost obisnuit sa merg cu viteza foarte mare (datorita cursierii mele), iar acum chiar mergeam in ritm de plimbare. Ni se alatura si Marius, un alt ultramarathonist, si vizitam pe rand Palatul Parlamentului, o cladire impunatoare si maiestuoasa; alaturi o coada lunga, de lopitai ce stateau in sir indian, de ore bune, presupun eu, ca sa intre in interior. 

          Spunem pas, facem cateva poze si ne multumim prin a admira cladirea din exterior. Ne indreptam spre insula Margareta, acolo gasim un parc superb, imbracat intr-un covor de frunze galbene, un aspect tomnatic de vis, ce acoperea iarba verde ce mijea de dedesubt. Am taiat aleile rand pe rand si am inceput sa mergem printre copaci, o veverita ne amuza, spre deliciul nostru, sta la poze, zambeste la noi, sare din creanga in creanga. Mergem apoi in Piata Eroilor, unde se afla o cetate foarte frumoasa, trecem pe langa Zoo, seara ne prinde undeva pe la Bastionul Pescarilor, Catedrala Sf Stefan.

          La 6 juma, tre sa fim inapoi la centru sa returnam renii, Laura se dovedeste a fi o delicata cu bicla ei, drept urmare, o face muci, ii rupe portbagajul, ii sare aripa de pe spate si era gata gata sa se razbune pe ea si sa o arunce in cap, in plina strada. Ne amuzam copios, pe fazele astea si ne indreptam rapid spre Opera. Tale incerca sa mestereasca putin la ea, ne luam garantia, dam biclele, incercam sa ne impartim hufii, la care fata de acolo, ne adreseaza o intrebare de genu “ Excuse me, what happened with this?”, moment in care m-am intors cu spatele, am lasat-o pe Laura sa dea explicatii si ma cracanam de ras, pe silent.

         Mergem apoi la un local, pentru o supa de gulas, respectiv de dovleac, ce ne cam facuse cu ochiul si ne hidradam cu o bere, asa, ca inainte de concurs.

          A fost o zi geniala, un mod inedit de a vizita orasul, va recomand aceasta metoda cu multa caldura, o vreme superba, multa voie buna si un plus de moral pentru cursa de a 2 a zi.

          Seara am mai pus ceva detalii la punct, impreuna cu Tale, hotarasem noi sa alergam impreuna, idee pe care imbratisat-o de prima data. A fost un test pentru mine, datorita faptului ca el e mai bun decat mine, iar eu trebuie sa confirm din experienta capatata si sa vad cam unde ma situez.

       Un somn de cateva ore, la 5 suntem in picioare ne echipam si ne indreptatm catre start, Laura si Dragonu, erau inscrisi la cursa de 22 de ore, timp limita si urmau sa plece mai devreme.

Doar ca za' Dragon, m-a surprins placut si a hotarat sa se mute de la cursa de 22 de ore, care nu prezenta prea mare interes si s-a alaturat la cursa greilor, cea cu limita de 15 ore. A scos hufii din buzunar si a rezolvat rapid problema, organizatorii dovedindu-se a fi prompti si saritori.

          Stam cateva minute la povesti cu Istvan si Zsolt, cel din urma, ajutandu-ne cu inscrierea si detalii legate de cursa;tin sa-i multumesc si pe aceasta cale, apreciez foarte mult ceea ce a facut, mai ales datorita faptului, ca desi nu prea ma cunostea, a ales sa faca plata inainte de a-i trimite noi avansul, asta spune mute despre el, ca si om.

          Stam in masina pana aproape de 8 jumatate cand avea sa se dea startul, pentru a nu ne pierde din energie, afara era cam frig. O fanfara ne scoate din masina, si ne baga in priza, se da startul, plec bucuros, intr-o alta aventura, marca Dragonu& Marmota, de data asta impreuna cu Tale, un alt omulet simpatic.

         Alergam langa Istvan si Zsolt bucata de asfalt, intram repede in padure, se rup randurile pe prima urcare, il pierd rapid pe Tale, Dragonu e in fata, eu ma simt putin ciudat;inca nu mi-am intrat in ritm, imi zic eu cunoscandu-ma, si decid sa nu-mi fac probleme. Terenul e destul de mocirlos, fata de anul trecut, datorita unor ploi cazute cu ceva zile inainte.
        Usor, incep sa-mi recapat vlaga, trec pe langa Dragonu', batandu-l pe umar si plec mai tare. Imi displacea senzatia ca l-am pierdut pe Tale asa repede si simteam ca l-am dezamagit, ca nu i-am putut tine ritmul, dar atunci mi-am adus aminte ca el imi zicea ca la fiecare cursa, el nu se putea tine de mine pe primii km, deoarece plecam mult prea tare. Atunci am realizat ca si el a facut aceeiasi greseala si m-am ambitionat.   Strategia a dat roade, l-am prins la primul punct de refresment, dupa vreo 10 km, mancand de zor. Ma alatur si eu, bag cola in mine, cat pentru cei 3 ani de abstinenta, vine si Dragonu din urma si mai zabovim putin.

         Ceea ce mi s-a parut foarte inedit, era ca aveau magneziu si calciul, la discretie;un plus as zice eu, si cred ca si ceilalti alergatori sunt de acord cu mine. Am plecat cu un bidon de jumatate, gol:)), cu gandul ca alimentez la primul checkpoint; nu am facut asta deloc in cursa, punctele de hidratare fiind numeroase si mai mult decat suficiente.

          Plecam impreuna de aici, toti 3, alergam o perioada, Tale se desprinde de noi, eu incerc sa-i tin ritmul, Dragonu ramane in urma. Iarasi urmeaza o portiune mare in care fiecare alearga in ritmul lui. Spre bucuria mea, il ajung iar pe Andrei, ghiciti unde?....normal.....in checkpoint, baga in el de zor;asta se intampla undeva pe la km 29. Mananc si eu cat se poate de mult, de parca ar fi ultima masa, bag cola  fara mila, saracul meu stomac, si numa' iaca apare si Dragonu. Noi stateam de ceva timp acolo, cred ca am pierdut vreo 20 de minute pana am plecat, Dragonu fiind decis sa plece mai repede, sa ia ceva avans.

           De aici, parca a inceput alta cursa, a bagat atat de tare incat nu l-am mai prins deloc, pana la km 54, cand el tocmai pleca si noi avea sa ne delectam cu celebra supa de gulas. Traseul a fost superb pana acolo, vremea perfecta de alergat, compania selecta:), iar moralul foarte ridicat. De data asta, am decis eu, si pentru Tale:), sa nu mai stam asa mult in checkpoint-uri ca pierdem f mult si e pacat, si am rontait repede ceva cascaval, carnea din gulas, am bagat iar cola si magneziu si dusi am fost. Aici ne-am si rentalnit cu un bun prieten ungur, alaturi de care am alergat de pe la km 40. Plecam in urmarirea Dragonului, da parca il inghitise pamantul, nici urma de el. Desi aveam un ritm sustinut, nu l-am ajuns, Tale fiind convins, ca ori era intr-un boschete si am trecut pe langa el, ori s-a ratacit.

         Am fost convins, ca niciuna din variante nu s-a intamplat, ci pur si simplu alearga f bine. Am constatat ca am avut dreptate, prinzandu-l pe urcare, spre bucuria noastra. Din acel moment, a inceput o alta cursa, una in 4, noi 3 si prietenul nostru, care alerga la a 11 a editie. Da, ati auzit bine, Piros-ul fiind un concurs ce are o traditie de 17 ani. Marcajul a fost excelent, tendinita mea, imi dadea batai de pe la km 30, am ignorat-o insa, atat de mult cat s-a putut si ne-am bucurat de cursa. Ne-am motivat unul pe altul, am ras, ne-am distrat, ne-am simtit bine si timpul trecea iar km se micsorau.
          A fost o incursiune prin padurile de langa dealurile Budapestei, cu treceri prin satuce, si teren de asfalt, care, surprinzator mi-a priit de minune. Pe la km 70, intr-un chekpoint, o voluntara gangurea ceva cuvinte in romana, spre surprinderea mea ( apropo, majoritatea stiau engleza, asa ca nu a fost nicio problema in a ne intelege cu ei), ne aprindem frontalele si plecam spre ultimii 18 km. Noaptea s-a lasat peste oras, padurea nea fost prietena buna, “marfarul”:)) trecea mereu pe langa noi, desi nu erau prea multe sine pe acolo, dar si cand intalnea cate una, vai vai vai, pe principiul “ in curba sinele trosnesc", se pare ca a fost de bun augur pentru Dragonu, care fugea de manca pamantul:P.

         Ultimii 2 km de padure au fost groaznici, tendinita s-a extins pe langa tibie, soldul protesta frenetic, insa eram hotarat sa trag de mine, nu era chip sa nu terminam impreuna, la cat am alergat. Ungurul, m-a asteptt putin, pe coborare aveam un ritm mai lent, datorita terenului f accidentat, cand am ajuns la asfalt, stiam ca in 2 km terminam, baietii erau putini in fata, am aflat ca aveau in plan sa termine impreuna. Am crezut ca e o gluma, am tras de mine si am zis ca trebuie sa-i ajungem si sa terminam cu totii. Am ajuns langa Tale si Dragonu, si am marit ritmul, scrasnind din dinti la propriu si “hufaind”, ( cred ca necesit o vizita la dentist, dupa toata scrasneala), durerea era din ce in ce mai acuta, insa stiind ca suntem aproape, surprinzator, am tot crescut ritmul si am terminat impreuna in 11:44 minute. Aici aveti clasamentul.

          Ne imbratisam, ni se valideaza chip-ul, ne luam medaliile, iar prietenul nostru se ofera sa ne duca la start pentru a ne recupera masina. Mare om, ii multumim foarte mult! Recuperam masina, ne intoarcem sa o asteptam si pe Laura, care credeam ca va veni luni:))), mancam ceva, fac un dus, mi se face un masaj, binevenit de altfel, stam si cu Marius, care a venit la vreo 10 ore, dar din cauza faptului ca a ratat un checkpoint, nu i s-a mai dat medalie. A reactionat f matur si nu a fost deloc afectat de asta, el motivand ca singura lui satisfactie a fost ca s-a bucurat de o cursa faina si fara dureri.

             Impartasim impresii la cald, vine si Laura dupa 18 ore, luam masina si ne indreptam spre hotel.

Tragem un pui de somn, a doua zi urmand sa mergem la bai termale in Széchenyi, unul dintre cele mai mari centre spa din Europa. Platim hufii cuveniti, si mergem la relaxare;bai termale, sauna, piscina, tot ce trebuie. Muschii nostri se gudurau dupa asa tratament. Stam vreo cateva ore acolo, apoi manati de foame, mergem la un mall din apropiere, ne luam ceva mancare, carne de caprioara, cartofi, suc.Ne-am prostit maxim, dar meritam si noi.

           Seara ne-am mai plimbat nitel, pe vaci utca, un fel de lipscani al nostru, insa cu mult mai mult bun gust.Atentia mi-a fost captata de un ice bar, dupa cateva momente de convingere, am intrat inauntru, platind doar 3 euro pe 2  non-alchoolic cocktails.  Era destul de cald afara, vreo 11 grade, asa ca temperatura de -8 grade, din interior, a fost numai buna:).

            Concluzionand, a fost o iesire excelenta, o cursa nemaipomenita, oameni civilizati, un oras, cu mult peste noi, si cu sanse foarte mari sa ramana asa. Am ramas placut surprins de tot ce inseamna Budapesta si locuitorii sai, asa ca daca mai aud ca ungurii sunt nu stiu cum si ca mai nu stiu ce, inseamna ca sunteti cercopiteci cu ochi, ori aveti nevoie de perfuzii in cap. Fiecare padure are uscaturile ei, dar acuma sa nu cumva sa nu vedem padurea de copaci.

             Deasemenea, ca o paranteza as dori sa adaug, pentru cei care ma cunosc, catusi de putin, sa nu-mi mai fie adresate intrebari de genu, dar de ce alergi? Dar castigi ceva? Si cum dai bani pentru asta?, scurt si la obiect, alerg pentru ca vreau si pot. Despre motivele mele, voi povesti poate intr-un alt post.

              Vom mai reveni cu siguranta si la anul, daca nu pentru concurs, poate cu alta ocazie!

Numai bine!

Azuga Trail Race - 20 octombrie 2012

Azuga Trail Race – 20 octombrie 2012

Lungimea cursei -  28 de km, dif pozitiva de nivel - 1600 de m

finishuita in 3:10, loc 27 la general, participanti, in jur de 300

                  Cursa nu era in planul nostru, datorita cheltuielilor mari ce se anuntau pentru Pyros, insa ducand lipsa competitiei si unui concurs bine organizat, marca Lucian Al Marii, am zis what za' fuck si hai sa mergem. Zis si facut, ne urcam in masina, plecam spre Azuga dupa orele 22:00, in speranta ca dn1, nu va fi aglomerat, asa cum a fost de fiecare data, anul asta, cand am avut drum prin zona aia.

                 Ajungem in jur de ora 00:30, mergem sa ne ridicam kit-urile, ce contineau o caciula foarte faina, marca Salomon, alegem numele echipei - Macheciau, alcatuita din Dragonu, Polo, subsemnatul si Iuliana Postica, ce a obtinut un loc 3, la open feminin.

                   Organizatorii ne invita la o portie de paste, ce aveau sa fie de fapt 2 portii:P binevenite de altfel, la foamea care zacea in noi, stam la un pahar de vin cu Lucian, si ne indreptam spre cort, unde tragem un pui de somn mai mult decat confortabil, in ciuda temperaturii scazute de pe timpul noptii si a inghesuielii maxime din cort.

                Ne trezim relativ devreme, avand in cap ca startul avea sa inceapa la 9, asa cum de incep de obicei mai toate concursurile;iau micul dejun, o mizerie de altfel, un crenvursti, o urma de branza, si niste sunca:)), pe care am platit 10 lei. La cum arata, ai fi zis ca  sunt leftovers. Trec repede peste, vine si Bia cu un amic, ne salutam cu toata lumea, ca doar ne cunoastem destul de bine intre noi. Startul avea sa se dea la 10, Andrei inca dormea de rupea in cort, in ciuda zarvei pricinuite de instalarea portii de finish si a pregatirilor pentru buna desfasurare a concursului.

                Ma echipez in cele din urma, decid ca voi alerga in pantalon scurt, maieu, caciula primita, si ca accesoriu, ipod-ul cu muzica, atent selectionata:). Desi nu erau mai mult de 6 grade la ora startului, ma integrez repede, pe undeva pe la jumatatea plutonului si astept emotionat startul. 

                   Desi am numeroase concursuri la activ, am emotii de fiecare data, asta e un lucru fain, mereu am alte senzatii, indiferent de cursa.

                   Clasica numaratoare inversa, si....plecam! Tactica? Pai nu am niciuna, azi nu ma tin dupa nimeni, azi nu vanez pe nimeni, de fapt....mint.Gianina era in capul meu, trebuia sa o intrec in sfarsit, si asta era ocazia buna. Nu aveam de gand sa ma tin dupa ea, insa vazand ca pleaca tare de la start, am zis sa nu o pierd din raza vizuala si am marit pasul. O ajung, o intrec putin si incerc sa raman acolo.

               Este o zi perfecta de toamna, o temperatura ideala pentru alergat si ma simt excelent, simt ca voi face o cursa buna si asta imi da un boost. Pe prima urcare, hotarasc sa alerg, majoritatea adoptand ideea mersului alert. Tactica a dat roade, nefiind nevoit sa stau la coada, fiind poteca single trail, am stat in plasa lui, Lucian Clinciu, si am fortat pana sus, neuitandu-ma mai deloc in spate.

               Trec si pe langa Florin Totalca, ce acuza niste dureri la genunchi, fiind nevoit sa o lase mai moale, si il am in aria viziuala pe Orleanu.

            Peisajul este mirific, padurea ne primeste cu bratele deschise, un covor maroniu-galbui, acopera poteca din fata noastra si ne face alergatul mult mai placut. Marcajul a fost exceptional, reprezentatnd un mare plus si nefiind nevoiti sa ne pierdem timp, cautand-ul. 

               In primul checkpoint, am ajuns in urma lui Orleanu si Lucian, am baut putin energizant si am plecat ca din pusca. Cabana Susai, parca era primul checkpoint, daca imi aduc bine aminte. Urmeza ceva coborare, pe care parca zbor, incerc sa nu ma las depasit, dar in acelasi timp sa nu mi-o ia razna pulsul.

               Prin checkpoint 2, doar trec, nu-mi trebuie apa, nu-mi trebuie nimic, inca il am pe Lucian in raza vizuala, imi e de ajuns ca sa ma energizez, asta imi confirma ca alerg destul de bine si sper sa o tin asa pana la final. Urmeaza o mica urcare, curba de nivel, apoi iar in padure, peisaj de vis, il mai ajung si pe Dani Florea, care imi confirma ca sunt pe val si il las in urma. 

             Ultima coborare, e pe gustul meu, teren fara bolovani, un forestier placut, in curbe, acoperite de iarba. Niciun urmaritor, asa ca zbor pana jos. Ajung dupa prima bucla, 20 de km, in 2:00, Lucian ma saluta, imi transmite ca sunt pe 26, lumea aplauda frenetic, ceea ce ma incalzeste si mai tare.

        Urmeaza partia Sorica, cireasa de pe coliva,aaaaaa...tort:), dar depinde acum de fiecare, pentru unii e de pe tort, pt altii de pe coliva. Aproximativ 600 de m diferenta de nivel in 2 km. Adi, e undeva la inceput, facand poze si incurajandu-ma, urc fara bete si trag de mine.

              Sunt depasit de un concurent sau doi, urmandu-i sa-i fac pe coborare. Undeva aproape de varful partiei, Cindy facea poze si ma incuraja. Vazandu-ma putin tras la fata, s-a uitat la mine si mi-a zis “stiu excat ce-ti trebuie”, nu mi-a dat apa, nici cola, nici energizant; m-a imbratisat lung si mi-a zambit.

          Multumesc draga prietena, a fost exact ceea ce aveam nevoie, am plecat iarasi, am ajuns in checkpoint 3, am bagat jumatate de activator ce-l mai aveam la mine, ca la primul pas la vale ma incercau crampele. Am fost zombalau cu pedale si mi-am uitat sosetele de compresie, pentru ca am decis in ultimul moment sa alerg cu adidasii de antrenament. O iau usor la vale, crampele dau semne ca nu eu sunt alesul astazi, si ii dau tare. Dani Florea ma depasise cand scazusem ritmul, asa ca acum il iau de iepure.     Ajung la niste voluntari, care imi dau niste apa si zambesc la vederea numarului meu de concurs, 69 ( fetele, tin sa mentionez), las la ei recipientul activatorului consumat, imi dau maieul jos si continui cat se poate de tare. 

                   Ultima coborare si parca imi pare rau ca se termina. Nu-l ajung pe Dani, el terminand cu 1 minut in fata mea, trec linia de sosire la 3:10, locul 27 la general, cedand o singura pozitie de la sfarsitul primei bucle.(clasamentul aici). 

             Am depasit un alt zid si am trecut peste hopul Gianina, pe care o respect de altfel, sa nu se supere pe mine, dar mereu pentru mine a fost un standard, fiind cea mai buna la feminin, si am vrut sa scap de acest complex, daca am reusit? Acum da, vedem la anul, cand va trebui sa confirm.

               Imi iau medalia, aplauzele de rigoare si ma bag pe hidradat si mancat:), rand pe rand vin, in oridinea numerelor de pe tricou, Iuliana, Andrei Zamfir, Polo si Dragonu. Echipa Macheciau termina pe 8 la general echipe.

              Sunt foarte multumit de timp si loc, tinand cont ca au venit toti greucenii alergarilor montane, practic de primele 15 locuri, nici nu aveam cum sa ma apropii. Finish-ul primilor 2 clasati, a fost exceptional, despartindu-i o singura secunda, datorita efortului supraomenesc, depus de Palici, acesta aruncandu-se practic pe burta, si fortand victoria, cu un timp de 2:25.

              Bia termina si ea in 5:30, incadrandu-se in limita de 6 ore, impusa de organizatori, ne asteptam prietenii, schimbam impresii, suntem invitati la o ciorba de vacuta si un gulas bine facut, totul fiind inclus in taxa de participare.

              O poza de grup si mergem apoi la Iuliana la hotel, care a fost draguta si ne-a lasat sa facem un dus rapid. Mergem la festivitatea de premiere apoi, unde iarasi nu avem noroc la tragerea la sorti:)). Lumea se retrage apoi, impreuna cu noi, trecem pe la Truly, unde lumea o ardea batraneste sau gospodareste ( acolo aflandu-se si gospodina sef, Florin:P). Ionela vine cu o idee buna, ne intoarcem la hotel sa petrecem cu CPNT-UL.

             Acolo, tot amorteala, asa ca luam boxele, le duceam intr-o camera alaturata, dj-ul se ocupa de muzica, buna de altfel, si sar”bautorim”, pana dimineata la 3, cand ametiti de dans si bautura lui Bachus, mergem la casele noastre,aaaa..... corturile noastre.

             A doua zi, ne trezim cu bruma pe cort si masina, si doar 3 grade in termometre. Lumea s-a retras spre casa, asa ca decidem sa facem si noi la fel.

               Cateva impresii despre organizare si cursa in sine.

             Foarte bine organizat, o cursa exceptionala, de care m-am bucurat de fiecare metru, a marcat sfarsitul sezonului competional din Romania, in ceea ce priveste trail-running-ul:pentru noi, ultima cursa avea sa fie Pyros-ul, un ultra de 88 de km. Lucian si echipa s-au comportat exemplar, multumim pentru implicarea si dedicarea lor, in a ne face o cursa pe cinste.Talentul si daruirea lor, au smuls zambetele si multumirile tuturor concurentilor. Va apreciez si sa ne revedem cu bine, pe carari de munte.

            Marmota va saluta din alergare, nu din mers, asa cum e vorba:!

                                                                                                      Numai bine!