Ecomarathon 11 mai 2013

                    Ecomarathon a devenit incet, dar sigur mai mult decat un concurs pentru mine, e o sarbatoare a alergatorilor montani, o sarbatoare pe care o asteptam cu totii in fiecare an, mai patimasi, mai pregatiti si mai deschisi la suflet. Mihai Orleanu & co, au reusit sa transforme o simpla alergare pentru "bezmetici", intr-un eveniment social, in care parca tot Moiecul de sus respira "eco", toata lumea e partasa la acest eveniment si asta se simte in aer.
                     Ma intorc cu drag aici, iar faptul ca sunt deja la a 3 a editie consecutiva, intaresc spusele mele ( daca ma apucam mai devreme, o prindeam si pe prima, cu siguranta). Plecam de cu vineri seara, ne cazam la  o tanti recomandata de prietenul meu Tzale, nu inainte de a ne ridica pachetul de start, care si anul acesta e destul de incarcat, asa cum ne-am obisnuit deja. Salutam cunoscutii, mai schimbam cateva vorbe, zambete si ne ducem la somn. Vorba vine somn, emotiile m-au lasat cu greu sa inchid ochii si m-am trezit spre dimineata mai obosit decat am fugit la somn.
                     Am mancat nitel ne-am echipat si ne-am indreptat plini de energie si entuziasm catre zona de start. De data asta gasca alergatorilor devine mai numeroasa, Bia hotarand sa faca ei primul maraton, iar Nico, trece de la voluntar la participant ( cursa de cross ).
                     Obiectivele erau clare, sa ma bucur de cursa si de peisajele ce mi se astern in cale si daca se poate sa-mi bat timpul de anul trecut 5:35, ar fi excelent.Drept urmare, am ales tarcul ce mi e potrivea cel mai bine, nevoilor mele:P

                    Anul asta, Ecomarathonul a ajuns la 1200 de participanti, la ambele curse, la maraton oprindu-se putin sub 500, o cifra impresionanta, indeajuns sa te faca sa ti se ridice parul din cap si sa tremuri de emotie. Se da startul si se pleaca, tare, f tare, poate unii manati de participarile unor sportivi de talie internationala sau pur si simplu de feeling-ul de moment. Am incercat sa plec cumpatat, insa primii 4 km de asfalt, ma imping spre pacat, si incep sa depasesc, cu gandul sa ajung la pod si sa nu stau la coada.

                     Mi-am invatat lectia, si de data asta prefer sa merg mai alert pe urcare, decat sa ma rup de prima data; zis si facut, totul merge bine asa ca pe prima coborare, rup ritmul si ii dau mai tare. Nici nu stiu cum zboara timpul, corpul ma asculta, mai zambesc la un fotograf doi, mai admir un peisaj, mai ocolesc o balta.

                  Urmeaza si ultima parte a buclei, o coborare destul de abrupta si tehnica, insa ma descurc pe ea si ajung intr-un timp, care m-a uimit si pe mine cand l-am vazut la aproape o saptamana dupa cursa: 1:19, mult prea tare, dupa cum voi simti pe pielea mea.

                                      Ma hidratez bine si plec destul de rapid, mare greseala, pentru ca la tipul scos pe prima bucla, aveam nevoie sa mai stau si sa si mananc ceva, dar deh" , din dorinta de a alerga mai repede am inghitit galusca. Prima urcare merge bine, alerg o buna parte cu Lucian Liteanu, cand eu in fata, cand el.

             Coborarea spre Cheile Gradistei vine firesc, incerc sa nu-mi fortez gleznele, asa ca ii dau cu grija, jos il salut pe Mihai, mereu pregatit cu un zambet sincer pentru fiecare, il salut si ii dau pana la checkpoit fericit.Acolo o mica hidratare si incep cea mai grea urcare a cursei, deja caldura devine incet, incet inamicul meu, prefer sa nu o las sa ma macine. Tzale ma ajunge si el din urma, urcam impreuna, depasindu-ma undeva spre finalul ei. Il ajung sus la complex Cheile Gradistei, ma hidratez si plec mai departe, inca o greseala, iar nu am mancat nimic, am mers doar pe rezerve proprii si apa. Motorul nu mai trage asa tare, desi eu am impresia ca merg bine, trece si Marius pe langa mine, dar eu ii dau in continuare increzator.

                   Il pierd pe Tzale pe undeva la sfarsitul buclei 2, termin in 1:49.38, aici imi da 5 minute. Urmeaza ultima bucla, ma hidratez si plec in urcare, parca ma misc nitel in reluare, ma simt deshidratat, desi mai devreme am baut, semn ca nu suficient, ma intalnesc cu Nico, Magdalena, Pong si Bitzu pe prima parte, cer apa in disperare si beau cu nesat, degeaba. Mai alerg putin, iar mi-e sete. Cer apa la fiecare  omulet, fotograf de-l intalnesc pe traseu, si ei se conformeaza, le multumesc pe aceasta cale.

Am ales sa renunt la maieu pe ultima bucla, pentru o mai buna aerisire si pentru ca incepuse sa ma incomodeze.
                   Daca pana la bucla 2, cursa mea ar fi putea fi caracterizata, cam asa:

                    Acum incep sa cedez usor, usor si sa-mi vina ganduri negre, mai ales cand ma intalnesc cu Alin si Gianina, si mi spun ca nu au apa. O drona ma urmareste, si-mi da senzatia ca peisajul se schimba si ca sunt in Star Trek.

                
                Dupa ce m-am asezat jos, moralul meu arata cam asa: http://vplay.ro/watch/hgr7x5t6/
min:17:11. Incerc sa ma motivez rapid si ma gandesc la Utmb, acolo va fi infinit mai greu ca aici, gandurile negre dispar precum norii grei de dupa ploaie, ma ridic si continui pana la Bisericuta, un alt punct de alimentare.

                 Crampele ma incerca, insa le cunosc strategia asa ca slabesc ritmul cat sa nu apuce sa ma ia, ajung la punctul de hidratare, zabovesc cateva minute si ma hidratez bine, torn pe gambe si parca ma simt mai bine, plec increzator insa cu ceva semne ca ma incearca iarasi niste crampe, in cele din urma ma parasesc de tot si reiau cursa mai sprinten, bucurandu-ma de coborarea ce urmeaza si gandindu-ma ca voi fi ok in cele din urma.

                 Pe coborare alerg cu Ionut Visoiu, care zicea el ceva de 5 ore, ca vrea sa termine sub, eu renuntasem la ideie tinand cont de ce am patit pe bucla 3, cu stari necontenite de voma si deshidratare, insa brusc mi-a incoltit iarasi ideea in cap, uitasem total de timp si ma simteam mai bine.Si atunci mi-am zis, what if.... Dau coborararea mai repede, alerg forestierul integral si maresc distanta intre noi, ling 2 pahare de cola si 2 de apa si abordez urcare spre Gutanu', Killian style, mainile pe genunchi si trag, pana sus nu ma opresc si bine fac, depasesc ceva concurenti si mi mai ridica moralul.

                 Coborarea e in viteza, reusesc sa mentin ritmul si nu vad urmaritori in spate, doar in fata mea inca unul, pe care reusesc sa-l depasesc pana la final.

                    Ma uit la ceas, 4:58, obiectiv indeplinit, desi tactic era loc de mult mai bine, pentru anul viitor imi propun un 4:35, sa vedem ce iese.Ma clasez pe 47/418.

                    Nico a terminat si ea in 1:55 prima bucla, Tzale a reusit sa mi mai fure 20 de minute pe bucla 3, enorm de mult, Dragonul ajunge si el in 5:20, se pare ca berea aia se raporteaza pentru urmatorul concurs:), prietenii tiu de ce.

                   Bianca termina si ea in 8:15, primul ei maraton, sunt foarte madru de ea si sper sa o tina tot asa de acum incolo, o bariera s-a spulberat, dupa cum am zis totul e i capul nostru, noi ne stabilim limitele.

                      Apoi mergem iarasi in curtea centrului de ecologie, unde suntem tratati cu ospitalitate, mancam pe saturate, ne hidratam, schimbam impresii, legam prietenii si rememoram punctele tari ale cursei.

                      O editie pe cinste, un concurs ce-mi vine ca o manusa, o atmosfera, ce rar mi-a fost dat sa vad, un eveniment gandit clar pentru alergatori. Ma bucur ca pot lua parte la asa ceva, felicitari organizatorilor, voluntarilor, participantilor, sa ne revedem la cat mai multe editii si sa nu uitam sa conservam locurile prin care alergam, sa ne putem bucura cat mai mult de ele. Ecomarathon si zona Moieciul de Sus, tinde sa se transforme intr-un loc de poveste, haideti sa-i pastram aerul mistic.

                     Weekendul se incheie in Zarnesti, la catarat, alaturi de prieteni, ce poate fi mai frumos de atat?

Semimaraton Intersport Brasov- 6 aprilie 2013

                 Iaca a inceput si sezonul competitional 2013, cu primul concurs oficial. Trebuie sa recunosc sa ardeam de nerabdare dupa genul asta de competitii, eram entuziamat ca un pokemon.Toata iarna am dus dorul acestui drog “competitie”, un drog pe care nu-l gasesti decat in cadrul acestor evenimente frumos organizate.

                 Am iesit din iarna mai pregatit decat in anii precedenti si simteam ca va fi un sezon maret, incununat de participarea la UTMB. Am avut inspiratia sa nu platesc taxa de participare si sa castig o invitatie prin intermediul sponsorilor de la BCR, care au dat niste invitatii gratuite, tin sa le multumesc pe aceasta cale pentru acest gest frumos, mai multe companii ar trebui sa le ia exemplul si sa incurajeze miscarea.

                 Ne aliniem frumos la start, de data asta gasca e mai numeroasa ca oricand: Dragonu, Marius, Tale, Bia,Ancuta, Mitzu, Paula, Polo, cu totii entuziasmati si gata sa ne bucuram de o zi frumoasa, intr-o companie faina.

                Concurenta se anunta a fi serioasa, multi atleti de pe la loturile nationale, biathlonisti, triathlonisti, insa nu am pretentia sa ma compar cu ei, eu doar ma raportez la colegii mei pe care i-am cunoscut la maratoane. Diferenta mica de nivel de doar 650 de m si premiile consistente  i-au scos pe atletii nostri din case, la o cursa ce era destinata amatorilor ( dar asta e alta mancare de fasole).

                 Ma aliniez in pluton, pun castile in urechi, maresc concentrarea, insa nu uit de numaratoarea inversa, si inlauntrul meu, sufletul “prinde” maini si picioare si face un harlem shake veritabil.

                 Motorul e pornit si plec increzator, destul de tare, insa ma simt bine, depasesc tot ce se poate, ii salut pe cunoscuti, Tale, Marius si Dragonu raman mai in spate, iarasi ma loveste un gand cum ca as fi plecat prea tare, dar il parasesc repede si mentin ritmul. Incepe urcarea pe forestier, Razvan imi surprinde bucuria de pe fata pe la km 4 si ma bucur cat se poate de cursa si de natura. 

http://vimeo.com/63517135 apar la 5:48:)

             Hotarat sa nu slabesc ritmul si sa trag cat mai bine, ma concentrez si termin urcarea cu destul de multe resurse, in ciuda portiunilor mult mai putin noroiase fata de anul precedent si a unora putin tehnice.

               Punctul meu slab incepe sa devina punct forte, dau la vale mult mai bine si simt ca zbor, parca nu ating pamantul, nu am timp sa-mi pun intrebari si vreau sa profit de starea mea de bine si sa-i dau cat mai tare, desi simt ca am pulsul destul de ridicat. Am ceva urmaritori in fata si ii depasesc usor unul cate unul.

Vremea perfecta si senzatia de bine fac sa zboare timpul si nu simt cum se duc km si intru pe coborarea spre Racadau, unde ii dau cat ma tin picioarele, mai depasesc ceva concurenti, mi se mai fac cateva poze, le zambesc frumos voluntarilor si fotografilor.

              Il intalnesc si pe Truly pe traseu, urmeaza o mica urcare, ultima de altfel si iarasi la vale pana in oras. 

Aici mai depasesc 2 concurenti, si ajung la asfalt. Cobor scarile cu grija, anul trecut aici m-au luat crampele, apoi tasnesc spre linia de finish si o trec in 1:41:16, cu un sfert de ora mai bine ca anul trecut, un loc 50/650 

Clasamentul aici

                 Ancuta era entuziasmata nevoie mare, sa ma vada si totodata bucuroasa de reusita ei dela cros si de faptul ca s-a simtit bine. Imi iau medalia si ii astept cuminti si pe ceilalti. Vine si Marius la 2 minute dupa, apoi Tale, Dragonu, Polo, Mitzu, Paula si Bia, toti avem ceva in comun, un zambet mare pe fata.

  Seara mergem cu totii la prietenul nostru Mihai si incingem o masa mare asezonata cu ceva bunataturi si multa voie buna. Seara dormim la Marius, iar a 2 a zi ne indreptam spre Moeciu, la o alergare grup, asa ca de refacere. A fost un weekend cum nu se putea mai bun si mai frumos, un inceput de sezon perfect, sper sa o tinem tot asa.

   Ne vedem la Moeciu.....iupiiiiiiii

Pyros 85

Piros 85- incursiune in capitala Ungariei

1-5 noiembrie 2012

88,66 de  km, 3240 diferenta pozitiva de nivel, timp limita 15 ore,

2 puncte acordate in vederea participarii la UTMB,

finishuita in 11:44, locul 41 la general, total participanti, aproximativ 200

          Ultimul ultramarathon al anului, marcheaza sfarsitul sezonului competitional si totodata un bun prilej de a vizita Budapesta, un oras cu o arhitectura, mai mult decat interesanta, un oras aerist, superb, cu oameni civilizati si plin de bun simt.

          Ideea de a participa a venit cu luni bune in urma,. cand eu si cu Tale am decis ca reprezinta o sansa buna pentru a ne strange punctele necesare participarii la UTMB, editia 2013. Din diverse motive eu nu am reusit sa strang cele 7 puncte, chiar daca am participat la Piros, lipsindu-mi inca 2; sunt insa foarte incantat ca Tale a reusit si la anul isi va indeplini visul.

          Asa ca, in dimineata zilei de 1 noiembrie, burdusim dragon-mobilul cu bagaje, si oameni voiosi si ne indreptam optimisti catre Budapesta. Vremea este potrivnica, drumul lung, insa ajungem la destinatie in jur de 19:00, ora locala, impreuna cu Tale, Laura si Nea Ionel. Ne cazam rapid la hotelul Griff Junior, la recomandarea unor prieteni unguri, ce au alergat la Ciucas Trail Running, le multumim pe aceasta cale. Un hotel destul de modest, mai bine zis un fost camin transformat in hotel, insa cu toate facilitatile de care aveam nevoie, inclusiv un mic dejun, ce-i drept destul de saracacios. Insa tinand cont ca am platit 38 de euro pentru 4 nopti, e mai mult decat rezonabil.

          Dupa indeplinirea formalitatilor, decidem sa mergem la o plimbare prin frumoasa capiatala, ploaia se oprise intre timp si am zis ca ar fi placut sa iesim, dupa un drum destul de lung cu masina.

Zis si facut, luam o harta de la hotel, cerem indicatii si plecam la batut orasul la pas in formula completa, mai sus mentionata. Ajungem rapid intr-un parc, vizitam Podul cu lanturi, ne plimbam de malul Dunarii si ne minunam de inventivitatea vecinilor nostri, interesul lor pentru explorarea patrimoniului de care dispun, si transformarea acestuia in idei pentru cresterea turismului si sustinerea economiei locale.

         

           Dealul Gellert, ne-a furat privirile instant, iar eu si cu Tale am hotarat sa dam rapid o fuga pana sus, ceilalti resimtind oboseala si hotarand sa ne intalnim la hotel.Asa ca intr-o clipita, ne-am pus pe un alergat sustinut si placut pe scarile ce duceau la un mic monument si o cetate. Un drum frumos prin padure si cateva puncte de belvedere, de unde puteai admira orasul noaptea, in toata splendoarea lui. Am plecat apoi de acolo, tot in alergare, am coborat repede colina, si ne indreptam spre hotel, acolo unde ne intalnim si cu restul gastii. Somn scrie pe noi, urmand ca a doua zi sa vizitam orasul mai pe indelete.
          Luam micul dejun, facem planul pentru ziua de azi, care ne imbie cu un soare placut si o vreme buna, Tale vine cu o idee foarte buna, de a inchiria biciclete si a vizita orasul intr-un mod in care ne sade noua bine. Mergem la Yellow Zebra, un centru de inchiriat bicle, situat  in spatele Operei, dam 3500 de hufi, pentru juma de zi, ne luam in primire renii si plecam la pedalat.

          Este cred, prima data cand imi inchiriez o bicla si plec la cutreiarat un oras, pe care nu-l cunosc, si nu oricum, ci intr-un ritm de croaziera; a fost o senzatie ciudata, tinand cont ca am fost obisnuit sa merg cu viteza foarte mare (datorita cursierii mele), iar acum chiar mergeam in ritm de plimbare. Ni se alatura si Marius, un alt ultramarathonist, si vizitam pe rand Palatul Parlamentului, o cladire impunatoare si maiestuoasa; alaturi o coada lunga, de lopitai ce stateau in sir indian, de ore bune, presupun eu, ca sa intre in interior. 

          Spunem pas, facem cateva poze si ne multumim prin a admira cladirea din exterior. Ne indreptam spre insula Margareta, acolo gasim un parc superb, imbracat intr-un covor de frunze galbene, un aspect tomnatic de vis, ce acoperea iarba verde ce mijea de dedesubt. Am taiat aleile rand pe rand si am inceput sa mergem printre copaci, o veverita ne amuza, spre deliciul nostru, sta la poze, zambeste la noi, sare din creanga in creanga. Mergem apoi in Piata Eroilor, unde se afla o cetate foarte frumoasa, trecem pe langa Zoo, seara ne prinde undeva pe la Bastionul Pescarilor, Catedrala Sf Stefan.

          La 6 juma, tre sa fim inapoi la centru sa returnam renii, Laura se dovedeste a fi o delicata cu bicla ei, drept urmare, o face muci, ii rupe portbagajul, ii sare aripa de pe spate si era gata gata sa se razbune pe ea si sa o arunce in cap, in plina strada. Ne amuzam copios, pe fazele astea si ne indreptam rapid spre Opera. Tale incerca sa mestereasca putin la ea, ne luam garantia, dam biclele, incercam sa ne impartim hufii, la care fata de acolo, ne adreseaza o intrebare de genu “ Excuse me, what happened with this?”, moment in care m-am intors cu spatele, am lasat-o pe Laura sa dea explicatii si ma cracanam de ras, pe silent.

         Mergem apoi la un local, pentru o supa de gulas, respectiv de dovleac, ce ne cam facuse cu ochiul si ne hidradam cu o bere, asa, ca inainte de concurs.

          A fost o zi geniala, un mod inedit de a vizita orasul, va recomand aceasta metoda cu multa caldura, o vreme superba, multa voie buna si un plus de moral pentru cursa de a 2 a zi.

          Seara am mai pus ceva detalii la punct, impreuna cu Tale, hotarasem noi sa alergam impreuna, idee pe care imbratisat-o de prima data. A fost un test pentru mine, datorita faptului ca el e mai bun decat mine, iar eu trebuie sa confirm din experienta capatata si sa vad cam unde ma situez.

       Un somn de cateva ore, la 5 suntem in picioare ne echipam si ne indreptatm catre start, Laura si Dragonu, erau inscrisi la cursa de 22 de ore, timp limita si urmau sa plece mai devreme.

Doar ca za' Dragon, m-a surprins placut si a hotarat sa se mute de la cursa de 22 de ore, care nu prezenta prea mare interes si s-a alaturat la cursa greilor, cea cu limita de 15 ore. A scos hufii din buzunar si a rezolvat rapid problema, organizatorii dovedindu-se a fi prompti si saritori.

          Stam cateva minute la povesti cu Istvan si Zsolt, cel din urma, ajutandu-ne cu inscrierea si detalii legate de cursa;tin sa-i multumesc si pe aceasta cale, apreciez foarte mult ceea ce a facut, mai ales datorita faptului, ca desi nu prea ma cunostea, a ales sa faca plata inainte de a-i trimite noi avansul, asta spune mute despre el, ca si om.

          Stam in masina pana aproape de 8 jumatate cand avea sa se dea startul, pentru a nu ne pierde din energie, afara era cam frig. O fanfara ne scoate din masina, si ne baga in priza, se da startul, plec bucuros, intr-o alta aventura, marca Dragonu& Marmota, de data asta impreuna cu Tale, un alt omulet simpatic.

         Alergam langa Istvan si Zsolt bucata de asfalt, intram repede in padure, se rup randurile pe prima urcare, il pierd rapid pe Tale, Dragonu e in fata, eu ma simt putin ciudat;inca nu mi-am intrat in ritm, imi zic eu cunoscandu-ma, si decid sa nu-mi fac probleme. Terenul e destul de mocirlos, fata de anul trecut, datorita unor ploi cazute cu ceva zile inainte.
        Usor, incep sa-mi recapat vlaga, trec pe langa Dragonu', batandu-l pe umar si plec mai tare. Imi displacea senzatia ca l-am pierdut pe Tale asa repede si simteam ca l-am dezamagit, ca nu i-am putut tine ritmul, dar atunci mi-am adus aminte ca el imi zicea ca la fiecare cursa, el nu se putea tine de mine pe primii km, deoarece plecam mult prea tare. Atunci am realizat ca si el a facut aceeiasi greseala si m-am ambitionat.   Strategia a dat roade, l-am prins la primul punct de refresment, dupa vreo 10 km, mancand de zor. Ma alatur si eu, bag cola in mine, cat pentru cei 3 ani de abstinenta, vine si Dragonu din urma si mai zabovim putin.

         Ceea ce mi s-a parut foarte inedit, era ca aveau magneziu si calciul, la discretie;un plus as zice eu, si cred ca si ceilalti alergatori sunt de acord cu mine. Am plecat cu un bidon de jumatate, gol:)), cu gandul ca alimentez la primul checkpoint; nu am facut asta deloc in cursa, punctele de hidratare fiind numeroase si mai mult decat suficiente.

          Plecam impreuna de aici, toti 3, alergam o perioada, Tale se desprinde de noi, eu incerc sa-i tin ritmul, Dragonu ramane in urma. Iarasi urmeaza o portiune mare in care fiecare alearga in ritmul lui. Spre bucuria mea, il ajung iar pe Andrei, ghiciti unde?....normal.....in checkpoint, baga in el de zor;asta se intampla undeva pe la km 29. Mananc si eu cat se poate de mult, de parca ar fi ultima masa, bag cola  fara mila, saracul meu stomac, si numa' iaca apare si Dragonu. Noi stateam de ceva timp acolo, cred ca am pierdut vreo 20 de minute pana am plecat, Dragonu fiind decis sa plece mai repede, sa ia ceva avans.

           De aici, parca a inceput alta cursa, a bagat atat de tare incat nu l-am mai prins deloc, pana la km 54, cand el tocmai pleca si noi avea sa ne delectam cu celebra supa de gulas. Traseul a fost superb pana acolo, vremea perfecta de alergat, compania selecta:), iar moralul foarte ridicat. De data asta, am decis eu, si pentru Tale:), sa nu mai stam asa mult in checkpoint-uri ca pierdem f mult si e pacat, si am rontait repede ceva cascaval, carnea din gulas, am bagat iar cola si magneziu si dusi am fost. Aici ne-am si rentalnit cu un bun prieten ungur, alaturi de care am alergat de pe la km 40. Plecam in urmarirea Dragonului, da parca il inghitise pamantul, nici urma de el. Desi aveam un ritm sustinut, nu l-am ajuns, Tale fiind convins, ca ori era intr-un boschete si am trecut pe langa el, ori s-a ratacit.

         Am fost convins, ca niciuna din variante nu s-a intamplat, ci pur si simplu alearga f bine. Am constatat ca am avut dreptate, prinzandu-l pe urcare, spre bucuria noastra. Din acel moment, a inceput o alta cursa, una in 4, noi 3 si prietenul nostru, care alerga la a 11 a editie. Da, ati auzit bine, Piros-ul fiind un concurs ce are o traditie de 17 ani. Marcajul a fost excelent, tendinita mea, imi dadea batai de pe la km 30, am ignorat-o insa, atat de mult cat s-a putut si ne-am bucurat de cursa. Ne-am motivat unul pe altul, am ras, ne-am distrat, ne-am simtit bine si timpul trecea iar km se micsorau.
          A fost o incursiune prin padurile de langa dealurile Budapestei, cu treceri prin satuce, si teren de asfalt, care, surprinzator mi-a priit de minune. Pe la km 70, intr-un chekpoint, o voluntara gangurea ceva cuvinte in romana, spre surprinderea mea ( apropo, majoritatea stiau engleza, asa ca nu a fost nicio problema in a ne intelege cu ei), ne aprindem frontalele si plecam spre ultimii 18 km. Noaptea s-a lasat peste oras, padurea nea fost prietena buna, “marfarul”:)) trecea mereu pe langa noi, desi nu erau prea multe sine pe acolo, dar si cand intalnea cate una, vai vai vai, pe principiul “ in curba sinele trosnesc", se pare ca a fost de bun augur pentru Dragonu, care fugea de manca pamantul:P.

         Ultimii 2 km de padure au fost groaznici, tendinita s-a extins pe langa tibie, soldul protesta frenetic, insa eram hotarat sa trag de mine, nu era chip sa nu terminam impreuna, la cat am alergat. Ungurul, m-a asteptt putin, pe coborare aveam un ritm mai lent, datorita terenului f accidentat, cand am ajuns la asfalt, stiam ca in 2 km terminam, baietii erau putini in fata, am aflat ca aveau in plan sa termine impreuna. Am crezut ca e o gluma, am tras de mine si am zis ca trebuie sa-i ajungem si sa terminam cu totii. Am ajuns langa Tale si Dragonu, si am marit ritmul, scrasnind din dinti la propriu si “hufaind”, ( cred ca necesit o vizita la dentist, dupa toata scrasneala), durerea era din ce in ce mai acuta, insa stiind ca suntem aproape, surprinzator, am tot crescut ritmul si am terminat impreuna in 11:44 minute. Aici aveti clasamentul.

          Ne imbratisam, ni se valideaza chip-ul, ne luam medaliile, iar prietenul nostru se ofera sa ne duca la start pentru a ne recupera masina. Mare om, ii multumim foarte mult! Recuperam masina, ne intoarcem sa o asteptam si pe Laura, care credeam ca va veni luni:))), mancam ceva, fac un dus, mi se face un masaj, binevenit de altfel, stam si cu Marius, care a venit la vreo 10 ore, dar din cauza faptului ca a ratat un checkpoint, nu i s-a mai dat medalie. A reactionat f matur si nu a fost deloc afectat de asta, el motivand ca singura lui satisfactie a fost ca s-a bucurat de o cursa faina si fara dureri.

             Impartasim impresii la cald, vine si Laura dupa 18 ore, luam masina si ne indreptam spre hotel.

Tragem un pui de somn, a doua zi urmand sa mergem la bai termale in Széchenyi, unul dintre cele mai mari centre spa din Europa. Platim hufii cuveniti, si mergem la relaxare;bai termale, sauna, piscina, tot ce trebuie. Muschii nostri se gudurau dupa asa tratament. Stam vreo cateva ore acolo, apoi manati de foame, mergem la un mall din apropiere, ne luam ceva mancare, carne de caprioara, cartofi, suc.Ne-am prostit maxim, dar meritam si noi.

           Seara ne-am mai plimbat nitel, pe vaci utca, un fel de lipscani al nostru, insa cu mult mai mult bun gust.Atentia mi-a fost captata de un ice bar, dupa cateva momente de convingere, am intrat inauntru, platind doar 3 euro pe 2  non-alchoolic cocktails.  Era destul de cald afara, vreo 11 grade, asa ca temperatura de -8 grade, din interior, a fost numai buna:).

            Concluzionand, a fost o iesire excelenta, o cursa nemaipomenita, oameni civilizati, un oras, cu mult peste noi, si cu sanse foarte mari sa ramana asa. Am ramas placut surprins de tot ce inseamna Budapesta si locuitorii sai, asa ca daca mai aud ca ungurii sunt nu stiu cum si ca mai nu stiu ce, inseamna ca sunteti cercopiteci cu ochi, ori aveti nevoie de perfuzii in cap. Fiecare padure are uscaturile ei, dar acuma sa nu cumva sa nu vedem padurea de copaci.

             Deasemenea, ca o paranteza as dori sa adaug, pentru cei care ma cunosc, catusi de putin, sa nu-mi mai fie adresate intrebari de genu, dar de ce alergi? Dar castigi ceva? Si cum dai bani pentru asta?, scurt si la obiect, alerg pentru ca vreau si pot. Despre motivele mele, voi povesti poate intr-un alt post.

              Vom mai reveni cu siguranta si la anul, daca nu pentru concurs, poate cu alta ocazie!

Numai bine!

Azuga Trail Race - 20 octombrie 2012

Azuga Trail Race – 20 octombrie 2012

Lungimea cursei -  28 de km, dif pozitiva de nivel - 1600 de m

finishuita in 3:10, loc 27 la general, participanti, in jur de 300

                  Cursa nu era in planul nostru, datorita cheltuielilor mari ce se anuntau pentru Pyros, insa ducand lipsa competitiei si unui concurs bine organizat, marca Lucian Al Marii, am zis what za' fuck si hai sa mergem. Zis si facut, ne urcam in masina, plecam spre Azuga dupa orele 22:00, in speranta ca dn1, nu va fi aglomerat, asa cum a fost de fiecare data, anul asta, cand am avut drum prin zona aia.

                 Ajungem in jur de ora 00:30, mergem sa ne ridicam kit-urile, ce contineau o caciula foarte faina, marca Salomon, alegem numele echipei - Macheciau, alcatuita din Dragonu, Polo, subsemnatul si Iuliana Postica, ce a obtinut un loc 3, la open feminin.

                   Organizatorii ne invita la o portie de paste, ce aveau sa fie de fapt 2 portii:P binevenite de altfel, la foamea care zacea in noi, stam la un pahar de vin cu Lucian, si ne indreptam spre cort, unde tragem un pui de somn mai mult decat confortabil, in ciuda temperaturii scazute de pe timpul noptii si a inghesuielii maxime din cort.

                Ne trezim relativ devreme, avand in cap ca startul avea sa inceapa la 9, asa cum de incep de obicei mai toate concursurile;iau micul dejun, o mizerie de altfel, un crenvursti, o urma de branza, si niste sunca:)), pe care am platit 10 lei. La cum arata, ai fi zis ca  sunt leftovers. Trec repede peste, vine si Bia cu un amic, ne salutam cu toata lumea, ca doar ne cunoastem destul de bine intre noi. Startul avea sa se dea la 10, Andrei inca dormea de rupea in cort, in ciuda zarvei pricinuite de instalarea portii de finish si a pregatirilor pentru buna desfasurare a concursului.

                Ma echipez in cele din urma, decid ca voi alerga in pantalon scurt, maieu, caciula primita, si ca accesoriu, ipod-ul cu muzica, atent selectionata:). Desi nu erau mai mult de 6 grade la ora startului, ma integrez repede, pe undeva pe la jumatatea plutonului si astept emotionat startul. 

                   Desi am numeroase concursuri la activ, am emotii de fiecare data, asta e un lucru fain, mereu am alte senzatii, indiferent de cursa.

                   Clasica numaratoare inversa, si....plecam! Tactica? Pai nu am niciuna, azi nu ma tin dupa nimeni, azi nu vanez pe nimeni, de fapt....mint.Gianina era in capul meu, trebuia sa o intrec in sfarsit, si asta era ocazia buna. Nu aveam de gand sa ma tin dupa ea, insa vazand ca pleaca tare de la start, am zis sa nu o pierd din raza vizuala si am marit pasul. O ajung, o intrec putin si incerc sa raman acolo.

               Este o zi perfecta de toamna, o temperatura ideala pentru alergat si ma simt excelent, simt ca voi face o cursa buna si asta imi da un boost. Pe prima urcare, hotarasc sa alerg, majoritatea adoptand ideea mersului alert. Tactica a dat roade, nefiind nevoit sa stau la coada, fiind poteca single trail, am stat in plasa lui, Lucian Clinciu, si am fortat pana sus, neuitandu-ma mai deloc in spate.

               Trec si pe langa Florin Totalca, ce acuza niste dureri la genunchi, fiind nevoit sa o lase mai moale, si il am in aria viziuala pe Orleanu.

            Peisajul este mirific, padurea ne primeste cu bratele deschise, un covor maroniu-galbui, acopera poteca din fata noastra si ne face alergatul mult mai placut. Marcajul a fost exceptional, reprezentatnd un mare plus si nefiind nevoiti sa ne pierdem timp, cautand-ul. 

               In primul checkpoint, am ajuns in urma lui Orleanu si Lucian, am baut putin energizant si am plecat ca din pusca. Cabana Susai, parca era primul checkpoint, daca imi aduc bine aminte. Urmeza ceva coborare, pe care parca zbor, incerc sa nu ma las depasit, dar in acelasi timp sa nu mi-o ia razna pulsul.

               Prin checkpoint 2, doar trec, nu-mi trebuie apa, nu-mi trebuie nimic, inca il am pe Lucian in raza vizuala, imi e de ajuns ca sa ma energizez, asta imi confirma ca alerg destul de bine si sper sa o tin asa pana la final. Urmeaza o mica urcare, curba de nivel, apoi iar in padure, peisaj de vis, il mai ajung si pe Dani Florea, care imi confirma ca sunt pe val si il las in urma. 

             Ultima coborare, e pe gustul meu, teren fara bolovani, un forestier placut, in curbe, acoperite de iarba. Niciun urmaritor, asa ca zbor pana jos. Ajung dupa prima bucla, 20 de km, in 2:00, Lucian ma saluta, imi transmite ca sunt pe 26, lumea aplauda frenetic, ceea ce ma incalzeste si mai tare.

        Urmeaza partia Sorica, cireasa de pe coliva,aaaaaa...tort:), dar depinde acum de fiecare, pentru unii e de pe tort, pt altii de pe coliva. Aproximativ 600 de m diferenta de nivel in 2 km. Adi, e undeva la inceput, facand poze si incurajandu-ma, urc fara bete si trag de mine.

              Sunt depasit de un concurent sau doi, urmandu-i sa-i fac pe coborare. Undeva aproape de varful partiei, Cindy facea poze si ma incuraja. Vazandu-ma putin tras la fata, s-a uitat la mine si mi-a zis “stiu excat ce-ti trebuie”, nu mi-a dat apa, nici cola, nici energizant; m-a imbratisat lung si mi-a zambit.

          Multumesc draga prietena, a fost exact ceea ce aveam nevoie, am plecat iarasi, am ajuns in checkpoint 3, am bagat jumatate de activator ce-l mai aveam la mine, ca la primul pas la vale ma incercau crampele. Am fost zombalau cu pedale si mi-am uitat sosetele de compresie, pentru ca am decis in ultimul moment sa alerg cu adidasii de antrenament. O iau usor la vale, crampele dau semne ca nu eu sunt alesul astazi, si ii dau tare. Dani Florea ma depasise cand scazusem ritmul, asa ca acum il iau de iepure.     Ajung la niste voluntari, care imi dau niste apa si zambesc la vederea numarului meu de concurs, 69 ( fetele, tin sa mentionez), las la ei recipientul activatorului consumat, imi dau maieul jos si continui cat se poate de tare. 

                   Ultima coborare si parca imi pare rau ca se termina. Nu-l ajung pe Dani, el terminand cu 1 minut in fata mea, trec linia de sosire la 3:10, locul 27 la general, cedand o singura pozitie de la sfarsitul primei bucle.(clasamentul aici). 

             Am depasit un alt zid si am trecut peste hopul Gianina, pe care o respect de altfel, sa nu se supere pe mine, dar mereu pentru mine a fost un standard, fiind cea mai buna la feminin, si am vrut sa scap de acest complex, daca am reusit? Acum da, vedem la anul, cand va trebui sa confirm.

               Imi iau medalia, aplauzele de rigoare si ma bag pe hidradat si mancat:), rand pe rand vin, in oridinea numerelor de pe tricou, Iuliana, Andrei Zamfir, Polo si Dragonu. Echipa Macheciau termina pe 8 la general echipe.

              Sunt foarte multumit de timp si loc, tinand cont ca au venit toti greucenii alergarilor montane, practic de primele 15 locuri, nici nu aveam cum sa ma apropii. Finish-ul primilor 2 clasati, a fost exceptional, despartindu-i o singura secunda, datorita efortului supraomenesc, depus de Palici, acesta aruncandu-se practic pe burta, si fortand victoria, cu un timp de 2:25.

              Bia termina si ea in 5:30, incadrandu-se in limita de 6 ore, impusa de organizatori, ne asteptam prietenii, schimbam impresii, suntem invitati la o ciorba de vacuta si un gulas bine facut, totul fiind inclus in taxa de participare.

              O poza de grup si mergem apoi la Iuliana la hotel, care a fost draguta si ne-a lasat sa facem un dus rapid. Mergem la festivitatea de premiere apoi, unde iarasi nu avem noroc la tragerea la sorti:)). Lumea se retrage apoi, impreuna cu noi, trecem pe la Truly, unde lumea o ardea batraneste sau gospodareste ( acolo aflandu-se si gospodina sef, Florin:P). Ionela vine cu o idee buna, ne intoarcem la hotel sa petrecem cu CPNT-UL.

             Acolo, tot amorteala, asa ca luam boxele, le duceam intr-o camera alaturata, dj-ul se ocupa de muzica, buna de altfel, si sar”bautorim”, pana dimineata la 3, cand ametiti de dans si bautura lui Bachus, mergem la casele noastre,aaaa..... corturile noastre.

             A doua zi, ne trezim cu bruma pe cort si masina, si doar 3 grade in termometre. Lumea s-a retras spre casa, asa ca decidem sa facem si noi la fel.

               Cateva impresii despre organizare si cursa in sine.

             Foarte bine organizat, o cursa exceptionala, de care m-am bucurat de fiecare metru, a marcat sfarsitul sezonului competional din Romania, in ceea ce priveste trail-running-ul:pentru noi, ultima cursa avea sa fie Pyros-ul, un ultra de 88 de km. Lucian si echipa s-au comportat exemplar, multumim pentru implicarea si dedicarea lor, in a ne face o cursa pe cinste.Talentul si daruirea lor, au smuls zambetele si multumirile tuturor concurentilor. Va apreciez si sa ne revedem cu bine, pe carari de munte.

            Marmota va saluta din alergare, nu din mers, asa cum e vorba:!

                                                                                                      Numai bine!

MPC 2012, marmota spune "prezent"!

                   

A trecut mai bine de un an, de cand nu am mai scris nimic pe blog, desi, nu putine au fost lucrurile care s-au intamplat. Mi-am luat inima in dinti si am decis ca trebuie sa-mi scriu impresiile despre cel mai frumos maraton montan din tara, concursul ce a marcat inceputul unei curse, ce pare ca va continua la nesfarsit.

          Ce este de mentionat, faptul ca am fost prezent la 3 editii consecutive, incepand cu anul 2010, si totusi, e prima data cand cand scriu despre el. Urat din partea mea, promit sa-mi iau revansa si sa relatez si despre experientele trecute. Dar ce inseamna Mpc-ul pentru mine? Cred ca multi si-au pus intrebarea asta si pun pariu ca raspunsurile sunt care de care mai variate.

          Mpc-ul reprezinta pentru mine, primul contact cu maratoanele montane, si totodata, ideea de continuitate, deoarece, indragostindu-ma iremediabil de alergarea montana, am tot continuat de atunci sa particip la concursuri de acest gen. Mpc-ul mi-a deschis ochii, mi-a oferit o alta viziune de viata, m-a reinvatat sa iubesc lucrurile simple, sa apreciez oamenii pentru ceea ce sunt;de fapt, despre asta e si vorba, este un concurs despre oameni, vointa, ambitie, pasiune, indarjire, dar in final suntem prieteni, indraznesc sa spun, suntem o familie. Nu ma credeti???

Cred ca acum e limpede.

          Fiecare editie e speciala, iar cea din 2012 nu a fost mai prejos, emotiile ma cuprind numai cand ma gandesc la cursa in sine, si nu pentru ca e cel mai greu si mai tehnic marathon din tara, ci pentru ca are o incarcatura emotionala extraordinara, pentru ca e plin de oameni simpatici si prietenosi, pentru ca aici se strange in fiecare an, crema alergatorilor montani, pentru ca aici suntem fericiti si impacati cu noi.

          Multi ar crede ca e tortura ceea ce facem, dar noi avem puterea de a zambi si a rade, chiar si atunci cand corpul plange si urla, parca radem si mai tare, sa-i facem in ciuda, si el nu are incotro si se conformeaza, incet, incet rade si el.

          Am umplut dragon-mobilul, cu oameni frumosi, deopotriva alergareti si voluntari si ne-am deplasat spre locul cu pricina. Drum urat, stat la coada, dar parca totul paleste cand stim ce ne asteapta. Am rezolvat rapid problema cazarii, multumita Paulei , am pregatit constiincios rucsacul pentru a 2 a zi, am mancat ceva si m-am pus la somn. Eu m-am pus ce-i drept, dar cine se foia toata noaptea de parca era posedat??

          Marmota cu ochi; imi pun in cap ca trebuie sa ma odihnesc, am de gand sa fac o cursa buna, somnul ma ia in cele din urma si numa, numa vad si cateva raze de soare. S-a

facut dimneata inainte a ma decide eu ca trebuie sa dorm, cel putin asa mi s-a parut, ca tare repede a mai zburat noaptea, nici ea nu putea zabovi prea mult stiind ce urmeazaJ.

           Mananc un pic, ma imbrac, il iau pe Dragonu, Paula si Andrei si ne indreptam spre zona de start, emotionati vizibil, ca in prima zi de scoala.

 Ne salutam cu lumea ne imbratisam, trecem undeva in prima linie, ne asezam cuminti, Luci ne face o scurta introducere si ne trezim cu totii ca numaram 10, 9, 8……3,2,1 si am plecat……….putin cam tare ce-i  dreptJ. 

    M-am simtit excelent, Zarnestiul se pierde repede in zare, lumea aplauda, ne incurajeaza, eu tin ritmul. Ajung repede pe forestier, fantana lui botorog, si incepe incet, incet urcusul. Inca stau bine asa ca alerg pe urcare, si numa, numa se asterne in fata mea, satul Magura, unul tipic montan, un satuc imbracat in straie de toamna,  vantul ce adie incet, imi mangaie corpul déjà incins (de la efort, nu va ganditi la prostii), si-mi face alergarea mai placuta. Am un ritm sustinut insa ma simt bine si ma bucur de vreme si de priveliste, zambesc in sinea mea, si sunt multumit ca am ocazia sa fiu iarasi aici. Ma uit in jur si vad ca ceva nu e bine, sunt undeva in primul pluton si trebuie sa recunosc, ca inca nu sunt la nivelul ala, sa pot tine ritmul pana la final, acelasi lucru i-l spun si lui Florin Totalca.

 La un moment dat el mai slabeste ritmul si eu ma duc, ajung in cele din urma si la Table, ma hidratez un pic si plec mai departe.

          Tale inca nu m-a ajuns, si stiu ca nu e bine, inseamna ca alerg prea repede.Ma ajunge Florin din urma, si incepem urcarea, de data asta fara bête, o parte am mers bine, insa incet, dar sigur,slabesc ritmul. Ma ajunge si Truly, schimbam niste vorbe ne incurajam si mergem mai departe. In cele din urma trece si Tale pe langa mine, ca tgv-ul, il salut si ii urez tura faina.

          In creasta, spre surprinderea mea, il vad pe Adi, pe care de obicei, il vad la start si la finalJ, era accidentat, ( sa te refaci rapid), il salut si merg mai departe. Cobor pe franghii, terenul e accidentat si putin mocirlos, de la o ploaie cazuta cu ceva zile in urma. E coborare foarte tehnica, asa ca slabesc putin ritmul si maresc concentrarea. Vin portiuni cu grohotis, coborari abrupte, niste urcari, doar suntem la munte, nu? Pe Marele Grohotis, aud o voce din spate………. mmmmarmoooota, era o voce de fata, mi se ridica parul ( aveam obiectiv sa o fac pe Geanina de data asta), era Paula, alerga foarte bine si nu-i venea a crede ca m-a ajuns, si isi punea problema ca poate se rupe pana la final.

          O incurajez si o las in fata, ajungem rapid la Spirlea, unde salut voluntarii si beau cateva pahare de apa. Foarte concentrat, abordez coborarea pana spre Plaiul Foii, si o alerg fara oprire, inca mai am de lucrat la tehnica coboratului.

          Ajung in checkpoint, Ionela era déjà in fata, rod ceva poame, un pic de cascaval, si apa cat cuprinde, la un moment dat mi-am zis “ mai opreste-te dracului ca o sa pleci de aici rostogolindu-te”, si nu ar fi fost o problema, daca nu venea urcarea pe Diana.

          Il las pe Adi Iordache sa se mai infrupte din bunatati, dar vazand ca plec, vine si el rapid dupa mine. Iau betele, bag castile in urechi, si ma urc pe Diana, ce-i mai plaaaace, uof, ne chinuie pe toti, nush de unde are atata energie, dar nici noi nu mai suntem “virgini” si-i aratam ca se poate. Urc eu linistit, cand, fara sa vreau ma uit in dreapta, vad o coada de par, déjà in capul meu se derulau niste imagini ca in desenele animate, o fi un rinocer?, un leu?, un capac, ce ma urmareste?, nu, nu, nu, e Geanina, m-a ajuns in cele din urma.

          Urc si cu mai mare indarjire, mai facem schimb de locuri, cand ea in fata cand eu, tragem unul de altul reciproc, fara sa ne spunem un cuvant, nu pentru ca am fi antisociabli, ci pentru ca eram foarte concentrati, ea sa o prinda pe Ionela, eu o sa intrec pe eaJ. Luci ne surprinde, ca de fiecare data si ne astepta undeva la capatul urcarii, cu un zambet, o vorba buna, o strangere barbateasca de mana si ne ureaza toate cele bune.

          E o placere sa-l vezi pe Luci, e un om deosebit, care face totul din pasiune, si face mereu totul pentru ca, noi , alergatorii sa ne simtim excelent si sa nu ducem lipsa de nimic. Ii multumesc pe aceasta cale si il apreciez enorm. Pe Geanina o pierd, stiu ca urmeaza coborarea pana in Zarnesti, unde imi va fi greu sa tin ritmul ei.

          Ajung si in coltul chiliilor, cateva pahare de apa, si urmeaza forcing-ul final. Ultimii km, ma bucur de fiecare, admir privelistea ce ma inconjoara, salut oamenii intalniti pe traseu, sunt decis sa nu mai cedez nicio pozitie pana la final. O salut din nou pe Cindy, care a fost prezenta si in Magura, are un zambet cuceritor, sincer, si plin de viata, nu ai cum sa nu-i zambesti si tu, desi poate esti stors de vlaga sau rupt in doua.

          Mai arunc din cand in cand un ochi in spate, vad o fata, am zi Nu!, nu mai cedez nimic, maresc ritmul si mentin o distanta coniderabila intre noi, Pe ultimii 3 km sunt flancat de 3 pusti, nu cred ca aveau mai mult de 11-12 ani fiecare, ce alearga cu mine si par sa-mi tina ritmul. Nu stiu de ce m-au ales pe mine, insa m-am bucurat enorm, le-am zambit binevoitor si am alergat impreuna pana la final.

          Intru pe asfalt, sau ce a mai ramas din el, vad oamenii la porti, ma incurajeaza, ma aplauda, ii salut, si mai gasesc energia pentru a sprinta pe ultima portiune.

          Trec prin poarta, ceasul arata 5:22:37, sunt multumit, desi nu am reusit sa-mi ating toate obiectivele, dar cel putin unu l-am indeplinit. 

            M-am bucurat de cursa, m-am simtit bine, am mai luat parte la o fila de istorie. Mi-am tras sufletul, bamse m-a imbratisat, Paula a venit si ea la mine, m-au felicitat. Andrei Zamfir, imi face o surpriza placuta si vine la aproape 20 de minute dupa mine,el vroia cu 2 minute in fata mea, dar nah…data viitoare, felicitari si tine-o tot asa!

 Dragonu vine si el in 6:45, cu ceva dureri de glezne, dar intreg.

          Iubesc atmosfera, oamenii primitori, prajiturile cu mere de la finish, acolo toata lumea se implica, zarnestenii impart bucuria cu noi, iar noi le transmitem emotiile noastre, e un troc placut, fiecare da cate ceva si primeste in schimb inzecit. Schimbam impresii la cald, ne felicitam, ne imbratisam, Tale a ajuns cu 20 de minute in fata mea, ma declar multumit, se putea mai bine, dar voi fi prezent si la anul.

            Festivitatea de premiere, e una aparte, inca o piesa care face din acest puzzle, unul perfect. Luci, ne cheama pe fiecare pe scena, pentru a ne oferi diploma si medalia cuvenita, si cateva secunde de aplauze si apreciere din partea tuturor. O idée geniala, sa nu o schimbi niciodata, orice ar zice unul si altul!

          Inchei prin a multumi voluntarilor, oamenilor de pe traseu, prietenilor care m-au sustinut si au si alergat la acest eveniment, si-mi promit sa fiu cat mai mult timp langa Mpc, vom creste impreuna si ne vom bucura unul de celalalt cat mai mult timp posibil. Are doar 7 anisori, dar ii prevad un viitor stralucit.

          Toate astea nu ar fi fost posibile fara pasiunea acestui om, Lucian, sa ne traiesti si sa ne revedem cat mai des. Marmota te saluta!