Turul Romaniei pe bicicleta

4-11-09-2012

1100 de km,

aproximativ 12 000 de m diferenta de nivel  pozitiva

 50 de ore de pedalat

               Aveam in cap de foarte mult timp aceasta idee, insa nu m-am incumetat mai deloc sa pun totul pe hartie si sa fac pasul. Totul a prins contur, atunci cand am avut de facut un tur al Romaniei, ( cu masina) pentru sora lu' Bamse, care vroia sa arate frumusetile tarii unor prieteni din Germania. Iau harta in mana, si ma trezesc ca fac un tur, asa cum mi-as fi dorit eu sa-l fac, si instant imi trazneste prin cap ideea ca se poate si pe bicla.
             Aveam concediu programat in aceasta perioada oricum, insa pentru alte chestii ce au picat intre timp. Tot ce-mi mai ramanea, era gasirea unui partener, suficient de cercopitec, sa dea curs planului meu.                      

               Umblu in sertarul mintii mele, si extrag fericitul castigator: Andrei Zamfir. Am mai facut ture de bicla cu el, (200-300 de km), si nu numai, stiu ce-i poate pielea, ca l-ar incanta la fel de mult ca si pe mine, si ca sunt sanse mari sa fie disponibil in perioada aceea.

               Nu stau mult pe ganduri, ii fac propunerea, e mai mult decat incantat, dau varianta mea de traseu., vine si el cu una, asa ca ramane sa ne decidem asupra uneia, un hibrid, care sa fie potrivita pentru 7 zile.

              Cu o seara inaintea plecarii, ne intalnim, ne uitam pe harta si ne decidem asupra traseului final, ce urma sa aibe mici modificari, de-a lungul turei. Ne vine o idee, ce ar putea reduce din costurile noastre, si anume apelarea la prieteni, atunci cand vine vorba de cazare. Asa ca dupa lungi discutii, avem cazare asigurata in Cislau, ( multumita parintilor Ionelei), in Bacau, multumita lui Vali Cretu, si undeva in Cluj, dar avea sa se dovedeasca o mare teapa, dupa cum veti afla pe parcursul povestirii.

              Entuziasmati, nevoie mare, trecem la pregatiri. Punem bicla la punct, Andrei vine cu mtb-ul, asa ca imprumuta niste slick-uri de la Razvan, (ocazie pentru care tin sa-i multumesc), un rucsacel mic, cu tot ce-i trebuie, eu imi iau cursiera si cateva lucruri si pornim la drum.

          Din experienta cumulata, de-a lungul numeroaselor ture, am decis ca cel mai intelept lucru, e sa mergem cat mai light si sa ne folosim de card-uri.

             Deasemenea, am decis sa nu pedalam pe drumuri inutile, unde nu avem ce vedea si sa le facem doar de dragul de a insuma km.

             Asa ca iata-ne intr-un tren spre ploiesti, marti, undeva pe la orele 17:00. De acolo va incepe periplul nostru pentru saptamana ce va urma. Prima etapa avea sa fie una foarte usoara, asa ca facem o hidratare mica in ploiesti, imbucam ceva si pornim pe ruta Ploiesti-Urlati-Apostolache-Cislau. 61,8km > 380m+ .

             Un drum frumos, ritm foarte bun, pentru inceput:), doar eram foarte entuziasmati:), o luam prin satuce, vremea tine cu noi, nu intampinam nicio problema pana la destinatie, voie buna exista asa ca primii 60 de km  trec fara probleme notabile.  Ajungem undeva pe inserat, pe un drum pietruit, putin confuzi, daca am luat-o pe drumul bun sau nu. O sun repede pe Ionela, imi confirma ca drumul e bun, nu dau bine sa inchid, ca ne si intampina un nene cu o dacie, care ne intreaba daca nu venim cumva de la Bucuresti. 

           Imediat imi trece prin cap, ca e tatal ei si il urmam prin bezna si drumul total nepropice pentru rotile mele foarte subtiri, asta in conditiile in care mi-am uitat si camera de rezerva acasa:).

            Ajunsi acolo, gazda se dovedeste a fi foarte primitoare, ne pofteste la masa, stam la povesti putin, si ni se da o camera, unde urmeaza sa ne odihnim.

     Ne trezim putin cam tarziu, pentru ce planificasem noi : ), luam micul dejun, ne luam la revedere si multumim inca o data gazdei pentru ospitalitate si ne indreptam spre zona Nehoiului, zona in care labuta mea de marmota  nu a mai ajuns vreodata.

              Aerul rece ne imbie dis-de-dimineata, si ne forteaza sa pedalam rapid, asta pana dam de un drum forestier, in urcare, destul de lung si prost, in care incep cearta cu sfintii si alte lucruri ce poarta insemnul crucii:). 

              Trecem cu bine si peste asta, ma dau doar o singura data jos de pe bicla, ne alimentam intr-un satuc si dam mai departe. Planul pentru etapa 2, era sa ajungem in Bacau:). Ajungem in cele din urma in zona lacului Siriu, foarte frumoasa de altfel, facem cateva poze, bagam ceva in noi, tragem si cateva cadre si suntem gata de drum.

             De acolo, o luam spre Intorsura Buzaului si tinem drumul spre Covasna. Undeva pe langa Zagon, aia mici si negri, cu ceva colti si coarne, ma pun la incercare din nou. Imi mai trantesc un drum forestier, destul de generos, si plin de gropi. Andrei nu avea treaba, el se amuza pe seama situatiei mele. Nervos nevoie mare, pe drumurile noastre toate, cum ar spune celebra melodie a lui Spataru, parca; pedalez in continuare, linistindu-ma in cele din urma, alimentat de ganduri bune si frumuseti ce vor avea sa vina. Cum urcarea pana spre Zagon fu pe un drum pietruit, coborarea avea sa fie in aceeasi nota, pai se putea altfel? Cum dracu' sa fim lasati sa mai castigam si noi ceva timp? Nu-i bai, ajungem in orasul lu'' Bamse, nu ala din desene, ci altul cu ochi mari si dubli:P.

            Acolo, iau ceva apa de la un izvor cu apa termala si iz de sosete murdare, Andrei plecand imediat de acolo. Mi-am calcat pe orgoliu, mi-am umplut bidonul si am baut. Avea un gust surprinzator de bun, contrar mirosului,  putin demineralizata si rece. Ni se recomanda un restaurant decent, unde mancam copios. Soarele ne impinge la o leneveala, care ne  cam taie elanul de pedalat.

           De acolo o luam spre Targu Secuiesc, plecam undeva pe la 16:30 dupa amiaza, soarele se mai domoleste si drumul e lung si anevoios .Peisajul insa ne imbie, admiram fiecare satuc prin care trecem si rotile ne poarta tot mai departe. 

           Ajunsi in Tg Secuiesc, mancam cate ceva, ne hidratam bine si ne pregatim sa atacam drumul spre Onesti, punctul culminant fiind urcarea pasalui Oituz-866 de m.

            Plecam montati si decisi sa facem o urcare buna si sa ne bucuram din plin de ea. Urcarea incepe de undeva din Bretcu, se lasa seara, caldura se domoleste, parca stiind ca vom trece pe acolo. Urcarea e dementiala, nu ne dam jos de pe bicla de loc, avem urcari in serpentine, Andrei face si un filmulet. Ajungem in varf, bucuurosi si plini de adrenalina, dar si de transpiratie:)). 

Facem cateva poze, admiram   peisajele si ne pregatim de o coborare dementiala prin padure.Trecem de colonia Oituz, asa cum am denumit-o eu, si spre seara ajungem in Onesti, dupa aproximativ 185 de km si 1800 de m diferenta de nivel.

           Acolo decidem sa luam un mijloc de transport pana in Bacau, datorita faptului ca ne-a prins noaptea, drumul e plictisitor si am risca mult pentru 50 de km. A doua etapa : Cislau - Nehoiu - Intorsura Buzaului - Covasna - Tg Seuiesc - Pasul Oituz - Onesti: 186,5km > 1600m+.

           Rezolvam repede cu un maxi-taxi, bagam biclele cum putem si noi, si suntem lasati in Bacau la o catedrala. Acolo trebuia sa ne intalnim cu Vali, aveam sa aflam ca Bacaul e orasul catedralelor, ba chiar a locurilor asemanatoare. Vorbind cu el la telefon, noi eram langa aceeasi banca, acelasi colt al strazii insa un mic amanunt era diferit, catedrala.

           Ne intalnim, mergem la un restaurant, ca suntem lihniti de foame, imi iau un pui imens cu usturoi:), yum yum, vreo 2 beri, stam la povesti, nu prea mult ca a doua zi ne asteapta etapa grea.

            Mergem la Vali acasa, ne da o camera in care incercam sa dormim vreo cateva ore, dimineata avem un tren spre Bicaz. Da, decidem sa facem drumul cu trenul, fiind unul foarte plicticos, si asa aveam si posibilitatea sa mai furam cateva ore de somn.

            Andrei, foarte ametit de altfel, observa in tren ca nu-si gaseste ochelarii, adormim totusi, iar in Bicaz, se opreste la o benzinarie sa-si ia o pereche, moment in care dau sa-mi pun casca pe cap si-i gasesc ochelarii :)). Bucurosi, plecam sa mancam ceva si sa ne continuam dumul.

           Planul era sa ajungem in Sighetul Marmatiei, unul maret, nu aveam de unde sti ce ne asteapta.

La recomandarea unor localnici, luam drumul pe langa Izvorul Muntelui, asigurati ca drumul e recent asfaltat.

           Acuma exista 2 variante, aia ori si-au batut joc de noi, ori avem definitii diferite pentru drum bun, crucea mamii lor, zic eu. Am inceput o urcare pe un drum forestier, pana in Durau, de ne-au iesit ochii. Am ajuns pana la 1070 de m cred, intr-o singura urcare, pe un drum foarte urat si pietruit, de-ti era mila sa pui si caii sa merga pe acolo. A fost unul din momentele in care am regretat ca am cursiera. Totusi, peisajele mai salvau din frustrarea noastra, comuna de data asta. Insa nu eram neaparat suparati pe drum, ci mai mult pe faptul ca fuseram mintiti.

          Admiram locurile, muntii Ceahlaului, ne imbarbatam unul pe altul, facem haz de necaz si plecam mai departe, spre Vatra Dornei. 

Ne intampina o ploaie marunta, dar insistenta, incep sa apara si primele tensiuni intre noi. 

Pana in Durau, facusem o pana, Andrei plecase mai inainte, asa ca am fost nevoit sa merg 2 km pe jos, ca sa iau pompa de la el.Rezolv problema si-l rog totusi sa stam in acelasi ritm, ca doar nu facem concurs. Repeta aceeasi greseala, ne dadusem un punct de intalnire pe la un anume km, si el se dusese fara sa zica la vreo 2 km mai departe. Atat mi-a trebuit, l-am sunat, i-am batut obrazul si m-am suit pe bicla, trec pe langa el ca mig-ul si nu-l iau in seama, desi el striga dupa mine:). Ma ajunge dupa km buni si suparat, imi zice ceva si pleaca mai departe. Pentru o fractiune de secunda, imi venea sa-mi bag piciorul in ea de tura si sa renunt. Insa ca niste oameni maturi ce suntem, am reactionat mai mult decat onorabil, nu ne-am bagat deloc in seama, vreo 20 de km:)).

          Lasand gluma la o parte, a fost totusi un lucru inteligent, deoarece am inceput sa vorbim din senin, ne calmasem si ne-am decis amandoi in privinta locului, unde vom lua masa. Un loc recomandat de Vali, undeva in apropiere de Vatra Dornei.(Zugreni se numea, fain loc de mancat).

          Acolo mancam copios, ciorba, felul 2, foarte bun de altfel, ne hidratam bine, incarcam telefoanele si plecam spre Vatra Dornei. Gropi multe, drum urat, ploaia inca ne mai uda marunt. Ba urcam, ba coboram, dar ajungem la destinatie. Acolo, o sun pe Bamse, sa ne caute ceva cazare cu piscina si sauna, intre timp noi ne oprim la un net cafe, inca mai exista asa ceva, se pare. Trebuia sa refacem traseul pentru zilele ce vor urma.  Renuntam rand pe rand la cazarile recomandate si ne jucam cu rabdarea fetei. Ne decidem sa pedalam pana in Carlibaba, loc de unde avea sa inceapa urcare spre pasul Prislop.

           Tot Bamse ne rezolva cazarea, asa ca intampinati de ploaie si lasarea serii, pedalam spre destinatie. Ploaia se inteteste, noaptea ne ia in primire, scoatem si noi antidotul, 2 frontale si ne continuam drumul, unul foarte cretin, cu gropi ce nu le puteai ocoli mai deloc. Injuram si strangeam din dinti, ploaia ne uda, nu vedeam mare lucru, mai luam cate-o groapa, imi facea curul ciur.Si uite asa am tot tinut-o pana in Carlibaba.

            Acolo dam de prostia gazdei, care nu stia sa ne ghideze, vai vai vai. Ne luam ceva de la supermarket, ne cazam in cele din urma, bagam biclele la adapost, facem dus, mancam si bagam somn. A 3-a etapa: Bicaz - Vatra Dornei - Carlibaba: 169,3km > 2380m+ 

          Dimineata, facem ochi, mancam cate ceva, nu inainte de a vedea cum e vremea afara, un friiiiig, de-ti venea sa-ti bati copii. Ne imbracam mai gros, ne urcam pe bicle, si incepem urcarea spre pasul Prislop, 1416m. Prima portiune, am avut parte de drum f stricat, dar macar nu era noapte si-l vedeam. Incepem urcarea, ne incalzim bine, mai dam din haine jos, facem niste poze si urcam sustinut.

Peisajul e de vis, asa ca moralul ne creste. Incepem totusi sa simtim oboseala cumulata, dar nu ne dam batuti. Ajungem sus in pas, luam suveniruri, mai mancam cate ceva, mai filmam putin si-i dam in coborare spre Borsa. De altfel una foarte frumoasa, pana intr-un anumit punct, cand asfaltul se transforma in niste dale de beton, despartite din 5 in 5 m. Sfintii incep iarasi sa-si faca simtita prezenta, pe cale orala, desigura. Cu nervii intinsi la maxim ajungem in Borsa, un oras in lucru, de ceva imp se pare, mancam bine si continuam apoi spre Sighet.

          O parte foarte frumoasa a tarii, pacat de starea drumurilor, daca cu bicla era o problema, imaginati-va cum e cu masina;trecem insa peste frustrari si pareri de rau, facem un mica pauza in Viseu de Sus, mancam cate ceva, Andrei vrajeste niste fete, in stilu-i caracteristic:)), prietenii stiu cum, si plecam mai departe.

           In Sighet ajungem cred ca pe la 19:00, mancam bine si dupa ce dam kicks in cautarea unui net cafe deschis,ne decidem sa ne oprim in Sapanta. Greu e fara un smartphone, insa promit sa-mi iau cat de curand. Etapa 4:Carlibaba - Borsa - Sighetul Marmatiei - Sapanta: 154,6km > 810m+ 

            Acolo ne bazam ca putem sta la manastire peste noapte, dar de unde. Maicuta curului era deranjata ca am intrerupt-o  de la niste business-uri cu inmormantari, acatiste si pomelnice. Am trimis-o in aghiasma masii si am plecat sa cautam cazare. Am gasit cu 40 de lei, amandoi, la o batranica foarte cumsecade, care pentru inca 20 de lei in plus, ne-a facut un bulz traditional, udat cu o palinca buna, de-a locului.Intre timp noi ne-am plimbat putin pe la cimitirul vesel, apoi intorsi cu pofta de mancare, am facut ravagii, nu a mai ramas nimic din saracul bulz.

              Somnim bine, ne trezim  mai pe la 9 asa, plecam la 10 ca lenesii, cu gandul sa trecem prin Tara Oasului. Urcam un pas destul de frumos, prin padure apoi coboram in Certeze, un fel de Pipera de la sate. 

Asa casoaie cu bun gust am vazut acolo, incat nu am rezistat tentatiei sa nu facem un filmulet si sa nu oprim un localnic sa ne lamureasca ce-s cu ele. Ne-a spus ca-s de pe vremea lu'' Ibric aka Ceasca (Ceausescu), singura cladire ce nu se incadra in peisaj, fiind sectia de politie, ce arata dezolant. Parasim usor satucul, uimiti de ce gasim, si ajungem in Oas. Nu m-a impresionat cu nimic, asa ca mancam repede un sandvis “la mana”:)). ( exprimarea vanzatoarei, “doriti aici sau la mana?”, normal ca ne-am cacat pe noi de ras). Ne plictisim maxim pe drumul spre Baia Mare, unul ce putea fi evitat daca nu ni se dadea planul peste cap, in ceea ce priveste cazarea la Cluj. Urasc oamenii neseriosi, si-i bag fara retineri in pizda masii.

              De acolo, luam un tren pana in Cluj, scurtand astfel etapa si evitand un drum foarte plicticos.

Dam telefoane, si in cele din urma, Andrei gaseste cazare prin intermediul unui prieten la un concurs de escalada. Foarte bucurosi, mergem in oras sa mancam la un restaurant recomandat de niste localnici.A 5-a etapa:Sapanta - Negresti Oas - Baia Mare: 125km > 560m+ 

              Ne umplem bine burtile, bagam si o bere si mergem spre locul cu pricina.Tipul foarte degajat, ne pune la dispozitie casa, facem un dus si dupa cateva vorbe, adormim lemn.

              Avea sa ne trezim foarte devreme, in jur de 5, sa prindem un tren spre Huedin. Dimineata constat ca am cauciucul desumflat, dau cateva pompe si merg spre gara, Andrei uita ochelarii si e nevoit sa se intoarca. Suntem pe punctul de a pierde trenul, insa il prindem in ultima clipa. Rezolv pana in tren, ajungem destul de rapid, ne luam ceva de mancare si bagam la mat.

             Urmeaza penultima etapa, una foarte grea Huedin - L. Fantanele - Campeni - Rosia Montana - Abrud - Zlatna - Alba Iulia: 202km > 2240m+  diferenta de nivel pozitiva, si foarte decisi sa o ducem la bun sfarsit. Facem o frumoasa incursiune prin muntii Apuseni, de care ne bucuram din plin.Trecem pe langa lacul Fantanele, facem poze, ne radem, mai filmam iarasi si pornim prin satucele pitoresti din Tara Motilor. 

Urcam iarasi printr-un sat cu drum pietruit, scot mortii si sfintii de la naftalina si-i dau la inaintare. Urcam de iese untul din noi, pe o caldura mare si praf. Pe coborare face si Andrei o pana, fac si eu una doar nu-l las la greu:)

.Peisajul e greu de descris in cuvinte, ne bucuram din plin, mergem pe stradute inguste, ne oprim la un magazin din apropiere unde mancam ceva, bem o bere fara alcool, iar prin bunavointa unor oameni, apucam sa descarcam niste poze de pe aparat. Pe la Albac, ne oprim la targ, loc in care un al 3 lea membru al excursiei,pe nume Patlagel,isi face simtita prezenta.

De la Abrud, ne abatem putin sa vizitam si Rosia Montana, un ocol de doar 7 km, dar cu o diferenta de nivel de 600 de m:)).Vizitam muzeul, apoi mergem mai sus la niste lacuri.

               Nu pierdem multa vreme, coboram in viteza si ne luam niste struguri si cola, dubioasa combinatie.

               Incepem sa ne simtim doarte bine si zburam pana in Alba Iulia. 

Ajungem undeva pe la 20:00, Bamse, supportive ca intotdeauna, ne face rost de o cazare buna. Cu 80 de lei, ni se da la dispozitie o pensiune intreaga, cu toate facilitatile, noi fiind singurii chiriasi:P.

               Mergem in oras,mancam o pizza mare, bem o bere si ne intoarcem. Somn de voie, ne trezim dimineata cu gandul la ultima etapa: Alba Iulia - Sebes - Transalpina - Novaci - Tg Jiu: 201,3km > 3600m+  diferenta pozitiva de nivel.

               Drumul inspre Sebes e plicticos si plin de trafic si praf, insa il facem rapid, avand o medie de 30 de km/h. Ne asteapta o urcare lina, din Sugag, ce va continua pana la Ranca. Urcarea e dura, nu neaparat prin prisma pantei ci a lungimii, era exact ca picatura chinezeasca. Muschii incep sa protesteze, urcarea e foarte lunga, aproape 100 de km, iar noi ne resimtim. 

Ajungem destul de tarziu in cel mai inalt punct al soselei, pasul Urdele. Mai facem o filmare si-i dam inainte cu tupeu, e un frig patrunzator. Las o amintire pretioasa acolo, pe care o acoper cu o soseta:)), facem niste poze si pornim spre Ranca. 

           Acolo, ne luam ceva de la magazin, mai stam de vb cu niste proaspeti casatoriti, curiosi de tura noatra. Ne luam la revedere si ne indreptam spre Tg jiu. Inca 60 de km din turul nostru si ceasul arata ora 20:00 si se intuneca deja. Coboram prin serpentine cu 50-60 la ora, treceam pe langa tiruri si chiuiam ca nebunii. A fost un moment de descatusare si bucurie ca terminam tura propusa. Ea trebuia sa continue si cu Transfagarasanul, insa am decis sa renuntam, din lipsa de timp, suprasolicitare, plus ca in 4 zile urma sa fac un ultramarathon de 110 km cu 5000 de m diferenta pozitiva, in alergare:).

           Coborarea o facem rapid, ne echipam cu frontale si veste reflectorizante si gonim ca nebunii spre Tg Jiu. Au urmat urcari pe care nici nu le mai simteam, mergem cu peste 30 km la ora, de parca atunci am fi inceput tura. Entuziasti si plini de adrenalina, ajungem in Tg Jiu, in jur de 22:00, trenul spre Bucuresti fiind la 1 juma. Este timp de o mancare buna, mergem la hotel Ana, tot la recomandarea unor localnici.acolo cinstim o bere si o pizza enorma, a fost nevoie de 2 mese ca sa le poata pune una langa alta. Le-am devorat amandoi, meticulos si constiinciosi. Servirea excelenta, mancarea in aceeasi nota.

         Pe la 1 jumate, vine si trenu si ne gandim noi ca pana la 7 dimineata, cand avea sa ajunga in Bucuresti, dormim ca niste gansaci. Doar ca “nasul”, cred ca vroia sa-si ia iphone, ca cerea mai mult decat aveam la noi si ne tot ameninta ca ne da jos. Pentru prima data in viata mea, am fost dat jos din tren, impreuna cu Andrei, doar pentru ca era omul prea lacom. L-am trimis in mortii masii, ca devenea prea obraznic si tragea de bicle, de parca ar fi tras de nevasta'sa, spre surprinderea unor straini, care aveau si ei biclele peste ale noastre si nu intelegeau ce se intampla. Ne-a dat jos in Craiova, ne-am luat bilete la urmatorul tren, care venea peste 2 ore, si am ajuns in bucuresti pe la 9.

         Am avut parte si de o surpriza placuta, Ancuta si Nico intampinandu-ne la gara, in ciuda intarzierii noastre. A contat foarte mult sprijinul lor, pe tot parcursul turei,.asa ca le multumesc inca o data si ma declar mandru ca-mi sunt prietene.

         A fost o tura frumosa, plina de aventura, adrenalina si momente limita,insa a meritat din plin.Pentru ca probabil tot v-ati intrebat ce e cu filmuletele facute, ele reprezentau de fapt un mod inedit de a-i ura la multi ani, bunei prietene, Ancuta si totodata un bun prilej de a-ai arata frumusetile tarii, pe 2 roti;desigur cu promisiunea ca, daca se va antrena, data viitoare ni se va alatura.

         Andrei a fost un bun partener, un om pe care te poti baza, in ciuda micilor clinciuri pe care le-am avut si cu, care m-as inhama la orice nebunie, oricand, fara sa stau prea mult pe ganduri. Cred ca asta spune foarte multe. La anul mai coc una, trebuie sa ma gandesc bine, pana una alta, urmeaza Ciucas Ultra trail, 110 km cu 5000 de m diferenta de nivel, timp limita de 24 de ore.Will I make it after this? We'll just have to wait and see:).

Cindrel in alergare – 11 august 2012

             40 de km, 2000 de m diferenta pozitiva de nivel

             locul 12

Un maraton propus de Dragonu, motivat si de prezenta unor nume mari in lumea alergarii montane. Am zis ca e un prilej bun sa iesim la o alergare mai lunga, alaturi de oameni dragi. Nu mai fusesem niciodata in Muntii Cindrel, iar traseul parea foarte interesant, aproximativ 40 de km cu 2000 diferenta de nivel, intr-o zona foarte pitoreasca.

Am fost cules de Dragon de undeva de la Sambata de Sus, si am plecat inspre Paltinis, impreuna cu Mitzu si Cristina. Avusesem o saptamana de concediu inainte, de care am dorit sa profit la maxim, cu un traseu de vreo 40 de km in Fagaras, si apoi Creasta Fagarasilor, de la Turnu Rosu  spre Plaiul Foii, de unul singur. Nebunesc, dar mi-a reusit in 2 zile, fara a alerga mai deloc.

Asa ca la nici 2 zile distanta am decis ca sunt in stare sa fac si marathonul si aveam mare incredere ca voi face fata cu brio.

Am condus eu pana la Paltinis, Dragonul fiind nitel obosit de pe drum, ajungem acolo, ne punem corturile si ne bagam la somn. Dimineata o voluntara draguta, ne da trezirea pe la 6, (asta in conditiile in care am adormit pe la 3,), doar ca sa-si caute ceilalti voluntari prin marea de corturi.

Adorm cu greu si ne trezim in cele din urma, pentru a manca ceva si a ne echipa. Mitzu avea sa alerge primul sau semi si era foarte incantat de asta, ii impartaseam si eu emotiile si incercam sa-i mai dau ceva sfaturi utile.

Ne ridicam kit-urile dis de dimineata, ne salutam cu toti cunoscutii, ne permitem sa mai stam si de vorba, voia buna e la ea acasa. Nici nu ne dam seama cum se face ora startului, ne aliniem cu totii acolo, in jur de 200 de oameni, insa la marathon doar vreo 60. O prima editie nu neaparat cu un puhoi de oameni, insa cu certitudine, oameni de calitate.

Temperatura de afara era cam scazuta, insa eu am ales sa alerg in shorti si maieu, echipamentul meu clasic de ceva timp incoace. Frigul era patrunzator, insa in acelasi timp imi punea sangele in miscare si imi dadea un impuls in a alerga cat mai repede si a nu slabi prea mult ritmul.O tactica castigatoare, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu:).

Se da startul in cele din urma, aveam un singur tel, trebuia sa o “vanez” pe Daniela Marin, cum Gianina era la semimaraton, mi-am luat un alt iepure ce ma obseda de ceva timp:). 

Am vorbit atat de mult de Gianina, incat o sa creada ca am ceva cu ea:)), dar nu se pune deloc problema asa. Cum nu am avut ocazia sa ma bat cu ea, i-am lasat placerea Dragonului, care participa la semi. Primii km era prin padure, se alerga foarte bine pe o poteca single trail, iar ritmul era unul care-mi convenea. Doar ca pe prima urcare, Daniela ea ceva avans, lucru pe care nu-l preconizasem.

   

Mi-am zis ca trebuie sa raman motivat si sa trag mai tare, daca vreau sa scap de aceasta obsesie:). Iesim pe un platou, in care predomina jnepenisul loc in care si maratonul se desparte de semi, si-mi continui “vanatoarea”. Observ atent “prada”, ii citesc miscarile si dupa ce imi dau seama de stilul ei, incep sa copiez. Ea alerga tot pe plat si pe urcari mergea mai tare. Ca sa ma apropii de ea si sa mai reduc din diferenta, mai alergam si pe urcari.

Tactica da roade, si incet dar sigur recuperez din diferenta si ma postez in spatele ei. Inca o data ma abtin sa nu trec in fata si vreau sa studiez cat mai bine miscarile. 

Trecem indata si pe langa L Iezer, un peisaj foarte fain, dupa care urmeaza o urcare crunta, cu o panat foarte inclinata, de nu ar fi mers nici masina pe acolo. Urcam sustinut, ne ies ochii, dar e reconfortant cand ajungi sus, sa vezi cum altii urca. Ajungem si pe vf Cindrel, frigul ne vajaie nitel, asa ca nu zabovim mai deloc; pe coborare, sunt hotarat sa trec in fata, deoarece ea alerga mai incet. Asa ca simtindu-ma confortabil, trec in fata.

Ii pierd urma in cele din urma, ma intalnesc si cu Florin Simion, alerg o bucata de traseu cu el, insa se opreste la un checkpoint, unde sta mai mult, asa ca-mi vad de drum.

           Daniela ma ajunge in cele din urma, sunt hotarat sa alerg cu ea si sa mai vorbim nitel, ii preiau parca din energie, ne stabilim aceleasi obiective, ii spun ca de mult incerc sa o depasesc, si nu am reusit pana acum. Ii tin ritmul vreo cativa km buni, moment in care sunt sigur ca am invatat ce trebuia de la ea si e momentul sa-mi iau zborul. Mai sunt vreo 6 sau 7 km, asa ca sunt sigur ca pot tine ritmul pana la final, frigul era si de partea mea, asa ca aveam un atuu in plus. Iau avans rapid si-mi vad de treaba fara sa mai arunc vreun ochi in spate. 

           Deja intru pe ultimii km, prin padure, unde mai sunt depasit de un singur concurent. Trec linia de sosire in uralele oamenilor de pe margine, vazand ca sprintez pe ultimii 200 de m, intr-un timp de 4:44:43 si un loc 12 la general, multumit totodata ca mi-am indeplinit obiectivul si am facut o cursa buna.

            Dragonu' termina si el in 1:58, proba de semi, indeplinandus-si si el obiectivul de a o intrece pe Gianina, iar Mitzu termina in 2:10, un timp foarte bun pentru primul sau semi.

            A fost un weekend reusit, in care am alergat de placere, o sapatamana in care am resusit sa adun aproape 180 de km montani. Adi a luat locul I, podiumul fiind completat de Balan si Radu Milea; felicitari tuturor. 

              Seara am luat o masa copioasa la un restaurant din zona, apoi somn de voie la cort. A doua zi nu am mai stat asa mult din cauza vremii si a altor motive ce nu merita mentionate.

Creasta Fagarasilor 7-8-08-2012

Creasta Fagarasilor

               Cu o saptamana de concediu in buzunar si neavand un plan solid pus la cale, am zis sa dau curs unei idei mai vechi  de ale mele, si anume:parcurgerea crestei Fagarasilor in 2 zile. Dragonu' nu era disponibil, Tale nu s-a sincronizat cu programul meu, asa ca ramane sa o fac singurel. Nu era in plan sa scriu acest post, dar am decis totusi sa o fac, din cauza unor lucruri dragute care mi s-au intamplat.

               Nea Ionel, ma primeste la Manastirea Brancoveanu, din Sambata de Sus, acolo unde imi voi avea “cartelul” pentru urmatoarea saptamana. Stia de incercarea mea, insa era convins ca nu am sa o pot face, mai ales singur, insa eu eram montat pe ce-mi doream si pace, nu avea cum sa ma intoarca din drum.

              Timp de 2 zile mergem intr-o tura de 40 de km prin frumosii munti, alaturi de un popa simpatic, de data asta ( am o aversiune pentru acesti “copanisti”, cum ii denumesc eu sau “dj'isti” de inmormantari si botezuri), o tura de antrenament numai buna, pentru ce avea sa vina.

              Marti mi se pune pata, imi fac rucsacul cu cele trebuincioase si undeva spre seara ma pornesc spre Turnul Rosu, de acolo unde aventura mea avea sa inceapa. Schimb 5 masini pana la punctul de plecare, intalnesc oameni frumosi si voiosi, care sunt mirati de incercarea mea indrazneata si-mi ureaza bafta. E placut sa intalnesti oameni care sunt dornici sa poarte o discutie si care nu sunt interesati doar de donatia mea modica si atat; apropos, toti au refuzat sa-mi ia bani, rand pe rand.

             Ajung in Turnul Rosu, undeva prin centru, urmeaza un drum forestier lung de vreo 4 km, pana la o bisericuta, de unde incepe traseul propriu zis. Pe drum mai intalnesc turisti, atat romani cat si cehi sau polonezi, care vor sa faca acceasi nebunie ca si mine, doar ca in 7 zile si cu ceva mai mult echipament decat mine. Bucuros le dau indicatii pe harta, unor polonezi de treaba, ma felicita si ma incurajeaza pentrru incercarea mea si plec cu u moral bun. Pe la 6 seara, incep cu un urcus sustinut, nestiind unde voi sta peste noapte sau cat voi merge, cert era ca nu vroiam sa stau degeaba si sa dau bani pe cazare aiurea.

             Asa ca plec pana la urma, decis sa ma adapostesc in refugiul Suru, sa merg macar cateva ore si sa nu pierd timpuol degeaba, urmand ca dis de dimineata sa ma trezesc si sa ajung in Fereastra Mica.

            Traseul prin padure e in urcare, dau de ceva izvorase, asa ca nu-mi fac probleme cu apa, creasta e marcata integral cu banda rosie verticala, asa ca e destul de greu sa pierzi urma marcajului, decat daca te prinde noaptea, te suiera vantul la cur, asa cum mi s-a intamplat mie. Aud ceva caini, se vede in jos undeva o lanterna si niste strigate.

            Dupa ce balauresc nitel, gasesc traseul si sunt hotarat sa ma adapostesc in stana care se vedea jos, era destul de riscant si inutil sa mai continui pe noapte, plus ca de mult vroiam sa-mi petrec noaptea intr-o stana autentica. Intampinat de caini, nu cu oaresice bunavointa, ci strict sa-mi rupa curu, cobor spre stana. Un cioban mai tinerel, cu ditai busteanu in mana, imi iese in poteca si ma intreaba ce e cu mine pe acolo la ora aia. Ii explic eu ce si cum, se uita la mine cam ciudat si ma invita sa dorm la ei, pana dimineata. Putin confuz si suspicios, accept in cele din urma oferta lor si merg la stana.

            Acolosa o mare de ochi. intr-un tarc, multe oi becaliene, behaiau de zor. Un al doilea cioban ma intampina, facem cunostinta  si ma intreab ce si cum. Imi spune ca e cam imposibil ce vreau eu sa fac, asa ca nu insist prea mult cu explicatii. Dupa zeci de minute de palavrageala, ma invita in adapostul lor improvizat, imi pune o piele de oaie pe o “blana”, imi scot si sacul de dormit si-mi improvizez culcusul.

           Ma intreaba daca imi e foame, recunosc ca da, asa ca imi fac iute un foc, deasupra caruaia atarna o pastrama de oaie, proaspat taiata.mmmmmmmm, exact ce-mi trebuia, infulec bine, multumesc gazedei, si bine ghiftuit, ma bag la somn. Ms “ferec: bine pe interior, sa nu o patesc ca ciobanul din Miorita si ma culc. Ma trezesc dimineata, gata de plecare, ceata s-a mai rarit, imi iau la revedere de la ciobanii din Saua Surii si pornesc mai departe.

            Urc rapid varful din fata mea, apoi cobor spre Lacul Avrig, acolo mananc rapid o ciocolata, ma alimentez cu apa, discut cu niste turisti si pornesc spre varful Scara. Las in drepata drumul ce ducea spre cabana Barcaciu, si incep urcarea, deloc grea, dar foarte expusa. Nu am aparat cu mine asa ca din pacate nu apuc sa fac poze.

          In refugiul Scara ma odihnesc cateva minute si ii dau mai departe in ritm alert, urmeaza Custura Saratii, una din cele mai expuse zone din Fagaras. Abordez cu grija portiunea si ma minunez de tehnicitatea traseului. Trec in siguranta de acesta portiune, cu ceva stropi de sudoare smulsi de pe fata, si incep urcarea spre Vf N egoiu. Urc fara oprire insa, nu uit sa ma bucur de peisaje. Cand sa ajung in vf, vad un bidon de la 7500, intreb fata de acolo al cui e, pe ea necunoscund'o, iar spre surprinderea mea, ma intalnesc cu Florin Totalca, care era intr-o tura prieteneasca si facea un mic geocaching.

          Tragem niste poze, bucurosi de surprinzatoara intalnire si coboram spre Laul Caltun, prin Strunga Doamnei, evitand strunga Dracului, care prezenta ceva pericole din cauza unor caderi de pietre.

           La Caltun, tragem un ospat pe cinste, frigul se intetea din ce in ce mai tare, mai facem niste poze, ne luam ramas bun si plecam fiecare in treaba lui. Florin avea sa se opreasca la Balea, eu in Fereastra Mica.

          Am continuat cu urcarea vf Laitel, unde am facut si o mica pauza, pentru a sta de vb cu un cuplu de turisti, foarte simpatici, mi-au dat ceva apa de la ei si am mai povestit cate ceva despre tura mea. Mi-au urat succes si am plecat mai departe , ajung deasupra lacului Balea, continui pe creasta, ocolesc poteca ce ducea spre Vf Vanatoarea lui Buteanu si merg mai departe catre Lacul Capra.

         Merg spre Fereastra Zmeilor si “3 pasi de moarte”, ajung rapid spre Podragu, cobor spre cabana, care era smulsa de vant si undeva spre seara, incep urcarea spre Vistea Mare.

         Ajung cam pe la 9:15 sus, era deja intuneric, las rucsacul si ma abat putin pe la fratiorul sau, Moldoveanu. Ma reculeg nitel, trimit niste mesaje sustinatorilor, Dragonu, Nico, Bia, Ancuta. Ma fac sa zambesc si pornesc pe la 10 fara, jos spre refugiu, cu gandu ca iinpotez acolo. Doar ca era plin muci, dupa ce fac coboararea, destul de greu, datorita traseului tehnic, a oboselii si a expunerii.

         Vazand ca refugiul e ocupat, continui mai departe spre Fereastra. A ajuns tarziu in nopate la refugiu, care era aproape ocupat si ala. Gasesc totusi un pat si pentru mine, scot salteaua si sacul si dorm pana la 6.Intre timp se pune pe turnat cu galeata, asa ca imi cam taie elanul pentru a 2-a zi. La 6 ma trezesc, ploaia se oprise intre timp, asa ca ii dau tare spre Curmatura Zarnei. De acolo mai am 14 ore pana in Plaiul Foii, dupa indicator, stau nitel la adapost, ca pe drum m-a prins ploaia si ceata si m-a udat pana la cuc. Vb cu un grup de turisti, ce aveau in plan sa faca si ei creasta in 7 zile, dar sunt descurajati de ceata si vremea ploioasa.

           Stau la panda si la primul semn, ca ceata a trecut o iau spre Vf Berevoiescu. Ii dau o mica alergare, in ideea de a mai scurta din cele 14 ore, de altfel si singura portiune in care mi-am permis sa alerg, Traseul era monoton, potecile mergeau agale, nu mai era nimic spectaculos de intalnit. Mananc pe drum cate ceva, mai alerg nitel, ajung spre Cantonul Rudarita pe la orele 15:00 si dau in forestirul ce ducea spre Plaiul Foii.

         Telefonul mi se udase intre timp si era cam de porc, ca nu aveam cum sa iau legatura cu ceilalti. Tot aici mi s-a rupt si filmul, in momentul in care am vazut ditai tufele cu zmeura si mure. Ma opream la fiecare pas si ma bucuram de ce-mi oferea natura. Ultimii 5 km pana in Plai, i-am facut cu un tractor, apoi rand pe rand, am facut autostopul pana in Complexul Sambata. A fost o tura faina, ce m-a pus la grea incercare, o tura care parea ca durat o vesnicie, am fost singur in salbaticie, am avut timp sa fiu doar eu si gandurile mele si a fost interesant.

        Vineri m-am odihnit pana seara, cand a venit Dragonu sa mergem la maratonul Cindrel in alergare, o idee de refacere dupa tura din aceasta saptamana. Fagarasul m-a primit cu bratele deschise si mi-a aratat ceva din maretia lui, asa ca voi reveni cu placere, alaturi de alti prieteni.

       Pe curand!

7500 Bucegi 2012 – primul abandon 19-22-07-2012

                 Dupa o editie precedenta, incununata cu succes, pentru echipa Dragonu&Marmota, era si normal sa ne punem mari sperante in editia ce avea sa vie. Acest tip de ultra e genul de concurs pe care-l visezi tot anul, odata ce ai ajuns sa-l termini. Iata-ne ajunsi si la jumatatea sezonului competitional, in fata unei alte mari provocari.

               Daca anul trecut am scos 30 de ore, anul asta ne gandeam undeva la 24, nerealizabil ar spune multi, insa ne stiam nivelul la care ajunsesem si greselile pe care le-am facut in anul trecut, iar noua ni te se parea un tel de atins.

                  Numele echipei s-a schimbat si el in Dragmotele&Marmogonii, se pare ca nu ne-a fost cu noroc de data asta. Un alt element surpriza a fost decalarea orei de start, de la 6 dimineata, la cat eram noi obisnuiti, la 6 seara. Astfel ca drumul cu masina pana la Pestera si asteptarea startului a fost un minus pentru noi. Molesiti de caldura dar entuziasmati in acelasi timp ne aliniem la start cu gandul ca vom face o cursa buna si vom avea parte de o noua aventura pe cinste. S-a plecat iarasi tare pentru un concurs de asemenea anvergura, ne lasam furati de atmosfera, si alergam bine, ajungand in primul checkpoint la Cabana vf cu Dor, cu 7 minute mai bine ca anul trecut. Nu zabovim mult, cu gandul sa ne tinem  de alde Tzale si Mihaela Puiu ( abandonisitii din checkpoint 10, de pe locul I ). Insa ei la vale trag foarte tare si Dragonu da semne ca il lasa genunchii, asa ca-i pierd din vizor, insa o am pe Geanina, care a fost pana acum la fiecare editie, asa ca ma bazam pe ea cand era vorba de scurtaturi.

                Dar surpriza, si cu gps-ul in mana, ne-am ratacit cu totii, taind vreo cateva serpentine in plus si coborand aproape de Sinaia. Inexplicabil, moralul ni s-a zguduit serios, simteam oboseala ce lucru impreuna cu furia, incercand sa urcam partea ce am coborat-o. Atunci parca ne-a lovit pe amandoi ideea abandonului, si nu-m venea sa cred ca ne gandim la asta. Am tras de noi, incercand sa renuntam la ideea asta si sa ne automotivam, dar reaparea cand ne asteptam mai putin.

                Dupa o balaureala de o ora in plus ajungem si in Valea Stanii si de acolo pornim spre Piatra Arsa, usor deshidratati si cu moralul scazut. Incepe o urcare destul de grea, pe inserate, cu lumina care se imputina din ce in ce mai mult.Suntem ajunsi rand pe rand de oameni care-i vedeam de obicei doar la start si la finish, intarindu-ne ideea ca mergem foarte prost si ca mai bine renuntam, decat sa facem un timp la fel ca anu trecut.

                Totul a mers foarte prost, si faceam lucrurile exact pe dos, fata de cum ar fi trebuit, totul mergea inspre ideea abandonului. Ajunsi la Piatra Arsa, deshidratati maxim, si manati de luarea unei decizii, mergem repede sa bem apa. La prima gura, am vomat instant si atunci firul meu s-a rupt total.                    

                 Aveam sa aflam ca a fost o problema majora cu apa de acolo, si mai bine de jumatate din echipe au renuntat; pe aceasta cale tin sa recomand organizatorilor sa se bazeze pe apa imbuteliata, pentru a nu mai fi sabotati pe viitor.

                Dragonu a fost insarcinat sa anunte organizatorii “rusinea” ce avea sa o facem, si nu-mi venea sa cred ca sunt neputincios si nu pot opri ce avea sa se intample. Era ca in desene animate, dracusorul imi spunea sa nu renunt si sa merg mai departe, poate imi revin pe parcurs, iar ciumapalcul de ingeras imi spunea ca ideea renuntarii e cea mai inteleapta in condiitle date si sa nu-mi mai supun corpul la chinuri inutile. Am sunat-o si pe Nico in timpul ala, cu gandul ca poate imi revin si ma motivez, insa nu s-a intamplat asta.

               Vestea ca Dragonu a anuntat abandonul echipei a cazut ca un trasnet asupra mea, ne-am indreptat spasiti spre Pestera, nescotand prea multe cuvinte. Un sentiment pe care il aveam pentru prima data si mi-era f greu sa-l accept.

               Am incercat sa ne gasim scuze, atunci cand nu trebuia si sa ne inabusim esecul. Dragonu' a trecut repede peste, la mine a fost problema mai mare, pentru ca eu ma simteam vinovat, nu reusisem sa ma motivez la fel ca si anul trecut, nu puteam accepta cu ideea ca sunt slab si ca pur si simplu nu mai pot.

                Sentimentul m-a urmarit o perioada buna, dar pe principiul “sa moara si capra vecinului”, m-am amuzat cand am vazut ca si alti prieteni ai nostri au patit-o si de acolo si misto-ul care a continuat intre noi de atunci incolo si glumele facute pe seama abandonului.

                 Trecand la un registru mai serios, asta m-a facut sa-mi dau seama ca de fapt nu eram asa slab, si ca pur si simplu s-a intamplat si trebuie sa accept asta ca atare si sa merg mai departe, sa invat si din experienta asta nefericita. Facand haz de necaz, mi-a revenit moralul si am decis sa ma autopedepsesc cu 2 ultra: Ciucas ultra trail ( 110 cu 5000 de m) si Pyros ( 90 de km cu 3300 ), concursuri ce aveau sa-mi confirme sau nu, faptul ca abandonul a fost o intamplare si o decizie totusi inteleapta la momentul ala.

                Echipa Geaninei a dat dovada de o vointa incredibila, si desi ne-am ratacit impreuna, au reusit sa castige la categoria lor intr-o maniera incredibila. Felicitari lor, succesul lor si mesajul Geaninei de pe tricou “ death before dnf”, m-au intaratat si mai tare si m-au facut mai puternic si mai darz.

               Abandonul nu va mai exista in vocabularul meu, nu va mai fi o optiune, consider ca am suficienta experienta de acum incolo sa tratez fiecare situatie cu mult calm si intelepciune.

                Va las cu un filmulet motivant si cu promisiunea pe care mi-o fac din momentul asta, si anume sa nu mai abandonez niciodata, no matter what!

Maraton Apuseni 2012 - 7-07-2012

Lungime: aproximativ 42 de km

                 1950 diferenta de nivel

                 Loc 40- timp 5:12

            Un maraton nu tocmai pe gustul meu, fiind dat faptul ca este foarte alergabil, tinand cont de diferenta mica de nivel, dar si pentru ca se tine intr-o luna a anului in care caldura excesiva domneste.

            Insa simtind lipsa competitiei si tinand cont ca am fost de prea putine ori in Apuseni, am zis sa facem un efort si sa mergem, cu gandul ca ne vom reincarca bateriile dupa o saptamana de munca. Ca de obicei plecam cu o zi mai devreme, cu gandul de a ne bucura putin de peisaj si de admira frumusetile locului. Nico si Paula au spus si ele prezent asa ca am pornit entuziasmati spre Statiunea Baisoara, locul cu pricina. Peisajele erau superbe, munti, mai degraba dealuri, verdeata, vreme buna.

            Ajungem acolo devreme, mancam ceva in locul unde credeam ca vom campa, pentru ca mai apoi sa plecam de acolo, locatia mutandu-se fata de anul trecut.

            Ne intalnim si cu Florin, care venise pe motor, mergem sa ne luam kit-urile, moment in care Bamse, fiind fermecat de frumusetea buf-ului si de tricoul de concurs, alege sa participe si ea la primul semimaraton. La inceput nu am fost prea incantat, tinand cont ca nu prea era in forma, dar apoi am zis what the hell? Daca asta vrea, sa incerce.

             Seara mai ramanem la o bere cu niste oameni simpatici si ne indreptam spre cort pentru a ne odihni. Zorii vin rapid, ne echipam si coboram cu totii spre zona de start. Mancam ceva in fuga pentru a nu pleca pe stomacul gol si numa ca nici nu ne dezmeticim bine si se da startul. Prima portiune merge bine, nu resimt oboseala deloc, alerg chiar si pe urcari, Dragonu' alearga si el primu maraton de dupa accident si practic e iar in business, inainte de 7500. Caldura incepe sa-si arate coltii, neafectandu-ne inca in portiunea de padure. Insa inevitablul se intampla si iesim in camp deschis, soarele dogoreste iar ritmul meu slabeste direct proportional cu gradele crescande.

              Ma deshidratez foarte repede, lipsa apei isi spune cuvantul. O tinteam iarasi pe Geanina, hotarat sa o intrec de data asta, insa am fost depasit pana in apropierea checkpint-ului pe la km 20. 

Un forestier ce se intindea pe cativa km mi-a pus capac. Ajuns in checkpoint mi s-a turnat o galeata de apa, la incuviintarea mea si incepeam sa ma simt din ce in ce mai bine. Mai iau si o sticla de apa si incep o urcare anevoiasa, ce-mi da mari batai de cap. 

               Nu suport caldura, iar asta era scenariul cel mai prost pentru mine, cu cat ma gandeam mai mult la asta, cu atat mergeam mai prost. Dupa ce am terminat urcarea m-am asezat jos in poteca si mi-era greu sa ma mai urnesc, stateam la adapostul unor copaci si era asa bine, mmmmm:).

             Insa tinand cont ca nu venisem la picnic, incep sa ma urnesc usor din loc si sa mimez o alergare. Relieful alterneaza cand cu dealuri, cand cu vai, peisajul iti taie rasuflarea, ar zice unii, mai degraba caldura e vinovata pentru asta. Ma ajung din urma oameni care nu ma asteptam, nu mai am chef sa alerg pe caldura asa ca slabesc ritmul si incerc cumva sa ma racoresc si numa iaca ca si vad un raulet in fata mea si mi se face semne disperate sa-l ocolesc pe pod, sa nu care cumva sa ma ud.

             Insa la caldura de afara, am luat-o direct prin el si bine mai fu'. A iesit si aceasta capodopera:P

              Intre timp se intampla ceva, la care sa fiu sincer nu ma asteptam, se innoreaza si caldura bate in retragere. La ultimul checkpoint cu 4 km inainte de final, se porneste o ploaie torentiala, venita parca sa ne faca in ciuda. In gandul meu imi ziceam “nu puteai in pizda matii sa vii si u pe la km 20?”, acusa era in zadar.

            Ud pana la piele si cu muzica in urechi, maresc ritmul fara sa-mi dau seama, semn ca incep sa elimin caldura si organismul functioneaza mai bine si ajung pe un amic, ce ma intrecuse mai devreme. Pornim pe ultimii 2 km in acelasi ritm, alert, calcan prin balti, reinviati parca dupa caldura de peste zi.

           Reusesc sa trec linia de sosire putin dupa 5 ore, 5:12 parca fiind timpul oficial, Bamse ma astepta acolo,incep sa dardai de frig serios, moment in care un prieten de a lu' Florin imi imprumuta un polar, asta nu inainte de a face un dus cald, cu hainele de concurs pe mine, neavand schimburi:P.

           Vine si Dragonul dupa vreo 40 de minute, ud si el pana la piele, dar fericit ca si-a revenit, bodoganind aceleasi chestii despre caldura de pe traseu.

          Bamse ma face mandru si termina primul ei semi in 3 ore, mai sontac-sontac, din cauza problemei la genunchi. Clasamentul pentru maraton aici si semi feminin aici .

                Seara stam oleaca la o dantuiala in aer liber, a doua zi urmand sa pornim inspre vizitarea ghetarului de la Scarisoara. In zona mancam si niste placinte excelente, admirand in acelasi timp locurile pitoresti. Un weekend fain, insa un maraton la care nu cred ca voi mai participa pe viitor.