Cindrel in alergare - 03-08-2013

                                    A doua editie deja si prima mea experienta a uni semimaraton montan  ( in conditiile in care aveam optiunea de a participa la maraton, asa cum am facut-o anul trecut). De data asta rolurile s-au inversat putin, eu am optat pentru semimaraton si dorinta de a ma bate pentru un loc pe podium iar Dragonu” a optat pentru maraton. Plecam de vineri seara, nu inainte de a trece pe la Paula sa ne dea o bucatica din gustoasa tarta de fructe, bucatica pe dracu, ne-a dat ditamai platoul ( multumim frumos, a fost delicioasa ).

                            Am ajuns in Paltinis, putin sub orele 24:00, tocmai ce strangeau baietii, asa ca ramanea sa ne luam kit-urile dimineata.

                                 Aleg sa ma odihnesc in hamac, imi gasesc 2 pomi numai buni si ma pun pe odihnit.Aerul rece si curat, calmul noptii si mirosul de brad, m-a incarcat cu multa energie pozitiva, asa ca aveam un feeling placut in ceea ce priveste cursa de azi.

                                  Facem un pic de incalzire, alerg putin cu Alex Itu, emotiile imi inunda iarasi corpul, concentrarea pune stapanire pe mine, mai schimb cateva vorbe cu niste prieteni pentru a uita de emotii si apoi ne aliniem cu totii la start, nu inainte de a ne ura succes reciproc.

                                    Imi pun castile in urechi si of we go.... sunt undeva in prima linie si imi propun sa raman acolo.  E o senzatie ciudata sa fiu in primul pluton cu unii dintre cei mai buni alergatori montani din  tara noastra si spre deosibire de alte editii, unde ma taiam, acum aveam un sentiment puternic ca voi face o cursa buna si voi reusi sa tin ritmul.

                                      Prima portiune pe asfalt o alerg putin tare, 2 dintre concurenti se distanteaza deja, dar nu mi fac mari probleme. 

                             Intram rapid in padure, primii 7 km sunt comuni, ma pozitionez undeva in spatele lui Radu  Milea, Nusu si Alex Itu, Il vad pe Gica putin in spate, imi ia urma, in rest imi vad de cursa si nu ma uit deloc in spate, incerc sa-mi tin ritmul constant.

                                       Ma simt foarte bine pe urcare, alerg chiar si nu dau semne de oboseala, ba chiar imi permit pe alocuri sa accelerez putin pentru a-mi testa pulsul. Traseul prin padure este excelent si foarte frumos, alerg de placere printre prieteni, ce mi pot dori mai mult? Prima urcare se termina, ma gaseste cot la cot cu Gica, aici la km 7 se desparte maratonul de semi, noi facem dreapta pe o coborare destul de tehnica. Aici il vad  pe Andrei  Dumitrescu cum se distanteaza si sunt hotarat sa-i iau urma.

                               Tot aici il depasesc pe un concurent direct la categoria mea de varsta, care se descurca vizibil mai greu pe coborare. 

                                  Alerg o perioada singur, dau intr-un forestier lung, nemarcat corespunzator, pentru ati confirma ca esti pe drumul cel bun. 

                                 Ma ajunge din urma Gica si inca cineva, alergam impreuna, dam de checkpoint si de o alta urcare. Evit sa beau apa si-i dau mai departe, coboram nitel in viteza, il las pe Gica putin in fata mea, dar nu-l scap din ochi, are un ritm bun, alert, care mi convine de minune, ma tine in priza si asta e foarte important.

                                      Urmeaza o urcare pe care o alergam aproape integral. Chiar ma intreb cand voi fi depasit , ne apropiem de ultimii km ai cursei. Pe coborare, facem schimb de locuri si trec in viteza pe langa Gica, ne si ratacim pentru vreo 3 minute, dam intr-un forestier, intrebam in stanga in dreapata nimeni nu vazuse niciun concurent. Ne intoarcem putin, gasim semnul si-i dam pe langa telescaun, o coborare putin abrupta dar faina

                                      Cobaram pe asfalt in viteza, Gica e putin in spatele meu, 

                                  il simt ca accelereaza si apare in dreptul meu, accelerez si eu mai tare, il las in urma, moment in care spiritul de competitie a lasat loc sentimentului de prietenie, m-am intors putin, l-am luat de mana si am hotarat sa terminam impreuna, cel putin asa mi s-a parut corect, alergasem prea mult impreuna ca sa ne intrecem la sfarstit si sa ne batem pentru cateva secunde. Trecem linia de finish in 1:43, cu 3 minute de ratacire cu senzatia unei curse foarte bune si un loc 5 la open si la categorie, in mintea mea...

.

                                           Ne felicitam reciproc si ne imbratisam, Gica imi marturiseste ca se tot astepta sa ma tai, pentru ca plecasem prea tare, insa spre surprinderea lui si a multora, am reusit sa tin ritmul.

     E timpul sa ma hidratez, bag apa si pepene la greu, abandonez intre timp planul meu initial de a face si maratonul dupa, dar  ii conving cumva pe  Andrei si Gica sa mergem la o alergare usoara. 

                                 Pe drum incurajam primii concurenti de la maraton Adi, Balan, Radu Milea, Nusu , Alex Itu, felicitari baieti..... ne indopam bine cu afine, mai povestim ne mai radem, ajungem iarasi la km 7, moment in care Andrei se intalneste cu Smendre si se intoarce iar eu dau de Dragonu si alerg cu el. Acum alergam toti 4 in echipa, suntem ca o haita, incet incet ne indepartam de ei, Dragonu termina si el in 5:16, clasamentul aici .

                                  Ne schimbam, facem un dus la un izvor rece, mancam bine si asteptam premierea ca sa putem pleca spre Galati. Intre timp fetele ma anunta ca sunt de fapt pe locul II, o bucurie si mai mare, stam cuminti la premiere, prima mea experineta pe podium si sper ca nu ultima, e o senzatie placuta si de implinire totodata, ma simt apreciat si e bine:). 

                               Plecam in jur de ora 8 din Paltinis, cu gandul de ai face o surpiza Ancutei, avem si ceva aliati, parintii ei si pe Nico.  Asa ca ma asteapta in jur de 450 de km de condus, o aventura totala, pe un traseu  zombalau si o Padure Neagra ce parea ca nu se mai termina, recomand cu mare caldura drumu de la Tg Secuiesc spre Lepsa:).

                                    Ajungem in Galati pe la 3 noaptea, mancarea era pe masa, plus o bere binemeritata. Mi-am vazut prietena si asta m-a bucurat enorm, sper sa se refaca cat mai curand si sa o vad in picioare zambind iar. A fost un weekend fain, felicitari organizatorilor si voluntarilor inimosi, ati organizat un concurs pe cinste, ne vom revedea cu siguranta si la anul.

                                     Avea sa fie ultimul nostru concurs oficial inainte de UTMB, asta pana aseara, cand am zis ca 2x2 suna bine:), drept urmare in week 16-17 ne vedem la Balea lac. Pana atunci, numai bine!

Marathon 7500 - sub semnul ciorii

Marathon 7500 -sub semnul ciorii

                             Nu este o gluma si nici un articol plin de rasism; asa cum altii au renascut ca Pasarea Phoenix, din propria cenusa, asa pot spune si eu ca am revenit in cursa datorita glasului unei ciori.

Ajunsi la editia a V-a, dupa 2 editii consecutive, in care Dragonul&Marmota au bifat un succes si un abandon, iata ca pornim la drum, mult mai bine pregatiti (zicem noi) si cu un plan pus la punct, cu gandul de a ne lua revansa si a scoate un timp mult mai bun. Dupa o saptamana plina de tachinari cu Marius ( echipa rockbird avec Paula), in care ne intepam unul pe celalalt si puneam pariuri care ajunge in 40 de ore, iata-ne ajunsi la Pestera pentru a lua startul marii provocari.

                        Aproate lovit de masina cu o 2 seri inainte si ajuns in cele din urma cu ambulanta la spital, datorita unei complicatii la stomac, ma incapatanez sa iau totusi parte la acest concurs, fortandu-mi norocol. Ma imprietenesc repede si sunt f entuziasmat de noul meu rucsac de la ultimate direction si sunt nerabdator sa ma bag la somn si sa vina dimineata pentru a-l testa. Am ajuns acolo alaturi de Tale, Lush si Vlad ( acesta din urma ajutandu-ne cu mancarea la Vf Omu).

                       Pregatesc rucsacul de cu seara, constat ca incap foarte multe in el, desi e destul de mic si compact si se mai aseaza si bine pe mine. Somnul la cort a fost un pic agitat, m-am cam trezit in toiul noptii de cateva ori, murind de sete. Dimineata ne echipam, optez pentru pantaloni lungi si o bluza lunga, fiind destul de racoare si mizand ca ma va ajuta atunci cand va veni noaptea. Emotii, agitatie, muzica antrenanta si un start mult mai lejer ca in ceilalti ani. 

Plecam incet, mizam undeva in jur de 24 de ore asa ca trebuie sa fim cumpatati. Stomacul protesteaza nitel, dar nu zic nimic de la inceput, cu gandul ca poate trece. Prima urcare pana pe Vf cu Dor, nu ne pune mari probleme, ne hidratam putin si dam mai departe spre Poiana Stanii, aici incepe calvarul pentru mine, stomacul incepe sa ma doara din ce in ce mai tare, iau un dicarbocalm, slabesc ritmul, aproape mergem, iar incerc sa reiau, durerea nu ma slabeste. Ajungem cu chiu cu vai in CP2, beau apa, dau sa urc, aceeasi durere acuta, urcarea e un chin, trag de mine, il vad pe Dragonu descumpanit, ma pun undeva in poteca si zac minute bune, incerc sa merg nu pot, trec echipe pe lnaga noi, toti incearca sa-mi dea o mana de ajutor, degeaba, nimeni nu are ce-mi face, se opresc toti, si Paula si Tzale, dar nimic nu pare sa ma ajute.

                          Dau la rate undeva in afara potecii, incerc sa continui la deal, nu mai merge, ideea unui alt abandon se contura deja in mintea mea, Dragonul pare sa fie resemnat, insa nu am ce face, nu mai pot merge. Convenim ca eu sa raman sa ma linistesc si el sa mearga inainte spre Pestera pentru a lua masina si a anunta abandonul. Durerea era atat de mare incat nu ma mai gandeam la nimic. Ma pun in iarba, langa o bancuta, zac in agonie, somnul ma cuprinede, sunt acoperit de ceva nori, cateva musculite bazaie asupra mea ( zici ca eram cadavru ), aveam o stare confuza, nu stiam de visez sau nu, insa stomacul parea sa ma fi lasat, nu stiam cat dormisem, am auzit doar icnetul unei ciori deasupra mea, am deschis ochii, in mintea mea s-au facut niste conexiuni ( Paula, o buna prietena, obisnuia sa scoata sunetul asta in perindarile noastre prin munti) , atunci parca m-a lovit ceva, ideea abandonului incepuse sa mi lase un gust amar, in minte mi-a venit imaginea Dragonului care era resemnat. Am deschis telefonul, l-am sunat, era la Piatra Arsa, anuntase abandonul, moment in care am zis ca trebuie sa “dezabandonam”, vin spre el.

                            Eram penultima echipa dintr-un total de 60, ajung la Piatra Arsa destul fresh, plecam de acolo in jur de 10:50, urmeaza o coborare faina pe Jepii Mari. Simt entuziasmul Dragonului si dau semnalul de lupta, e timpul sa recuperam ceva, abordez coborarea binisor, nu mai simteam dureri, doar ca Dragonul simte un pic de oboseala, mai facem schimb de locuri, depasim ceva echipe, trecem si de Alexandra& Dragos, care erau surprinsi si bucurosi ca mi-am revenit, tinand cont de starea in care ma vazusera. Ajungem la cp4 Intre Jepi, mancam putin, ne hidratam si plecam. Din nou Dragonu' acuza o lipsa de energie, baga un gel, activator, pare sa se miste, doar ca efectul trece repede. Mai depasim ceva echipe, insa ii apar niste blocaje musculare, da-i cu magneziu, slabeste ritmul, ceva masaj....nimic. Ajungem putin mai sus, ne astepta Balan, ii da si el un magneziu, nu-si face efectul. 

Ajungem f tarziu la Babele la cp5, in cam 3 ore, Dragonu avea inca dureri, pana la Pestera ;la cp6 mai mult am mers si eram decisi ca nu aveam cum sa terminam intr-un timp ok. Servim ceva pepene acolo, i se face un masaj, ia un anticarcel, muschii nu par sa se relaxeze, dupa lungi dezbateri, abandonam....era deja 3 si jumatate si noi nu ne miscam, riscam sa depasim cele 40 de ore limita daca problemele continuau asa ca am decis ca e cel mai ok sa o lasam balta. Ne simtim frustrati amandoi, incercam sa ne incurajam ca decizia e cea mai inteleapta ( in gandul meu se naste ideea ca eu am fost principalul vinovat, am pierdut mai mult de 2 ore jumatate din cauza stomacului, apoi am tras un pic tare de el, iar le mi-a tinut isonul vazand ca ma simt mai bine si asta ne-a costat).

                           Nesuportand ideea abandonului si a statului in tabara, pentru inca un an, decid sa plec singur si sa termin cursa in 24 de ore, asa cum imi propusesem initial ca echipa, un obiectiv mai mult decat indraznet, luand in considerare peripetiile de pana acum.

 Nu m-am gandit o clipa ca stomacul imi poate face prob iar, eram doar increzator si plin de frustrri. Dragonul imi lasa ceasul si o frontala si undeva la ora 16:00 plec din cp6, ajung  prima data la Omu cp7(17:08 ), acolo era Vlad, ma astepta cu mancarea, comunic celor de acolo ca voi continua singur, mananc ceva si-i dau la vale. Niste capre negre ma intampina, speriate probabil de un tampit ce alerga la vale, incep sa depasesc echipe, ajung la Diham, cp8  la 18:24. Acolo sunt anuntat ca si Alex Popa, continua singur si are vreo 20 de minute in fata. Plec increzator, pe traseu depasesc vreo 4 echip, printre care una de danezi, discut nitel cu ei, plec mai departe. Pana spre Prepeleag, ma intalnesc si cu Pif& Hercule, bucurosi si ei sa ma vada intr-o stare mai buna si urandu-mi succes. Dau iarasi cu ochii de Balan, in cp 9 (19:55) la Prepeleag, rontai cate ceva si plec mai departe. Mai sus il intalnesc si pe Alex, care isi exprima dorinta de a face echipa si a incerca sa terminam amandoi

                           Urcam amandoi Bucsoiul si ajungem la Omu pentru a doua oara pe la 21:50, ne alimentam bine si plecam spre Ciubotea, trecem la geaca si frontala, balaurim nitel, coborarea e f tehnica si urata, incerc sa nu l las pe Alex in urma, acuzand ceva oboseala asa ca ma potrivesc ritmului sau. Ajungem in cele din urma la Bran cp11, pe la 1 fara 20. Ni se mai alatura si alte echipe, rontaim ceva supa si paste si plecam mai departe. Urcarea pana in Valea Gaura, trece prin Saua Polite, o urcare destul de lunga si inferanala, care pare sa nu se mai termine, suntem vreo 4 echipe care ajungem in acelasi timp acolo, Alex vrea sa doarma si suntwem nevoiti sa ne despartim, nu vroiam sa risc sa mi racesc muschii sau sa ma apuce iarasi stomacul.

                          Decidem amandoi ca cel mia bine e sa vina cu alta echipa si sa nu faca urcarea singur. Plec de acolo in jur de 2:30 noaptea, frigul patrunde in oase, bluza mea de dedesubt e uda, urcarea e greoaie, ma despart de grup, vazand o frontala ceva mai sus si decid sa o ajung. A fost un fele de fata morgana, cu cata trageam mai tare cu atat mai mult se indeparta. Urcarea e in terese si mi dadea impresia ca se afla aprope insa erau mult mai sus. Ajung pe o ceata de nu vedeai la 2 pasi in poteca ce ducea spre Omu, vin si Pif&Hercule, gasim poteca impreuna si ajungem in cp 13 pe la 4:50. Mancam iarasi, ne hidratam, ceata se ridica, insa frigul e napraznic.

                          Fiind f frig, reiau alergarea si ma despart de ei, mai depasesc inca 2 echipe ajung relativ repede la refugiul Batrana, urmeaza coborarea spre Gutanu, ajung in cp 14 pe la 6:46 dimineata, depasesc deja 24 de ore dar nu ma mai gandeam la asta. Nu trecusera decat 12 echipe, plec tare spre Saua Strunga, ultima urcare, ajung in jur de 7:45. Urmeaza inca o coborare, ma intalnesc pe drum cu Gica, se ducea dupa ciuperci, ma anunta ca luase locul I, il felicit si plec sa termin cursa. Ma intampina si Dragonu, trec linia de finish dupa 26 de ore si 37 de minute.

                         A urmat un moment de eliberare, am stat putin la povesti cu Marius, care a obtinut locul I la mixt cu un timp de 21:49, felicitari si lui si Paulei; am mancat nitel si am plecat spre ploiesti apoi spre Galati pentru a o vizita pe Ancuta.

                       Am esuat ca si echipa insa am renascut ca si om, felicitari Dragonului pentru rabdarea de care a dat dovada si pentru faptul ca a reusit sa continue o parte din cursa desi avea dureri, tot respectul.

      Urmeaza un set amanuntit de analize, ceva regim si Ultra Trail Du Mont Blanc (168 de km cu 9500 diferenta pozitiva de nivel), sper sa las problemele in urma si sa ma bucur de o cursa la care visez de foarte mult timp. See you on trails!

Bate Toaca 30-06-2013

                        Un concurs aflat la prima editie, intr-unul din masivele frumoase ale tarii ( Ceahlau )  ce s-a bucurat de o prezenta destul de numeroasa si cu oameni de calitate; cum puteam sa lipsim de la asa ceva? Mai ales cand amintirile noastre legate de Ceahlau sunt frumoase, insa ele tin doar de anotimpul alb si atat, e momentul ideal sa l vizitam si in aceasta perioada a anului. Plecam de vineri seara, drumul e destul de lung, insa entuziasmul fetelor ( Bia si Anca) si gandul ca vom alerga iara ne fac drumul mai usor ( plus stilul nefesist de condus al meu si al Dragonului).

                        Ajungem in camping undeva in jur de ora 2, instalam repede corturile, bag ceva la instalatie ca deh, foamea e mare si incercam sa ne odihnim. Eu veneam dupa 140 de km de pedalat, 5 ore de munca, ceva condus si ore restante la somn, combinatie fatala pentru ce ma astepta in numai cateva ore.

                        Somnul a fost linistitor si m-a ajutat sa ma refac putin, am mancat putin dimineata, m-am echipat, ne-am intanit si cu Tzale si alti cunoscuti si am stat la ceva palavrageala. Startul avea sa fie la 10, asa ca era timp pentru toate. Traseul avea sa aiba in jur de 30 de km cu peste 2000 de m diferenta pozitiva de nivel, profil asemanator celui de la RTR.

                        Nu stiam daca sa alerg iar fara tricou si daca sa iau betele, ipod-ul era consumat, asa ca eram in ceva dilema, noroc cu Tzale, el m-a inspirat si am luat decizia sa folosesc betele dupa o lunga perioada de nefolosinta, buna decizie avea sa fie.

                        Admiram privelistea din jur si de la start:), ne bagam in pluton , ne uram succes si plecam ca din pusca pe ritmuri de toaca:), inedit moment si foarte inspirat.

                        Startul s-a dat din camping, urca incet pe asflat si ajunge in padure. M-am pus cumintel in spatele lui Tzale si am mentinut ritmul. Ajuns in padure, urcarea se inaspreste si pana la Fantanele trec in fata lui, e o urcare pe gustul meu, in care depasesc incet dar sigur, ma simt in forma si ma felicit pentru decizia de a renunta la tricou inca de la start, aerisirea e excelenta.

                        Stau in plasa lui Gabi Solomon si a Iuliei, mentinand ritmul si asteptand cumintel ca unu din ei sa se taie, ritmul era prea alert. Vine si Tzale din urma si ma pastreaza in raza lui vizuala; e un ritm ce-mi convine, ma simt excelent cu betele, nu-mi vine sa cred ca am renuntat la ele atata amar de timp.

                        Pe traseu ma intalnesc si cu Ancuta, care era toata un zambet, dar era sa ma ciocnesc de ea, noroc cu reflexele mele de capra. Ajung la Cascada Duruitoare, ma hidratez si incerc sa nu o pierd pe Iulia. De aici incepe o urcare sanatoasa, depasesc multi concurenti de la amatori si incerc sa mi pastrez pozitia cat mai bine si sa trag constant. Incet o pierd din vedere, insa nu disper, sperand ca o sa pice cumva, nu are cum sa tina ritmul infernal cu care a pornit.

                        Vine o coborare faina, dau drumu la picioare si dau intr-un forestier lungut; intre timp il depasesc si pe Gabi Solomon, care a tras pe dreapta, stiam de la inceput ca a plecat extrem de tare, mult peste capacitatile sale, confirmand si diferenta dintre noi din clasament. Nefiind atent la sedinta tehnica, nu am auzit ca forestierul e nemarcat si ma trezesc ca alerg de nebun, singurel si intru putin in panica, sa nu ma fi ratacit, decid sa ma intorc nitel, moment in care dau de Lucian si Tzale.

                        Alerg cu ei o buna parte din traseu, ma simt excelent si increzator ca voi face o cursa buna, asa cum mi-am propus de la bun inceput; ajungem intr-un checkpoint dinaintea urcarii spre Cabana Dochia, trag ceva pahare de apa si fur vreo 3 bucati de cascaval, pe care le mananc cu greu din alergare.

                        Sunt incadrat intre cei doi, Tzale din spate si Luci in fata, insa nu pot tine ritmul prea mult, asa ca ma multumesc in a-i pastra in aria mea vizuala, asa se intampla pana sus la Dochia, e o postura ce-mi convine, acolo ajung imediat in spatele lui Tzale si alergam pe o coborare abrupta, urmand sa dam de dracu. O urcare pieptisa, de 400 de m pana pe Vf Toaca. Urcarea avea un profil celei de Bucsoiu, o adevarat jungla, un moment greu al cursei, in care l-am pierdut pe Tzale din vedere.

                        Ajuns in vf, ploaia pare ca se amuza cu pielea mea, neprotejata de niciun articol vestimentar, dar nu-i dau importanta si -i dau tare la vale, sperand sa l prind din urma.

                        Genunchiul stang protesteaza un pic, reduc turatiile si-i dau mai cu grija, il depasesc pe Truly, care se “taiase”, ma anunta ca Tzale are in jur de 4 minute in fata mea, a fost un moment in care m-am trezit parca si am fost inundat de adrenalina, faptul ca-l depasisem pe Truly si ca Tzale nu avea mult in fata, m-a impulsionat si m-a determinat sa-i dau si mai tare.Ajung in ultimul checkpoint, beau 3 pahare de apa si pierd ceva timp, in jur de 2 minute cu niste intrebari despre concurentii din fata.

                        Intreb niste turisti daca au trecut ceva concurenti pe acolo, raspunsul a fost cat se poate de amuzatant, “au trecut, dar erau imbracati” nu am mai apucat sa le dau raspunsul formulat deja in minte “la dracu, inseamna ca am gresit traseul”, ca picioarele au si fugit inaintea corpului, am dat destul de tare pana am ajuns pe asfalt, moment in care am tras cat s-a putut de mine si am trecut linia de finish in 4:03, la 2 minute de Tzale si podium ( locul 3 la categ) si 6 minute de Luci, care m-a si imbratisat si felicitat pentru cursa buna pe care am facut-o.

                        Ancuta a terminat si ea cursa in 3:10, Bia in 3:40( cursa de 15 km), Dragonu a ajuns in 5:20, clasamentul integral e aici:).

                        Pana a venit Dragonu am stat la mancat, paste, orez, prajituri, fructe; trebuie sa recunosc ca desi a fost la prima editie, concursul a fost organizat exemplar, multa mancare, oameni inimosi, traseu marcat bine, poteci frumoase, prieteni pe masura, voie buna, ce sa mai.....

                        Felicitari tuturor, in special lui Lush, care a venit pe 2 la open feminin, Iuliei pentru ca tine trena f bine si a dat dovada de fair play la sfarsit de cursa si tuturor care inca mai fac asta din placere.

                        Seara am “discotacit” oleaca, iar a doua zi am luat micul dejun la o pensiune din apropiere, am mers apoi la o pastravarie din Bicaz ( Cheita) unde am mancat o ciorba de peste si un pastrav cu mamaliguta pe cinste, recomand locatia. Apoi am facut o mica plimbare prin cheile Sugaului, presarata cu ceva aventuri, Un weekend pe cinste, umbrit putin de marlania unui politist, care a tinut sa ne strice starea si statea la pomana pe fata, vedea -l-as in porumb , plin de capuse. Drumul spre casa a fost un pic obositor, datorita ploii care nu mai contenea sa cada, dar nu conteaza, facem ce ne place si e bine.

                        Urmeaza ca echipa Dragonul &Marmota, sa-si ia revanasa la 7500, pe 18-21 iulie; ne vedem acolo!

Retezat Trail Race 15 iunie 2013

                        A doua editie la care particip; am luat decizia asta putin pripit, neluand in considerare faptul ca anul asta ar trebuie sa ma concentrez mai bine pe un singur aspect, anume: UTMB-ul. De ce zic asta? Traseul este exceptional, e frumos, peisaje care-ti taie rasuflarea, oameni de gasca, insa din punct de vedere tehnic, este cred cel mai greu traseu de profil, foarte neprietenos cu genunchii, gleznele, ligamentele si alte parti ale corpului.

                        Drept urmare stau si ma intreb unde mi-a fost capul de am ales sa concurez a 2 a oara, la prima vedere raspunsul e firesc; iubesc competitia, atmosfera, oamenii, muntele si lupta cu mine insami, nu ma dau mai nicioadata la o parte de la nimic ce e greu si sunt mereu cu gandul de a mi testa capacitatile si a vedea pana unde ma pot intinde cu “plapuma”. Ca de fiecare data mi-am propus un timp mai bun ca in anul precedent (4:54), si sa ma bucur cat mai mult de cursa. Drumul pana in Cheile Butii a fost obositor, insa dormitul la cort m-a restartat complet. 

                        Am ales sa alerg “topless”, dupa cum se poate observa in poze, neuitand sa aplic ceva crema de protectie si sa pun un “coclop” pe acoperis.

                         Se pleaca tare ca de obicei, eu putin mai cumpatat ca in anul precedent, prima urcare o abordez relativ la o turatie mai mica, observ cum prima fata ia un mic avans, dar consider ca am timp sa o ajung si mizez pe faptul ca va obosi trangand asa, lucru de care aveam sa ma insel in cele din urma.

                        Urcarea e criminala, insa tin ritmul destul de ok pana in vf Piule, apoi avem o portiune f tehnica, cu poteci inguste si pietroase, greu alergabile, cel putin pentru mine. Prima coborare pana la Cabana Buta, a fost cat de cat abordabila, ajuns acolo ma hidratez un pic si plec mai departe, urmand o urcare anevoiasa pana spre vf Custura. Tin sa mentionez ca pana sa ajung la cab Buta, am cazut in cur pe un petec de zapada si m-am dus taras pana jos, un moment amuzant al cursei, singurul de fapt.

                        Urcarea pana pe vf Custura s-a dovedit si anul asta un drac, insa a fost placuta, ceea ce m-a dezumflat de tot a fost coborarea. Satul de atata urcare 2300 de m in vreo 23 de km, coborarea era prevazuta cu niste lespezi de toata frumusetea, care se mai si miscau in draci si faceau coborarea imposibila in viteza ( iarasi, cel putin pentru mine). 

Acest detaliu m-a frustrat si mai rau si mi a cam taiat tot elanul, genunchii ma dureau destul de rau iar atentia trebuia dublata pe astfel de portiuni. A mai urmat o portiune si mai urata, plina de smocuri de iarba, in care nu prea aveai cum sa calci fara sa te temi ca e posibil sa iti iei gleznele “la pachet”.

                        Am strans din dinti si mi-am inabusit frustarea motivand ca a fost vina mea ca am venit si a 2 a oara. Intrat in padure, am dat drumul la ipod si am zis sa incerc sa mai recuperez ceva din ce am pierdut. Pe Cornel l-am pierdut pe coborarea asta, s-a dus destul de tare, bravo lui. Prin padure am inceput sa ma simt in elementul meu, cobor destul de tare, nu ma mai opresc la checkpoint si pe forestier fortez, ajung un concurent, trec rapid de el si las in urma, neuitand sa-l salut si plec mai tare sperand sa dau de urma lui Cornel. Efortul mi-e rasplatit si-l ajung in cele din urma cu un km jumatate inainte de final.

                        Stam un pic de vb marturisindu-mi ca nu se astepta sa-l ajung si ma sfatuieste sa ma duc, vazandu-ma mai fresh. Trag tare si pe ultima bucata si termin in 4:41, un pic mai bine ca anul trecut dar mai epuizat. 

O fi fost o oboseala cumulata sau doar concursul asta dar cert e ca mi-a pus capac si mi-am promis ca nu voi mai reveni, nu in conditiile de fata. Sincere felicitari celor care au reusit timpi mult mai buni, eu m-am clasat pe 25 la general, clasamentul aici.

                        Nico si Ancuta au fost responsabile cu inamanarea medaliilor, au facut o treaba f buna si mi-au creeat o placere deosebita sa le vad la finish.

                        Dragonul a venit si el dupa 5:29, un timp care si-l propusese de fapt, felicitari si lui, Tzale a castigat prima editie de duatlon, mai mult alergand cu bicla, ceea ce spune multe despre concurenta la acest capitol.

                        Nu pot trece cu vederea peste punctele slabe, fie ca unii vor stramba din nas sau nu vor da doi bani pe ele, problema lor. Unul din ele, fiind o editie pilot, s-a promis a nu se percepe taxa la duathlon, la fata locului, ghici ce? 130 de lei ( motivatia....eeee pai s-a schimbat ) , plm, daca asa considera ei normal. Al doilea lucru e oarecum legat de al 3 lea si al 4 lea. S-a premiat doar locul 1 la duatlon iar locul 2 si 3 a venit pe podium, fiind premiat doar cu aplauze, asta in conditiile in care s-au gasit fonduri de premiere pentru primii 7 la open, iar la tombola s-au dat o gramada de chestii, care culmea s-au dus tot la castigatori, coincidenta sau nu, e de prisos de comentat, Ideea de baza e ca se puteau gasi fonduri si pentru locul 2 si 3.

                        Alergarea montana din Romania se presupune a fi un sport pentru amatori si totusi sportivi de performanta participa la aceste curse, nimic de comentat pana aici, apreciez concurenta, dar totusi se refuza vehement incadrarea lor intr-o categorie diferita, desi pe ei nu i-ar afecta cu nimic, )( oricum se bat intre ei. ) si incropirea unor categorii de amatori, in felul asta incurajundu-se concurenta si in randul celorlalti alergatori. Vad ca fonduri se gasesc pentru a sustine premii destul de consistente, insa doar pentru elite. Echipele s-au compus tot din ei, premiile pe echipe s-au impartit tot acolo.

                        As fi curios cum ar arata un concurs format doar din  25 de participanti, doar primii din tara, ar mai fi atata anvergura? Ar mai fi atata mediatizare? Noi contam doar la numar si suntem buni doar pentru a plati taxe. Restul e vorbaraie, cum naiba in afara se fac concursuri cu bani mult mai putini, de traditie chiar iar la noi mereu se invoca faptul ca nu exista fonduri, ca se iese mereu in pierdere dar la fiecare saptamana vad ca mereu apare cate un concurs nou, nu ma mir sa apara unul in curand in curtea bunicii. Unde sunt pierderile alea daca tot apar concursuri noi? In fine, am luat decizia sa fiu mai selectiv si sa ma orientez la concursuri din afara, daca tot dau un ban, sa stiu ceva, nu sa fiu luat de fraier iar in tara voi concura doar la cele care merita.

                        Am stat de vorba si cu sportivi de elita de la noi, oameni modesti si educati de altfel care au constatat si ei asta; observ cu stupoare cum strainii sunt tratati regeste cand vin la noi, atentia indrepatadu-se spre ei, iar noi suntem “plutonul” care alearga cu ei si cresc numarul cat sa dea bine in poze si la televizor.

                        Premiile mari tind sa atraga adevaratii sportivi si sa transforme competitiile pentru amatori in adevarate tinte pentru ei, usor usor se uita de placerea alergarii si devine o vanatoare dupa bani si premii, pacat ca se sustine asta, si desi suntem la inceput, doar se constata dar nu se ia nicio masura in privinta asta. La majoritatea concursurilor din afara nu se pune accent pe  premii in bani si totusi lumea vine, aici e invers, totul devine o afacere.

                        Decat sa ma agit aiurea, prefer sa mi pastrez placerea pentru alergat si sa nu mi-o alterez cu astfel de nimicuri, drept urmare voi fi mai selectiv.

                        A doua zi am fost la o mica plimbare cu prietenii, asa ca de refecere, ne-am racorit intr-o cascada din apropiere si ne-am indreptat cumintei spre casa. Atentia se indreapta spre UTMB, care bate la usa cu repeziciune si asupra antrenamentelor premergatoare concursului. Mai urmeaza Bate Toaca, 7500, Cindrel in alergare si o serie de antrenamente de anduranta.

 See you on trails!

                       

Hercules Marathon -1 iunie 2013 – maratonul maturizarii

            Iata ca am ajuns si la editia a 3 a; un concurs la care vin de fiecare data cu drag si la care aveam de luat o revansa. Umplem Dragon mobilul si ne indreptam spre Baile Herculane de vineri dimineata. Drumul e lung, dar frumos, fiecare loc imi trezeste amintiri si ma duce cu gandul la editiile precedente.

            Ploaia e o traditie la acest concurs, asa ca nu se schimba nimic nici de data asta, suntem amenintati tot drumul si numa ca nici nu ajungem bine la fata locului si ne si uda nitel; dar suntem bucurosi, suntem in locul in care lumea nu s-a degradat atat de mult, oamenii sunt faini iar locurile iti ''zdruncina'' mintea cu frumusetile sale.

            Ne ridicam kit-urile, ne vedem cu lumea, facem un pic si pe voluntarii si ii ajutam pe “ alternativi” la carat diverse chestii, apoi suntem rasplatiti cu pasta party. Eu cam sunt restant la somn, deh, daca in facultate sau master nu am avut:), asa ca pe la 9 juma inchid ochii si ii mai deschid la 7  jumatate. Uitasem cat de bine e sa dormi la cort si sa iei din energia pamantului, energie nu pneomonie ca altii:).

            Emotiile pun stapanire pe mine, mai ceva ca foamea, dar curand cea din urma biruie, asa ca ma apuc sa potolesc “motorasul” si sa bag ceva acolo, ca va trebuie sa ma poarte 45 de km si sa toarca precum o pisicuta.

            Ma echipez repede, decid in ultimul moment ca voi alerga cu un bidonas in mana, cu ceva energizant de la hi5, am zis sa incerc iarasi, plus o geaca impermeabila, pe care am avut proasta inspiratie sa mi-o agat de incheietura mainii.

            Fituica e un element nou la mine, asa ca o plasez strategic in mana, doar ca de data asta nu mi-e frica sa ma uit la ea, de teama ca ma va da proful afara, nici nu ma inrosesc cand ma uit la ea, ba chiar e indicat sa fac asta, deoarece imi va aduce rezultatul dorit. Un plan de bataie, o strategie gandita de Marius, pe baza conditiei mele fizice si a potentialului meu. Ca idee, anul trecut am scos 5:50, in urma cu 2 ani: 6:50, anul asta, obiectivul era de 5:00, unul mai mult decat indraznet, uitandu-ma ce oameni au obtinut timpul asta, anul trecut.          

            Increzator, ma aliniez in al doilea pluton, imi salut colegii, Dragonu tragea si el la 5:30, asa ca vizibil emotionati, plecam la lupta, o lupta cu noi insine, cu propriile frustrari, cu incapatanarea si indarjirea noastra, o lupta la capatul careia trebuie sa fim biruitori.

            Se pleaca.... tare, ca de obicei, doar ca ghici ce? De data asta plec incet, foarte incet fata de ce eram obisnuit, multi ar fi zis ca sunt accidentat, putini stiau ca am un plan bine pus la punct, in primii 2 km mi-am tinut suflul si am ajuns la pod in 11 minute jumatate, fata de anii precedenti, unde am tras ca ultimul catar, insa conform calculelor, am plecat tot tare, asa ca m-am cumpatat, am raportat timpul pentru Dobraia.

            Urcarea o fac in ritm moderat, iarasi neobisnuit pentru mine, incep sa-mi intru in ritm si ma incalezesc, il ajung pe Dragonu din urma, el a plecat tare si avea un alt obiectiv, ii transmit sa o lase mai usor, mergem unul in plasa celuilalt, insa ne pierdem pe drum.

            Ajung la Dobraia cu 3 minute mai inainte decat trebuia, sunt in grafic, ma hidratez si ii dau mai departe, pe drum dau de Paula, alergam un pic impreuna,....ne pierdem. Ma simt excelent si increzator, ajung in Bogaltin in 1:54, cu 4 minute mai bine, ma hidratez bine si plec iarasi mai departe. Incep prima urcare, in cap in vin amintiri din editiile precedente, unde am alergat excelent pana aici si m-am taiat apoi, compromitand restul cursei.

            De data asta am un plan pe care vreau sa-l urmez “diabolic”, vreau sa vad daca strategia e realista, incep urcarea, il ajung din urma pe Pepi, trec in fata lui, merg mai bine, pun mainile pe genunchi si imping, termin prima portiune, ajung in Cracul Ciumernea, ma hidratez si plec iarasi, mai ajung 2 oameni pe urcare si ajung in sa in 2 ore 40. In fata ochilor peisajul e superb, “plaje” intinse de verde, cativa cai ce-mi inspirau libertate, gandurile mi se amesteca si uit de tot..... pana ajung in checkpoint, mi se spune ca urmeaza o coborare lunga, o ploaie marunta incepe, nu-i adu importanta, geaca de ploaie se transforma in accesoriu la mana mea, decid sa nu o iau pe mine si bine fac.

            Sunt incarcat de energie instant, dau drumu la picioare si alerg cat pot de bine, portiunea din creasta e dificila si tricky, te poate arunca in cap instant daca esti nesabuit. Ajung in padure, ma simt bine, alerg singur, doar eu si gandurile mele, ajung la Inelet la fix, 3:40, am timp sa ma hidratez si sa continui strategia. Sufeletul meu se bucura, totul pare sa mearga, sa aibe un sens, treb sa ajung la Dobraia pana in 4:37. Urmeaza o scurta coborare si cateva urcari, ajung destul de repede la Prisacina, insa in grafic, de acolo pana al Dobraia mai urmeaza o urcare destul de sacaitoare, o abordez ceva mai rapid si trag de mine.

            Ajung in timp util, emotiile dau navala si se duc in picioare, se transforma rapid in energii pozitive, corpul se cutremura la gandul ca e sansa mea si ca voi incheia o cursa perfecta, din punct de vedere tactic, creierul se inunda cu adrenalina si.... dau drumul la picioare.

 Putina noroiala, kilometrii trec, ploaia ma intampina iarasi, trec de km 43 si mai am aproximativ 10 minute din timpul stabilit, o idee imi intra in cap, pot scoate sub 5, chiar si cu un minut, numai ca o aroganta asa, fortez, trec linia de finish.....4:59.

            Mi se da medalia, Alin ma felicita, locul 13 general, 5 la categorie. Tale ma felicita si e placut surprins de cursa pe care am facut-o, am ajuns cu 8 minute dupa el, toata lumea ma felicita si constat cu stupoare ca intr-adevar trebuie sa fiu mai cumpatat si lucrurile ies, a fost momentul in care mi s-a confirmat ca fara strategie, nu prea merge.Trebuia sa ma dau de multe ori cu capatana de prag pana sa inteleg asta, desi multi mi-au zis asta de nenumarate ori.          

            Paula vine si ea in 5:22, Dragonul 5:40, multumit si el de timp, Tudor un 6:09 un personal best pentru el, felicitari. Bitzu si Magdalena sunt si ele multumite de timpul scos la semi, suntem toti fericiti, rontaim cate ceva, ne hidratam bine, stam la premiere, mancam ceva in oras si ne relaxam la cloaca, o binecuvantare pentru corp. 

Ne relaxam acolo, cu gandul ca a 2 a zi vom face o tura de refacere pe Cheile Tesnei. Adormim bustean si ne trezim a doua zi pe la 8 si ceva, manacm un pic, ne strangem o gasca mare de oameni faini, in jur de 30 si plecam.

            O tura frumoasa, in care s-a ras, ne-am bucurat de peisaj, am vizitat o stana autentica, unde am fost primiti cum se cuvine, cu branza si lapte de oaie, ne-am relaxat la soare si am socializat unii cu altii, departe de griji, de aglomeratie, de ciumpalaci, o tura in care fiecare din noi s-a simtit in elementul sau.

            Un weekened inecheiat fain, la restaurantul nostru preferat, un weekend plin de traditii si obiceiuri pe care ni le-am desprins si pe care ni le dorim sa le continuam si anii ce vor veni. Felicitari echipei ''alternative'', voluntarilor, participantilor, care au ales sa vina in acest colt de lume. Indiferent ce se va intampla, vom continua sa venim aici, in aceasta perioada si sa fim “herculesi”, macar o data in an. Ne redevedem la RTR.

Ecomarathon 11 mai 2013

                    Ecomarathon a devenit incet, dar sigur mai mult decat un concurs pentru mine, e o sarbatoare a alergatorilor montani, o sarbatoare pe care o asteptam cu totii in fiecare an, mai patimasi, mai pregatiti si mai deschisi la suflet. Mihai Orleanu & co, au reusit sa transforme o simpla alergare pentru "bezmetici", intr-un eveniment social, in care parca tot Moiecul de sus respira "eco", toata lumea e partasa la acest eveniment si asta se simte in aer.
                     Ma intorc cu drag aici, iar faptul ca sunt deja la a 3 a editie consecutiva, intaresc spusele mele ( daca ma apucam mai devreme, o prindeam si pe prima, cu siguranta). Plecam de cu vineri seara, ne cazam la  o tanti recomandata de prietenul meu Tzale, nu inainte de a ne ridica pachetul de start, care si anul acesta e destul de incarcat, asa cum ne-am obisnuit deja. Salutam cunoscutii, mai schimbam cateva vorbe, zambete si ne ducem la somn. Vorba vine somn, emotiile m-au lasat cu greu sa inchid ochii si m-am trezit spre dimineata mai obosit decat am fugit la somn.
                     Am mancat nitel ne-am echipat si ne-am indreptat plini de energie si entuziasm catre zona de start. De data asta gasca alergatorilor devine mai numeroasa, Bia hotarand sa faca ei primul maraton, iar Nico, trece de la voluntar la participant ( cursa de cross ).
                     Obiectivele erau clare, sa ma bucur de cursa si de peisajele ce mi se astern in cale si daca se poate sa-mi bat timpul de anul trecut 5:35, ar fi excelent.Drept urmare, am ales tarcul ce mi e potrivea cel mai bine, nevoilor mele:P

                    Anul asta, Ecomarathonul a ajuns la 1200 de participanti, la ambele curse, la maraton oprindu-se putin sub 500, o cifra impresionanta, indeajuns sa te faca sa ti se ridice parul din cap si sa tremuri de emotie. Se da startul si se pleaca, tare, f tare, poate unii manati de participarile unor sportivi de talie internationala sau pur si simplu de feeling-ul de moment. Am incercat sa plec cumpatat, insa primii 4 km de asfalt, ma imping spre pacat, si incep sa depasesc, cu gandul sa ajung la pod si sa nu stau la coada.

                     Mi-am invatat lectia, si de data asta prefer sa merg mai alert pe urcare, decat sa ma rup de prima data; zis si facut, totul merge bine asa ca pe prima coborare, rup ritmul si ii dau mai tare. Nici nu stiu cum zboara timpul, corpul ma asculta, mai zambesc la un fotograf doi, mai admir un peisaj, mai ocolesc o balta.

                  Urmeaza si ultima parte a buclei, o coborare destul de abrupta si tehnica, insa ma descurc pe ea si ajung intr-un timp, care m-a uimit si pe mine cand l-am vazut la aproape o saptamana dupa cursa: 1:19, mult prea tare, dupa cum voi simti pe pielea mea.

                                      Ma hidratez bine si plec destul de rapid, mare greseala, pentru ca la tipul scos pe prima bucla, aveam nevoie sa mai stau si sa si mananc ceva, dar deh" , din dorinta de a alerga mai repede am inghitit galusca. Prima urcare merge bine, alerg o buna parte cu Lucian Liteanu, cand eu in fata, cand el.

             Coborarea spre Cheile Gradistei vine firesc, incerc sa nu-mi fortez gleznele, asa ca ii dau cu grija, jos il salut pe Mihai, mereu pregatit cu un zambet sincer pentru fiecare, il salut si ii dau pana la checkpoit fericit.Acolo o mica hidratare si incep cea mai grea urcare a cursei, deja caldura devine incet, incet inamicul meu, prefer sa nu o las sa ma macine. Tzale ma ajunge si el din urma, urcam impreuna, depasindu-ma undeva spre finalul ei. Il ajung sus la complex Cheile Gradistei, ma hidratez si plec mai departe, inca o greseala, iar nu am mancat nimic, am mers doar pe rezerve proprii si apa. Motorul nu mai trage asa tare, desi eu am impresia ca merg bine, trece si Marius pe langa mine, dar eu ii dau in continuare increzator.

                   Il pierd pe Tzale pe undeva la sfarsitul buclei 2, termin in 1:49.38, aici imi da 5 minute. Urmeaza ultima bucla, ma hidratez si plec in urcare, parca ma misc nitel in reluare, ma simt deshidratat, desi mai devreme am baut, semn ca nu suficient, ma intalnesc cu Nico, Magdalena, Pong si Bitzu pe prima parte, cer apa in disperare si beau cu nesat, degeaba. Mai alerg putin, iar mi-e sete. Cer apa la fiecare  omulet, fotograf de-l intalnesc pe traseu, si ei se conformeaza, le multumesc pe aceasta cale.

Am ales sa renunt la maieu pe ultima bucla, pentru o mai buna aerisire si pentru ca incepuse sa ma incomodeze.
                   Daca pana la bucla 2, cursa mea ar fi putea fi caracterizata, cam asa:

                    Acum incep sa cedez usor, usor si sa-mi vina ganduri negre, mai ales cand ma intalnesc cu Alin si Gianina, si mi spun ca nu au apa. O drona ma urmareste, si-mi da senzatia ca peisajul se schimba si ca sunt in Star Trek.

                
                Dupa ce m-am asezat jos, moralul meu arata cam asa: http://vplay.ro/watch/hgr7x5t6/
min:17:11. Incerc sa ma motivez rapid si ma gandesc la Utmb, acolo va fi infinit mai greu ca aici, gandurile negre dispar precum norii grei de dupa ploaie, ma ridic si continui pana la Bisericuta, un alt punct de alimentare.

                 Crampele ma incerca, insa le cunosc strategia asa ca slabesc ritmul cat sa nu apuce sa ma ia, ajung la punctul de hidratare, zabovesc cateva minute si ma hidratez bine, torn pe gambe si parca ma simt mai bine, plec increzator insa cu ceva semne ca ma incearca iarasi niste crampe, in cele din urma ma parasesc de tot si reiau cursa mai sprinten, bucurandu-ma de coborarea ce urmeaza si gandindu-ma ca voi fi ok in cele din urma.

                 Pe coborare alerg cu Ionut Visoiu, care zicea el ceva de 5 ore, ca vrea sa termine sub, eu renuntasem la ideie tinand cont de ce am patit pe bucla 3, cu stari necontenite de voma si deshidratare, insa brusc mi-a incoltit iarasi ideea in cap, uitasem total de timp si ma simteam mai bine.Si atunci mi-am zis, what if.... Dau coborararea mai repede, alerg forestierul integral si maresc distanta intre noi, ling 2 pahare de cola si 2 de apa si abordez urcare spre Gutanu', Killian style, mainile pe genunchi si trag, pana sus nu ma opresc si bine fac, depasesc ceva concurenti si mi mai ridica moralul.

                 Coborarea e in viteza, reusesc sa mentin ritmul si nu vad urmaritori in spate, doar in fata mea inca unul, pe care reusesc sa-l depasesc pana la final.

                    Ma uit la ceas, 4:58, obiectiv indeplinit, desi tactic era loc de mult mai bine, pentru anul viitor imi propun un 4:35, sa vedem ce iese.Ma clasez pe 47/418.

                    Nico a terminat si ea in 1:55 prima bucla, Tzale a reusit sa mi mai fure 20 de minute pe bucla 3, enorm de mult, Dragonul ajunge si el in 5:20, se pare ca berea aia se raporteaza pentru urmatorul concurs:), prietenii tiu de ce.

                   Bianca termina si ea in 8:15, primul ei maraton, sunt foarte madru de ea si sper sa o tina tot asa de acum incolo, o bariera s-a spulberat, dupa cum am zis totul e i capul nostru, noi ne stabilim limitele.

                      Apoi mergem iarasi in curtea centrului de ecologie, unde suntem tratati cu ospitalitate, mancam pe saturate, ne hidratam, schimbam impresii, legam prietenii si rememoram punctele tari ale cursei.

                      O editie pe cinste, un concurs ce-mi vine ca o manusa, o atmosfera, ce rar mi-a fost dat sa vad, un eveniment gandit clar pentru alergatori. Ma bucur ca pot lua parte la asa ceva, felicitari organizatorilor, voluntarilor, participantilor, sa ne revedem la cat mai multe editii si sa nu uitam sa conservam locurile prin care alergam, sa ne putem bucura cat mai mult de ele. Ecomarathon si zona Moieciul de Sus, tinde sa se transforme intr-un loc de poveste, haideti sa-i pastram aerul mistic.

                     Weekendul se incheie in Zarnesti, la catarat, alaturi de prieteni, ce poate fi mai frumos de atat?

Semimaraton Intersport Brasov- 6 aprilie 2013

                 Iaca a inceput si sezonul competitional 2013, cu primul concurs oficial. Trebuie sa recunosc sa ardeam de nerabdare dupa genul asta de competitii, eram entuziamat ca un pokemon.Toata iarna am dus dorul acestui drog “competitie”, un drog pe care nu-l gasesti decat in cadrul acestor evenimente frumos organizate.

                 Am iesit din iarna mai pregatit decat in anii precedenti si simteam ca va fi un sezon maret, incununat de participarea la UTMB. Am avut inspiratia sa nu platesc taxa de participare si sa castig o invitatie prin intermediul sponsorilor de la BCR, care au dat niste invitatii gratuite, tin sa le multumesc pe aceasta cale pentru acest gest frumos, mai multe companii ar trebui sa le ia exemplul si sa incurajeze miscarea.

                 Ne aliniem frumos la start, de data asta gasca e mai numeroasa ca oricand: Dragonu, Marius, Tale, Bia,Ancuta, Mitzu, Paula, Polo, cu totii entuziasmati si gata sa ne bucuram de o zi frumoasa, intr-o companie faina.

                Concurenta se anunta a fi serioasa, multi atleti de pe la loturile nationale, biathlonisti, triathlonisti, insa nu am pretentia sa ma compar cu ei, eu doar ma raportez la colegii mei pe care i-am cunoscut la maratoane. Diferenta mica de nivel de doar 650 de m si premiile consistente  i-au scos pe atletii nostri din case, la o cursa ce era destinata amatorilor ( dar asta e alta mancare de fasole).

                 Ma aliniez in pluton, pun castile in urechi, maresc concentrarea, insa nu uit de numaratoarea inversa, si inlauntrul meu, sufletul “prinde” maini si picioare si face un harlem shake veritabil.

                 Motorul e pornit si plec increzator, destul de tare, insa ma simt bine, depasesc tot ce se poate, ii salut pe cunoscuti, Tale, Marius si Dragonu raman mai in spate, iarasi ma loveste un gand cum ca as fi plecat prea tare, dar il parasesc repede si mentin ritmul. Incepe urcarea pe forestier, Razvan imi surprinde bucuria de pe fata pe la km 4 si ma bucur cat se poate de cursa si de natura. 

http://vimeo.com/63517135 apar la 5:48:)

             Hotarat sa nu slabesc ritmul si sa trag cat mai bine, ma concentrez si termin urcarea cu destul de multe resurse, in ciuda portiunilor mult mai putin noroiase fata de anul precedent si a unora putin tehnice.

               Punctul meu slab incepe sa devina punct forte, dau la vale mult mai bine si simt ca zbor, parca nu ating pamantul, nu am timp sa-mi pun intrebari si vreau sa profit de starea mea de bine si sa-i dau cat mai tare, desi simt ca am pulsul destul de ridicat. Am ceva urmaritori in fata si ii depasesc usor unul cate unul.

Vremea perfecta si senzatia de bine fac sa zboare timpul si nu simt cum se duc km si intru pe coborarea spre Racadau, unde ii dau cat ma tin picioarele, mai depasesc ceva concurenti, mi se mai fac cateva poze, le zambesc frumos voluntarilor si fotografilor.

              Il intalnesc si pe Truly pe traseu, urmeaza o mica urcare, ultima de altfel si iarasi la vale pana in oras. 

Aici mai depasesc 2 concurenti, si ajung la asfalt. Cobor scarile cu grija, anul trecut aici m-au luat crampele, apoi tasnesc spre linia de finish si o trec in 1:41:16, cu un sfert de ora mai bine ca anul trecut, un loc 50/650 

Clasamentul aici

                 Ancuta era entuziasmata nevoie mare, sa ma vada si totodata bucuroasa de reusita ei dela cros si de faptul ca s-a simtit bine. Imi iau medalia si ii astept cuminti si pe ceilalti. Vine si Marius la 2 minute dupa, apoi Tale, Dragonu, Polo, Mitzu, Paula si Bia, toti avem ceva in comun, un zambet mare pe fata.

  Seara mergem cu totii la prietenul nostru Mihai si incingem o masa mare asezonata cu ceva bunataturi si multa voie buna. Seara dormim la Marius, iar a 2 a zi ne indreptam spre Moeciu, la o alergare grup, asa ca de refacere. A fost un weekend cum nu se putea mai bun si mai frumos, un inceput de sezon perfect, sper sa o tinem tot asa.

   Ne vedem la Moeciu.....iupiiiiiiii