Hercules Marathon 26 mai 2012

45 km, aproximativ 2100 de m diferenta de nivel

Locul 34 masculin din 148

               De aceasta data am avut ragaz 3 saptamani intre Ecomarathon si Hercules, timp suficient pentru odihna si antrenamente. Maratonul de pe Valea Cernei este special, peisajul e de vis, nu e atat de comercial ca si celelalte, avadn posibilitatea sa alergam in companie selecta.

               Ca de obicei plecam cu o zi inainte, deoarece drumul e lung si vrem sa fim odihniti si sa putem intra in atmosfera asa cum se cuvine. Suntem intampinati de o ploaie ca de sfarsit de mai, torentiala, ne cautam rapid adapost si ne incalzim cu niste paste numai bune.

               Incet, lumea isi face aparitia, insa atmosfera e mohorata din cauza ploii si lumea prefera sa stea la caldura. Se punea problema la un moment dat, de scurtare a traseului, din cauza vremii neprielnice, insa seara, tarziu s-a luat decizia ca nu se va scurta si ca va trebui sa ne descurcam. (intre timp eu am adormit bustean si nu am putut lua parte la sedinta tehnica). Noaptea a trecut rapid, ma simteam odihnit, mananc si ma hidratez si la fel de emotionat ma indrept spre start.

               Dragonu' a ales din nou varianta semimaratonului, nesimtindu-se pregatit in totalitate, asa ca aveam certitudinea ca de data asta, el ma va astepta pe mine la finish. La fel ca si la Eco si aici aveam in minte traseul de anul trecut si aveam multe sentimente de deja-vu'. Se pleca putin tare, inca de la start, fiind calauziti de o portine de asfalt putin in urcare, in lungime de vreo 2 km, un drum ce aveam sa-l lasam in urmasi sa intram brusc in padure, totodata despartindu-ne si de concurentii de la semi.

               Am ales varinta fara bete, crezand ca voi fi mai light si ma voi misca mult mai bine, ceea ce partial a fost adevarat, insa simteam nevoia lor pe unele portiuni. Prima portiune pana in Bogaltin a mers struna, fara evenimente notabile, fara crampe, cu un moral excelent. 

               Insa ma temeam putin ca anul trecut s-a intamplat la fel, exact pe prima urcare de dupa Bogaltin am clacat inexplicabil. Aici aleg sa ma hidratez bine, insa nu zabovesc prea mult si trag tare sa abordez urcarea. Anul trecut , pe urcarea asta am fost ajuns de surorile David, stomacul meu m-a tradat. De data asta, abordez urcarea cu incredere si efortul imi e rasplatit, e mult mai usoara decat credeam asa ca nu ma opresc deloc, creeand un avantaj fata de ceilalti competitori.

              Faptul ca ii vedeam pe cei mai multi de sus, ei abia incepand urcarea, imi dadea o stare de bine si ma motiva sa trag si mai repede.Terenul era mocirlos pe alocuri, insa nu prea imi pasa. Anul trecut ne-a prins furtuna exact pe creasta, insa ea venise dupa o caldura ce ameninta sa ne topeasca. Acum lucrurile stateau altfel, era destul de frig, ceea ce ma forta sa nu ma opresc deloc. Pentru o perioada am alergat solitar, neavand urmaritori si nici iepuri dupa care sa ma iau.

             Ajung intr-un checkpoint intr-o poiana, unde am fost si depasit in cele din urma de Iulian Coserea, si incep sa bag in mine portocale mai mult decat putea voluntarii sa taie:). Iau si o supradoza de bomboane cu magneziu, mai infulec ceva portocale, testandu-i parca sa vad daca pot sa taie mai repede si o au la fuga.

             Bisericuta din Dobraia mi se infatiseaza in aria vizuala si atunci stiu ca nu mai am decat 5-6 km in coborare. Iau doar un pahar de apa si plec mai departe. Coboararea e destul de problematica din cauza noroiului, insa nu mai simt presiunea ultimilor km ca si in anul trecut. Incep sa aud galagie si-mi imaginez poiana care numa, numa mi se si arata in fata ochilor, sprintez pe ultima bucata si trec linia de finish mai bine ca anul trecut, unde facusem in jur de 7 ore.

            Ma imbratisez cu lumea, imi permit si un masaj de 5-10 minute, mananc si ma hidratez bine si trec in postura de sustinator. Paula vine mult mai bine ca anul trecut si cu un zambet imens pe fata, semn ca a crescut mult, suntem fericiti, facem poze, povestim. Soimaru ajunge si el cam sifonat, genunchiul i-a cedat, dar nu si el. Clasamentul aici .

            Mergem apoi sa ne spalam nitel, sa mancam in oras, ca niste purcelusi, apoi sa mergem la cloaca sa ne relaxam. Baia in aer liber a fost geniala, acompaniata de un pahar de vin si oameni voiosi.

            Timpul trece si odata cu el, si editia a 3 a Hercules Marathon, insa ne consolam ca vom mai veni si anul viitor. Sunt unele concursuri, ce au o anumita traditie si la care suntem decisi sa venim an de an, acesta se numara printre ele.

             Ne revedem in 2013, in aceeasi locatie! Cu bine!