Ecomarathon 5-05-2012

42 de km, 2400 diferenta pozitiva de nivel

Locul 97 din 350

          

           Iata-ma participand la a 2-a editie consecutiv (pe cea din 2010 am ratat-o motivat), dupa un sezon 2011, mai mult decat promitator, as spun eu. Ecomarathonul marcheaza inceputul sezonului de maratoane montane si totodata e cel care m-a invatat mersul pinguinului de a doua zi:). Editia 2011 fiind una de referinta in acest sens:p. Pornim de cu vineri seara, burdusind dragon-mobilul la capacitate maxima si ne indreptam repejor spre locul cu pricina, Moieciu de Sus.

          Ne-au mai insotit si cei din Pathos, care au venit sa ajute la organizare, dovedindu-se niste voluntari pe masura evenimentului, adica foarte buni. Ne-am instalat cortul in curtea Centrului de Ecologie  si am zis sa mergem la somn, insa nu inainte de a manca cate ceva si de a bea un ceai cald, in compania unor oameni dragi. Apoi o parte din noi am ramas la cort, unii si-au luat cazare, iar voluntarii au ramas pana mai tarziu in noapte pentru e primi indicatii si a lua la cunostinta sarcinile ce le aveau de indeplinit pentru buna desfasurare a evenimentului.

           Dimineata forfota mare, ca in fiecare an, lume cunoscuta si emotii cat cuprinde. Desi nu ar trebui sa ne mai surpinda cu nimic, Ecomarathonul mereu reuseste sa o faca prin ceva. Echipati corespunzator si cu ceva in stomac, e indreptam catre linia de start, eu cu Dragonu si elemntul surpriza, Andrei ( Zamfir), aflat la primul sau maraton. Ne incalzim putin, aruncam priviri in stanga si in dreapta, mai schimbam cate o vorba, tragem si niste poze si ne bagam in pluton, unul de peste 700 de oameni, decisi sa alerge pe poteci de munte si sa se bucure de o zi frumoasa.

          Sisele ne si dau startul si ne indeamna la miscare si voie buna, numele meu auzindu-se cu precadere printre toate strigatele din multime:).

          Primii km sunt de asfalt, in jur de 4, numa bine cat sa ma incalzesc pentru prima urcare de pe prima bucla. A veam in cap sa scot un timp mai bun decat anul trecut, si eram decis sa dau tot ce am mai bun. Peisajul e neschimbat, fiecare pas ma poarta oarecum in trecut, nu departe insa, doar pana anul trecut, stiu ce ma asteapta asa ca alerg cu placere si observ cum se imputineaza kilometrii.

          Termin prima bucla fara mare efort, ma hidratez si mananc ceva, Razvan si Paxi sunt la datorie si ma incurajeaza, le multumesc pentru acest lucru si ma indrept spre bucla 2, elementul surpriza fiind scoaterea drumului forestier dinspre Cheile Gradistei, bucata de traseu ce mi-a dat multe batai de cap anul trecut, si nu doar mie.

          Incep sa resimt oboseala in picioare, le simt grele, cum ma inteapa, apar crampe, pulsul e ridicat si eu sunt buimac. Ma mint ca poate trece,.dar nici vorba, e o stare continua, cand ajung in postul unde Ancuta, Nico si Paula ma intampina cu urale, eram decis sa renunt, un gand total aiurea bineinteles. 

          Mananc ceva acolo, beau cola, in speranta ca o sa ma intremez si plec mai departe, insa cu acceasi stare, crampele ma vizitau la tot pasul si cum incercam sa accelerez putin cum ma trageau de haturi inapoi.

          Termin si bucla 2 descumpanit, cu pulsul pana in gat, nici nu-i mai aud pe Razvan si Paxi, si plec spre bucla 3 si cea mai grea, Are 2 urcari mari, le stiam de anul trecut ca sunt foarte solicitante. Magneziul pe care Andreea Dan l-a impartit cu mine, a fost de folos pentru moment, deoarece am inceput sa alerg mai tare si am mai recuperat cate ceva din timpul motait. ( ii multumesc pe aceasta cale si ii sunt recunoscator).

             Faptul ca nu m-am hidradat corect, ma costa mult, crampele reapar, moment in care sunt decis sa-l botez “maratonul crampelor”, insa imi accept soarta si elimin total gandul de a renunta. Stiu ca urmeaza ultima urcare si o sa ma comport mai bine, ceea ce se si intampla. Decis sa nu mai fiu depasit, maresc ritmul, si o intrec si pe Cristina Handrea, care era in fata mea. S-a tinut un timp dupa mine insa am accelerat si am pierdut-o, atunci nu o cunosteam deloc, altfel poate as fi tras de ea si am fi alergat impreuna.

            Trec linia de finish in 5:36, un timp slab tinand cont ca ma asteptam la ceva mult mai bun si cad la pamant ca fulgerat de crampe. Ma ridic cu greu, in timp ce mi se agata medalia de gat si-mi primesc portia de aplauze si imbratisarile de rigoare. Dragonul a participat la cros, inca era in perioada de revenire si nu vroia sa forteze deloc de prima data, si s-a descurcat mai bine decat s-ar fi asteptat, Andrei a scos doar cu putine minute in spatele meu, ceea ce m-a surprins placut. La cros a mai alergat si Oana lu' Gerila, Claudia impulsinonandu-i pe cei ce au venit la sustinere sa participe si ei la editiile viitoare.

          Adevarul ca fiind intr-o asemenea conjunctura si cu o atmosfera electrizanta, e greu sa stai pe margine, pentru mine ar fi o pedeapsa, cu siguranta. Clasamentul se gaseste aici. Peste 3 saptamani urmeaza Hercules, un maraton pe care am ajuns sa-l indragesc foarte mult, in special Paula ( pentru ea a fost prima dragoste). 

          Nu am obtinut timpul pe care l-am vrut, dar cert e ca in ciuda problemelor din timpul cursei, m-am simtit excelent, facand ceea ce-mi place, inconjurat de oameni unul si unul si nu ma vad renuntand vreodata la ceea ce fac.

          Astept cu drag editia 2013! Forza Ecomarathon!!!       (Cum ar spune Sis-urile:P)