Nu aveam in plan sa alerg
semimaratonul, insa tinand cont ca am facut o promisiune fata de Bianca, ca o
voi insoti pe toata lungimea concursului, am zis sa mi-o respect. Urasc
alergatul pe asfalt, alergatul in Bucuresti si mai ales publicul; cu mici exceptii,
mai toti erau apatici, dezinteresati si iti aruncau priviri ce denotau un real
dezgust.
Mi-am calcat totusi pe orgoliu si
am zis sa ignor toate aceste lipsuri si vrand sa iau si o pauza de la munca
pentru lucrarea de dizertatie, m-am prezentat dimineata, alaturi de Dragonu si
Nico (alias “bamse”) in piata Constitutiei. Ne-am facut o mica incalzire, i-am
mai dat ceva sfaturi lu” Bia, care era vizibil emotionata si plina de ganduri,
si in dogoarea soarelui care ardea inca de la orele diminetii am plecat si noi
in alergare.
Lume multa, ceea ce e de
apreciat, profesionistii au spus si ei “prezent” , insa noi ne-am vazut de ale
noastre. Am pornit intr-un ritm convenabil, cu gandul de a ne incalzi putin, eu
m-am incalzit la propriu, am aruncat ceva apa pe mine, sfarsind in a ramane
fara tricou. Desi calcaiele imi sfariau sa o iau la pas mai rapid, incercam sa
o motivez pe Bia si sa raman langa ea, se descurca destul de bine pentru
inceput si nu acuza probleme.
Nu intreceam mai pe nimeni, desi
ma manca undeva sa o fac, alergam intr-un ritm mai mult decat confortabil.
Depasim curand si bariera de 8 sau 10 km, distanta pe care Bia nu o mai
depasise pana acum si vedeam deja un prag psihologic, pe care l-a depasit cu
brio, mai bine decat ma asteptam.
Acuzand toti ceva sete si
neexistand ceva standuri cu bauturi, m-am oferit sa maresc puin pasul si sa
aduc ceva apa, in timp ce Dragonu a ramas cu Bia. Asa ca am accelerat putin mai
tare si am smuls ceva priviri de uimire, cand am trecut pe langa niste
alergatori ce erau mai in fata, intr-un sprint.
M-am intors f rapid si ne-am
continuat cursa, incurajand-o la tot pasul. Au venit in cele din urma si Ancuta
cu Andrei, pe bicle, fapt ce a facut sa-i mai ridice moralul fetei noastre,
care acuza un pic de oboseala. Ultimii km, au fost ceva mai rapizi decat, si-a
dat ea seama, si tot incercam sa maresc pasul spre deznadejdea ei, care nu
intelegea de ce faceam asta din moment ce era sigura ca va termina.
Fara sa se opuna prea mult, a inceput sa
alerge mai repede si am trecut toti linia de finish, de mana, in 2:36, timp mai
putin important, tinand cont ca Bia a reusit sa-si depaseasca o limita,
demonstrandu-si ca totul se poate si ca distantele de care vorbim noi, nu sunt
deloc imposibile, fie ca e vorba de 40,70 sau 100 de km montani.
Si-a luat in primire medalia, noi am
refuzat-o politicos, deoarece nu platisem taxa de concurs, si mi s-a parut
normal sa nu profitam desi am fi putut.
A fost felicitata rand pe rand de toti
prietenii care eram acolo, am stat la o mica palavrageala, asezonata cu ceva
cirese, aduse de Ancuta, din pepiniera tatalui sau. Apoi fiecare a pornit spre
a lui casa, in cazul meu camin.
Felicitari Bia si la cat mai multe
concursuri si voie buna! La anul te insotesc la un maraton, montan de data
asta:).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice comentarii, ce contin injurii vor fi sterse, iar persoanelor in cauza li se vor bloca accesul, permanent!