Hercules Marathon 26 mai 2012

45 km, aproximativ 2100 de m diferenta de nivel

Locul 34 masculin din 148

               De aceasta data am avut ragaz 3 saptamani intre Ecomarathon si Hercules, timp suficient pentru odihna si antrenamente. Maratonul de pe Valea Cernei este special, peisajul e de vis, nu e atat de comercial ca si celelalte, avadn posibilitatea sa alergam in companie selecta.

               Ca de obicei plecam cu o zi inainte, deoarece drumul e lung si vrem sa fim odihniti si sa putem intra in atmosfera asa cum se cuvine. Suntem intampinati de o ploaie ca de sfarsit de mai, torentiala, ne cautam rapid adapost si ne incalzim cu niste paste numai bune.

               Incet, lumea isi face aparitia, insa atmosfera e mohorata din cauza ploii si lumea prefera sa stea la caldura. Se punea problema la un moment dat, de scurtare a traseului, din cauza vremii neprielnice, insa seara, tarziu s-a luat decizia ca nu se va scurta si ca va trebui sa ne descurcam. (intre timp eu am adormit bustean si nu am putut lua parte la sedinta tehnica). Noaptea a trecut rapid, ma simteam odihnit, mananc si ma hidratez si la fel de emotionat ma indrept spre start.

               Dragonu' a ales din nou varianta semimaratonului, nesimtindu-se pregatit in totalitate, asa ca aveam certitudinea ca de data asta, el ma va astepta pe mine la finish. La fel ca si la Eco si aici aveam in minte traseul de anul trecut si aveam multe sentimente de deja-vu'. Se pleca putin tare, inca de la start, fiind calauziti de o portine de asfalt putin in urcare, in lungime de vreo 2 km, un drum ce aveam sa-l lasam in urmasi sa intram brusc in padure, totodata despartindu-ne si de concurentii de la semi.

               Am ales varinta fara bete, crezand ca voi fi mai light si ma voi misca mult mai bine, ceea ce partial a fost adevarat, insa simteam nevoia lor pe unele portiuni. Prima portiune pana in Bogaltin a mers struna, fara evenimente notabile, fara crampe, cu un moral excelent. 

               Insa ma temeam putin ca anul trecut s-a intamplat la fel, exact pe prima urcare de dupa Bogaltin am clacat inexplicabil. Aici aleg sa ma hidratez bine, insa nu zabovesc prea mult si trag tare sa abordez urcarea. Anul trecut , pe urcarea asta am fost ajuns de surorile David, stomacul meu m-a tradat. De data asta, abordez urcarea cu incredere si efortul imi e rasplatit, e mult mai usoara decat credeam asa ca nu ma opresc deloc, creeand un avantaj fata de ceilalti competitori.

              Faptul ca ii vedeam pe cei mai multi de sus, ei abia incepand urcarea, imi dadea o stare de bine si ma motiva sa trag si mai repede.Terenul era mocirlos pe alocuri, insa nu prea imi pasa. Anul trecut ne-a prins furtuna exact pe creasta, insa ea venise dupa o caldura ce ameninta sa ne topeasca. Acum lucrurile stateau altfel, era destul de frig, ceea ce ma forta sa nu ma opresc deloc. Pentru o perioada am alergat solitar, neavand urmaritori si nici iepuri dupa care sa ma iau.

             Ajung intr-un checkpoint intr-o poiana, unde am fost si depasit in cele din urma de Iulian Coserea, si incep sa bag in mine portocale mai mult decat putea voluntarii sa taie:). Iau si o supradoza de bomboane cu magneziu, mai infulec ceva portocale, testandu-i parca sa vad daca pot sa taie mai repede si o au la fuga.

             Bisericuta din Dobraia mi se infatiseaza in aria vizuala si atunci stiu ca nu mai am decat 5-6 km in coborare. Iau doar un pahar de apa si plec mai departe. Coboararea e destul de problematica din cauza noroiului, insa nu mai simt presiunea ultimilor km ca si in anul trecut. Incep sa aud galagie si-mi imaginez poiana care numa, numa mi se si arata in fata ochilor, sprintez pe ultima bucata si trec linia de finish mai bine ca anul trecut, unde facusem in jur de 7 ore.

            Ma imbratisez cu lumea, imi permit si un masaj de 5-10 minute, mananc si ma hidratez bine si trec in postura de sustinator. Paula vine mult mai bine ca anul trecut si cu un zambet imens pe fata, semn ca a crescut mult, suntem fericiti, facem poze, povestim. Soimaru ajunge si el cam sifonat, genunchiul i-a cedat, dar nu si el. Clasamentul aici .

            Mergem apoi sa ne spalam nitel, sa mancam in oras, ca niste purcelusi, apoi sa mergem la cloaca sa ne relaxam. Baia in aer liber a fost geniala, acompaniata de un pahar de vin si oameni voiosi.

            Timpul trece si odata cu el, si editia a 3 a Hercules Marathon, insa ne consolam ca vom mai veni si anul viitor. Sunt unele concursuri, ce au o anumita traditie si la care suntem decisi sa venim an de an, acesta se numara printre ele.

             Ne revedem in 2013, in aceeasi locatie! Cu bine!

Ecomarathon 5-05-2012

42 de km, 2400 diferenta pozitiva de nivel

Locul 97 din 350

          

           Iata-ma participand la a 2-a editie consecutiv (pe cea din 2010 am ratat-o motivat), dupa un sezon 2011, mai mult decat promitator, as spun eu. Ecomarathonul marcheaza inceputul sezonului de maratoane montane si totodata e cel care m-a invatat mersul pinguinului de a doua zi:). Editia 2011 fiind una de referinta in acest sens:p. Pornim de cu vineri seara, burdusind dragon-mobilul la capacitate maxima si ne indreptam repejor spre locul cu pricina, Moieciu de Sus.

          Ne-au mai insotit si cei din Pathos, care au venit sa ajute la organizare, dovedindu-se niste voluntari pe masura evenimentului, adica foarte buni. Ne-am instalat cortul in curtea Centrului de Ecologie  si am zis sa mergem la somn, insa nu inainte de a manca cate ceva si de a bea un ceai cald, in compania unor oameni dragi. Apoi o parte din noi am ramas la cort, unii si-au luat cazare, iar voluntarii au ramas pana mai tarziu in noapte pentru e primi indicatii si a lua la cunostinta sarcinile ce le aveau de indeplinit pentru buna desfasurare a evenimentului.

           Dimineata forfota mare, ca in fiecare an, lume cunoscuta si emotii cat cuprinde. Desi nu ar trebui sa ne mai surpinda cu nimic, Ecomarathonul mereu reuseste sa o faca prin ceva. Echipati corespunzator si cu ceva in stomac, e indreptam catre linia de start, eu cu Dragonu si elemntul surpriza, Andrei ( Zamfir), aflat la primul sau maraton. Ne incalzim putin, aruncam priviri in stanga si in dreapta, mai schimbam cate o vorba, tragem si niste poze si ne bagam in pluton, unul de peste 700 de oameni, decisi sa alerge pe poteci de munte si sa se bucure de o zi frumoasa.

          Sisele ne si dau startul si ne indeamna la miscare si voie buna, numele meu auzindu-se cu precadere printre toate strigatele din multime:).

          Primii km sunt de asfalt, in jur de 4, numa bine cat sa ma incalzesc pentru prima urcare de pe prima bucla. A veam in cap sa scot un timp mai bun decat anul trecut, si eram decis sa dau tot ce am mai bun. Peisajul e neschimbat, fiecare pas ma poarta oarecum in trecut, nu departe insa, doar pana anul trecut, stiu ce ma asteapta asa ca alerg cu placere si observ cum se imputineaza kilometrii.

          Termin prima bucla fara mare efort, ma hidratez si mananc ceva, Razvan si Paxi sunt la datorie si ma incurajeaza, le multumesc pentru acest lucru si ma indrept spre bucla 2, elementul surpriza fiind scoaterea drumului forestier dinspre Cheile Gradistei, bucata de traseu ce mi-a dat multe batai de cap anul trecut, si nu doar mie.

          Incep sa resimt oboseala in picioare, le simt grele, cum ma inteapa, apar crampe, pulsul e ridicat si eu sunt buimac. Ma mint ca poate trece,.dar nici vorba, e o stare continua, cand ajung in postul unde Ancuta, Nico si Paula ma intampina cu urale, eram decis sa renunt, un gand total aiurea bineinteles. 

          Mananc ceva acolo, beau cola, in speranta ca o sa ma intremez si plec mai departe, insa cu acceasi stare, crampele ma vizitau la tot pasul si cum incercam sa accelerez putin cum ma trageau de haturi inapoi.

          Termin si bucla 2 descumpanit, cu pulsul pana in gat, nici nu-i mai aud pe Razvan si Paxi, si plec spre bucla 3 si cea mai grea, Are 2 urcari mari, le stiam de anul trecut ca sunt foarte solicitante. Magneziul pe care Andreea Dan l-a impartit cu mine, a fost de folos pentru moment, deoarece am inceput sa alerg mai tare si am mai recuperat cate ceva din timpul motait. ( ii multumesc pe aceasta cale si ii sunt recunoscator).

             Faptul ca nu m-am hidradat corect, ma costa mult, crampele reapar, moment in care sunt decis sa-l botez “maratonul crampelor”, insa imi accept soarta si elimin total gandul de a renunta. Stiu ca urmeaza ultima urcare si o sa ma comport mai bine, ceea ce se si intampla. Decis sa nu mai fiu depasit, maresc ritmul, si o intrec si pe Cristina Handrea, care era in fata mea. S-a tinut un timp dupa mine insa am accelerat si am pierdut-o, atunci nu o cunosteam deloc, altfel poate as fi tras de ea si am fi alergat impreuna.

            Trec linia de finish in 5:36, un timp slab tinand cont ca ma asteptam la ceva mult mai bun si cad la pamant ca fulgerat de crampe. Ma ridic cu greu, in timp ce mi se agata medalia de gat si-mi primesc portia de aplauze si imbratisarile de rigoare. Dragonul a participat la cros, inca era in perioada de revenire si nu vroia sa forteze deloc de prima data, si s-a descurcat mai bine decat s-ar fi asteptat, Andrei a scos doar cu putine minute in spatele meu, ceea ce m-a surprins placut. La cros a mai alergat si Oana lu' Gerila, Claudia impulsinonandu-i pe cei ce au venit la sustinere sa participe si ei la editiile viitoare.

          Adevarul ca fiind intr-o asemenea conjunctura si cu o atmosfera electrizanta, e greu sa stai pe margine, pentru mine ar fi o pedeapsa, cu siguranta. Clasamentul se gaseste aici. Peste 3 saptamani urmeaza Hercules, un maraton pe care am ajuns sa-l indragesc foarte mult, in special Paula ( pentru ea a fost prima dragoste). 

          Nu am obtinut timpul pe care l-am vrut, dar cert e ca in ciuda problemelor din timpul cursei, m-am simtit excelent, facand ceea ce-mi place, inconjurat de oameni unul si unul si nu ma vad renuntand vreodata la ceea ce fac.

          Astept cu drag editia 2013! Forza Ecomarathon!!!       (Cum ar spune Sis-urile:P)

Prima evadare 14-05-2012

               Un concurs de masa pentru ciclistii amatori si profesionisti din Romania, primul din an, menit sa aduca oamenii mai aproape de natura si sa incurajeze miscarea in aer liber. Un concurs de mtb, el avand loc in padurea din Baneasa si Snagov, la care au luat parte 2400 de participanti.

               In mod normal, nu as fi venit aici, dar ce e normal la mine? De ce zic asta? Pai e concurs de mtb, ce naiba caut eu acolo q o cursiera? Nici eu nu stiu, dar mi s-a parut interesant. M-am bagat si eu pe acolo pe undeva pe la jumatatea plutonului, sperand sa nu fiu zarit de careva si scos din concurs.

                M-am bagat langa Razvan, Marian s-a dus mai in fata, am mai salutat cativa prieteni si am asteptat cuminte startul. El s-a dat cu vreo 6 minute inainte, dar noi nu ne puteam misca din cauza multimii.

                Am plecat si noi in cele din urma, taras-grabis, cu grija sa nu fiu dat cu cracii in sus, de alti participanti, cam grabiti pentru experienta lor. Urmau 40 de km de offroad si eu urma sa-mi chinui cursiera pe coclaurile alea. Prima parte am mers bine, stand ba in spatele lu' Razvan, ba in fata lui si faceam misto unul de altul. Bicla se comporta surprinzator de bine pe un astfel de teren, dupa vreo cativa km m-am despartit de Razvan si am luat-o in fata, mergand cu viteza si atentie in acelasi timp, depasind ciclisti cu bicle mult mai profi si amuzandu-ma cand le vedeam reactia dupa ce treceam pe langa ei.

                A fost o cursa nebuna prin camp, depasind in draci si bucarandu-ma un pic de traseu, asta pana am facut o pana cu vreo 4 km inainte de jumatatea traseului si de checkpoint.Asa am apucat bicla de coarne si am inceput sa alerg, era solutia cea mai la indemana; asta am facut pana la checkpoint, unde am reusit sa gasesc la cineva o camera de ciclocros si sa ma pot pune iarasi pe pedalat. Am pierdut vreo 45 de minute si cheful mi-a pierit, era mult prea cald, lume multa, care nu prea aveau ce cauta acolo, asa ca pedalam in ideea de a termina mai repede si de a iesi odata de pe traseu.

                M-am si enervat pe traseu, vazand oameni cu bicle de mii de euro care mergeau ca la cortegiul funerar, nu am putut rezista prea mult si am taiat-o pe aratura pe langa ei cu rotile mele subtiri.

                Pathos-ul a afost si el prezent acolo, ca si voluntari, asa ca atmosfera s-a mai animat nitel. Vad si finish-ul, dau cateva pedale mai rapid, trec peste 2 damburi, oamenii apaludau, vazand un zombalau, cu o cursiera, fara casca si fara numar:). Sunt aplaudat frenetic, mi se pune medalia la gat, mi se ia imediat spunand ca sunt descalificat, pentru ca mai apoi, o fata sa apara si sa-mi atarne o alta medalie de gat:).

                Amuzant moment, m-am pus rapid pe hidratare, m-am intalnit si cu Razvan, Marian, Simona, am facut niste poze, ne-am mai tachinat unii pe altii, apoi am fugit la niste paste, si am mai stat la taclale cu Fako si Tzale si altii.

               Pana in Bucuresti am pedalat in ritm alert, cu ceva stricaciuni minore la bicla, roti descentrate si coarne strambe, si totodata cu promisiunea de a nu mai participa la un concurs. Prea multa lumea, prea mult haos, organizare ce a lasat de dorit si lista poate continua.

Semimaraton Intersport Brasov 7-04-2012

            Prima alergare mai serioasa din an, intr-un concurs oficial si totodatat tentativa de revenire  a Dragonului, dupa episodul nefericit din septembrie anul trecut. Nu eram inscrisi in concurs, dar am zis totusi sa ne prezentam si sa alergam si noi alaturi de cunoscuti. Ne-am reintalnit cu toata lumea buna, am schimbat impresii, ne-am intrebat de sanatate si de turele facute, antrenament si toate cele.

           Vremea era cam mohorata dar soarele mijea de undeva dintre nori, anuntandu-se ca va fi o vreme numai buna de alergat.In primii 6 km, Dragonu acuza ceva ameteala si se opreste, insa e un semn bun ca isi va reveni rapid, eu imi continui cursa, vorbindu-ne sa ne reintalnim la finish.

           Covorul de mocirla ne intampina gratios si curand incep sa nu mai tin seama de nimic si sa alerg in urcare si prin mijlocul noroiului. Cu noroc, adidasii mi-au ramas in picioare iar pulsul meu parea stabil desi eu alergam in in urcare. Il ajung si pe Tzale care nu se simtea tocmai bine si dupa ce alergam o perioada in acelasi ritm, il depasesc si ma duc mai tare, deja imi cresteau aripi vazand cat de bine ma simt.

           Traseul ajunge pe poteci de munte catre Poiana Brasov, nu ma opresc deloc si o tail la vale, pe o portiune prin de zapada ce dadea semn ca se topeste.

            Ma simteam ca un zmeu, asa ca zburam la propriu, profitand de fiecare strop de energie. Trec de Pietre lui Solomon si ma indrept rapid in coborare spre zona dinspre Racadau. 

               Vremea e din ce in ce mai frumoasa,  Mihai (Orleanu') ma ajunge din urma, iar splina mea incepe sa faca figuri. Slabesc putin ritmul, pierzandu-l astfel pe Mihai, care avea un ritm rapid si constant, si incet incet durerea ma lasa. Mai depasesc ceva concurenti pe ultimii km si cand dau sa intru in linie dreapta si sa cobor 4 trepte, surprizaaaaaaa. Nu, nu a venit Andreea Marin, ci doar niste crampe, asa pe nepusa masa, parca menite sa-mi faca in ciuda, sa-mi arate ca ma pot sabota oricand vor ele. Si uite asa am pierdut in jur de 1 minut, expresia fetei mi s-a schimbat instant si am tras pe ultimii 300 de m, parca incercand sa le fac lor in ciuda acum.

             Am trecut linia de finish, putin sub 2 ore; 1;57 parca, a fost o cursa interesanta, in care prezenta oamenilor de la atletism/pro, a fost numeroasa, semn ca a fost un concurs pe gustul lor, ce-i drept cu prea putina diferenta de nivel.

            Ne-am hidratat corespunzator, am stat la pasta party si la premiere, ne-am mai intretinut putin cu lumea de acolo si am plecat voiosi spre Busteni, unde am partipat la festivalul de film Pathos, unul pe teme montane.

Piatra Mare - 25 februarie 2012

                 Dupa o iarna plina de catarat pe gheata si dry-tooling, o iarna in care am reusit sa cunosc si alti oameni faini,  in care Dragonu' a tras pe dreapta, pentru a se reface complet, resimteam cumva lipsa concursurilor de alergat. Asa ca am decis sa particip la aceasta cursa de 14 km, una spre sfarsit de iarna, insa plina de zapada.

                 Plec cu Fako si Sabina, spre Dambul Morii, locul unde avea sa se dea startul. Plecam dis-de dimineata, insa fiecare avand o alta ora in gand la care se va da startul. Ajunsi la fata locului, salutam gasca din masina si mergem sa parcam.Doar ca intre timp, se dadea startul iar noi ramasesem cu impresia ca se face vreo sedinta tehnica ceva. Ne echipam rapid si ne indreptam spre start, in alergare, pentru ca ceilalti plecasera deja, noi fiind ultimii.

                 Traseul trecea pe langa Canionul 7 scari, se urca pana la cabana si se cobora pe drumul familiar, inapoi la locul de unde am luat startul. Aerul rece imi trece rapid prim plamani, nu m-am imbracat prea gros, stiind ca voi transpira si ma voi misca greoi. Alergarea imi e greoaie, datorita lipsei antrenamentului dar si a zapezii care trecea binisor de glezne, iar pe alocuri chiar de genunchi.

                 Urcarea o fac cu rasuflarea taiata, insa imi intru in ritm si incep sa depasesc si sa ma simt din ce in ce mai bine. Mai fac conversatie cu unul, cu altul si ma bucur de priveliste.  E o senzatie placuta sa alergi pe zapada, alaturi de alti nebuni, la sfarsit de februarie.

                 Ajung la cabana, fara numar, ca nu ma apucasem sa ma inscriu, ii rog pe voluntari sa ma treaca cu o steluta, sa stie de mine, si voi plati taxa la finalul cursei.

                 Coborarea se face prin ceata, pe o portiune in care zapada prezenta o crusta, care cand iti era lumea mai draga se spargea si reusea sa te raneasca la glezne. Insa mai jos poteca era clara si alergarea devenea placuta, mai alunecam, mai luam cate o tranta, mai chiuiam.... era placut. Pana intr-un, moment in care, un picior mi s-a infipt in zapada pana la cvadriceps si m-a aruncat direct in cap.Noroc cu inertia ca altfel lucrurile puteau deveni nasoale.

                 De acolo am alergat mai prudent, insa tot mai luam cate o tranta cu adidasii mei de trail, ajung si la final, Aida ma incurajeaza si-mi face cateva poze, o salut, mai fac cate-un giumbusluc si trec linia de finish, calcand prin niste balti de zile mari.

                Apoi ma intorc sa mai stau de vorba cu ea si cu Flori, ne mai radem, mai incurajam cate-un concurent si ute asa trece o zi faina, in care mi-am adus aminte de placerea pe care mi-o aduce alergarea montana, indiferent de vremea si temperatura de afara. 

              Termin in cam 2 ore, cred, pozitia nu conteaza si nici nu o stiu, dar desi am plecat ultimul am intrecut o gramada. Organizarea sinistra, atmosfera....ioc, noroc cu noi alergatorii.

                Insa a fost un prilej bun de a incepe sezonul competitional si de a-mi mai dezmorti oscioarele dupa o iarna friguroasa. Urmeaza semimaraton Intersport la Brasov, si momentul in care Dragonu', incepe iarasi sa alerge dupa 6 luni de pauza.

Maraton Piatra Craiului 2011 - 1 octombrie 2011

              Revin pentru a 2 a oara la acest concurs, fiind practica “prima iubire”, insa ce trebuia sa fie o sarbatoare si un prilej de a ma bucura alaturi de ceilalti alergatori, avea sa devina o cursa trista si plina de frustrari. Intr-o tura banala in Muntii Fagaras, Dragonu a suferit un accident foarte urat, exact sub ochii mei, un accident ce putea avea urmari tragice, insa care din fericire a trecut si nu-l pot considera decat o amintire urata.

                  Eram indecis daca sa particip sau nu, stiind ca Dragonu' inca e la recuperare dupa o saptamana de stat in coma indusa, dar cei din jurul meu m-au incurajat si m-au impins de la spate  sa merg, si sa ies putin din starea in care intrasem. M-am gandit putin si am decis si eu ca e cel mai intelept lucru pe care-l pot face, era ocazia ideala de a-mi reincarca din nou bateriile si de a fi alaturi de bunul meu prieten.

              Cu gandul ca el nu poate participa la concursul, pe care de mult il asteptam amandoi, datorita semnificatiei sale aparte ( vezi povestea din 2010 aici ), dar incurajat in acelasi timp ca-si va reveni si va fi la fel ca inainte, pornesc cu trenul spre Zarnesti, alaturi de Cupidon, Foca si Claudia.

              Ajungem acolo la amiaza, ne cazam, mai pierdem vremea..... ceva lipseste totusi, atmosfera e aceeasi ca si anul trecut, insa mie mi se pare anoasta, nu ma pot bucura deplin de ea si asta doare. Seara imi ridic kit-ul de concurs, singur de data asta, pachetul Dragonului ramane neridicat, dar rezervat totusi, moment in care mi se incropeste in cap o idee, voi lua o medalie pentru el si un tricou. Desi nu a fost prezent fizic, el a fost in mintea mea acolo si merita sa se bucure.

               Seara trece rapid, atmosfera se mai relaxeaza putin, insa gandurile imi fug fara sa vreau. E ceva ce ma impiedica sa nu ma gandesc si nu am cum sa pot stopa acest lucru, trebuie sa fac ceva in privinta asta, pentru a nu o lua razna, ceva productiv in acelasi timp, trebuie sa alerg cu o motivatie, si ea este exact sub ochii mei.

               Stiu foarte bine ca el se bucura ca am ales sa particip, desi el nu putea si ca se va bucura de cursa mea, ca si cum ar fi fost acolo. Adorm mai mult pe sarite, cu multe ganduri ce-mi jucau in  cap, asemenea unor molii. Ma trezesc cu mintea aflata intr-un haos total, sunt multe ganduri ce alearga liber, fiecare cu o constiinta proprie. Le asez frumusel pe foldere, le pun o parola simbolica si doar pe unul il las liber.

              Cu el, ma indrept timid spre start, ca un scolar in prima lui zi de scoala, ma uit in jur, vad oameni cunoscuti, aceeasi atmosfera electrizanta, dar stranie in acelasi timp.Simt ca sunt un strain, acolo undeva de prima data m-am simtit ca in sanul unei familii, e un sentiment ciudat pe care incerc sa mi-l infranez si sa-l inlocuiesc cu ganduri bune.

              Ma salut totusi cu cei cunoscuti, schimbam cateva vorbe, lumea ma intreaba de Dragonu, mie- greu sa mai dau alte explicatii si punctez doar ca e bine si in curand ni se va alatura si el la concursurile ce vor avea sa vie.

             Imi bag castile in urechi si pornesc tare, nu ma mai gandesc la nimic si pur si simplu trag. Mintea imi e goala dar in acelasi timp, plina de ganduri ce nu-mi dau pace, vreau sa ma mint ca sunt ok si sa inerc sa ma concentrez putin la cursa, altfel risc sa ma accidentez.

              Urcarea spre Magura o alerg integral, fata de anul trecut cand ma taram ca un melc iesit la pensie.... o alergam de nervi, ce se transformau in ura, in neputinta..... 

                 Desi nu era bine, simteam ca asta e lucrul indicat pentru a ma calma si asa a si fost. Ajung la table foarte repede, in fata lui Tale, care ma atentioneaza ca am plecat prea tare.

               Urmatoare portiune alerg in spatele lui, insa pe urcare se duce foarte tare si nu-i pot tine ritmul, raman doar eu si gandurile mele, putin mai pasnice de aceasta data. Urcarea e aceeasi ca si cu un an in urma, o urc parca totusi mai bine, experienta cumulata isi spune cuvantul , iar oboseala nu ma mai ajunge atat de rapid. Ajung in creasta, cobor pe aceleasi corzi montate de catre salvamontisti, si ma indrept spre Marele Grohotis. 

                  Pe o coborare, mi se pune o crampa, moment in care o pierd din vizor pe Daniela Marin; ea era iepurele meu din moment ce Gianina era in concediu maternal. Un concurent imi da o pastila ceva si se ofera sa-mi faca un masaj, ii multumesc si alerg mai departe. Ajung rapid spre Spirlea si plec rapid spre Plaiul Foii.

              Acolo ma hidratez, mananc ceva si pierd destul de mult timp; imi fac strategia pentru Diana, o strategie pe care o discutasem de atatea ori cu Dragonu, iar el nu este aici sa ii dam in cap “prostituatei”. Am sa o fac eu si pentru el, asa ca o toc marunt, marunt, plin de ura si frustrare. 

Constat ca nu mai e asa de urata ca si anul trecut, ori strategia a dat roade ori am crescut mai mult decat ma asteptam. Ajung la Coltul Chiliilor cu destul de multa energie, asa ca imi permit sa mai stau nitel acolo.

            Plec si pe ultima portiune, pe o coborare care parca nu mi-o mai aduceam aminte, dau in asfalt, vad fete cunoscute si trec linia de finish in 5:32, cu o ora mai bine ca la prima experienta si cu un loc 59 la general, clasamentul aici .

             Simt o usurare, dar nu ma pot bucura ca alta data, caldura ma moleseste, atat cea de afara cat si cea a imbratisarilor primite de cativa oameni dragi. Ma uit dupa Dragonu, si el nu vine, stiu ca nu vine....insa eu totusi ma uite inspre linia de finish, asa eram obisnuit.

             In asteptarea Focii si a Ionelei, sunt uitat pe un scaun, la punctul de alimentare de la finish, manacand placintele de zor, facute de voluntarii din Zarnesti. A fost un moment placut, ce mi-a ramas in cap. De fiecare data cand mananc o placintica q mere, ma gandesc la MPC.

             Seara iau parte la festivitatea de premiere, pun la cale cu Lucian un mic discurs in cinstea Dragonului, si propun ca fiecare sa-mi dea un autograf pe un tricou, pentru a i-l face cadou. Lumea se arata foarte receptiva si curand umplu tricoul de mazgalituri de la oameni dragi, atat mie cat si lui. Ma gandesc ca astfel ii voi mai aduce un zambet in plus si o motivatie in plus, pentru a se recupera mai rapid. Tale a avut si el o motivatie pentru Mpc 2011.

            Mpc 2011, a fost un concurs trist, din punctul meu de vedere, insa in acelasi timp, unul plin de speranta si siguranta, ca el va fi bine si vom face iarasi tot felul de nebunii, care ne sunt caracteristice.

                Si asa a si fost, Dragonu si-a revenit total, si a revenit iarasi la pasiunile sale si alearga si astazi pe la toate concursurile montane, cine vrea poate sa vina sa-l vada , cine nu sa stea si sa rabde:).( ma gandeam la un finish asemenea basmelor, mi se parea unul foarte indicat ) .

             2011 a reprezentat pana la urma un an bun, mai bun decat m-as fi asteptat, plin de concursuri, in care am acumulat cunostinte noi si experinete placute, am cunoscut oameni cu povesti interesante, alaturi de care voi porni in 2012, in multe aventuri, care mai care mai nebunesti.

          

Ciucas Marathon 15 septembrie 2011

42 de km, 2350 diferenta pozitiva

Timp:5:14 minute, locul 11 la categ 18-29

              Dupa o saptamana frumoasa in muntii Retezat, iata-ne indreptandu-ne spre statiunea Cheia, locul undeva avea sa ia loc a 2-a editie a maratonului din muntii Ciucas. Ne-am intors din Cheile Butii, impreuna cu Foca, Aida si Cupidon, doar pentru a participa la marathon si apoi pentru a da fuga imediat dupa incheierea concursului, la Pitesti, pentru a participa la nunta unei prieteni.

               Obositi de pe drum, mergem sa ne cazam la un hotel din apropiere si sa ne ridicam kit-urile de concurs. In echipa de organizare si voluntariat, a fost cooptata si asociatia Montana Pathos, din care fac si eu parte. Cu mic, cu mare au venit sa dea o mana de ajutor si sa ajute la buna desfasurare a concursului.

               Ne salutam rapid cu totii, schimbam cateva vorbe si plecam la somn, rupti de oboseala. Dimineata ne gaseste la start, gata de drum, eu la maraton si Dragonul la semi. Avea el niste probleme la genunchi si a decis ca e mai indicat sa nu forteze. Este de mentionat ca au mai luat parte si alti membri Pathos, cum ar fi: Ping si Gab, Pong si Hike, daca nu ma insel, la proba de semi.

               Startul s-a dat la ora 9, din statiunea Cheia. Profilul cursei – 42 de km, cu 2350 de m diferenta pozitiva de nivel. 

               Prima parte a cursei, m-am incalzit, alergand binisor si depasindu-l pe Danut Cernat, ce acuza ceva probleme de spate. 

                Ajung rapid la cabana Muntele Rosu, acolo unde cei din Pathos erau voluntari, insa nu trec pe acolo si ii dau direct spre varf. Urcarea este putin greoaie, insa e un ritm care-mi convine, apa am consumat-o chiar inainte de urcare, asa ca in varf sufeream nitel de sete.

               Cu mintea de apa din post si la ceva refereshments, incep coborarea rapida spre cabana Ciucas Aproape de checkpoint, intalnesc o droaie de concurenti si imi vine in cap imediat ideea ca poate am gresit traseul, pentru ca ei urcau la deal. Mi-am luat inima in dinti si am intrebat ce e cu ei pe acolo, si mi-au spus ca ei abia faceau urcarea, cand eu deja coboram.

                Mi-am permis sa stau mai mult in checkpoint, unde m-am hidratat mai mult decat suficient si am mancat cate ceva. Incurajat de voluntari si in uralele prietenilor din Pathos, plec spre ultima portiune a cursei pe un forestier f accidentat. Ajung repede si la Muntele Rosu, moment in care trec si de Hiroko, care alerga destul de lent pe coborare. Prind viteza si mai mare, trec si de George Robu, care avea ceva probleme cu stomacul, mai depasesc cativa concurenti, trec pe sub un podet, prin apa si ma indrept cu pasi rapizi spre finish.

                  Cu un km inainate ma intalnesc si cu Adi, care tine sa ma incurajeze si sa ma anunte ca am un urmaritor, Razvan Alexe. Trec rapid pe langa niste casute, cotesc imediat la dreapta, iar pe ultimii 400 de m, ma intampina Dragonu',care terminase de ceva timp proba de semi, moment in care porneste camera si ma anunta ca e cineva in spatele meu si sa trag mai tare.

                  Filmuletul vorbeste de la sine, asa ca trec prin poarta in 5:14 minute, PB in anul 2011, la o proba de maraton montan si o clasare destul de buna, tinand cont de numarul mare de participanti. A fost o cursa ce mi-a dar aripi si mi-a dovedit ca se poate mai bine de atat si ca incep si eu sa cresc. O cursa ce-mi va fi etalon, pentru sezonul din 2012.

                  Ii multumesc frumos pentru imortalizarea sprintului final, imi va ramane o amintire placuta de acum incolo, ce o pot revedea ori de cate ori doresc.

                  Mai zabovim cateva ore si o taiem spre Pitesti; ne luam costumele lasate la un prieten de al lui Dragonu si ne indreptam obositi, spre locul cu pricina.

                  Si uite asa s-a incheiat o trilogie, in aproximativ o saptamana: vacanta in Retezat+maraton Ciucas+ nunta:).